PLAN DE NURSING PT. BOALA ALZHEIMER - Gerontologie, geriatrie si nursing specific ,

PLAN DE NURSING PT. BOALA ALZHEIMER
DIAGNOSTIG NURSING	OBIECTIVE	INTERVENTIILE ASISTENTULUI	RELATIONARE	EVALUARE
RISC DE RANIRE Etiologii posibile(legate) Dezorientare in timp si spatiu Confuzie(ratacind pe timp de noapte) Uitare si pierdere de memorie crescuta Prezenta unei tulburari motorii ex. : apraxia	Obiectiv pe termen scurt: Pe toata durata ingrijirilor se v-a avea in vedere ca pacientul sa fie ferit de orice factor invaziv. Obiectiv pe termen lung: Dupa 2 saptamani de ingrijiri acordate pacientului acesta v-a fi capabil sa se autoingrijeasca si de asemenea sa invete sau sa isi pastreze aspectele esentiale din viata de zi cu zi.	1. Evaluarea nivelului de competenta a pacientului si capacitatea acestuia de a participa la masuri de prevenire 2. Comunicarea se v-a adapta in functie de nivelul pacientului si se vor folosi cuvinte simple, comunicarea desfasurandu-se intr-un ritm lent si tonalitate joasa . 3. Observarea comportamentului nonverbal si in cazul in care pacientul are o stare de nervozitate , trebuie sa indepartam factorii stresanti , linistind pacientul. 4. Frecvent reorintare a timpului , spatiului , datei si persoanei ; amplasarea unui ceas si unui calendar in camera; acordarea timpului necesar pacientului pentru a-si aminti 4. Evaluarea mediului pentru potentialii factori de risc pentru pacient cum ar fi podeaua alunecoasa si orice fel de obiecte care pot provoca leziuni. 5. Asigurarea unei luminozitati corespunzatoare in incapere, coborarea patului pana la nivelul maxim , asigurarea mijloacelor de sprijinire a pacientul si inlaturarea obiectelor care il pot rani , cum ar fi covoare alunecoase. 6. Ne asiguram ca pacientul nu pleaca fara stirea noastra si vom avea grija sa aiba in permanenta la el un ecuson cu datele sale. 7. Educarea membrilor familiei in vederea ingrijiri pacientului , prin asigurarea unui mediu sigur pentru acesta si de asemenea felul in care trebuie sa comunice cu pacientul si masuri de stimulare a memoriei .	- Astfel putem evalua gradul de risc in vederea integritatii pacientului si SIDA pentru a stii ce masuri sa aplicam -Comunicand astfel cu pacientul se creeaza o atmosfera placuta si linistita sporind capacitatea de invatare . -La pacientul cu Alzheimer pot aparea shimbari de personalitate cum ar fi iritabilitate , nepasare , suspiciune.. -Aceste masuri ajuta pacientul sa-si consolideze memoria. -Acest lucru ofera informatii cu privire la dispozitivele care ajuta pacientul si care trebuie instituite. -Aceste masuri fac ca pacientul sa nu aiba o perceptie gresita despre mediul inconjurator si despre riscul de accidentare. - Pacientii cu Alzheimer devin uneori confuzi fara a avea un motiv bine determinat(in special noaptea); astfel putem preveni ca pacientul sa se piarda sau chiar sa fie ranit in afara institutiei. - Explicarea si educarea membrilor familiei cu privire la conditia pacientului pentru a intelege manifestarile bolii si atentionarea acestora k schimbarile de personalitate pot aparea brusc de altfel si pierderea capacitatii de memorare ;	Pe toata durata ingrijirilor medicale pacientul ar trebui sa fie ferit de orice factor invaziv. Dupa 2 saptamani de ingrijiri medicale pacientul ar trebui sa prezinte imbunatatiri in ceea ce priveste capacitatea de memorare , orienatrea timp si spatiu , precum si capacitatea de a se putea autoingriji si a afectua activitati usoare cu putin ajutor din partea membrilor familiei intr-un mediu sigur.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , TESTE

TESTE GRILA AMG III

 GERIATRIE

1. Durerea anginoasă are următoarele particularităţi la vârstnic, cu excepţia:

A. Durerea poate fi absentă sau mult diminuată;

B. Sediul durerii poate fi la nivelul coloanei vertebrale sau la nivelul umerilor;

C. Se poate manifesta prin tulburări de echilibru nesistematizate;

D. Investigaţiile paraclinice sunt deosebit de importante pentru diagnostic;

E. Poate fi declanşată cel mai frecvent de efortul fizic.

2. Care din următoarele afirmaţii nu este adevărată referitor la pneumonie:

A. Febra poate lipsi;

B.Tusea este un simptom interpretat frecvent în cadrul bolii;

C. Simptomele pot fi mascate de exacerbări ale afecţiunilor de bază;

D. Debutul pneumoniei este rareori tipic;

E.Reprezintă o problemă majoră de sănătate în compartimentele de îngrijire a vârstnicilor.

3. Care din următoarele afirmaţii este falsă referitoare la sindromul dureros abdominal la vârstnic:

A. Simptomele sunt frecvent minimalizate sau mascate de medicaţia antalgică;

B. Diagnosticul este dificil şi complex, tabloul clinic fiind atipic;

C. Din protocolul de explorări paraclinice EKG furnizează informaţii modeste;

D. Factori de eroare diagnostica pot să apară şi secundar tulburărilor cognitive sau a celor de comunicare;

E. Pentru analgezie se preferă derivaţi opioizi.

4. La persoanele peste 80 de ani, infarctul de miocard se poate manifesta prin:

A. Durere atipică;

B. Dispnee;

C. Semne de AIT;

D. Sincopă;

E. Toate răspunsurile de mai sus.

5. Care din următoarele afirmaţii referitoare la Testul de 6 Minute sunt adevărate:

A.Este bine tolerat de către pacienţii vârstnici, oferind informaţii despre performanţele fizice cotidiene;

B.Este limitat de prezenţa unui sindrom anemic sever;

C.Rezultatele obţinute sunt echivalente cu cele obţinute la proba de efort la covorul rulant;

D.Absenţa tahicardiei la efort este considerată semn de ischemie silenţioasă;

E.Toate răspunsurile de mai sus sunt corecte.

6. Necomplianta terapeutică se poate întâlni în următoarele situaţii:

A. Tulburări de memorie;

B. Tulburări de vedere;

C. Tulburări de micţiune;

D. Posibilităţi financiare limitate;

E. Toate răspunsurile corecte.

7. Primul contact cu pacientul vârstnic presupune următoarele elemente:

A. Simptomele bolii pot fi diferite de cele descrise de adulţi;

B. Prezenţa tulburărilor senzoriale face dificilă comunicarea;

C. Acuzele multiple face dificilă stabilirea afecţiunii de bază;

D. În absenţa tulburărilor cognitive anamneza se va face numai cu pacientul;

E. Toate răspunsurile sunt corecte.

8. Tratamentul igieno-dietetic în angina pectorală presupune următoarele, cu excepţia:

A. Tratarea corectă a DZ;

B. Menţinerea TA la valori cât mai aproape de normal;

C. Tratarea dislipidemiei;

D. Întreruperea fumatului;

E. Efort fizic intens.

9. Factorii de risc cardio-vascular în ischemia silenţioasă sunt următorii, cu excepţia:

A. DZ;

B. Dislipidemiile;

C. Hiperuricemia;

D. Prezenţa anemiei;

E. Hipotiroidia.

10. Bolile care determină cel mai frecvent insuficienţa cardiacă sunt următoarele, cu excepţia:

A. Cardiopatia hipertensivă;

B. Pericardita;

C. Cardiomiopatia ischemică;

D. Valvulopatii;

E. Cardiomiopatii dilatative.

11. Tratamentul unei pneumonii comunitare presupune:

A. Repaus la pat pe perioada febrilă;

B. Antibiotic sau asociere de antibiotice cu spectru larg;

C. Tratament expectorant, fluidifiant, antalgic;

D. Dieta hipercalorica;

E. Toate cele de mai sus.

12. Efectele înaintării în vârstă asupra aparatului respirator sunt următoarele, cu excepţia:

A. Creşte rigiditatea cutiei toracice;

B. Scade reflexul de tuse;

C. Scade complianta pulmonară;

D. Diminuarea sensibilităţii centrului respirator la hipoxie şi hipercapnie;

E. Creşte suprafaţa alveolară.

13. Următoarele afecţiuni sunt responsabile de durere la nivel abdominal:

A. Pielonefrită acută;

B. Ocluzia intestinală;

C. Ischemie mezenterică;

D. IMA;

E. Toate cele de mai sus.

14. Anamneza durerii abdominale trebuie să vizeze următoarele, cu excepţia:

A. Debutul şi evoluţia durerii;

B. Prezenţa tranzitului intestinal;

C. Factorii agravanţi şi precipitanţi;

D. Simptome asociate durerii;

E. Nu sunt relevante APP chirurgicale.

15. La baza insuficienţei renale cronice stau afecţiuni precum:

A. Nefropatia diabetică;

B. Nefroangioscleroza;

C. Nefropatia obstructivă;

D. Nefropatia ischemică;

E. Toate cele de mai sus.

16. Regimul bolii renale cronice presupune următoarele, cu excepţia:

A. Evitarea eforturilor fizice mari;

B. Evitarea intervenţiilor chirurgicale;

C. Aport crescut de proteine;

D. Dieta normocalorică;

E. Dieta normosodată în absenţa HTA.

17. Factorii favorizanţi ai unei infecţii urinare sunt următorii, cu excepţia:

A. Arofia mucoasei uretrale;

B. Hiperplazia benignă de prostată;

C. Neoplasmul prostatic;

D. Prostatita acută;

E. Uropatia obstructivă.

18. Factorii de risc cardiovascular la vârstnici sunt:

A. Diabetul zaharat;

B. Dislipidemia;

C. Fumatul;

D. Factori psiho-sociali;

E. Toate cele de mai sus.

19. Factorii precipitanţi ai insuficienţei cardiace sunt:

A. IMA;

B. Comorbidităţi precum infecţii;

C. Consumul de alcool;

D. Tratamente concomitente: AINS;

E. Toate cele de mai sus.

20. Următoarele afirmaţii sunt adevărate despre nitroglicerină:

A. Se va respecta administrarea „cu fereastră”;

B. Foarte eficientă sub forma sub lingual;

C. Determină frecvent cefalee cu răspuns la Algocalmin;

D. Determină rar sincopa;

E. Toate răspunsurile sunt corecte.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 8 CRIZELE DE ADAPTARE

 CRIZELE DE ADAPTARE

  Schimbarea locului de viaţă al unei persoane vârstnice poate provoca decompensarea unei afecţiuni organice, pînă atunci silenţioasă.

J. P. Emerian

Scăderea capacităţilor de adaptare a vârstnicilor se face puternic simţită, îndeosebi legată de schimbarea mediului, înţelegînd prin aceasta mediul locuibil, mediul de viaţă. Cu cit vîrsta este mai înaintată, cu atît stresul mutării este mai puternic şi consecinţele acestuia mai dezastruoase. Este ca şi cum bătrînul, cu cit înaintează în vîrstă, se leagă mai strîns de mediul său de locuit, asemenea unui bătrîn copac care-şi îm-plîntă în pămîntul pe care a crescut rădăcinile sale puternice. Orice încercare de smulgere a bătrînului, ca şi a copacului, le tulbură profund viaţa, iar încercarea de transplantare în alt loc, de cele mai multe ori eşuează.

Aceasta trădează o fragilitate marcată a persoanei vîrstnice, care ţine de epuizarea rezervelor sale de adaptare.

De altfel, există gerontologi care definesc întregul proces al îmbă-trînirii ca o tulburare, o pierdere progresivă a adaptării (Verzar).

Dacă agresiunile mediului extern (de tipul infecţiilor diverse, al toxicelor) nu se schimbă notabil sau se schimbă într-un cadru general care afectează toate vîrstele, factorii de mediu de natură psihosocială intervin în perioada vîrstei înaintate cu o mai mare frecvenţă, bruscheţe şt intensitate (schimbarea raporturilor cu societatea, retragerea din activitatea profesională, schimbarea raporturilor cu familia, pierderea unor roluri, plecarea copiilor, pierderea partenerului conjugal, instituţionali -zarea) şi se petrec în condiţiile în care echilibrul psihic şi biologic devin instabile, rezistenţa organismului şi capacitatea de adaptare se reduc. Or, dimpotrivă, rezistenţa şi capacităţile adaptative ar trebui să crească pentru a face faţă solicitărilor impuse de schimbările psihosociale menţionate; pentru toate acestea, ni se pare logic ca un capitol tratînd despre crizele de adaptare să-şi găsească loc în orice carte de geriatrie. Este o caracteristică a bătrînului, cu implicaţii importante în geromorbiditattf şi chiar în geromortalitate.

Stresul schimbării reşedinţei evidenţiază rolul pe care-1 are locuinţa, în echilibrul biologic al bătrînului. Pe măsura înaintării în vîrstă, a a stringerli mobilităţii, locuinţa devine principalul loc de desfăşurări ău vieţii vîrstnicului, singurul său univers. Tot ce este legat de mediul ; locuibil, cadrul intim, obiectele, amintirile, membrii familiei, îi oferă un sentiment de siguranţă, de linişte; tot ce se află în afara acestui mediu 51 nelinişteşte, îi strecoară îndoieli şi teamă.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 7 SINDROMUL DE IMOBILIZARE

 SINDROMUL DE IMOBILIZARE

Bolile cronice parazitează îmbătrîhirea.

Ana Aslan

Un tablou clinic complex caracteristic vîrstnicului, cu care medicul practician este confruntat din ce în ce mai mult atit în asistenţa spitalicească, cit şi în teritoriu, în asistenţa de familie, este sindromul de imo bilizare al vîrstnicului.

Dar nu numai incidenţa în creştere a acestei realităţi clinice o face actuală sub raportul cunoaşterii, prevenirii şi combaterii, ci şi implicaţiile ei medicale, economice (creşteri ale costului pentru asistenţă şi îngrijiri), psihologice, familiale, legate de problemele complexe pe care le pune un bolnav vârstnic imobilizat atit în spital, cît şi în familie.

Pe de altă parte se cuvine subliniată condiţionarea sa etiologică complexă, care are şi o 'importantă componentă iatrogenă, ceea ce sugerează cel puţin o modalitate certă, eficace de prevenire: înlăturarea factorilor iatrogeni.

A cunoaşte mecanismele de instalare a sindromului, metodele de prevenire şi terapeutica înseamnă a combate cu eficienţă această entitate clinică, cu a cărei frecvenţă în creştere se confruntă astăzi medicul practician.

Determinismul sindromului este complex, incluzînd circumstanţe etiologice multiple în raport pe de o parte cu polipatologia vîrstnicului, pe de alta cu caracteristicile procesului de involuţie — modificările psihologice, tendinţa la depresie, scăderea forţelor fizice, a tonusului vital etc., la care se adaugă conduita personalului neavizat, ori care neglijează sau ignoră potenţialul de gravitate al sindromului. Privind conduita amintită se poate afirma că, în cele mai multe cazuri, aceasta este nediferenţiată, neadaptată vîrstei, ducînd la adîncirea imobilizării. La aceasta se adaugă şi o sedare excesivă, nu totdeauna necesară şi, cel mai adesea, justificată doar de comoditatea personalului atunci cînd, de pildă, bătrânul face mici crize de adaptare la schimbarea mediului — domiciliu-spital, spital-alt spital etc.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 6 CĂDERILE

CĂDERILE

O situaţie clinică frecventă şi particulară, care se întîlneşte în practica geriatrică, o constituie aşa-zisele „căderi” . Importanţa acestora decurge din incidenţa crescută, etiologia multifactorială, complicaţiile în planul morbidităţii şi consecinţele în plan psiho-social şi familial. Ele sînt, de asemenea, grevate de o letalitate importantă, atît imediat cît şi la distanţă. Toate acestea impun cunoaşterea sindromului căderii vîrstnicului, în primul rînd, de medic situaţie cu care este confruntat frecvent în practica asistenţei medicale.

Căderea a fost individualizată ca problemă importantă şi complexă în geriatrie, în urmă cu mai bine de 40 de ani, în timpul scurs pînă astăzi adunîndu-se numeroase date care au contribuit la conturarea clinică şi etiologică a acestui sindrom complex.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 5 ASPECTE DE GEROPATOLOGIE A APARATULUI LOCOMOTOR

ASPECTE DE GEROPATOLOGIE A APARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este unul dintre aparatele cele mai afectate de procesul de imbatranire. Involutia fiziologica a tesuturilor conjunctive din componenta aparatului locomotor este accentuata prin solicitatrile functionale ale aparatului.

Procesul de imbatranire se refera in principal la doua componente: osul si articulatiile .

Imbatranirea osoasa include modificari cantitative care constau in diminuarea volumului osos si cantitative care constau in reducerea tramei proteice si a sarurilor minerale. Aceste modificari sunt mai evidente la femei.

La articulatii prin imbatranire sunt afectate toate structurile:capsula, lichid sinovial, cartilaj, discuri intervertebrale, tendoane.

La varstnici, imbatranirea osteo-articulara este favorizata si de malabsorbtie, imobilizari prelungite, tulburari circulatorii sau administrarea unor medicamente cum ar fi barbituricele sau corticoizii. Acestea determina o involutie senila normala, care include: cifoza dorsala, hiperlordoza cervicala si lombara, hipomobilitatea articulatiei coxofemurale, cracmente la articulatia genunchiului, picior plat.

In cadrul modificarilor senile oateoarticulare ne vom ocupa doar de osteoporoza si fractura proximala a femurului.

OSTEOPOROZA

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 4 ASPECTE DE GERO-PATOLOGIE A SANGELUI

Curs 4

1. DIABETUL ZAHARAT: EVOLUTIE, COMPLICATII, TRATAMENT

2. ASPECTE DE GERO-PATOLOGIE A SANGELUI

1. DIABETUL ZAHARAT: EVOLUTIE, COMPLICATII, TRATAMENT

Diabetul zaharat tardiv

Diabetul zaharat este o boala frecvent intalnita la varstnici. Statisticile diferitilor autori indica o incidenta intre 4 si 10% la populatia de peste 65 de ani. Intr-o cercetare epidemiologica asupra populatiei varstnice. Mincu gaseste 4,64% diabetici la populatia de peste 65 de ani locuind in mediul urban si 2,70% la populatia locuind in mediul rural. Haond si Chapuy gasesc 3,8% „diabetici imbatraniti” si 3,38% diabet cu debut tardiv; Palumbo 7,9% si Beck 9% diabetici in populatia varstnica. Franklin Williams au comunicat in 1979 cifre si mai mari: 20%.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 3 ASPECTE DE GEROPATOLOGIE DIGESTIVA

Curs 3

ASPECTE DE GEROPATOLOGIE DIGESTIVA

1. FlZIOLOGlA SI PATOLOGIA  ESOFAGIANA LA    VARSTNICI

Este descrisa la varstnic o tulburare afunctiei esofagiene, constand in diminuarea semnificativa a amplitudinii contractiilbr peristaltice raportate la o slabire musculara; este ceea ce s-a denumit „presbyocsophage" notiune care se raporteaza la fiziologia esofagului in senescenta si care nu are un continut patologic, dar care poate favoriza instalarea unor tulburari patologice. In acest cadru fiziologic s-a constatat la subiectii de peste 80 de ani o slabire a muschilor netezi ai esofagului, concomitent cu o diminuare a undei peristaltice postdeglutitie.

Un rol important in functia digestiva il are sfancterul inferior al esofagului, disfunctia acestuia aflandu-se la baza unor tulburari esofagiene frecvente.

Printre entitatile mai caracteristice ale patologiei esofagiene geriatrice mentionam:

 diverticulii esofaringieni;

 hernia hiatala;

 refluxul gastro-esofaringian;

 spasmele esofaringiene difuze.

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 2 Demenţele Arterioscleroza cerebrala difuză Accidente vasculare ischemice tranzitorii Parapareza cronică

CURS 2

Demenţele

 Arterioscleroza cerebrala difuză

 Accidente vasculare ischemice tranzitorii

Parapareza cronică

1. Demenţele

Sunt afectiuni relativ frecvent întâlnite în practica asistenţei vârsnicului, cu o pondere importantă, în creştere în morbiditatea geriatrică, pe măsura sporirii duratei medii de viaţă.

Adesea, sindromul demenţial se instalează ,,sub ochii” medicului de familie, la vârstnicii pe care îi are în evidenţă pentru diverse afecţiuni somatice.

Aceste boli constau într-o scădere progresivă şi ireversibilă, globală a activităţii psihice, conditionată de apariţia unor modificări organice cerebrale de natura degenerativă, incomplet cunoscută (senila) şi de natură vasculară (arteriosclerotica), a căror evoluţie poate fi precipitată şi de acţiunile unor factori exteriori de natură psiho-socio-culturală.

Clasificarea generală împate demenţele în demenţe senile (degenerative), demenţe vasculare (arteriopatice) şi o formă combinată, demenţele mixte.

Date mai noi ale cercetărilor în acest domeniu apreciază că evoluţia nu este totdeauna, cum se considera, progresiv ireversibilă, ci există şi situaţii de oprire în evoluţie sau chiar de reversibilitate („demenţele reversibile” sau „demenţe tratabile” prin intervenţie terapeutică), ceea ce a avut darul să stimuleze preocupările şi interesul pentru studiul acestor entităţi. Creşterea duratei medii de viaţă aduce în actualitate problema demenţelor.

Singura conduită corectă în faţa alterărilor funcţiilor cerebrale superioare la un subiect vârstnic trebuie să impună un demers clinic precis şi riguros, care poate duce uneori la un succes terapeutic, fie şi numai parţial.

Pentru aceasta se impun un diagnostic precoce în primul rând, diagnosticul pozitiv şi diferenţial, diagnosticul etiologic şi, de asemenea, stabilirea contextului psiho-socio-familial în care a apărut boala.

Diagnosticul precoce are avantajul că permite instituirea unor măsuri terapeutice şi elaborarea unei conduite pentru anturaj, în favoarea prevenirii adâncirii deteriorării psihice a bătrânului, dar există şi riscul unui indice crescut de eroare.

 Interogatoriul atent, amănunţit făcut anturajului – partenerului de viaţă, copiilor, vecinilor – este indispensabil pentru stabilirea cronologiei tulburărilor şi identificarea acestora; acestea odată stabilite, vor permite mai târziu şi estimarea prognosticului şi a posibilităţilor de reinserţie.

 Examenul clinic al bolnavului (psihiatric, neurologic,

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC , 1 Noţiuni introductive

Curs 1

Noţiuni introductive

               

În ultima vreme se constată creşterea numărului persoanelor vârstnice în structura populaţiei. Acest fenomen se explică prin scăderea natalităţii, progresele medicinei, care determină ameliorarea morbidirăţii şi a mortalităţii, precum şi prin creşterea nivelului de trai.

Sporirea numărului persoanelor în vârstă se însoţeşte de creşterea consumului de prestaţii medicale.

Procesul de îmbătrânire este unul fiziologic, care antrenează modificări specifice speciei de-a lungul întregii vieţi. În ultimii ani de viaţă, aceste modificări produc o scădere a adaptabilităţii individului la mediu. Funcţiile organismului nu regresează în mod egal şi diferă de la o persoană la alta.

În general s-a constatat o creştere a duratei de viaţă la femei, comparativ cu bărbaţii, ceea ce va duce la o „ feminizare ” a populaţiei.

Creşterea numărului vârstnicilor modifică morbiditatea în sensul creşterii bolilor cronice .

Din toate aceste motive este necesară cunoaşterea particularităţilor biologice, psihologice şi sociale ale persoanelor vârsnice.

Creşterea duratei de viaţă a impus o subîmpărţire oarecum artificială a vârstei a treia, în trei perioade:

- 65-75 de ani este perioada de vârstnic;

- 75-85 de ani , perioada de bătrân;

- peste 85 de ani , perioada de longeviv.

Există mai multe tipuri de îmbătrânire.

1. îmbătrânirea fiziologică în care vârsta cronologică coincide cu cea biologică

2. îmbătrânire nefiziologică , care poate fi prematură ( vărsta biologică corespunde unei vărste calendaristice mai mari) sau accelerată ( ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat)

3. îmbătrânire asincronă în care aparatele şi sistemele au ritmuri diferite de îmbătrânire şi apare îmbătrânirea predominent cardio-vasculară , cerebrală sau articulară

Aspectele psiho-sociale ale îmbătrânirii au importanţă deosebită şi trebuiesc cunoscute. Astfel prin pensionare se produce o nivelare socială şi psihologică.

De cele mai multe ori cea mai importantă suferinţă a persoanelor în vârstă este izolarea.

În linii mari bolile vârstnicilor se pot clasifica în felul următor:

- boli comune ale vârstelor anterioare;

- boli comune ale vârstelor anterioare, dar cu tablou clinic, evolutie şi prognostic particular vârstei a treia;

- boli senile, specifice vârstnicului.

Îmbătrânirea normală şi patologică