ȚESUTURILE
Celulele
se diferențiază, iau forme speciale care corespund funcției pe
care o îndeplinesc, se grupează și formează țesuturi.
Definiție:
Țesutul
este
o grupare de celule asemănătoare specializate pentru a îndeplini
una
sau
mai multe funcții caracteristice.
După
structura și forma celulelor, respectiv după funcția pe care o
îndeplinesc în organism, se deosebesc patru mari categorii de
țesuturi:
- țesutul epitelial (exemplu: primul strat al pielii);
- țesutul conjunctiv (fasciile care învelesc mușchii);
- țesutul muscular (mușchii corpului);
- țesutul nervos (creierul, măduva spinării).
Este
țesutul cel mai răspândit în organism, format din celule foarte
asemănătoare, strâns unite între ele și de diferite forme:
cubice, prismatice, cilindrice, pavimentoase (turtite), conice,
aranjate într-unul sau mai multe straturi. Celulele profunde sunt
așezate pe o membrană
bazală,
care le separă de țesutul conjunctiv ce se află întotdeauna sub
țesutul epitelial.
După
funcție, epiteliile se clasifică în:
epitelii
de acoperire;
epitelii
glandulare;
epitelii
senzoriale.
- Epiteliile de acoperire - sunt epiteliile care acoperă suprafața corpului sau căptușesc cavitățile
corpului
ori ale unor organe. Ele sunt formate din celule turtite sau
prismatice dispuse într-un singur strat sau în mai multe straturi,
alcătuind epitelii simple (unistratificate), și epitelii
stratificate. Simplu sau stratificat, epiteliul de acoperire se
sprijină pe un țesut conjunctiv numit corion,
de care este separat printr-o membrană bazală, o formațiune cu
structură și grosime variabilă.
Exemple:
epiderma
este un țesut epitelial pluristratificat pavimentos, deoarece are
cinci straturi,iar ultimul strat are celule turtite, pavimentoase;
foițele
pleurale sunt epitelii unistratificate pavimentoase, deoarece au un
singur strat de celule turtite, așezate pe o membrană bazală.
- Epiteliile glandulare - sunt țesuturi formate din celule epiteliale modificate capabile să producă anumite substanțe, pe care le elimină în mediul lor înconjurător. De obicei, celule glandulare se grupează formând organe speciale numite glande; uneori însă, ele rămân ca celule glandulare izolate
printre
celulele unor epitelii de acoperire ca, de exemplu, în epiteliul
tractului digestiv sau în epiteliul traheei, alcătuind celulele
mucoase.
Epiteliile
secretoare se asociază cu țesut conjunctiv, vase și nervi, formând
glande.
Există trei tipuri de glande:
exocrine
- produsul
lor de secreție este eliminat
printr-un
canal în exteriorul organismului sau
într-o
cavitate a corpului (exemple: glandele sudoripare, glandele sebacee,
glandele salivare); endocrine
- produșii
lor de secreție,
hormonii - sunt
eliminați direct în sânge (exemple:glanda
tiroidă,
epifiza, hipofiza etc.);
mixte
-
au
secreție atât exocrină, cât și
endocrină
(exemple:
pancreasul, ovarele, testiculele).
Țesut
epitelial unistratificat pavimentos Țesut
epitelial unistratificat cubic (papila renală)
Țesut
epitelial unistratificat columnar cu microvili (stomac)
Țesut
epitelial unistratificat columnar cu cili
(trompele
uterine)
Țesut
epitelial de tranziție (uroteliu) Țesut
epitelial pseudostratificat (trahee)
Figura
9. Țesuturi epiteliale de acoperire
- Epiteliile senzoriale - sunt alcătuite din celule specializate pentru recepționarea stimulilor din exteriorul sau interiorul organismului. Celulele prezintă la polul apical cili, iar la polul bazal intră în contact cu dendrite ale neuronilor senzitivi. Fiecare stimul este transformat în influx nervos și transmis neuronilor. Influxul nervos este transportat de către neuroni până la centrii nervoși și transformat în senzații. Exemple de epitelii senzoriale: mugurii gustativi, receptorii auditivi și vestibulari.
- 2. Țesutul conjunctiv (fig.10)
Țesutul
conjunctiv, după cum spune și numele, face legătura dintre
diferitele organe, precum și dintre componentele acestora. Acest tip
de țesut nu vine însă în legătură directă cu mediul extern sau
cu lumenul vaselor. Intră în alcătuirea oaselor, are rol trofic
(de hrănire), depozitează grăsimi, intervine în apărarea
organismului, în fagocitoză. Este un țesut care asigură
rezistența organismului. Este alcătuit dintr-o substanță
gelatinoasă numită substanță
fundamentală,
în care se află celule și fibre. Fibrele dau rezistență și
elasticitate țesutului, și pot fi de colagen
(proteină fibroasă insolubilă întâlnită în cantități mari în
derm, tendoane, oase), reticulină
(proteină fibroasă, care formează o rețea în organe precum:
ficatul, măduva roșie hematogenă, splină, ganglioni limfatici) și
elastină
(proteină fibroasă, principalul constituent al fibrelor elastice
galbene din țesutul conjunctiv).
Substanța
fundamentală poate fi: moale,
semidură
sau dură.
După consistența acesteia, țesutul conjunctiv se clasifică în:
țesuturi
conjunctive moi;
țesuturi
conjunctive semidure;
țesuturi
conjunctive dure.
- Țesuturile conjunctive moi au structuri diferite și îndeplinesc o varietate de funcții: leagă între ele diferite părți ale organelor, hrănesc alte țesuturi, oferă protecție mecanică, depozitează grăsimi, produc elementele figurate ale sângelui, au rol în imunitate (fig.10).
Cele
trei componente ale ţesuturilor conjunctive moi se găsesc în
diferite proporții:
- în țesutul lax componentele sunt în proporții aproximativ egale; conține nervi și multe vase, hrănind și însoțind alte țesuturi, cum ar fi cel epitelial (exemplu: dermul - al doilea strat al pielii);
- țesutul fibrosare o rezistență mecanică deosebită, datorită numeroaselor fibre de colagen (exemplu: tendoanele, ligamentele, capsulele organelor);
- țesutul elastic posedă multe fibre elastice (exemplu: tunica mijlocie a vaselor de sânge);
- țesutul adipos conține celule rotunde care acumulează grăsime, ce împinge nucleul la periferie (exemplu: hipodermul, stratul profund al pielii);
- țesutul reticulat este format din fibre de reticulină dispuse sub formă de rețea, în ochiurile căreia se află substanța fundamentală și celule (exemplu: măduva hematogenă din oase, care produce globulele albe, globulele roșii și trombocitele).
- Țesutul conjunctiv semidur este un țesut elastic, dar rezistent. Se mai numește țesut cartilaginos (formează cartilaje) și conține fibre în cantitate mare, puține celule și substanță fundamentală. Substanța fundamentală este impregnată cu săruri de calciu și sodiu (fig.10). Se clasifică
în:
- țesut cartilaginos hialin - este situat la suprafețele articulare a oaselor lungi, peretele laringelui și traheei, cartilaje costale. Are un aspect translucid, albicios și elasticitate redusă.
Conține
fibre puține și foarte fine;
- țesut cartilaginos elastic - este bogat în fibre elastice. Este prezent în pavilionulurechii;
- țesut cartilaginos fibros are puține celule și este bogat în fibre care îi dau o rezistență deosebită. Se întâlnește în discurile dintre vertebre și în simfiza pubiană.
Țesut
conjunctiv moale lax
(derm)
Țesut
conjunctiv reticulat
(splină)
Țesut
conjunctiv adipos (hipoderm)
Țesut
cartilaginos hialin Țesut
cartilaginos fibros Țesut
cartilaginos elastic
Țesut
osos compact Țesut
osos spongios
Figura
10. Țesuturi conjunctive – moi, semidure și dure
- Țesutul conjunctiv dur intră în alcătuirea oaselor (fig.11). Are în substanța fundamentală o proteină, oseină impregnată cu săruri minerale de calciu și fosfor. Țesutul osos este format din lamelele osoase dispuse în două moduri:
- în țesutul osos compact au dispoziție concentrică, în jurul unor canale microscopice (canale Havers), prevăzute cu vase și nervi. Acest țesut se află în partea centrală a oaselor lungi și la
- în țesutul osos spongios lamelele se întretaie, lăsând între ele niște spații (areole), de unde vine aspectul spongios (buretos). Acest țesut se află la extremitățile oaselor lungi și în centrul oaselor late și scurte. În areole se găsește măduvă roșie hematogenă.
Figura
11. Țesut conjunctiv dur
- 3. Țesutul muscular (fig.12)
Este
alcătuit din fibre musculare, legate în fascicule prin țesut
conjunctiv. Fiecare fibră are o membrană contractilă, numită
sarcolemă,
care învelește fibra musculară și o citoplasmă, numită
sarcoplasmă,
care
conține substanțe chimice necesare
pentru
contracția musculară, cum ar fi
glicogenul
(polizaharid special întâlnit în celulele musculare, dar și
hepatice) și fosfocreatina (substanță prezentă în țesuturi care
reprezintă o rezervă de energie chimică stocată). În plus
sarcoplasma mușchilor activi este bogată în mitocondrii. În
citoplasmă se află unul sau mai mulți
nuclei
și organitele celulare, comune și specifice.
Miofibrilele
sunt
organitele specifice celulei musculare
alcătuite
din microfilamente subțiri,
contractile,
care se numesc actină
(proteină contractilă a țesutului muscular care se găsește sub
formă de filamente) și miozină
(proteină contractilă care interacționează cu actina, provocând
o contracție musculară sau o mișcare a celulei).
În timpul contracției musculare acestea se întrepătrund,
alunecând unele peste altele și scurtând celula musculară. În
timpul relaxării, miofibrilele se depărtează unele de altele,
alungind celula. În funcție de aspect și de funcția pe care o
îndeplinește, țesutul muscular poate fi:
striat
(miofibrilele
sunt organizate în unități, numite
sarcomere):
de
tip scheletic:
formează mușchii scheletici (care se prind de oase), fibrele sunt
plurinucleare;
de
tip cardiac:
(mușchiul inimii), fibrele miocardice se dispun inelar, fiind
așezate cap la cap și despărțite de o membrană, numită disc
intercalar.
neted
- intră
în alcătuirea pereților organelor interne (uter, vezică urinară,
tub digestiv).
Figura
12. Tipuri de țesut muscular
