Curs 1
Noţiuni introductive
În ultima vreme se constată creşterea numărului persoanelor vârstnice în structura populaţiei. Acest fenomen se explică prin scăderea natalităţii, progresele medicinei, care determină ameliorarea morbidirăţii şi a mortalităţii, precum şi prin creşterea nivelului de trai.
Sporirea numărului persoanelor în vârstă se însoţeşte de creşterea consumului de prestaţii medicale.
Procesul de îmbătrânire este unul fiziologic, care antrenează modificări specifice speciei de-a lungul întregii vieţi. În ultimii ani de viaţă, aceste modificări produc o scădere a adaptabilităţii individului la mediu. Funcţiile organismului nu regresează în mod egal şi diferă de la o persoană la alta.
În general s-a constatat o creştere a duratei de viaţă la femei, comparativ cu bărbaţii, ceea ce va duce la o „ feminizare ” a populaţiei.
Creşterea numărului vârstnicilor modifică morbiditatea în sensul creşterii bolilor cronice .
Din toate aceste motive este necesară cunoaşterea particularităţilor biologice, psihologice şi sociale ale persoanelor vârsnice.
Creşterea duratei de viaţă a impus o subîmpărţire oarecum artificială a vârstei a treia, în trei perioade:
- 65-75 de ani este perioada de vârstnic;
- 75-85 de ani , perioada de bătrân;
- peste 85 de ani , perioada de longeviv.
Există mai multe tipuri de îmbătrânire.
1. îmbătrânirea fiziologică în care vârsta cronologică coincide cu cea biologică
2. îmbătrânire nefiziologică , care poate fi prematură ( vărsta biologică corespunde unei vărste calendaristice mai mari) sau accelerată ( ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat)
3. îmbătrânire asincronă în care aparatele şi sistemele au ritmuri diferite de îmbătrânire şi apare îmbătrânirea predominent cardio-vasculară , cerebrală sau articulară
Aspectele psiho-sociale ale îmbătrânirii au importanţă deosebită şi trebuiesc cunoscute. Astfel prin pensionare se produce o nivelare socială şi psihologică.
De cele mai multe ori cea mai importantă suferinţă a persoanelor în vârstă este izolarea.
În linii mari bolile vârstnicilor se pot clasifica în felul următor:
- boli comune ale vârstelor anterioare;
- boli comune ale vârstelor anterioare, dar cu tablou clinic, evolutie şi prognostic particular vârstei a treia;
- boli senile, specifice vârstnicului.
Îmbătrânirea normală şi patologică
De cele mai multe ori procesele naturale, fiziologice de îmbătrânire se suprapun cu patologia supraadaugata , astfel că delimitarea între normal şi patologic se face greu. În practică raportarea la normal se face având ca referinţă normalul adultului, ceea ce nu corespunde realităţii deoarece bătrâneţea nu este o boală. Printre modificările frecvente apărute la vârstnic se numără: modificări neurologice, modificări ale pielii şi ale fanerelor, scăderea acuităţii vizuale şi auditive, scăderea toleranţei la efort, hipomnezia, hiposmia etc.
În ceea ce priveşte interpretarea datelor de laborator, se preferă termenul de “valori de referinţă ” în locul “valorilor normale”. Tensiunea arteriala creşte cu vârsta, astfel că valori de 160 mm Hg maxima şi 95mm Hg minima sunt considerate fiziologice.
Glicemia, colesterolemia, ureea, acidul uric, creatinina au valori superioare celor normale ale adultului. VSH-ul poate depăşi 15 mm la 70 de ani, în special la femei. Proteinemia scade, numărul de hematii este diminuat, ca şi cel al limfocitelor.
Aspecte medicale în geriatrie
I. Tulburări psihice şi neurologice
Tulburările neuro-psihice includ modificările la limita normalului precum şi patologia bine definită.
Frecvenţa afecţiunilor psihice creşte proporţional cu vârsta. Aceste tulburări pot fi împărţite în felul următor:
- afecţiuni psihice cu debut anterior îmbătrânirii, comune şi altor vârste, care nu caracterizează vârstnicul;
- afecţiuni psihice cu debut la vârsta înaintată care intră în cadrul “îmbătrânirii cerebrale”.
Pe masura îmbătrânirii suferinţa psihică se îmbină cu cea somatică, iar delimitarea este greu de realizat.
Pe de altă parte există şi o serie de factori care favorizează apariţia unui dezechilibru psihic la vârste înaintate şi dintre aceştia ar fi de precizat următorii:
a) Modificări în statutul familiei şi de coabitare
- plecarea copiilor din casa părintească;
- restrângerea condiţiilor de locuit;
- părăsirea locuinţei pentru a locui cu unul dintre copii sau într-o instituţie pentru vârstnici;
- relaţii nearmonioase între generaţii;
- decesul unuia dintre parteneri;
-diminuarea veniturilor materiale.
b) Modificări în statutul profesional şi ocupaţional
- retragerea din activitatea profesională- pensionarea;
- pierderea rolului şi statutului social;
Tulburarile neurologice ale îmbătrânirii cuprind două aspecte şi anume: îmbătrânirea fiziologică şi modificările de ateroscleroză.
Cea mai mare parte a patologiei este reprezentată de accidentele vasculare cerebrale.
Modificările funcţionale din cadrul senescenşei senile sunt abolirea reflexelor, lentoarea mişcărilor, reflexe oculare (fotomotor şi de acomodare) lente.
Tulburările de somn
Durata somnului la vârstnic este mai mică, 6 ore fiind în limita normalului.
În practică acuzele subiective ale pacientului în ceea ce priveşte durata somnului trebuiesc analizate cu discernământ pentru a deosebi dissomnia reală de falsa insomnie. Dissomnia include tulburări cantitative cum este hiposomnia sau tulburări calitative ( somn superficial, tulburări ale ritmului normal).
Ca urmare a hiposomniei cu vârsta creşte consumul de hipnotice.
Cu înaintarea în vârstă se constată o diminuare a somnului de noapte şi a stării de veghe diurnă, deoarece se recuperează veghea nocturnă prin somn diurn. Se formează astfel un cerc vicios în care somnul de zi împiedică somnul nocturn.
Un factor care perturbă somnul de noapte la vîrstnic este hipertrofia de prostată, sau refluxul gastro-esofagian. Refluxul poate fi împiedicat prin
1. alimentaţie corectă seara: cina cu 2 ore înainte de culcare, evitarea meselor copioase, evitarea preparateor greu digerabile cum ar fi grăsimi, prăjeli, sosuri, alcool;
2. culcarea într-o postură ridicată, pe o pernă înaltă.
Alte cauze ale insomniei sunt bolile reumatice care de regulă au orar nocturn, crampe musculare ale membrelor inferioare prin tulburări circulatorii, tuse rebelă.
Tratamentul insomniei va avea în vedere în primul rând cauzele. În primul rând se vor trata factorii şi bolile care provoacă insomnia ( adenom de prostată, reflux gastro-esofagian, reumatism, bronşită etc. ). Dacă nu se identifică astfel de cauze , se începe o corectare nemedicamentoasă, folosind o terapie educaţională. Aceasta constă în:
- culcarea la aceeaşi oră, de preferat mai devreme şi eventual după o mică plimbare;
- masa de seară cu 2 ore înainte, nu trebuie să conţină alimente sau băuturi iritante, ceai, cafea sau medicamente pe bază de antinevralgic;
- nu se va fuma înainte de culcare deoarece se exită sistemul nervos prin eliberarea de adrenalină;
- se evită discuţiile aprinse, controversele;
- aerisirea camerei înainte de culcare ;
- o baie caldă are efect sedativ;
- ingestia unui pahar de lapte, ceai de tei sau consumul unui măr;
- creearea unei atmosfere prielnice: pat bine făcut, confortabil, linişte, intimitate;
- o postură mai ridicată pentru cei cu reflux gastro-esofagian;
- tehnici de relaxare ca hipnoza sau masaj.
Numai după ce au fost epuizate aceste metode se va trece la tratament medicamentos. Diversele hipnotice au efect toxic la vîrstnic, provocînd hipotensiune, agitaţie, agresivitate, confuzie, ataxie, halucinaţii. Barbituricele şi tranchilizantele, administrate în cure lungi , determină imunodepresie cu apariţia unor infecţii microbiene şi fungice cronice.
Tratamentul cu hipnotice trebuie să fie discontinuu, cu reducerea progresivă a dozei şi pauze de 3-4 zile.
