AMG , ANATOMIE ANUL I REZUMAT , 6 FUNCŢIA DE RELAŢIE,SISTEMUL NERVOS

III. FUNCŢIA DE RELAŢIE

III.1. SISTEMUL NERVOS

Reflexul

Actul reflex reprezintă modalitatea de răspuns a sistemului nervos la diferiţi stimuli. Această acţiune are ca substrat anatomic arcul reflex. Arcul reflex conţine o serie de componente:

• Receptorul

• Căile aferente

• Centrul nervos

• Căile eferente

• Efectorul

Receptorul reprezintă acea structură specializată în captarea unor stimuli specifici şi

transformarea lor în impuls nervos. Receptorul poate fi: celulă epitelială senzorială (mugurii gustativi, receptorii auditivi, vestibulari), neuron (neuronii bipolari din mucoasa olfactivă, neuronii unipolari din retină), fibră musculară modificată (fusurile neuro-musculare).

În funcţie de localizarea receptorului, acesta poate fi:

• Exteroreceptor (receptorii din piele)

• Proprioreceptor (receptorii din muşchi, articulaţii)

• Interoreceptor-visceroreceptor (receptorii din organele interne).

Căile aferente sunt reprezentate de neuroni senzitivi, care preiau informaţia de la receptori şi o transmit centrilor nervoşi. Căile aferente pot fi somatice (care preiau informaţia de la exteroreceptori şi proprioreceptori) şi vegetative (care preiau informaţia de la visceroreceptori).

Centrul nervos este reprezentat de corpi celulari ai neuronilor care transmit răspunsul mai departe. Aceşti centri nervoşi se găsesc în sistemul nervos central.

Căile eferente sunt reprezentate de neuroni motori, care transmit răspunsul efectorilor.

Aceste căi pot la fel ca şi cele aferente, somatice şi vegetative.

Efectorii sunt reprezentaţi de structurile ce realizează răspunsul trimis de centrul nervos. Efectorii pot fi muşchii striaţi scheletici (reflexe somatice) sau muşchi netezi, glande, muşchiul

cardiac (reflexe vegetative).

Sistemul nervos se formează în perioada embrionară dintr-un tub neural. Celulele care delimiteză acest tub vor forma encefalul şi măduva spinării, iar tubul se transformă în ventriculele cerebrale şi canal ependimar. Sistemul nervos este format din două tipuri de substanţă: substanţa albă şi substanţa cenuşie. Substanţa albă este alcătuită din prelungirile neuronilor, iar substanţa cenuşie este formată din corpii celulari ai neuronilor.

După localizare, sistemul nervos este format din:

1. Sistem nervos central (nevrax): a. Encefal:
   1. trunchiul cerebral

2. cerebel

3. diencefal (creierul intermediar): talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus, hipotalamus

4. telencefal (emisferele cerebrale)

2. Măduva spinării

2. Sistem nervos periferic:

1. Nervi:

1. Cranieni: 12 perechi

2. Spinali: 31 perechi

2. Ganglioni nervoşi

Din punct de vedere funcțional, sistemul nervos este compus din două compartimente, ambele având o parte centrală și una periferică. Sistemul nervos somatic (al vieții de relație) integrează organismul în mediul de viață. Sistemul nervos vegetativ reglează activitatea organelor interne. Între cele două sisteme este o strânsă legătură.

Indiferent de forma organelor sale, orice sistem nervos este organizat ca o rețea de neuroni. Prin ea circulă informația pe anumite trasee (circuite) sub formă de impulsuri nervoase care se

transmit de la un neuron la altul prin sinapse.

Meningele

Segmentele sistemului nervos central sunt învelite de meninge, format din trei membrane:

piamater;

arahnoida;

duramater.

Duramater - se află în contact cu oasele ce protejează SNC-ul şi este formată din ţesut conjunctiv moale de tip fibros. Duramater spinală formează un tub dur care se găseşte în canalul vertebral, înconjurând măduva spinării. Duramater nu se află în contact direct cu vertebrele, existând un spaţiu, numit spaţiu epidural, care conţine ţesut conjunctiv lax, adipos şi vase sanguine.

Arahnoida - este foiţa intermediară. Aceasta este subţire, cu aspectul unei reţele care acoperă sistemul nervos central, dar nu pătrunde în toate şanţurile encefalului. Spaţiul subarahnoidian, localizat între arahnoidă şi piamater coţine lichid cefalorahidian.

Piamater - este o membrană subţire care se află în contact strâns cu encefalul şi cu măduva spinării. Este formată din ţesut conjunctiv lax. Această foiţă este foarte bine vascularizată şi are rolul de a hrăni sistemul nervos.

Lichidul cefalorahidian (LCR) este un lichid limpede, asemănător limfei, care formează un strat protector în jurul SNC. Lichidul scaldă şi encefalul. LCR circulă prin ventriculele cerebrale, prin canalul ependimar şi în spaţiul subarahnoidian. LCR atenuează şocurile mecanice împrăştiind forţa loviturii pe o suprafaţă mai mare. De asemenea, contribuie la îndepărtarea metaboliţilor din ţesutul nervos. Deoarece în sistemul nervos central lipsesc vasele limfatice, lichidul cefalorahidian drenează metaboliţii în sistemul venos.

Ventriculele cerebrale sunt conectate între ele şi cu canalul ependimar. Fiecare dintre cele două ventricule laterale este localizat în câte o emisferă cerebrală, inferior corpului calos. Al treilea

ventricul este localizat în diencefal, în talamus. Ventriculul IV este localizat în trunchiul cerebral între punte şi cerebel. Comunicarea dintre ventriculul III şi IV se realizează prin apeductul lui Sylvius, situat în mezencefal. Inferior, ventriculul IV se continuă cu canalul ependimar.

III.1.1. MĂDUVA SPINĂRII (fig.15)

Coloana vertebrală este formată din mai multe oase care se numesc vertebre. Acestea au în mijlocul lor câte o gaură vertebrală. Când vertebrele se suprapun, în interior se formează canalul

vertebral, care adăpostește măduva spinării. Vertebrele se numesc: cervicale (7), toracale (12), lombare (5), sacrate (5) și coccigiene (4 sau 5).

                                            

Figura 15. Organizarea măduvei spinării

Măduva spinării începe la prima vertebră cervicală și se termină la nivelul vertebrei a doua lombare, de unde se continuă cu o formațiune foarte subțire numită filum terminale. Măduva spinării este mai scurtă decât coloana vertebrală, astfel că nervii spinali L2-Cc1 trebuie să coboare prin canalul vertebral şi să-l părăsească în dreptul vertebrei corespunzătoare. Astfel, aceşti nevi, alături de filum terminale formează aşa-numita coadă de cal. Măduva spinării are forma unui cilindru.

Structura măduvei spinării

Măduva spinării formează 31 de segmente, fiecare corespunzând unei perechi de nervi

spinali.

Substanţa cenuşie este situată la interior, fiind înconjurată de substanţă albă. Substanţa cenuşie este alcătuită din corpii celulari ai neuronilor, nevroglii şi neuroni de asociaţie, amielinizaţi (intercalari). Substanţa albă este formată din tracturi (fascicule) de fibre senzitive sau motorii

mielinizate.

Dimensiunile şi forma substanţei albe şi cenuşii variază de-a lungul măduvei spinării.

Cantitatea de substanţa albă creşte spre encefal, tracturile nervoase îngroşându-se.

Substanţa cenuşie este dispusă sub forma literei H (în secţiune transversală) şi grupată în perechi de coarne: anterioare (neuroni somatomotori), posterioare (neuroni somatosenzitivi) şi

laterale (neuroni visceromotori şi viscerosenzitivi). Cele laterale sunt proeminente doar în măduva toracală şi lombară superioară.

Substanţa albă se găseşte grupată sub formă de perechi de cordoane: anterioare, posterioare şi laterale, fiecare conţinând tracturi ascendente şi descendente.

Fibrele nervoase din tracturi sunt în general mielinizate şi sunt denumite în funcţie de origine şi de capătul final.

Funcţiile măduvei spinării

Măduva spinării are două funcţii principale:

1. Funcţia de conducere. Aceasta se realizează prin substanţa albă care leagă diferitele etaje ale măduvei spinării, dar şi măduva cu alte segemente ale sistemului nervos central.

• Fibre scurte (care leagă diferite etaje ale măduvei spinării).

• Fibre lungi care leagă măduva spinării de encefal. Acestea pot fi ascendente (senzitive) sau

descendente (motorii).

2. Funcţia reflexă. Măduva spinării reprezintă un centru nervos, în care se închid diferite reflexe involuntare. Acestea sunt la rândul lor somatice (reflexul de apărare, reflexul ahilian, bicipital, tricipital, plantar, rotulian) sau vegetative (simpatice sau parasimpatice).

• Reflexele somatice implică neuroni somatosenzitivi şi somatomotori, extero- şi proprioreceptori şi muşchii striaţi de tip scheletic. În funcţie de numărul de sinapse implicate

în realizarea reflexului, acesta poate fi monosinaptic sau polisinaptic. În tabelul de mai jos sunt rezumate particularităţile acestor reflexe:

Caracteristici		Reflex monosinaptic		Reflex polisinaptic
Receptorii		proprioreceptori	Exteroreceptori şi proprioreceptori
Neuronii		1 neuron somatosenzitiv şi 1		1 neuron somatosenzitiv, 1 neuron
implicaţi	în	neuron motor	somatomotor şi cel puţin 1 neuron
reflex				intercalar
Timpul		scurt	Lung
Iradiere		Nu iradiază		Iradiază conform legilor lui Pflűger
				(localizare, unilateralitate, simetrie,
				iradiere, generalizare)
Exemple		Ahilian, rotulian, bicipital,	Reflexul de apărare realizat prin flexie
		tricipital, abdominal

• Reflexele vegetative sunt implicate în menţinerea homeostaziei prin creşterea sau scăderea activităţii diferitelor organe, ca răspuns la condiţiile fiziologice. Sistemul nervos vegetativ este compus dintr-o regiune centrală şi una periferică şi nu este controlat voluntar. Efectorii care răspund la reglarea vegetativă sunt muşchiul cardiac, muşchii netezi (din viscere) şi epiteliile glandulare. Aceşti efectori reprezintă porţiuni din organele interne, vasele sangvine şi alte structuri specializate din alte organe. Sistemul vegetativ are două componente: simpatică și parasimpatică. Componenta simpatică acționează în condiții de frică, furie, emoții puternice, originea fibrelor vegetative motorii fiind în măduva toraco-lombară. Componenta parasimpatică funcționează în condiții obișnuite și are efect opus sistemului vegetativ simpatic. Fibrele parasimpatice pleacă din trunchiul cerebral și din regiunea sacrală a măduvei spinării. În tabelul de mai jos, sunt rezumate reflexele vegetative:

           

Nervii spinali. Măduva este conectată cu organele receptoare și efectoare prin cele 31 de perechi de nervi spinali: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrați și 1 coccigian. Nervii spinali sunt alcătuiți din fibre motorii și senzitive, somatice și vegetative. Fiecare nerv spinal este alcătuit din: rădăcini, trunchi și ramuri periferice.

Nervii spinali ies prin găurile intervertebrale. Aceștia fac legătura dintre măduva spinării și organele gâtului, trunchiului și membrelor. Fiecare nerv spinal are două rădăcini.

Rădăcina posterioră (dorsală) este senzitivă (prin ea sosesc impulsurile aferente). Ea conține un ganglion spinal în care se află neuroni senzitivi.

Rădăcina anterioară (ventrală) este motoare (prin ea pleacă impulsurile eferente). Cele două rădăcini se unesc și formează trunchiul nervului.

Trunchiul este mixt, adică are și fibre senzitive și fibre motoare. El se desparte în ramuri.

Ramurile:

15. Meningeală: mixtă, se distribuie la meninge, vertebre şi ligamente vertebrale.

o Posterioară: inervează musculatura, articulaţiile, pielea şi vasele din regiunea posterioară a trunchiului

15. Anterioară: inervează muşchii şi pielea din regiunea antero-laterală a corpului și

membrele.

15. Comunicante: sunt în număr de 2 pentru fiecare nerv şi realizează legătura dintre nervii spinali şi ganglionii vegetativi simpatici.