Psihologie medicală , C7 - INDICATORI AI STRESULUI SOCIAL

INDICATORI AI STRESULUI SOCIAL

I.A. Precizaţi care dintre evenimentele de mai jos v–au afectat pe dumneavoastră sau persoanele apropiate în ultimele 12 luni?

Eveniment	Da	Nu
1. Am suferit un accident sau traumatism grav
2. Am suferit o boală gravă
3. A decedat un copil
4. Soţia sau partenerul a decedat
5. Am avut probleme cu legea
6. Am fost tâlhăriţi de cineva/ deposedaţi prin forţă de bunurile personale
7. Am fost bătut sau supus violenţelor

B. Care din următoarele evenimente v-au afectat pe dumneavoastră sau pe membrii familiei în ultimele 12 luni?

Eveniment	Da	Nu
8. Am fost confruntat cu o sarcină nedorită
9. Am avut un avort
10. A decedat un prieten apropiat al familiei
11. Am avut un divorţ sau o despărţire în familie
12. Un membru al familiei a fost concediat sau trecut în şomaj
13. Am pierdut locuinţa datorită unui dezastru natural – incendiu, inundaţii, alunecări de teren, cutremur de pământ
14. Am înregistrat falimentul unei afaceri
15. Am avut o criză financiară gravă
16. Un membru al familiei a fost acuzat sau arestat pentru o faptă penală
17. Un membru al familiei nu a reuşit la admitere la liceu sau la facultate
18. Un membru al familiei a abandonat şcoala

C. Care din următoarele evenimente v-au afectat pe dumneavoastră sau partenerul în ultimele 12 luni?

Eveniment	Da	Nu
19. Am fost dat afară de la locul de muncă sau am primit o slujbă mai proastă
20. Am fost retrogradat la locul de muncă sau am primit un salariu mai mic
21. Am fost dat în judecată de către alte persoane

D. Care dintre următoarele evenimente v-au afectat personal în ultimele 12 luni?

Eveniment	Da	Nu
22. Am primit ajutor de şomaj
23. Am fost în grevă
24. Am aflat că soţul/ soţia sau partenerul are o legătură extraconjugală
25. Am intrerupt o relaţie de dragoste
26. Am intrerupt o relaţie de prietenie importantă
27. Am prins asupra faptului pe soţ/ soţie sau partener într-o relaţie amoroasă
28. M-am certat mai mult cu soţul/soţia sau partenerul
29. M-am mutat într-o altă locuinţă sau zonă de locuit mai proastă
30. M-am mutat într-o altă localitate sau alt cartier
31. Mi s-a reţinut permisul de conducere
32. Casa sau autoturismul personal au fost sparte de hoţi
33. Reîntoarcerea acasă a unui copil care anterior a părăsit familia
34. Unul din copii a părăsit familia

II. Care şi cât sunt de adevărate următoarele situaţii pentru dumneavoastră, în prezent?

A= neadevărat( 0 puncte), B= Oarecum adevărat( 1 punct), C= Foarte adevărat(2 puncte).

Eveniment	A	B	C
1. Încerc să fac mai multe lucruri în acelaşi timp
2. Sunt supus unor solicitări mai intense decât alţii
3. Cei din jur (membri ai familiei, prieteni, colegi de muncă) aşteaptă prea multe de la mine
4. Nu-mi ajung banii pentru a cumpăra ceea ce este necesar pentru mine sau copii
5. Nu pot returna de mai multă vreme o datorie sau un împrumut
6. Chiria sau dobânzile pe care trebuie să le plătesc îmi depăşesc posibilităţile financiare
7. Nu-mi ajung banii pentru a putea merge în concediu
8. Nu-mi ajung banii să pot achita ratele scadente pentru locuinţă
9. Trebuie să muncesc mai mult decât majoritatea oamenilor
10. Şeful mă supraveghează permanent la locul de muncă
11. Nu pot să-mi schimb profesia sau locul de muncă
12. Activitatea profesională mă oboseşte fizic/ psihic/ mă epuizează
13. Nu reuşesc să obţin rezulate mai bune în profesie
14. Nu sunt plătit pe măsura muncii depuse
15. Munca mea este plictisitoare şi monotonă
16. Caut şi nu pot găsi un loc de muncă
17. Am numeroase conflicte cu soţul/ soţia ori partenerul
18. Relaţiile cu cei apropiaţi îmi restrâng libertatea de gândire şi acţiune
19. Partenerul de viaţă nu mă înţelege
20. Partenerul meu aşteaptă prea multe de la mine
21. Nu sunt mulţumit de relaţiile cu cei apropiaţi
22. Partenerul meu nu-mi arată destulă afecţiune
23. Partenerul se arată distant şi rece cu mine
24. Nu sunt satisfăcut sexual de relaţiile cu partenerul
25. Partenerul ameninţă că mă părăseşte în permanenţă
26. Nu ştiu dacă mă voi putea căsători vreodată
27. Îmi este greu să găsesc persoana potrivită cu care să mă căsătoresc
28. Am numeroase conflicte cu fostul/ fosta soţ / soţie
29. Nu-mi pot vedea suficient de des copiii dintr-o căsătorie anterioară
30. Sunt singur şi izolat în majoritatea timpului
31. Doresc să am copii, dar nu-i pot avea
32. Unul dintre copiii mei pare foarte abătut
33. Copilul/ copiii nu mă ascultă/ nu comunică cu mine
34. Comportamentul copiilor îmi produce serioase îngrijorări
35. Copiii obţin rezultate slabe la muncă şi învăţătură
36. Copiii nu mă ajută la treburile casnice
37. Copiii lipsesc prea mult timp de acasă
38. Munca mea în gospodărie nu este apreciată îndeajuns
39. La întruniri şi vizite merg singur, deşi nu îmi face deloc plăcere
40. Prietenii au o influenţă negativă asupra mea
41. Am puţini prieteni
42. Nu am timp suficient pentru activităţile mele
43. Doresc să-mi schimb locul de muncă
44. Doresc să trăiesc departe de familia mea
45. Locul meu de reşedinţă este prea zgomotos
46. Locuiesc departe de familia mea
47. Cineva din familia mea sau un prieten apropiat are o boală cronică gravă sau un handicap sever
48. Am o rudă apropiată (părinte, soţ, copil)sau prieten care este grav bolnav sau pe moarte
49. Am membri ai familiei alcoolici sau drogaţi
50. O boală cronică gravă mă împiedică să fac ceea ce-mi place
51. Am grijă aproape zilnic de un părinte în vârstă

III. A. Care dintre evenimentele de mai jos vi s-au întâmplat înainte de a împlini vârsta de 23 de ani?

Evenimentul	Da	Nu
1. Am avut o boală gravă sau un accident care m-a obligat să stau în spital mai mult de o săptămână
2. Părinţii mei au divorţat
3. A trebuit să repet anul şcolar
4. Părinţii mei au fost obligaţi să rămână în şomaj o perioadă îndelungată de timp, deşi ar fi dorit să lucreze
5. Am trecut prin întâmplări grave care m-au speriat atât de tare, încât nu le-am putut uita ani de zile
6. Am fost alungat de acasă pentru că am comis o faptă gravă
7. Părinţii mei au consumat alcool sau droguri în cantităţi aşa de mari, încât au produs grave probleme familiei
8. Am fost maltratat fizic în mod repetat de către unul dintre părinţi

B. Care dintre evenimentele de mai jos le-aţi trăit pe întreaga durată a vieţii?

Evenimentul	Da	Nu
1. Am fost divorţat de o persoană pe care o iubesc încă
2. Mi-a decedat unul dintre părinţi
3. Mi-a murit soţul/ soţia, copilul sau altă persoană apropiată
4. Am asistat la scene de groază sau omor
5. Am suferit consecinţele unui dezastru natural major (incendiu, inundaţie, cutremur)
6. Am avut un accident serios, rănire sau boală gravă care mi-a produs un handicap de lungă durată
7. Am participat la război, revoluţie sau am trăit în zona de război/ de desfăşurare a operaţiunilor militare
8. Am avut un soţ/ soţie sau partener care m-a înşelat cu alte persoane
9. Unul dintre copiii mei a avut un accident sau o boală gravă
10. Am fost maltratat/ă fizic sau sexual de către soţ/ soţie sau partenerul de viaţă
11. Soţul/ soţia, copilul sau partenerul meu de viaţă au fost dependenţi alcool sau droguri

Precizaţi câteva date: Vârsta………..Profesia………….Sexul …………….Starea civilă……Apartenenţa religioasă………Practicaţi exerciţiile fizice sistematice………………

Scorurile mai mari indică un stres social mai intens, cu influenţă negativă asupra sănătăţii mintale a subiecţilor şi mai ales asupra severităţii tulburărilor depresive.

Psihoterapiile

Tehnicile de psihoterapie sunt multiple şi cuprind psihoterapia de grup şi pe cea individuală. Psihoterapia este o formă de tratament care se realizează prin intermediul psihicului terapeutului. Ea constă dintr-un ansamblu de tehnici psihologice diferite care vizează fie vindecarea simptomului, fie restructurarea personalităţii.

Orientări teoretice

Psihologie medicală , C6-Comunicarea medicală, Comunicarea medicală nonverbală

  Comunicarea medicală

Funcţiile dialogului medical: procurarea de informaţii, clarificarea şi descărcarea pacientului, deschiderea spre o relaţie empatică, colaborarea. Rogers indică trei caracteristici necesare pentru desfăşurarea dialogului: preţuire pozitivă şi căldură emoţională, autenticitate şi omenie, verbalizarea stărilor emoţionale. Relaţia de comunicare este o relaţie directă, repetată, intens afectivă.

Condiţiile în care o consultaţie este bună, presupunând că medicul transmite pacientului încredere sunt:

• medicul să-l facă pe pacient încrezător şi să se asigure că-l ascultă
• medicul să-l facă pe pacient să nu considere consultaţia acordată ca o pierdere de timp
• medicul să-l determine pe pacient să se simtă relaxat
• comportamentul medicului să fe prietenos, înţelegător, egalitar.

Reguli pentru medic:

-să asculte pacientul cu atenţie,

-să-i explice întotdeauna totul foarte clar,

-să-l sfătuiască privind medicaţia profilactică,

-să fie deschis şi cinstit,

-să păstreze secretul pofesional,

-să respecte dorinţele pacientului,

-să nu-l critice în public,

-să-l privească în ochi în timpul consultaţiei,

-să-i respecte intimitatea,

-să-i arate sprijin emoţional,

-să precizeze clar diagnosticul,

-să nu se implice în relaţii personale cu pacientul,

-să nu manifeste indispoziţie, îngrijorare, nelinişte,

-să apară în lumina cea mai bună în faţa pacientului.

Reguli pentru pacient:

-să consulte medicul dacă ar neclarităţi

-să-i dea medicului toate informaţiile necesare

-să urmeze atent indicaţiile date de medic

-să asigure acurateţea examinării medicale

-să nu irosească timpul medicului

-să nu aibă pretenţii nejustificate

-să aibă încredere în medic

-să-i spună de la început medicului toate problemele care-l frământă.

Comunicarea medicală nonverbală

Psihologie medicală , C5- Psihologia actului medical,

Psihologia actului medical

Pacientul trebuie privit ca un individ valoros şi trebuie respectat. Pacientul este într-o poziţie dezavanajată, influenţat de suferinţe fizice, morale, de frică şi nesiguranţă. Medicii, asistentele sunt percepuţi ca fiinţe puternice, cu puteri magice, plini de energie, având la dispoziţie multiple posibilităţi. Li se atribuie calităţi esenţiale: putere de înţelegere, cunoştinţe de psihologie, o experienţă de viaţă suficientă şi o maturizare deplină a personalităţii. În preajma lor pacientul are posibilitatea de a fi înţeles, respectat şi chiar iubit aşa cum este. Relaţia personal-pacient este asemănătoare cu relaţia părinţi copii, reflectând modelul paternalist, deşi legislaţia actuală tinde să îl aducă în poziţia mai adecvată de partener. O importanţă foarte mare o are primul contact cu personalul medical – o atitudine şovăielnică îl poate influenţa negativ, iar una prea realistă îi provoacă ostilitate, dacă nu este bine informat, el devine nesatisfăcut, confuz şi necooperant.

Tipuri de reacţii faţă de boală raportate la atitudinea faţă de personal:

Psihologie medicală , C4- Stresul şi boala,Strategii de adaptare utilizate în timpul stresului psihic,Lumea spitalului văzută de bolnav...

Stresul şi boala

Stresul poate fi întâlnit ca sursă de boală şi ca mod de răspuns al persoanei bolnave. Conform teoriei vulnerabilitate/ stres care pune accentul asupra primordialităţii vulnerabilităţii genetice sau câştigate, stresul este implicat ca factor etiologic într-un mod mai complicat, în cadrul unui mecanism cu două faze, fie ca fragilizant, creator de predispoziţie, fie ca declanşator al bolii pe fondul unei vulnerabilităţi preexistente. Orice boală odată manifestată reprezintă un stres substanţial, atât pentru purtătorul ei cât şi pentru familia sa, generând o varietate de reacţii.

Boala reprezintă un stres important, un eveniment neobişnuit, necunoscut, generator de confuzii, de pierderea controlului cognitiv şi anxietate, plin de ameninţări; ea are un efect dezorganizator asupra existenţei umane. Boala apare ca experienţă:

• de privaţiune, omul se simte deposedat de starea sa naturală de sănătate;
• de frustrare, boala devine obstacol în libertatea personală şi realizarea propriilor proiecte de viaţă;
• dureroasă, nu numai în sensul fizic al cuvântului, ci şi în cel psihic, acolo unde se resimt trăirile neplăcute, tristeţea, angoasa, solitudinea, izolarea, incertitudinea, neputinţa. Ea naşte trăirea de victimă, victimizarea. Boala şi aspectul ei defectual, infirmitatea , sunt o realitate care generează senzaţii, emoţii, sentimente, gânduri(nevoia de a şti, de a înţelege, de a găsi soluţii de ieşire, fantasme). Latura psihologică a răspunsului faţă de boală variază în raport cu gravitatea ei, cu pericolele implicate, cu personalitatea bolnavului, vulnerabilitatea sa şi cu condiţiile în care se găseşte, tăria grupului de sprijin.

Experienţele stresante pot altera evaluarea simptomelor fizice şi mijloacele folosite pentru a le face faţă. Lupta contra experienţelor stresante poate justifica sensibilitatea la simptome, scăderea toleranţei şi încurajarea adoptării rolului de bolnav. Prin comportamentul de boală se poate face faţă unei experienţe dezagreabile sau nefericite. Tendinţele de adoptare a rolului de bolnav sunt variabile de la o persoană la alta şi sunt accentuate de stres. Raportul personalitate/ boală acţionează prin descrierea simptomelor, experienţe de viaţă negative, cerere de îngrijiri.

Modelul renunţării

Psihologie medicală , C3 -Psihosomatica , Situaţii generatoare de stres psihic

Psihosomatica este o concepţie medicală integratoare care permite abordarea unor afecţiuni somatice induse psihic, ca reacţie a unor trăiri emotiv tensionale sau a unor manifestări psihice secundare unor boli organice. Psihosomatica este o disciplină ştiinţifică ce are ca obiect studierea relaţiilor ce există între factorii biologici, psihologici şi sociali care intervin în explicarea sănătăţii şi a bolii. (IKEMI – a 4a dimensiune-ecologică, existenţială – libertatea deciziei în cadrul unei autocunoaşteri şi a perceperii de către individ a sensului vieţii, a asumării responsabilităţii actelor sale). Psihosomatica este o adevărată mentalitate de abordare a pacientului deoarece este o concepţie holistică (unitatea dintre soma şi psihic), se bazează pe observaţii clinice, include influenţa mediului social asupra bolii, reliefează dubla vulnerabiliatete la stres (psihică şi de organ), impune stresul psihic ca factor de risc (exclusiv, aparent sau sumativ). Cunoaşterea afectivităţii devine un prim element esenţial în înţelegerea tulburărilor psihosomatice. Anxietatea este simţul intern care previne Eul despre existenţa unui conflict între două tendinţe afectiv opuse. Anxietatea, angoasa, frustrarea, dependenţa, culpabilitatea sunt elemente cauzale. Personalitatea premorbidă poate fi caracterizată prin reactivitate emoţională crescută, susceptibilitate accentuată, rigiditate, agresivitatea externă blocată.

Unii bolnavi fac nevroze, alţii boli psihosomatice. Cei care devin somatici dezvoltă un sindrom de renunţare şi cedare ca răspuns la o pierdere sau ameninţare. Unii autori sunt de părere că o cauză a suferinţei psihosomatice este alexitimia – incapacitatea de a recunoaşte şi a descrie sentimente, dificultatea de a diferenţia stările emoţionale de senzaţii corporale, incapacitate imaginativă.

Reactivitatea este un proces modulat de factori genetici şi de personalitate prin care creierul interpretează evenimentele care-i parvin şi trimite mesaje somatomotorii, vegetative şi neuroendocrine la organele ţintă. Vulnerabilitatea la stres este premisa importantă pentru apariţia nevrozelor, psihozelor reactive şi a bolilor psihosomatice. Orice SP este un examen dat nu numai de psihicul individului solicitat ci şi de fiecare organ (glandele, sistemul imunitar, ap. cardiovascular, respirator, digestiv), acţiune sumativă a mai multor agenţi etiologici. Suportul social are rol de filtru în calea stresului. Factori de risc biografici în creşterea vulnerabilităţii la stres sunt: circumstanţe socio-profesionale ale părinţilor (status socio-economic scăzut, nivel educaţional scăzut al părinţilor), climat psihic indus de părinţi (tulburări psihice ale mamei sau tatălui, patologie relaţională, criminalitate), carenţe afective (copil nedorit, nelegitim, educaţie monoparentală, tată autoritar), contacte sociale reduse, netrainice, interval mai mic de 18 luni între fraţi, abuz sexual sau viol.

Reacţia de coping este strategia adaptativă utilizată, adesea inconştient, de a face faţă situaţiei, de a învinge dificultăţile. Stresul este un factor agresiv dar şi un proces de adaptare al organismului, un răspuns nespecific, general la acţiunea agenţilor stresori, prin reacţii adaptative fiziologice, mediate neurovegetativ-endocrin. Adaptarea este promovarea creşterii şi dezvoltării umane prin utilizarea activă a resurselor biopsihosociale care participă la controlul, stăpânirea şi prevenirea stresului generat de condiţii externe/ interne. Adaptarea este baza pentru supravieţuirea şi evoluţia grupului.

Simptome şi semne psihosomatice: palpitaţii, tremor, modificări ale vocii, paloare/roşeaţă tegumentară.

Tulburările psihosomatice sunt (paratrăznet) stereotipe(aceeaşi zonă de reacţie şi aceleaşi simptome): cefalee, migrena, tahicardie paroxistică supraventriculară, diaree, prurit, tulburări de dinamică sexuală, crize de tetanie, lipotimii, vărsături, acnee, dismenoree, herpes, etc.

Boli psihosomatice sunt astmul bronşic, cardiopatia ischemică, diabetul, HTA, obezitatea, spasmul piloric, psoriazisul, rectocolita ulcerohemoragică, colonul iritabil, ulcerul gastroduodenal, artrita reumatoidă, cancerul etc.

Terenul psihosomatic este reprezentat de o dublă vulnerabilitate a bolnavului la stresul psihic: vulnerabilitatea psihică (medie – personalitate de tip A sau C) şi vulnerabiliatea de organ.

În cadrul sistemelor de transmisie de la soma la cortex şi de la cortex la soma sistemul neuro-vegetativ-endocrin ocupă locul cel mai important ca sursă de mediatori. Stimulii dotaţi cu o semnificaţie nocivă acţionează pe calea organelor de simţ, cu proiecţie corticală; apar influxuri nervoase corticosubcorticale, cu activarea centrilor neurovegetativi superiori, punerea în funcţiune a sistemului simpaticoadrenergic şi a axului hipotalamohipofizar renal, cu eliberarea consecutivă de catecolamine, ACTH, cortisol, vasopresină, STH, inhibiţia sistemului imunitar - stat inima în loc, nod în gât, albit, înroşit. Stresul solicită anumite organe şi aparate cu disfuncţii latente, ori deja manifeste şi conduc la apariţia tulburărilor psihosomatice.

Situaţii generatoare de stres psihic

I.Conflicte familiale

A.Copilul cu autoritatea parentală: Copilul cu ceilalţi fraţi:

- frustrare – prin exces de autoritate; - concurenţă afectivă;

- depresie – prin dezinteres. - interese divergente.

B.Conflicte conjugale privind exercitarea autorităţii; probleme materiale; educaţia şi îngrijirea copiilor; dezacord asupra preferinţelor; nepotriviri temperamentale/ în raporturile sexuale; despărţiri temporare.

C.Conflicte paraconjugale – cu socrii, părinţii.

D.Pierderi, prejudicii: boli ale membrilor familiei, decese, divorţ.

II.Conflicte profesionale: activitate profesională excesivă; „recuperare” inadecvată(lipsa relaxării, somn insuficient);

factori perturbanţi(sonori, termici); „climat afectiv negativ” - raporturi inadecvate cu colegii, superiorii, subalternii; responsabilităţi mari profesionale şi obşteşti - „manager disease”; veleităţi peste posibilităţi; insuccese de ordin personal sau ale colectivului, termeni de execuţie nerealizaţi/ nerealizabili în muncă.

III.Conflicte sociale: probleme materiale şi/ sau de locuinţă; tensiunea vieţii moderne („criza de timp”, poluarea sonoră, etc.); măsuri coercitive(inclusiv privarea de libertate); accidente de automobil; terorismul; şomajul; drogurile; sectele religioase inductoare de contrângeri.

IV.Conflicte în sfera vieţii intime: complexe de inferioritate diverse: fizice (deficit statural, fizionomie, ponderal, etc.), tulburări de dinamică sexuală(la bărbaţi mai ales), situaţia de bolnav, legate de inserţia socio-familială; sentimente dominante de coloratură afectiv-negativă; nesatisfaceea unor trebuinţe biologice; „spleen” (subsolicitarea, monotonia vieţii personale).

V.Conflicte iatrogene: fobii faţă de unele boli, tanatofobie; goana după medicamente; avatarurile spitalizării.

VI.Calamităţi naturale: cutremure, inundaţii, modificări bruşte ale climei

VII.Schimbări ale modului de viaţă: definitive (căsătorie, divorţ, decese ale celor apropiaţi, boli grave, cronice, invalidante, mutaţii profesionale, etc.); temporare sau de importanţă mai redusă (mutarea în altă locuinţă, deplasări temporare în interes de serviciu sau în concediu, schimbarea unor obiceiuri –renunţarea la fumat, curele de slăbire).

Stresul – în sens etimologic provine din latinescul stringere care înseamnă a cuprinde, a îmbrăţişa, a strânge, a lega, a răni, a jigni. Termenul a fost folosit în limba engleză încă din secolul al XVII lea pentru a exprima suferinţa, privaţiunea, necazurile, adversitatea, adică consecinţele unei vieţi dificile. Din secolul al XVIII lea atenţia este îndreptată asupra agentului care stă la originea stresului, cauza care produce o tensiune şi determină într-un timp mai scurt sau mai îndelungat deformarea unui obiect→stresul poate antrena, pe termen lung, la oameni, boli somatice şi/ sau boli mintale, depăşindu-se astfel concepţia fizică şi trecându-se la o viziune medicală sau psihologică. Din această perspectivă, noţiunea de stres a fost introdusă în 1931 de Selye pentru a defini ceea ce se va numi „sindromul general de adaptare” adică acea stare manifestată printr-un sindrom specific care corespunde tuturor schimbărilor nespecifice induse într-un sistem biologic. Pentru Selye stresul este în mod fundamental un răspuns fiziologic. Sindromul general de adaptare este un răspuns biologic particular la un stimul nociv care implică creşterea hormonilor adrenocorticali, pituitar şi reprezintă sistemul de apărare biologică împotriva stimulilor nocivi în general. SGA are trei etape:

• alarma – activare biologică ce cuprinde două forme – şoc- contraşoc;
• rezistenţa – creşte rezistenţa la stimuli dăunători, scade rezistenţa la alţi stimuli, organismul pare că s-a adaptat la situaţie, comportându-se normal, dar cu persistenţa modificărilor din stadiul de contraşoc prelungit;
• epuizarea – dispare efectul adaptării. Prelungit excesiv, produce leziuni ireversibile, boli de adaptare.

Stresul poate stimula sau dăuna. Este o forţă care produce o tensiune, urmată de o deformare a obiectului asupra căruia s-a exercitat; este vorba de un stimul extern, de un agent oarecare: zgomot, căldură, frig, doliu, pierderea locului de muncă→este rezultatul acţiunii unui agent fizic, psihologic sau social; este în acelaşi timp stresorul cât şi rezultatul acestei acţiuni; este reacţia de apărare în faţa excitaţiilor senzoriale şi motrice.

Sursele de stres se referă la mediul de lucru, la excesul sau lipsa de activitate, la pericolul fizic, la adecvarea dintre individ şi mediul său înconjurător şi la relaţia familie-muncă. Ambiguitatea rolului( lipsa de claritate în ceea ce priveşte rolul individului la locul de muncă, a obiectivelor propuse şi a dimensiunilor responsabilităţii sale determină obţinerea unui minimum de satisfacţii profesionale, o stare crescută de tensiune în raport cu munca prestată şi un sentiment al lipsei de importanţă a muncii însoţită de o pierdere a respectului faţă de sine. Stresul relaţional este legat de calitatea raporturilor umane întreţinute de superiorul ierarhic cu subordonaţii şi colegii de muncă. Relaţiile bune dintr-un colectiv de muncă sunt un factor primordial pentru sănătatea individului şi colectivităţii.

Trebuie luate în considerare şi caracteristicile situaţiei stresante, caracteristicile biologice şi psihologice ale indivizilor şi caracteristicile sistemelor sociale, care acţionează ca nişte bariere protectoare ale indivizilor. Caracteristicile stresorilor sunt evaluate în funcţie de intensitatea, dimensiunea, durata lor, de imposibilitatea de a fi prevăzute şi de efectul de noutate→evenimentele imprevizibile au mai mare efect asupra persoanelor decât cele anticipate mintal.

Perceperea stresului de către indivizi depinde de două mari categorii de variabile: factorii personali (pragul senzaţiilor, inteligenţa, capacitatea verbală, tipul de personalitate, sistemele psihologice de apărare, experienţa trecută şi un anumit simţ de stăpânire al propriului destin) şi de factori externi (vârsta, nivelul şcolar, veniturile, activitatea profesională etc.) Indivizii dotaţi cu mai multe calităţi, calificare şi resurse decât alţii sunt mai adaptaţi să facă faţă situaţiilor stresante.

Dependenţa, autoînvinuirea, perfecţionismul, gândirea rigidă, concepţia negativă despre sine, despre lume şi viitor, situaţia socială dezavantajoasă (venitul-la bărbaţi şi educaţia la femei), sexul (femeile mai vulnerabile decât bărbaţii; femeile oferă mai mult suport celor din jur, sunt mai empatice decât bărbaţii) sunt factori care cresc vulnerabilitatea la stres. Rezistenţa unui individ nu poate fi evaluată fără a ţine cont de mediul în care trăieşte. Stresul este minim la cei implicaţi într-o structură care acţionează după modelul protecţiei materne individuale, ca un scut protector. Orice ruptură a legăturilor cu mediul său duce la manifestarea slăbiciunilor individuale: izolare socială, marginalizare, lipsa unui statut.

Medicina psihosomatică a dezvoltat formularea clasică a teoriei specificităţii emoţionale. Există trei factori care împreună determină apariţia bolii: vulnerabilitatea organului, structura psihologică conflictuală şi circumstanţele actuale de viaţă responsabile de intensitatea emoţională.

Bolile de adaptare exprimă antagonismul hormonal dintre mineralocorticoizi şi glucocorticoizi: excesul de mineralocorticoizi este cel care condiţionează maladiile de adaptare→ factorii emoţionali şi mediul social influenţează orice maladie (natura psihosomatică), deoarece factorii emoţionali influenţează toate procesele fiziologice prin intermediul căilor nervoase şi a hormonilor. Clasificarea factorilor care ar putea avea o importanţă etiologică: constituţia ereditară, traumatismul obstetrical, boli organice ale copilăriei, îngrijiri primite în copilărie (modul de înţărcare, educaţia pentru controlul sfincterelor, condiţii materiale şi psihologice pentru somn), experienţe accidentale de ordin afectiv în copilărie, climat afectiv în mediul familial şi trăsături personale specifice ale părinţilor şi rudelor colaterale, traumatisme fizice ulterioare, experienţe afective ulterioare în relaţiile interpersonale şi în relaţiile profesionale.

Stresul devine patogen atunci când durează, creierul fiind incapabil de a regla mecanismele fiziologice. Reacţia de adaptare iniţială, care durează între câteva secunde şi mai multe ore, joacă de obicei un rol pozitiv pentru supravieţuire. Reacţia, în cazul stresului cronic sau permanent, are un rol negativ asupra sănătăţii. Agresiunile psihologice, mai ales repetate, au tendinţa de a dimiua potenţialul de răspuns imunitar pe care îl are un individ într-un mediu psihosocial dat ţinând seama de structura personalităţii sale şi de capacităţile sale de adaptare. Axa hipotalamus – hipofiză – suprarenale este implicată în mod deosebit.

Stresul psihic se referă la totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-şi găsesc soluţia, o stare de tensiune, încordare, disconfort determinate de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă, de frustrare sau reprimare a unei trebuinţe, dorinţe, aspiraţii, de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme.

Literatura de psihosociologie medicală a evidenţiat asocierea certă între diferite tipuri de personalitate şi anumite stări morbide.

Tipul A de personalitate caracterizat prin nerăbdare, ostilitate, competitivitate, îndârjire, implicare în muncă, ambiţie exagerată, agresivitate, autoritarism şi dominanţă, anxietate, iritabilitate, impulsivitate interioară şi exterioară, capacitate redusă de deconectare şi relaxare se asociază cu bolile cardiovasculare.

Tipul B de personalitate – necompetitiv, relaxat, neagresiv, neambiţios, liniştit, fără grabă, flegmatic, calm, eficient, organizat este de cinci ori mai puţin expus riscului de boli cardiovasculare.

Tipul C de personalitate este predispus îmbolnăvirii de cancer, proces mediat prin slăbirea sistemului imunitar – depresie, stări de melancolie, reprimarea emoţiilor negative, interiorizarea stărilor de furie, sentimentul neputinţei învăţate, absenţa suportului social, expresivitate emoţională scăzută, mod de ajustare pasiv şi represiv la factorii stresanţi.

Vulnerabilitatea la stres poate fi genetică sau dobândită. Variabilele patogene ţin de mijloacele individuale inadecvate de luptă cu stresul (reprimarea sau inhibarea exteriorizării emoţiilor, anxietatea, depresia, agresivitatea disproporţionată, încăpăţânarea, pasivitatea, irascibilitatea excesivă). Persoanele cu slabă stimă de sine apreciază multe situaţii drept stresante şi se consideră incapabile de a le face faţă, ceea ce le creşte anxietatea şi depresia.

Trăsăturile de personalitate fragilizante sunt:

• toleranţa scăzută la frustrare
• tendinţe interpretative pe un fond de susceptibilitate crescută
• rigiditate
• încăpăţânare
• introversie
• egocentrism accentuat
• impulsivitate, emotivitate crescută
• personalitate dezechilibrată de tip borderline, cu frica excesivă de abandon
• nevroticii cu tendinţe obsesive şi fobice pe un fond anxios.

La baza stresului psihic există o neconcordanţă între resursele, abilităţile, capacităţile individului şi cerinţele impuse acestuia.

Eustresul 

Psihologie medicală , C2- Sănătatea mintală, Tulburările de personalitate

   

Sănătatea mintală este definită de OMS, ca aptitudinea de a stabili relaţii armonioase cu mediul înconjurător.

Scopul educaţiei sanitare este de a permite dezvoltarea liberă, nestânjenită a personalităţii umane şi favorizarea integrării omului în comunitatea de viaţă în care trăieşte. Cercetările au demonstrat că majoritatea tulburărilor mintale ale copiilor şi adolescenţilor se datorează nu unor afecţiuni organice, nu unor tare ereditare, ci unor deficienţe educative şi nerespectării unor norme raţionale de viaţă. S-a stabilit o legătură directă între creşterea numărului de cazuri de tulburări mintale şi carenţa afecţiunii materne – frustrarea de afectivitate totală sau parţială este una din cauzele majore ale tulburărilor mintale. S-au modificat legislaţiile ţărilor, s-a elaborat Carta universală a drepturilor copilului, se veghează permanent la respectarea acestora pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a individului, în ciuda vicisitudinilor vieţii.

D.p.d.v. psihic, sănătatea poate fi definită ca armonia dintre comportamentul cotidian şi valorile fundamentale ale vieţii asimilate de individ, presupune capacitatea de a munci productiv, de a iubi, de a se ocupa de soarta celorlalţi şi de a avea un grad rezonabil de autonomie personală, o viaţă cu sens, o viaţă care merită trăită.

Normalitatea este o noţiune relativă, variabilă de la un mediu socio-cultural la altul. Nevoia de normalitate derivă din şi exprimă nevoia umană de ordine. Norma este o convenţie umană împărtăşită social.

Psihologie medicală , C1 - Personalitatea,Dezvoltarea umană

PSIHOLOGIE MEDICALĂ

Psihologia medicală este o ramură a psihologiei generale, aplicată la studiul aspectelor psihosociale care însoţesc actul medical în toate etapele sale, având scopul de a reda sănătatea persoanei şi de a o reinsera în mediul social şi familial.

Dintotdeauna, a existat o opoziţie între medicina centrată pe boală şi medicina holistică, centrată pe omul bolnav, la care boala constituie expresia unui dezechilibru care afectează ansamblul întregii personalităţi. Astfel, s-a separat ideea de leziune de cea a funcţiunii şi a apărut în câmpul terapeutic al medicinei vastul domeniu al tulburărilor funcţionale, adică al manifestărilor fără un suport lezional organic. Psihologia medicală ar trebui să aibă în centrul său drama persoanei umane. Fiinţa umană are posibilitatea de a exprima prin boală anumite tendinţe profunde – tendinţe care exprimă fie o conflictualitate internă, fie agresivitatea faţă de anturaj, fie regresivitatea persoanei în cauză. Domeniile din care psihologia medicală îşi extrage datele sunt ancheta socială, observarea comportamentală, convorbirea. Domeniile de intervenţie ale psihologiei medicale sunt: promovarea sănătăţii, prevenţie, terapie şi reabilitare. Psihologia medicală cercetează concepte legate de implicarea factorilor psihocomportamentali în apariţia şi evoluţia bolii; analiza modificărilor psihologice produse de îmbolnăvire – impasul existenţial; implicaţiile stresului în patogeneză; complianţa terapeutică, metodele de cercetare, aspecte ce ţin de dezvoltarea individului; psihologia personalului medical. Într-un studiu recent s-a demonstrat că pacienţii apreciază cel mai mult la personalul medical „ puterea de înţelegere, cunoştinţele de psihologie, experienţa de viaţă suficientă şi maturizarea deplină a personalităţii.

Personalitatea şi dinamica ei

Personalitatea

Mecanismele psihice au importanţă legate unele de altele, integrate şi subordonate scopurilor generale ale individului. Personalitatea este cea care dă viaţă mecanismelor, le orientează şi direcţionează, valorifică diferit potenţialul existent.