EMBRIOLOGIE
-
GENERALITĂŢI
Embriologia
umană constituie o ştiinţă care prezintă originea şi
dezvoltarea fiecărui organism viu, de la fertilizare până la
naştere.
Dezvoltarea embrionară începe odată cu fertilizarea, care are ca
rezultat formarea zigotului. Urmează numeroase diviziuni celulare,
diferenţieri ale acestora, care adaugă mereu ceva nou structural şi
funcţional produsului de cincepţie. Astfel, pornind de la zigot,
celula ou mică, se ajunge la organismul uman pluricelular definitiv
structurat.
Viaţa prenatală cuprinde trei
perioade:
- Perioada embrionară – durează trei luni şi se caracterizează printr-o organogeneză rapidă.
- Perioada fetală precoce – trimestrul II al vieţii intrauterine – are loc desăvârşirea organogenezei.
- Perioada fetală tardivă – trimestrul III – se produce perfecţionarea maturaţiei histologice şi biochimice a fătului.
Fenomenul
pregătitor preconcepţional cuprinde gametogeneza.
GAMETOGENEZA
Cuprinde
spermatogeneza şi ovogeneza.
Spermatogeneza
Spermatogeneza
este procesul de formare a spermiilor şi începe la pubertate.
Cuprinde următoarele faze:
- Spermocitogeneza, care cuprinde perioada germinativă sau de proliferare şi perioada de creştere şi de maturizare.
- Spermiogeneza.
În perioada de
proliferare, celulele germinale ale tubilor seminiferi încep să se
dividă activ şi să dea naştere unor celule mici şi rotunde,
numite spermatogonii, care au un reticul endoplasmatic bogat.
Perioada de
creştere şi de maturizare se manifestă prin aceea că,
spermatogoniile acumulează material nutritiv, devenind spermatocite
de ordinul I; sunt cele mai mari celule din linia seminală şi
suferă două diviziuni succesive:
- O primă diviziune heterotipică, reducţională, din care rezultă spermatocitele de ordinul II, celule care conţin numai jumătate din numărul de cromozomi ai spermatocitului de ordinul I (23 de cromozomi).
- A doua diviziune de maturaţie este o diviziune homotipică ecvaţională, în care din spermatocitul de ordinul II rezultă spermatidele , celule mici care conţin acelaşi număr de cromozomi ca şi spermatocitele de ordinul II şi care, prin spermatogeneză, se transformă direct, fără diviziune, în spermii mature. Spermiile devin mobile numai în lichidul spermatic, produsul de secreţie al glandelor anexe spermatice – veziculele seminale şi prostata. Ele sunt expulzate odată cu sperma, prin actul de ejaculare. În spermă, printr-o singură ejaculare, se elimină aproximativ 300 de milioane de spermii.
O spermie matură are aspect
flagelat şi este alcătuită dintr-un cap, o piesă intermediară şi
o coadă.
Capul spermiei
este ovalar şi format în întregime din nucleu. În partea
anterioară, are un corpuscul ascuţit, numit acrozom, cu care
spermia perforează membrana ovulului în timpul fecundaţiei.
Piesa
intermediară
a spermiei este alcătuită din gât şi dintr-o piesă de legătură.
Coada spermiei
este porţiunea cea mai lungă, care se subţiază treptat spre
extremitatea sa. Spermiile sunt foarte mobile, exectând mişcări
helicoidale de 2mm pe minut. Mişcările şi vitalitatea lor sunt în
funcţie de condiţiile de mediu în care se găsesc şi variază cu
temperatura. Soluţiile acide şi alcoolul le distrug, în timp ce
soluţiile slab alcaline le activează.
Ovogeneza
Este procesul de formare a ovulelor
şi se desfăşoară în ovare.
Ovarele sunt formate din:
- O porţiune centrală (medulara).
- O porţiune periferică (corticala). La acest nivel se găsesc o serie de vezicule numite foliculi ovarieni. Forma iniţială este foliculul primordial, care este format dintr-o celulă centrală, numită ovocit, înconjurată de un strat de celule foliculare.
Ovocitul suferă
prima diviziune de maturaţie, devenind ovocit
de ordinul al II-lea.
Celulele
foliculare se divid şi se dispun în mai multe straturi, formând,
la periferia foliculului, membrana
granulară.
Într-un stadiu
mai avansat de dezvoltare, se constată că între celulele membranei
granulare apare o cavitate
foliculară (antrul), în
care se adună lichidul folicular,
numit
foliculină.
Foliculul ajuns
în această stare se numeşte folicul
matur.
Foliculul matur
se apropie de suprafaţa ovarului, pe care o rupe în zona în care
este amplasat. Se expulzează lichidul folicular şi odată cu el şi
ovocitul; această eliminare se numeşte ovulaţie.
După expulzarea din folicul, ovocitul suferă a doua diviziune de
maturaţie şi pătrunde în trompa uterină, unde devine ovul,
fiind
acum apt pentru fecundare.
La nivelul
ovarului, locul unde s-a rupt foliculul ovarian ia denumirea de corp
galben.
Corpul galben secretă hormonul progesteron.
Dacă ovulul a fost fecundat, începând deci sarcina, corpul galben
se dezvoltă, atingând 2 - 3 cm în diametru, şi rămâne în stare
de funcţionare 5 - 6 luni. Acest corp galben se numeşte corp
galben de sarcină. În
a doua parte a sarcinii, el începe să involueze şi se transformă
într-un corp fibros, corpus
albicans.
Dacă ovulul nu a
fost fecundat, corpul galben involuează într-un interval foarte
scurt, de 11 - 12 zile, şi poartă numele de corp
galben menstrual.
FECUNDAŢIA
ŞI NIDAŢIA
Fecundaţia
reprezintă procesul de fuziune a spermei cu ovulul (un singur
spermatozoid fecundează un singur ovul).
În urma procesului se formează celula
ou (zigotul).
La om, fecundaţia este internă şi
are loc în două faze:
- Faza de însămânţare, când spermiile vin în contact cu ovulul matur.
- Faza de amfimixie, care reprezintă fecundaţia propriu-zisă.
Fecundaţia are loc în treimea
laterală a trompei uterine, după care zigotul, prin mişcările
peristaltice ale musculaturii tubei uterine, este împins în uter,
unde, în decurs de aproximativ trei zile, se fixează în mucoasa
uterină prin nidaţie. Devine astfel o sarcină uterină normală.
Sunt însă
cazuri în care oul nu poate ajunge până la uter şi sarcina rămâne
„extrauterină”; în astfel de cazuri, ovulul fecundat este
împins în cavitatea peritoneală sau abdominală, prin mişcări
antiperistaltice ale trompei uterine şi se fixează în abdomen,
determinând o sarcină „abdominală”. De asemenea, este posibilă
şi situaţia în care, din cauza unor deformări ale trompei
uterine, sau din cauza unei dezvoltări prea rapide a oului, acesta
nu mai poate înainta până în uter şi rămâne pe traiectul
trompei uterine. În acest caz, apare o sarcină „tubară”. Şi
într-un caz şi în altul de sarcină „ectopică”, produsul de
concepţie nu este viabil, iar sarcina nu poate fi dusă la termen,
determinând o ruptură a trompei cu hemoragii masive; singura
atitudine terapeutică în asemenea stări este intervenţia
chirurgicală (de urgenţă).
Nidaţia (încuibărirea) are loc
după 11 zile de la fecundaţie.
