- Stop cardio-respirator
Oprirea
respiraţie – stop
respirator.
Oprirea inimii – stop
cardiac.
Încetarea atât a funcţiei respiratorii, cât şi a funcţiei
cardiace duc la stopul
cardiorespirator
care corespunde cu moartea
clinică.
Între moartea
clinică şi moartea biologică
a ţesutului nervos – ţesutul
cel mai sensibil la lipsa de oxigen
– există un interval de timp scurt de 30-90 secunde în care
funcţiile vitale pot fi restabilite. Oprirea respiraţiei este
urmată la câteva minute de oprirea circulaţiei – a inimii.
Oprirea inimii este urmată la câteva secunde (30 secunde) de
oprirea respiraţiei. Stopul cardiac este un stop cardio-respirator
ce necesită obligatoriu resuscitarea ambelor funcţii şi care
produce leziuni celulare, acidoză metabolică prin acumulare de
deşeuri – acid lactic.
Cauzele
stopului cardiac şi /sau respirator pot fi: hipovolemie,
tahicardie ventriculară, asistolie, tamponada cardiac, hipoxie,
durere intensă, infarct de miocard, embolie pulmonară, embolie
gazoasă, emoţie puternică, fibrilaţie ventriculară.
Evaluarea
rapidă a stării pacientului
se face prin controlul
pulsaţiilor cardiace
(puls femural, puls carotidian), controlul
respiraţiei
– semnul oglinzii; se va încerca ascultarea respiraţiei direct
lipind urechea de toracele bolnavului. Se observă prezenţa
sau absenţa mişcărilor respiratorii.
Se face controlul reflexului
pupilar.
Se
observă dimensiunile
pupilelor,
culoarea
tegumentelor.,
existenţa cianozei.
Diagnostic
|
Respiraţie
|
Circulaţie
|
Stare
de conştiinţă
|
Alte
semne
|
Stop
cardiac
Stop
respirator
|
Apnee
|
Puls
absent la carotidă
|
Absentă
|
Paloare
Midriază
Relaxare
musculară.
Tensiune
arterială 0
Cianoză
tegumentară.
|
Lipotimie
|
Superficială
|
Puls
slab
TA
scăzută
|
Absentă
|
Revenire
spontană după câteva secunde sau minute
|
Comă
|
Profundă,
zgomotoasă,
deprimată
|
Puls
amplu, bine bătut
Colaps
vascular
|
Stare
de inconştienţă profundă
|
Semne
specifice cauzei comei
|
Şoc
|
Păstrată
|
Puls
filiform
TA
prăbuşită
|
Păstrată
|
Stare
generală alterată în funcţie de cauza şocului
|
- Suport vital de bază
Suportul
vital de bază (SVB) reprezintă menţinerea libertăţii căilor
aeriene, suportul ventilaţiei şi circulaţiei fără ajutorul
vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor de protecţie. Se
asigură securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din
jur.
EVALUEAZĂ
STAREA DE CONŞTIENŢĂ
Se
evaluează starea de conştienţă a victimei - se scutură uşor de
umeri şi se întreabă cu voce tare: "s-a
întâmplat ceva?"
Dacă victima răspunde verbal sau prin mişcare se lasă în poziţia
în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este
evaluată starea victimei şi, dacă este necesar, se solicită
ajutor; se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul
este singur, se lasă victima şi merge chiar el după ajutor;
salvatorul reevaluează periodic victima.
STRIGĂ
DUPĂ AJUTOR
Dacă
victima nu răspunde, salvatorul trebuie să strige după ajutor.
DESCHIDE
CĂILE AERIENE
Victima
va fi aşezată în decubit dorsal; se deschid căile aeriene plasând
o mână pe frunte şi, cu blândeţe, se împinge capul spre spate,
păstrând policele şi indexul libere pentru eventuala pensare a
nasului (dacă va fi necesară ventilarea); cu vârfurile degetelor
celeilalte mâini plasate sub menton se ridică bărbia victimei
pentru a deschide căile aeriene. Menţinând căile aeriene
deschise, salvatorul încearcă să stabilească, timp de maxim 10
secunde, dacă victima respiră normal (se exclud mişcările
ventilatorii ineficiente, gaspurile)
privind mişcările peretelui toracic anterior, • ascultând
zgomotele respiratorii de la nivelul căilor aeriene superioare,
simţind fluxul de aer pe obraz.
ABSENŢA
VENTILAŢIILOR NORMALE
În
primele minute după oprirea cordului victima mai poate respira slab
sau poate avea gaspuri rare, zgomotoase. Nu trebuie confundate cu
respiraţia normală. Încercarea de a determina existenţa unor
respiraţii normale privind, ascultând şi simţind fluxul de aer,
trebuie să dureze cel mult 10 secunde. Dacă salvatorul nu este
sigur că victima respiră normal, trebuie să acționeze ca şi cum
nu ar respira normal.
ALERTEAZĂ
112
Dacă
victima nu respiră normal salvatorul va trimite pe cineva după
ajutor, iar dacă este singur, va lăsa victima şi se va duce după
ajutor; la întoarcere va începe compresiile toracice.
30
COMPRESII TORACICE
Salvatorul
îngenunchează lângă victimă şi plasează podul palmei pe
centrul toracelui victimei; podul palmei celeilalte mâini se
plasează peste mâna care se află pe torace şi se întrepătrund
degetele mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste. Poziţia
mâinilor trebuie să fie astfel încât să nu exercite presiune pe
regiunea epigastrică sau pe apendicele xifoid. Salvatorul se va
poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele
întinse, va efectua compresia cu 4-5 cm a sternului; după fiecare
compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde
contactul mâinilor cu sternul; compresiile şi decompresiile se
continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai puţin de 2
compresii/sec); compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale
ca intervale de timp.
2
VENTILAŢII 30 COMPR]ESII
După
30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului
şi ridicarea mandibulei se pensează părţile moi ale nasului
folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte se deschide puţin
cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii victimei
asigurând o bună etanşeitate şi expiră constant în gura
victimei; în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea
peretelui toracic anterior şi va urmări menţinerea ridicată a
acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta
reprezintă o ventilaţie eficientă se menţine capul în
hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de
victimă şi se urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială,
pe măsură ce aerul iese din plămâni salvatorul inspiră din nou
şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să
obţină două ventilaţii eficiente. După aceasta, se
repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele
victimei pentru a executa încă 30
de compresii toracice.
Se
continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor
într-un raport de 30:2
întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea
victimei este indicată doar dacă aceasta începe să respire
normal; altfel, resuscitarea nu trebuie întreruptă. Ghidurile
actuale recomandă ca resuscitatorul să administreze o ventilaţie
într-o secundă, cu un volum de aer care să determine expansionarea
toracelui victimei, dar evitând ventilaţiile rapide sau bruşte.
Aceste recomandări se aplică tuturor tipurilor de ventilaţie din
timpul RCP, incluzând atât ventilaţia
gură-la-gură
cât şi ventilaţia
pe mască
şi balon,
cu sau fără suplimentare de oxigen. Ventilaţia
gură-la-nas
reprezintă o alternativă eficientă la ventilaţia gură-la-gură
în situaţiile de traumă facială severă sau dacă gura nu poate
fi deschisă, atunci când victima este ventilată în apă sau când
este dificilă obţinerea unei bune etanşeităţi prin ventilaţie
gură-la-gură. Nu există date publicate care să evidenţieze
siguranţa, eficienţa sau posibilitatea de a ventila
gură-la-traheostomă,
dar poate fi folosită la o victimă cu tub de traheostomă sau stomă
traheală dacă este necesară ventilarea acesteia. Pentru aplicarea
corectă a ventilaţiilor pe mască şi balon este nevoie de
aptitudini practice şi îndemânare.
Resuscitatorul
trebuie să reuşească deschiderea căilor aeriene prin subluxaţia
anterioară a mandibulei fixând în acelaşi timp masca pe faţa
victimei. Este o tehnică adecvată pentru resuscitatorii laici care
lucrează în anumite zone cum ar fi cele în care există risc de
intoxicaţie cu cianuri sau expunere la alţi agenți toxici. Există
şi alte situaţii specifice în care persoanele laice sunt instruite
şi reinstruite să acorde primul ajutor care include executarea
ventilaţiei pe mască şi balon. În aceste situaţii ar trebui
urmate aceleaşi reguli stricte de instrucţie ca şi în cazul
personalului medical.
Dacă
ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic,
ca într-o respiraţie normală, atunci, înaintea următoarei
tentative: se
verifică gura victimei şi se îndepărtează orice obstrucţie
vizibilă se verifică din nou dacă hiperextensia capului şi
ridicarea bărbiei sunt corecte, oricum, nu trebuie încercată
efectuarea a mai mult de două ventilaţii, înainte de fiecare
reluare a compresiilor toracice
Dacă
la resuscitare participă mai
mulţi resuscitatori,
aceştia ar trebui să se schimbe la fiecare 1-2 minute pentru a
evita epuizarea fizică. Efectuarea schimbului între resuscitatori
se va face cât mai rapid. Resuscitarea doar cu compresii toracice -
poate fi efectuată, după cum urmează: dacă salvatorul nu poate
sau nu doreşte să administreze ventilaţii gură-la-gură, atunci
va efectua doar compresii toracice; în acest caz, compresiile
toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
Resuscitarea
va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să
respire normal; altfel resuscitarea nu trebuie întreruptă.
Resuscitarea va fi continuată până când soseşte un ajutor
calificat care preia resuscitarea, victima începe să respire
normal, salvatorul este epuizat fizic. Respiraţiile agonice sunt
prezente la aproximativ 40% din pacienţii în stop cardio-respirator
şi nu trebuie confundate cu respiraţia normală.
Suport
vital de bază în spaţii înguste. În
cazul SVB în spaţii înguste efectuată de un singur salvator este
recomandată efectuarea resuscitarea peste capul victimei, iar în
cazul existenţei a doi salvatori, se recomandă poziţia-călare.
Resuscitarea
cu doi salvatori.
Deşi resuscitarea efectuată de doi salvatori este mai puţin
solicitantă, totuşi este important ca ambii resuscitatori să
cunoască complet algoritmul şi să fie antrenaţi. Chemarea
ajutorului este o prioritate; astfel, un salvator începe singur
resuscitarea, iar celălalt pleacă după ajutor; se recomandă ca
salvatorii să stea de o parte şi de alta a victimei; (se utilizează
un raport de 30
compresii la 2 ventilaţii;
la finalul fiecărei serii de 30 compresii, salvatorul respectiv va
fi pregătit să administreze cele două ventilaţii; pentru o mai
bună coordonare, cel care face compresiile poate număra cu voce
tare; ridicarea bărbiei şi extensia capului vor fi menţinute tot
timpul resuscitării; se administrează cele două ventilaţii timp
în care compresiile toracice se întrerup; acestea se reiau imediat
după a doua ventilaţie, aşteptând doar ca salvatorul să
îndepărteze buzele de pe faţa victimei; dacă salvatorii vor să
facă schimb de locuri, pentru că de obicei, cel care face
compresiile toracice oboseşte, acesta trebuie să se facă cât mai
rapid cu putinţă.
Algoritmul
suportului vital de bază în spital. Pentru
stopul cardio-respirator petrecut în spital, diferenţa dintre SVB
şi SVA (suport vital avansat) nu este atât de netă, resuscitarea
fiind un proces continuu, armonios. Tot personalul medical trebuie să
fie instruit în RCP astfel încât să fie imediat recunoscut,
echipele de intervenţie să fie alertate printr-un număr de telefon
standard, iar resuscitarea să poată .fi iniţiată imediat.
Resuscitarea imediată presupune folosirea adjuvanţilor pentru
menţinerea deschisă a căilor aeriene şi pentru ventilaţie,
accesul la un defibrilator într-un timp mai mic de 3 minute. Pentru
pacienţii internaţi poate exista o perioadă de alterare
hemodinamică şi stop cardiorespirator neasistate. Toţi pacienţii
cu risc înalt de stop cardio-respirator trebuie să fie internaţi
într-un spaţiu unde există posibilitatea de monitorizare
permanentă şi unde resuscitarea poate începe imediat. Secvenţă
de acţiuni:
se asigură securitatea salvatorului şi a victimei, se evaluează
starea de conştienţă a pacientului; personalul medical în
prezenţa unui pacient în colaps sau aparent inconştient, aflat în
spital, va chema întâi ajutor şi apoi va evalua starea de
conştienţă a victimei. Dacă pacientul este conştient i se va
administra oxigen este monitorizat şi i se va stabili o linie
venoasă până la sosirea liniei de gardă. Dacă pacientul este
inconştient: se
cheamă ajutor, se aşează victima în decubit dorsal şi se deschid
căile aeriene, se aplică extensia capului şi ridicarea mandibulei
şi se îndepărtează orice corp străin sau secreţii vizibile de
la nivelul cavităţii bucale folosind o pensă sau aspirator, dacă
se suspicionează traumă cervicală se vor deschide căile aeriene
folosind subluxaţia anterioară a mandibulei; menţinerea
deschisă a căilor aeriene şi ventilaţia adecvată reprezintă o
prioritate în faţa unei suspiciuni de leziuni spinală; dacă
subluxaţia mandibulei este insuficientă pentru deschiderea căilor
aeriene se va recurge la o minimă extensie a capului pentru
deschiderea acestora folosind stabilizarea manuală a capului pentru
menţinerea acestuia în ax
cu trunchiul (sunt
necesari mai mulţi salvatori). Menţinând căile aeriene deschise,
salvatorul încearcă să stabilească, timp de maxim 10 secunde,
dacă victima respiră normal privind mişcările peretelui toracic
anterior, ascultând zgomotele respiratorii la nivelul căilor
aeriene superioare, simţind fluxul de aer la nivelul obrazului.
Respiraţia anormală (gaspuri,
respiraţie slabă sau zgomotoasă)
reprezintă un semn de instalare al SCR şi nu va fi considerată
semn de prezenţă a circulaţiei sangvine). Personalul medical va
palpa pulsul carotidian simultan cu căutarea semnelor de viaţă nu
mai mult de 10 secunde. Dacă pacientul nu prezintă semne de viaţă
sau există dubii se va începe imediat SVB, dacă pacientul nu
respiră dar prezintă puls carotidian se va ventila cu o frecvenţă
de 10 ventilaţii pe minut verificând pulsul carotidian la fiecare
10 ventilaţii. O persoană va începe SVB iar celelalte vor chema
echipa de resuscitare,vor pregăti echipamentul şi vor aduce
defibrilatorul. În cazul unui singur salvator acesta va părăsi
pacientul pentru alertarea echipei de resuscitare. Secvenţa SVB
rămâne nemodificată (30 compresii toracice urmate de 2
ventilaţii). Pentru a evita oboseala personalului şi pentru a
menţine o calitate bună a compresiilor toracice cei care le
efectuează se vor schimba la 2 minute. Căile aeriene se vor menţine
deschise, iar ventilaţia se va efectua cu echipamentul adecvat care
se află cel mai aproape de victimă (pocket
mask, masca laringiană sau mască-balon de ventilaţie),
intubaţia traheală fiind efectuată doar de personal antrenat şi
cu experienţă în domeniu. Timpul de insuflaţie este de o secundă,
iar volumul expirator trebuie să producă expansiune toracică
normală. Se va administra oxigen cât mai repede posibil. O dată
traheea intubată compresiile toracice vor fi efectuate neîntrerupt
( cu excepţia momentelor de defibrilare) cu o frecvenţă de 100
pe minut
iar ventilaţiile vor fi administrate 10
pe minut
evitându-se hiperventilaţia pacientului. În absenţa
echipamentului de ventilaţie se va practica ventilaţie gură la
gură. În cazul în care salvatorul nu poate sau nu vrea să
administreze ventilaţia gură la gură va efectua numai compresii
toracice până la sosirea ajutorului sau echipamentului de
ventilaţie. Când defibrilatorul este accesibil se aplică imediat
padelele şi se analizează ritmul. Padele autoadezive vor fi
aplicate fără întreruperea compresiilor toracice. Compresiile
toracice vor fi începute imediat după defibrilare. Resuscitarea se
continuă până la sosirea echipei de resuscitare sau până când
pacientul prezintă semne de viaţă. Dacă există suficient
personal se va obţine acces venos şi se vor administra medicamente.
În cazul unui pacient monitorizat care instalează stop
cardio-respirator în prezenţa salvatorului: se va confirma stopul
şi se va striga după ajutor, se va aplica lovitura precordială
dacă ritmul este şocabil, iar defibrilatorul nu este imediat
disponibil.
SVB
şi defibrilarea precoce reprezintă elementele centrale ale
procedurii de resuscitare care sugerează modalitatea de răspuns a
salvatorului la un stop cardiorespirator: degajarea
victimei, eliberarea şi protecția căilor respiratorii superioare,
ventilaţie, ventilație pe mască, intubație, resuscitare cardio
respiratorie, masaj cardiac extern.
Pentru
restabilirea funcţiei respiratorii şi cardiace se poate aplica şi
formula
ABCD
– de reanimare:
A
– aer
– ventilaţie →
degajarea
căilor aeriene, hiperextensia capului, ridicarea bărbiei, intubare,
aspirare.
B
– bătăi
→
1 insuflare la 3-4 masaje cardiace.
C
– cardiac
→
masaj cardiac, defibrilare.
D
– droguri
→
adrenalină
i.v, intracardiac, CaCl2,
glucoză hipertonă, Xilocaină, bicarbonat de calciu, gluconat de
calciu.
