Semiologie medicală - C1 Introducere

Semiologie medicală - curs 1

SM este disciplina care se ocupă cu descrierea şi interpretarea simptomelor şi semnelor de boală .
Simptomul este o manifestare a bolii relatată de pacient în cursul anamnezei ;
are o coloratură subiectivă şi este dependent de alţi factori ( percepţie, cultură, nivel
intelectual ) ;
este de ordin : general ( ex. durere, cefaleee, ameţeli) şi local ( care sunt relativ
specifice unor sisteme anatomice, ex. hepatoalgie → ficat ; disurie →ap. urinar ;
dispnee → ap. respirator ) ;
Semnul → este o manifestare obiectivă a bolii pe care examinatorul o evidenţiază în cadrul examenului clinic ( ex. icter, paloare, mărire de volum a abdomenului, bombarea unui hemitorace ) ;
Sindromul → reprezintă asocierea simptomelor şi semnelor ; este caracteristic mai multor entităţi nosologice ( noso = boală) (ex. sdr. febril – care nu constituie boală ca atare ci este sdr. întâlnit în mai multe boli ) .
Explorări complementare (de laborator ): uzuale ( în mod obişnuit practicate la pacient indiferent de boală ) şi funcţionale ( explorări imagistice, probe funcţionale ) .

ANAMNEZA

  • este metoda prin care examinatorul obţine date de la pacient ( anturajul sau aparţinatorii lui ) cu privire la starea de sănătate şi de boală , precum şi mediul ambiental în care evoluează aceasta ;
  • surse de obţinere a datelor anamnezei : pacientul, aparţinătorul sau anturajul lui , dosarul medical sau alte documente medicale ;
  • metode de efectuare a anamnezei :
    • monologul ( ascultarea) : permite pacientului să-şi exprime suferinţele sale prezentând ca şi avantaje : examinatorul poate observa mimica , gestica în timpul în care pacientul îşi exprimă suferinţele sale ; diminuă starea de tensiune între pacient şi examinator cănd pacientul este lăsat să vorbească liber ; dacă acesta însă divaghează de la subiectul urmărit , trebuie să fie întrerupt politicos cu întrebări scurte ( ex. « de când a apărut ?») ;
    • interogatoriul ( interviul ) : examinatorul pune întrebări cu privire la suferinţele acestuia ; întrebările sunt : închise ( cu răspuns scurt ; da sau nu ) şi deschise ( permit pacientului să răspundă prin fraze şi să dezvolte subiectul respectiv ) ;
    • observaţie : ceea ce percepi ( cu simţul, auzul, văzul.. )
  • datele biografice ale pacientului :
    • vârsta : starea de reactivitate a organismului este dependentă de particularităţile morfofuncţionale şi biologice ale fiecărei etape de dezvoltare : în copilărie ( frecvente sunt bolile infecţioase eruptive ; congenitale cardiace ; infecţii acute ale căilor respiratorii ) ; în adolescenţă ( angina streptococică, reumatism articular acut , hepatită acută virală ) ; la adulţi (întreaga patologie viscerală), iar la vârsta a III-a ( > 65 ani)(se confruntă cel mai frecvent cu boli cronice degenerative şi cu complicaţiile acestora ) ;
    • genul biologic ( sexul feminin/ masculin) : practic sunt boli care afectează mai frecvent bărbaţii ( infarct miocardic acut , cancer pulmonar, gută) sau femeile ( poliartrită reumatoidă, colecistopatii, infecţii ale căilor urinare ) ;
    • locul de naştere şi domiciliul : particularităţi ale mediului pot influenţa starea de sănătate a populaţiei : ex. nefropatia endemică din bazinul Dunării ; guşa endemică în zonele subcarpatice ; malaria în zone cu bălţi ; bolile tropicale la tropice dar şi în alte zone ,
    • condiţii de viaţă şi de muncă : modul de viaţă ( alimentaţia, consum de tutun /alcool/droguri, sedentarismul ) ; condiţiile ambientale de la locul de muncă ( profesiunea)
      • motivele internării : simptomele majore ( «  plângerile de boală ») ; semnele relatate de pacient
Dosarul medical : include de regulă 2-3 simptome ( de ordin general sau local ) şi utilizează limbajul medical ( ex. durerea este descrisă în legătură cu localizarea topografică anatomică nu cu localizare de organ ; de ex. corect durere epigastrică nu durere de stomac ; durere retosternală nu durere cardiacă )
  • 1 –
Simptome de ordin general :
  • febra = creşterera temperaturii centrale > 38,5ºC ( măsurată prin plasarea termometrului în rect /
cavitate orală ) sau creşterea temperaturii periferice > 38ºC ( măsurată axilar )
  • hiperpirexie = ascensiuni febrile mari , depăşind 39º-40ºC ; se întâlneşte într-o serie de boli infecţioase
  • frisonul = senzaţii de frig însoţite de tremurături intense
  • hiperhidroză = transpiraţie anormal de abundentă ,localizată (axile, mâini, picioare) sau generalizată
  • anhidroză = absenţa transpiraţiilor
  • durere = experienţă complexă multifuncţională şi multidimensională
  • antalgic = care împiedică sau calmează durerea ( poziţie antalgică = poziţie în care se atenuează durerea ; medicament antalgic = medicament care calmează durerea)
  • analgezic = care suprimă sau atenuează durerea
  • angor = durere , suferinţă
  • allodinia = răspuns dureros la un stimul, în mod normal nedureros
  • cefalee = durere de cap ( sinonim cefalgie)
  • ameţeală = senzaţie neplăcută de falsă deplasare a persoanei în raport cu mediul ambiant
  • vertij = senzaţie rotatorie a obiectelor din jur în raport cu persoana sau a persoanei în raport cu mediul
  • astenie = diminuarea forţelor fizice şi psihice, slăbiciune, oboseală ; ( spre deosebire de oboseală , astenia nu dispare la repaus)
  • adinamie = scăderea accentuată a forţei musculare care apare în anumite boli ( oboseală extremă)
  • inapetenţă = diminuarea poftei de mâncare
  • inaniţie = stare în care se află organismul după o perioadă prelungită de lipsă de hrană
  • anorexie = diminuarea importantă sau pierderea poftei de mâncare
  • hiperexie = creşterea poftei de mâncare
  • polidipsie = sete excesivă antrenând ingestia unor cantităţi exagerate de lichide ( în diabetul insipid, în nefropatii , potomanie)
  • potomanie = nevoia de a bea cantităţi excesive de lichide, de preferinţă apă , cauzată de o dereglare a centrului nervos de sete ; deci sete de natură psihogenă, patologică
  • prurit = senzaţie neplăcută de mâncărime cutanată care poate fi produsă de o boală de piele ,ce incintă la grataj (ex. scabie) sau de o afecţiune generală (ex. prurit diabetic)
  • insomnie = absenţa somnului
  • anosmie = absenţa totală a simţului mirosului
  • acufene = sunete percepute de pacient care nu sunt determinate de excitaţii sonore ( zumzet, şuierat, ţiuit)
  • disfagie = dificultate de a înghiţi
  • pirozis = senzaţie de arsură retrosternală care porneşte din epigastru spre esofag şi faringe asociată cu un gust acru ; se produce din cauza unui reflux de lichid gastric în esofag ( cauze frecvente : aerofagia, hernia hiatală )
  • scotom ( scindilaţie vizuală) = lacună limitată în câmpul vizual ( pată neagră de orbire pe câmpul vizual ) din cauza apariţiei unei opacităţi în mediile transparente ale ochiului sau unei leziuni limitate ale retinei sau a nervului optic ; poate fi central/paracentral/periferic ;
  • disurie = dificultate de a urina cu / fără durere ( micţiuni dificile sau dureroase din cauza unor afecţiuni extrem de variate : cistite, uretrite, hipertrofie de prostată )
  • insidios = se spune despre o boală care apare pe nesimţite fără manifestări vizibile ( ex. cancer)
  • insipid = care nu are gust




- 2 -
Punctele care se urmăresc în istoricul bolii :
  • Analiza simptomelor prezente :
    • data de debut ;
    • modul de debut : brusc ( acut - în boli acute ; ex. pneumonia acută ; paroxistic – în plină sănătate aparentă , cel mai adesea pe fondul unei suferinţe mai vechi ; ex. infarctul miocardic datorat anginei pectorale ) şi insidos ( progresiv , boli cu evoluţie îndelungată, cronice ) ;
    • circumstanţele apariţiei ( în repaus / efort) ;
    • ritmul ( zi / noapte, primăvara / toamna);
    • cronologia manifestărilor : apariţia şi succesiunea simptomelor / semnelor ) ;
    • atitudinea adoptată de pacient faţă de boală ; analizarea impactului bolii asupra pacientului
    • tratamentele efectuate anterior ; consultaţiile ant. ;
    • identificarea tuturor simptomelor asociate ;
    • particularităţile evolutive în raport cu tratamentele ;

APF ( antecedente personale fiziologice )  :
  • capitol al anamnezei care urmăreşte momentele genitale din viaţa femeii : menarha ( apariţia primei menstruaţii ; în mod normal menarha apare la aprox. 12 ani ; când este > 14 ani este pubertate întârziată cu cauze frecvente : endocrine, metabolice ) ; succesiunea şi regularitatea ciclului menstrual ( în mod normal ciclul menstrual este la 28 de zile) ; durata fluxului menstrual (este de 3-5 zile ), cantitate normală de sânge eliminat 150 – 175 ml per ciclu menstrual) ; nr. de naşteri ( sarcini şi împrejurări legate de acestea , nr. de copii născuţi vii / decedaţi ; naşteri normale / cezariene) ; nr. avorturi şi luna de sarcină în momentul avortului ; cauze potenţiale  ;
  • tulburări de ciclu menstrual : amenoree ( absenţa c. menstr. ) ; oligomenoree ( rare sau cantităţi scăzute ) ; hipermenoree ( abundent ) ; menoragie ( durata fluxului menstrual > 10 zile) ; metroragie ( sângerări uterine în afara ciclului menstrual ) ; menopauza ( încetarea c. menstr. : fiziologică la 45-50 ani sau precoce < 45 ani ( cazuri endocrine –ex. boli tiroidiene ; chirurgicale ex. histerectomie ; după radioterapie )

APP ( antecedente personale patologice :
  • bolile şi intervenţiile chirurgicale pe care le-a prezentat pacientul în trecut ;
  • se menţionează data apariţiei acestora ;
  • boli infecţioase : TBC pulmonar, rujeola, rubeola, varicela, hepatită acută virală, angina streptococică, malarie ;
  • boli cu transmitere sexuală : gonoree, luess, HIV ;
  • boli organice : respiratorii / cardiace / hepatice
  • tipul şi data în caz de intervenţii chirurgicale, transfuzii, imunizăzi specifice

AHD ( antecedente heredo-colaterale ) :
  • frecvent întâlnite la membrii aceleaşi familii = agregare familială : boli de care au suferit consangvinii pe linie maternă / paternă , decesul rudelor la vârste tinere ; boli transmise prin contagiune intrafamilară indiferent de gradul de rudenie ;
  • boli cu transmitere ereditară : HTA, astm bronşic, diabetul zaharat , obezitate ;
  • boli determinate de coabitare : în general bolile infecţioase ( TBC, hepatite, angine ) ;
  • ahd semnificative : rinichiul polichistic, talasemia, hemofilia , siclemia, sferocidoza ereditară

Condiţii de viaţă şi de muncă :
  • locuinţa : nr. de camere raportat la nr. de membri, condiţii – aer/frig/mucegai /etc ;
  • locul de muncă şi profesia : nivelul de instruire,tipul de efort , factor de microclimat, tipul de alimentaţie , consum de tutun / alcool ; profesiuni cu potenţial risc de îmbolnăvire ex. minerii ;
  • suport social şi familia


- 3 -
DUREREA
  • este cel mai frecvent simptom întâlnit în patologie ;
  • este simptomul complex ce include componentele elementare afectivo-emoţionale şi motivaţionale rezultate din experienţa individuală ;
  • se menţionează : localizarea ; iradierea ; condiţiile de apariţie ( factor declanşator) ; factorul de calmare ( ameliorare ) ; intensitatea ( severitatea descrisă de pacient ) ; durata ( minute / ore) ; ritmul ( zi / noapte sau primăvară / toamnă ) ; simptome asociate ( greaţă, vărsături ) ; calitatea durerii ( ex. « ca o arsură «  sau «  ca o lovitură de pumnal » ) ; impactul durerii asupra calităţii vieţii ;
  • întrebările frecvente utilizate în anamneză : unde ? când ? de când ? cum ? cât ?
  • durerea poate fi  :
  • acută ( “ semnal de alarmă” ) : recent instalată cu debut brusc ; necesită o evaluare rapidă şi atentă ; uneori poate fi însoţită de şoc (ex. IMC , perforaţia sau ruperea unui organ cavitar) ;
  • cronică ( sindrom caracteristic bolilor cronice: întrebările de mai sus se urmăresc în evoluţia cronologică ( ex. când a fost prima dată , ce a făcut, ce tratament a urmat, a cedat sau nu, apare progresiv sau nu, se acutizează) ; asociate frecvent cu medicamente antalgice sau alte medicamente specifice ; trebuie aflat substratul etiologic în aceste situaţii

CEFALEEA
  • sau durerea de cap , este durerea resimţită la nivelul regiunii cefalice ca urmare a stimulării anormale a elementelor prevăzute cu sensibilitate dureroasă de la nivelul extremităţii cefalice ;
  • este un simptom de ordin general care poate fi prezent în multe boli organice sau în HTA, anemii ; boli neurologice ( migrena, AVC ) ; boli inflamatorii a sinusurilor ( sinuzite, otite) ; boli infecţioase ( asociată cu febră) ; în spondiloză, în limfoame maligne
  • caracteristici :
    • cefaleea poate fi acută sau cronică ;
    • HTA : sediul fronto-occipital, senzaţie de constricţie, ameţeli, scotoame ;
    • HTA intracraniană : debutează în a doua jumătate a nopţii sau matinal ; este accentuată de poziţia culcat ; sediul unilateral, iniţial în accese , ulterior permanent , însoţit de vărsături explozive, fără greaţă , bradicardie şi tulburări vizuale ;
    • meningită : debut rapid în câteva ore ; cefalee intensă + febră + fotofobie ( intoleranţă la lumină) ; stare generală alterată ;
    • criza severă de glaucom : sediul retroorbital, ochiul este roşu, pupila dilatată , frecvent asociată cu greaţă, vărsături ;
    • migrena : pe stg. sau pe dr. ; accentuată de consumul de brânză , vin roşu, ciocolată, intoleranţă la lumină , accentuată de zgomote, însoţită de greaţă / vărsături / scotoame ;
    • artroza cervicală : zona occipitală ; este matinală , ameţeli ; ameliorată de primele mişcări de rotaţie
    • IRA cronică
    •  !!! cefaleea intensă brutală cu sediul occipital → semn de hemoragie













- 4 -