IDR la
tuberculină
Definiţie
Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB
(derivat de proteine purificate = purified protein derivative, PPD),
care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce
duce la acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi
fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic printr-o zonã de
induraţie la locul injectãrii. Este folositã numai pentru
diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între
prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active.
PPD este standardizatã la nivel internaţional.
Indicatii
-
copii contacti din focarele de tuberculoza ,copii simptomatici la
care se ridica suspiciunea de TB
-
Infectatii HIV
-
Colectivitatile de copii prescolari ,la intrarea in colectivitate si
cu ocazia aparitiei unui focar de TB in aceasta colectivitate
-
In scopul estimarii riscului annual de infectie ( studii
epidemiologice )
Contraindicaţii
-
de principiu nu exista contraindicatii.Totusi se recomanda amanarea
efectuarii testarii in caz de stari febrile, boli eruptive in faza
acuta .
Materiale
necesare
-
Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic
subtire (5/10) şi scurt (1 cm)
-
PPD standardizatã în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
-
tampoane, dezinfectant, manusi de unica folosinta
Loc
de electie:
faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare
cu 2/3 inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici
Tehnica
-
spalarea
pe maini
-
dezinfecţia locului de electie cu alcool sanitar
-
urmati aceeasi pasi ca la injectia intradermica(se introduc de 0,1 ml
din soluţia de 20 U/ml)
-
injectarea corectã este urmatã de apariţia unei papule albe, în
coajã de portocalã; lipsa papulei indicã injectarea subcutanatã
şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
B.
CITIRE - La
72 de ore de la injectare
-
Identificarea marginilor laterale ale INDURATIEI prin palpare,
eventual prin trecerea unui pix/creion peste margini cu presiune
foarte uşoarã
-
Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului
transversal al INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
-
Nu
mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu
mãsuraţi
eritemul din jurul induratiei!!
C.
INTERPRETARE
În
funcţie de diametrul reacţiei:
Reacţie
tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã;
diagnosticul este de infecţie tuberculoasã prezentã
Reacţie
tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul
este de infecţie tuberculoasã absentã
Reacţie
tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare
de progresie spre boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV,
transplant de organe, tratament imunosupresor (minim15 mg/zi de
prednison timp de minim o lunã)
În
funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):
Viraj
tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la
una pozitivã ( 10 mm); este diagnostic pentru infecţie
tuberculoasã recentã.
Salt
tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu
peste 10 mm faţã de testarea anterioarã; semnificaţie incertã.
Din
anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei
dupa scara Palmer:
-
tip I – induratie ferma ,lemnoasa la palpare sau/si
flictene,necroza
-
tip II - induratie renitenta ,elastica
-
tip III – induratie depresibila
-
tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul ractiei
,sesizabila la palpare superficiala
Imobilizarea
provizorie a unei fracturi deschise de radius
Definiţie
|
Fractura
reprezintă întreruperea continuităţii unui os în urma unui
traumatism.
Fractura
închisă interesează numai osul, tegumentele rămânând
intacte.
Fractura
deschisă este însoţită de o plagă.
|
Scopul
imobilizării provizorie
|
Punerea
în repaus a segmentului traumatizat în caz de entorse, luxaţii,
fracturi.
Împiedicarea
mişcărilor active şi pasive care pot complica fractura şi
accentuează durerile.
Menţinerea
în poziţie a fracturilor corect reduse
Combaterea
şocului traumatic prin suprimarea durerii.
|
Clasificarea
fracturilor
|
În
funcţie de agentul cauzal:
Fracturi
traumatice – lovituri, căderi,
smulgeri, striviri etc.
Fracturi
patologice – în tumori, boli osoase,
boli nervoase etc.
În
funcţie de afectarea tegumentelor:
În
funcţie de gradul de afectare a osului:
În
funcţie de modul de producere:
Fracturi
liniare.
Fracturi
cominutive.
În
funcţie de poziţia capetelor osoase fracturate:
|
Semnele
de recunoaştere a fracturilor
|
|
Primul
ajutor la locul accidentului în caz de fracturi
|
Degajarea
din focarul de producere al fracturilor
Aşezarea
accidentatului în poziţie cât mai comodă şi interzicerea
oricărui tip de mişcări
Calmarea
durerilor prin administrarea de analgezice minore (algocalmin
etc.)
Examinarea
locală şi generală
Toaleta
mecanică, hemostaza şi pansarea rănilor asociate
Imobilizarea
provizorie
Asigurarea
transportului la spital.
|
Regulile
imobilizării segmentelor fracturate
|
Trebuie
asigurate funcțiile vitale. Întâi
se rezolvă
leziunile care pun viaţa în pericol.
Imobilizarea
corectă cuprinde obligatoriu
articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de
fractură.
Imobilizarea
provizorie trebuie să fie adaptată reliefului anatomic
Imobilizarea
trebuie să fie suficient
de fixă,
dar nu
atât de compresivă încât să producă tulburări
circulatorii.
Obţinerea
unei axări relative a segmentului de imobilizat
se face prin tracţiune atraumatică şi progresivă în ax.
Aparatele
gipsate trebuie lăsate 24 ore pentru a se usca.
|
Principiile
imobilizării provizorii a fracturilor la locul accidentului
|
Se
pregătesc atelele – căptuşite cu vată
sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea şi a nu mări
durerea.
Aplicarea
atelelor are în vedere fixarea articulaţiilor vecine focarului
de fractură.
Fixarea
atelelor se face cu faşă – fără a
împiedica circulaţia sângelui.
!
Executarea manevrelor de imobilizare se face cu blândeţe.
!
Extremitatea segmentului fracturat – degetele de la mâini sau
de la picioare – va fi lăsată descoperită.
|
Materiale
necesare
|
|
Pregătirea
feşei gipsate sau a atelei gipsate
|
Faşa
gipsată se prepară prin aplicarea
unui strat subţire şi uniform de gips pe faşa de tifon
desfăşurată pe plan neted pe o porţiune de 50 cm. Cu mâna
dreaptă, faşa cu gips se înfăşoară nu prea strâns, după
care se repetă manevrele până se obţine faşa gipsată cu
diametru de 8-10 cm. Manevra se repetă până se suprapun 5-20
straturi de faşă.
!
Atenţie!
Împachetarea feşei gipsate nu se va face prea strâns pentru a
permite lichidului de îmbinare pătrunderea cu uşurinţă între
foiţe.
|
Imobilizarea
provizorie a fracturilor închise
|
|
IMOBILIZAREA
PROVIZORIE a fracturilor închise de HUMERUS
|
Fracturile
humerusului (braţului)
se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea
fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se
fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eşarfe.
Atelă
de sârmă va fi modelată în unghi drept, la nivelul cotului.
Se
pot folosi două atele improvizate, aplicate pe partea
posterioară şi laterală a braţului, cotul în unghi drept.
|
IMOBILIZAREA
PROVIZORIE a fracturilor închise de ANTEBRAŢ
|
Fracturile
antebraţului se produc mai frecvent prin traumatism direct.
Imobilizarea
fracturii se poate face cu atele speciale sau cu atele
improvizate
Imobilizarea
antebraţului se face cu o atelă Cramer îndoită la un unghi de
90 grade sau cu 2 atele întinse de la mână până la cot şi
aşezate paralel.
|
IMOBILIZAREA
PROVIZORIE a fracturilor închise de FEMUR, GAMBĂ
|
În
cazul fracturării membrului inferior, imobilizarea cuprinde, de
obicei, întreg membrul respectiv. Pentru aceasta, atelele
se aşează faţa în faţă, pe părţile laterale ale
piciorului.
Fracturile
gambei sunt frecvente, iar imobilizarea se poate face cu orice
tip de atelă.
O
fractură
la nivelul gambei trebuie
să imobilizeze articulaţia genunchiului şi a gleznei.
Imobilizarea
fracturilor gambei se face cu o singură atelă aşezată
posterior sau cu două atele: una pe faţa internă, iar cealaltă
pe faţa externă a gambei.
|
Aplicarea
feşei gipsate
|
Înainte
de aplicare cu scopul imobilizării unui segment, faşa
gipsată sau atela gipsată se
introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei.
Îmbibarea
cu apă a feşii gipsate trebuie să fie uniformă şi se termină
atunci când din vas nu mai ies la suprafaţă bule de aer.
Faşa
gipsată înmuiată se scoate din apă şi se stoarce uşor prin
presare.
Se
aplică o substanţă grasă pe tegumente sau o faşă uscată.
Se
trece faşa gipsată pe segmentul care trebuie imobilizat.
Înfăşarea
nu va fi prea strânsă pentru a nu stânjeni circulaţia
sângelui.
Gipsul
se usucă complet în 24 ore.
Vindecarea
se obţine în 3-4 săptămâni.
Degetele
şi articulaţiile libere vor fi mobilizate pentru a evita
anchilozele şi poziţiile vicioase.
|
Aplicarea
atelei gipsate
|
Stoarcerea
se face prin răsucire uşoară a atelei gipsate sau a pachetului
gipsat pentru ca odată cu apa scursă să nu se piardă şi
gipsul.
După
ce se scoate din apă atela gipsată se întinde de la capete şi
se netezeşte suprafaţa pentru a nu rămâne asperităţi.
Atela
gipsată se aplică peste regiunea anatomică ce necesită
imobilizare şi se fixează cu faşa gipsată cu ture circulare
(se confecţionează aparat circular).
Se
începe cu aplicarea unei atele care după întărire este un
element mai rezistent de susţinere a întregului aparat gipsat.
Se
confecţionează din feşi gipsate de 10 cm sau mai late sau din
metraj de tifon gipsat – în funcţie de necesităţi.
În
mod excepţional se foloseşte în prealabil învelitoarea
protectoare a segmentului de corp pe care se aplică faşa
gipsată, deoarece din cauza stratului de vată, cu timpul
aparatul gipsat devine larg şi ineficient. Se preferă aplicarea
feşilor direct pe piele sau cel mult cu un strat de tifon.
|
Rolul
asistentului medical în imobilizarea prin aparat gipsat
|
Pentru
cadrele medii sunt interzise manevrele brutale de reducere a
fracturilor.
Se
admite doar axarea membrelor cât mai aproape de poziţia lor
normală, prin manevre de tracţiune în ax.
|
Complicaţiile
imobilizării gipsate
|
Leziunile
tegumentare datorate firimiturilor de gips.
Escare.
Compresiuni
pe proeminenţele osoase.
Anchiloze,
atrofii, poziţii vicioase.
|
Îngrijirea
pacientului după imobilizarea provizorie a fracturii
|
Se
administrează băuturi calde sau sucuri etc.
Se
aşează pe targă în decubit dorsal sau
semişezând (fractură de coaste),
şezând (fractură
de mandibulă, maxilar, antebraţ), decubit
ventral pe plan dur (fractură de
coloană).
Se
fixează accidentatul de targă cu ajutorul feşelor.
Transportul
accidentatului se face cât mai rapid la un serviciu
specializat.
Pe
timpul transportului se supraveghează pulsul,
tensiunea arterială, apariţia altor manifestări patologice.
Se
intervine în cazul apariţiei unor manifestări patologice în
vederea prevenirii şocului.
|
Observaţii
|
Pentru
fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca
aceasta să nu apese pe răni sau să producă dureri
accidentatului.
Tratamentul
ortopedic
este recomandat în fracturile fără deplasare sau fracturile
transversale cu deplasare la nivelul membrului
inferior
şi cuprinde reducerea sub anestezie a
fracturii transversale care devine stabilă şi imobilizarea în
aparat gipsat femuro-podal. Pentru a evita complicaţiile
circulatorii pacientul trebuie supravegheat în primele 24 de
ore, fractura trebuie verificată radiologic imediat după
reducere apoi săptămânal până la 3-4 săptămâni, iar
ulterior lunar până la consolidare. Se poate adăuga un toc de
mers şi se permite sprijinul progresiv după o lună.
|