Perioada
embrionara: fecundatia, segmentatia, blastulatia, gastrulatia,
organogeneza
SEGENTAŢIA ZIGOTULUI
Procesul de
diviziune succesivă a oului până se formează noul embrion trece
prin mai multe etape sau stadii de dezvoltare. Unele celule mai mari
se dispun în centru şi formează embrioblastul,
adică matricea viitorului embrion. Alte celule mai mici se aşează
la periferie şi formează trofoblastul
ce asigură nutriţia embrionului. În
această fază, oul are aspect de mură, de unde şi numele de
„stadiul
de morulă”.
Apoi, oul intră
în „stadiul
de blastrulă”,
când, prin creşterea rapidă a trofoblastului, între acesta şi
embrioblast se creează o cavitate numită blastocel,
plină cu lichid secretat de celulele din interior. Acum, oul se
nidează în mucoasa uterină datorită enzimelor ce sunt elaborate
de trofoblast şi care erodează mucoasa uterină, făcând un „pat”
sau „loc de cuibărire” pentru ou.
În prima
săptămână de dezvoltare intrauterină, apare prima foiţă
embrionară – endodermul.
Aceasta este etapa endodermică. Endodermul se dezvoltă rapid şi
din el se formează două cavităţi: ombilicală (sacul vitelin) şi
amniotică (rol protector pentru embrion).
În a doua
săptămână de dezvoltare, apare şi a doua foiţă embrionară –
ectodermul.
Aceasta este etapa
didermică.
Din endoderm ia naştere o altă
anexă a embrionului, numită alantoida, care va conţine, ulterior,
vasele ombilicale. Concomitent, trofoblastul trimite pe faţa lui
dinspre uter o serie de prelungiri, care vin în contact cu vasele
sanguine din mucoasa uterină, pregătindu-se astfel formarea
placentei.
În săptămâna
a treia de dezvoltare, apare a treia foiţă embrionară –
mezodermul.
Este etapa trtridermică. Embrionul are forma unui disc numit disc
embrionar, ce începe să se alungească, luând forma unui pişcot
plan. Este „stadiul
de gastrulă”.
În stadiul următor al
embriogenezei are loc sciţarea organelor axiale şi a formei umane a
corpului embrionar, predominând procesele de organogeneză, adică
de diferenţiere tisulară, cu formarea organelor, a aparatelor şi a
sistemelor. Acesta este „stadiul
de neurulă”.
Odată diferenţiate, foiţele
embrionare vor da naştere la diferite ţesuturi şi organe. Din
ectoderm iau naştere: epidermul pielii (inclusiv glandele şi
fanerele), cavităţile nazale, sinusurile, gura, organele de simţ,
canalul anal, sistemul nervos şi hipofiza.
Din mezoderm se formează: ţesutul
muscular, ţesutul conjunctiv, sângele, măduva osoasă, ţesutul
limfatic, epiteliile de la nivelul vaselor sanguine, a rinichilor,
ureterelor, gonadelor, corticalei suprarenalelor.
Din
endoderm iau naştere: epiteliile din structura faringelui, tubei
auditivă, amigdalelor, tiroidei, paratiroidelor, laringelui,
timusului, traheei, plmânilor, tubului digestiv şi glandelor anexe,
vaginului şi uretrei.
DEZVOLTAREA
ANEXELOR EMBRIONARE
Vezicula
amniotică
ia naştere din fisura ectodermului. Aceasta este plină cu lichid şi
are rol de protecţie în dezvoltarea embrionului şi a fătului.
Vezicula
ombilicală
se dezvoltă din endoderm. Aceasta are caracter tranzitoriu. După a
doua lună începe să regreseze şi să dispară complet. Are rol
în: formarea primei circulaţii – circulaţia vitelină transportă
substanţele nutritive la embrion.
Alantoida
– ia naştere din endoderm sub forma unui tub scurt. Vasele
sanguine formează o cale importantă pentru circulaţia sanguină
între făt şi placentă.
Cordonul
ombilical
– ia forma definitivă între cea de a 21-25-a zi a vieţii
embrionare. Prezintă în interior două artere şi o venă ce
conţine sânge arterial oxigenat, cu circuit de la mamă la făt.
Arterele sunt dispuse în spirală în jurul venei şi conţin sânge
venos încărcat cu CO2,
cu circuit de la făt la mamă.
Placenta
– la nivelul acesteia se petrec toate schimburile ce au loc între
mamă şi făt. Aceasta
este fixată pe peretele uterului. Este legată cu embrionul prin
cordonul ombilical. Placenta este alcătuită din două părţi:
fetală (placenta fetală) şi maternă (placenta maternă). Ambele
părţi formează un organ unitar. Placenta mai are următoarele
funcţii: endocrină (secretă diferiţi hormoni: foliculină,
progesteron, gonadotropină, hormoni de creştere) şi de apărare a
fătului contra infecţiilor (permite trecerea anticorpilor de la
mamă la făt şi se opune trecerii microorganismelor).
PERIOADA
EMBRIONARĂ
- 30 de ore – celula-ou este clivată.
- 3 zile – celula-ou – zigotul – se divide în 16 celule.
- 5 zile – oul clivat prezintă trei foiţe embrionare. Astfel, din ectoderm se formează apoi celulele pielii, sistemul glandular, părul , unghiile, organele senzoriale şi sistemul nervos. Din mezoderm, vor apare muşchii, structurile profunde ale pielii, sistemul excretor. Din endoderm vor lua naştere organele interne (plămânii, glanda tiroidă, timusul, glandele salivare). Zigotul migrează din trompa uternă în uter.
- O săptămână – zigotul capătă o nouă identitate – blastocit, formă sub care se implantează în uter.
- 10 zile – volumul embrionului creşte de 8000 de ori, iar diametrul de 20 de ori.
- 14 zile – se constituie celulele stem – fiecare în parte este capabilă să editeze memoria protogenetică a individului.
- 3 săptămâni – ritmul de multiplicare a celulei nervoase este de 20000 de neuroni pe minut. Inima începe să bată.
- 4 săptămâni – embrionul de 3mm secretă hormoni speciali care împiedică menstra mamei.
- 5 săptămâni – embrionul îşi dezvoltă placenta şi bursa amniotică. Placenta se fixează în pereţii uterului pentru a-şi extrage oxigenul şi substanţele nutritive din organismul mamei. Nutriţia este histotrofă – hrănirea se face din secreţia mucoasei interne şi din substanţele sacului vitelin.
- 7 săptămâni – se formează ochii, limba, gura. Embrionul iniţiază primele reacţii motrice. Ficatul este capabil să producă celulele din sânge.
PERIOADA
FETALĂ
(săptămâna
a 9-a a dezvoltării – până la naştere)
La începutul
săptămânii a 9-a, capul încă mai reprezintă ½ din lungimea
totală a corpului, dar până în săptămâna a 12-a ritmul său de
creştere scade, în timp ce lungimea întregului corp devine mai
mult decât dublă celei din săptămâna a 9-a.
Faţa este
largă, ochii lateralizaţi, cu pleoapele fuzionate, urechile încă
în poziţia joasă. Membrele sunt scurte, cu degetele mici, dar până
la finele săptămânii a 12-a, membrele superioare capătă
proporţii definitive, în timp ce membrele inferioare îşi capătă
proporţiile cu o săptămână mai târziu. În săptămâna a 10-a,
ansele intestinale reintră în cavitatea peritoneală şi celomul
cordonului ombilical dispare. Ficatul este principala sursă de
elemente figurate sanguine, dar spre finele săptămânii a 12-a
activitatea sa începe să scadă şi splina preia acest rol. Tot în
această săptămână, organele genitale iau forma matură fetală,
iar rinichiul îşi începe funcţia secretorie. Fetusul reacţionează
la stimuli, dar mişcările lui nu sunt percepute de mamă. La finele
săptămânii a 12-a, sunt prezente reflexul palpebral şi reflexul
de succiune la atingerea buzelor.
În săptămâna
a 13-a, procesul de creştere se accelerează până în săptămâna
a 16-a. Capul este mai mic raportat la dimensiunile corpului. Pe
scalp au apărut firele de păr; membrele s-au alungit şi osificarea
scheletului este avansată. Spre finele săptămânii a 16-a, ovarele
diferenţiate conţin ovogonii şi foliculii primordiali.
Între
săptămânile a 16-20, creşterea în lungime are ritm încetinit,
dar ajunge la aproximativ 50mm.
Membrele
inferioare şi-au căpătat proporţiile, iar mişcările fetale sunt
simţite de către mamă. De la această dată, naşterea urmează la
147±15 zile.
În
săptămânile 18-20, uterul este complet format şi începe să
apară lumenul vaginal. În săptămâna a 20-a începe procesul de
coborâre a testiculului. În aceste 3 săptămâni, tegumentul se
acoperă cu vernix caseosa (secreţie grasă amestecată cu resturi
de epiteliu descuamat), ce protejează pielea fetusului. La
finele săptămânii au apărut firele fine de păr lanugo, cu rol de
fixare pentru vernix caseosa. Sunt vizibile genele. Tot în această
perioadă se formează grăsimea brown în jurul arterelor carotidă
şi subclavie, posterior de stern şi perirenal. Ea
conţine o mare cantitate de mitocondrii care, prin oxidarea acizilor
graşi, menţin temperatura corpului.
Săptămânile
21-25 sunt caracterizate prin creşterea mare în greutate. Corpul a
devenit relativ proporţionat, dar pielea este încreţită,
transparentă şi de culoare roşiatică, din cauza numeroaselor
capilare sanguine. În săptămâna a 24-a celulele alveolare
pulmonare elaborează suractantul, o substanţă lipidică, care
scade tensiunea superficială la nivelul de contact aer-alveolă,
eliminând posibilitatea de atelectazie sau colaps pulmonar.
Între să
ptămânile 26-29, fetusul este viabil, chiar dacă se naşte
prematur, datorită dezvoltării suficiente a plămânilor şi a
vaselor sale. Sistemul nervos central este de ajuns de matur pentru
a controla mişcările respiratorii ritmice şi temperatura corpului.
Ochii se redeschid. Stratul de grăsime albă sucutanat este bine
dezvoltat, în special în jurul articulaţiei radiocarpiene. La
finele săptămânii a 28-a, eritropoieza scade la nivelul splinei,
funcţia ei fiind preluată de măduva osoasă.
În
săptămânile 30-40, pielea devine netedă, cantitatea de grăsime
albă ajunge la 7-8% din greutatea corpului. Reflexul pupilar la
lumină este prezent din săptămâna a 30-a.
În săptămâna
a 36-a, circumferinţa capului este egală cu cea a abdomenului, după
care ultima poate deveni mai mare. Cu cât se apropie termenul de
naştere, creşterea încetineşte, la termen, fetusul are o lungime
de 50-51cm vertex-călcâi şi o greutate de 3200-3400g.
În ultimile
săptămâni, fetusul scade cu cca 14g grăsime pe zi, grăsime care
la naştere reprezintă cca 16% din greutatea corporală. Pielea
devine albă sau roz-albăstruie, toracele este proeminent,
testiculele sunt în scrot.
În
această ultimă perioadă, creşterea fetală este influenţată de
glucoza maternă şi de către aminoacizii materni ca sursă de
energie pentru metabolismul fetal. Insulina necesară metabolismului
glucidic este secretată de pancreasul fetal; insulina maternă
străbate placenta în cantitate insuficientă. Alţi factori care
influenţează dezvoltarea sunt: alimentaţia mamei, fumatul, sarcina
gamelară, circulaţia placentară, factorii genetici
