Teste de determinare a sensibilităţii organismului la alergeni
- Testele cutanate:
- Pun în evidenţă o hipersensibilitate la anumiţi alergeni – arată prezenţa anticorpilor în piele. Cele mai folosite sunt testele cutanate (skin–prientests) la un alergen suspect.
- La astmaticii se poate folosi cu prudenţă un test intradermic cu alergen pentru a evidenţia o reacţie întârziată.
- Testul este riscant, foloseşte o doză mare de antigen şi poate provoca o reacţie anafilactică.
- Indicaţii.
- Testele cutanate pozitive pentru alergenii respectiv, dar anamneza nu ne sugerează acest lucru.
- Anamneza pozitivă pentru un anumit alergen cu teste cutanate negative.
- Bronşite alergice profesionale, dar neînsoţite de bronşiole paroxistice.
- Contraindicaţii:
- Hipersensibilitate.
- Insuficienţă respiratorie.
- Insuficienţă cardiacă dreaptă.
- Citirea se face la 15-20 minute.
- Pentru citirea corectă a testelor cutanate alergice este obligatorie efectuarea şi a unul test la ser fiziologic (martor negativ).
- Este incorect (şi fără valoare diagnostică) să se efectueze teste cutanate la amestecuri alergenice (praf de casă, extracte bacteriene etc.).
- Testul este considerat pozitiv pentru un anumit alergen dacă diametrul maxim al eritemului determinat la locul înţepăturii este cu cel puţin 3 mm mai mare decât cel corespunzător martorului negativ.
- Având în vedere efectele adverse rare, dar potenţial periculoase ale testării cutanate alergice – până la bronhospasm sever şi şoc anafilactic – acesta trebuie realizată numai de către medici specialişti antrenaţi în efectuarea lor.
- Interpretarea testelor cutanate:
- Trebuie făcută numai în colaborare cu datele din anamneză. Astfel, identificarea unui anumit alergen drept factor cauzal al unui astm presupune o anamneză sugestivă şi un test cutanat pozitiv la alergenul respectiv.
- Existenţa doar a unui test cutanat pozitiv nu implică alergenul respectiv drept cauză a astmului, având în vedere că aproximativ 1/3 din populaţia generală are test cutanat pozitiv la cel puţin unul din alergenii uzuali.
- Testele alergice:
- Se practică în crize în vederea identificării alergenului constau în intradermoreacţie făcută cu alergen gata preparat - o reacţie pozitivă precoce sau tardivă, nu înseamnă neapărat că alergenul respectiv este cauza declanşatoare.
- Testările se vor face la alergene care se pot deduce din anamneza bolnavului sau la cele mai des întâlnite, cum ar fi:
- Praf. Lână. Bumbac. Păr de animale. Mucegai.
- În cazurile cu semne de infecţie bronşică se face testare la alergene ca:
- Streptococ. Stafilococ.
- Testele de provocare bronşică se fac cu alergeni sau substanţe chimice nespecifice. Prezintă singura modalitate de a dovedi că agentul inhalat este cauza astmului. Testul este pozitiv dacă VEMS scade cu cel puţin 15% din valoarea iniţială.
- Pentru testarea sensibilităţii bolnavului se pot face mai multe testări:
- Instilarea în sacul conjunctival → Instilarea în sacul conjunctival a 2-3 picături de ser diluat 1/10 (test pozitiv = edem local cu lăcrimare şi hiperemie).
- Scarificarea tegumentelor → Se aplică pe suprafaţa tegumentelor scarificate ser nediluat (test pozitiv = după 30 minute apare edemul, tumefacţia, roşeaţa şi pruritul).
- Intradermoreacţia → Se injectează intradermic 1/10 ml ser diluat 1/10 - 1/100 sau 1/1.000 (test pozitiv când apare după 30 minute o reacţie papuloasă local).
- Observaţii:
- La cei alergici sau sensibilizaţi se practică desensibilizarea.
- Pentru desensibilizare se folosesc cele mai mici doze la care nu apare nici o reacţie şi întreaga cantitate se administrează cu acea diluţie.
- Se începe cu o diluţie de 1/100 - 0,1 ml , continuând la intervale de 20 minute cu 0,3 ml-0,5 ml,1 ml din aceeaşi diluţie, apoi se repetă dozele cu o diluţie de 1/10 după care se va injecta serul nediluat începând cu aceleaşi doze, după care se introduce întreaga cantitate de ser nediluat.
- Informarea şi educaţia pacientului tuberculos are un rol foarte important în cadrul acestei boli şi mai ales în evitarea apariţiei crizei de astm.
- În ceea ce priveşte educaţia pacientului asistenta medicală trebuie să ţină seama de:
- Vârsta pacientului.
- Gradul său de înţelegere şi de cultură.
- Mediul familial în care a locuit.
- Condiţia socială.
- Severitatea bolii.
- Complexitatea măsurilor de tratament şi urmărire.
- Elementele importante despre care pacientul trebuie să aibă informaţii cât mai complete sunt:
- Caracterul cronic al bolii care poate fi stăpânită printr-o terapie corectă şi controlată.
- Modul de administrare a medicamentelor inhalatorii.
- Observarea condiţiilor de exacerbare a bolii.
- Cunoaşterea şi gravitatea deosebită (accese astmatice nocturne, accese mai lungi, dispnee severă).
- Cunoaşterea tipurilor de medicamente diferite.
- Cunoaşterea dozelor şi modalităţilor de administrare.
- Tipuri de medicamente interzise.
- Educaţia pentru menţinerea unei igiene perfecte:
- Bolnavul care tuşeşte va acoperi gura cu batista.
- Nu se ingeră alimente sau lichide în timpul tusei, nu se vorbeşte, nu se fumează.
- Nu se inspiră pe gură în timpul alimentaţiei,
- Recoltarea expectoraţiei se va face numai în recipiente acoperite, individual, fără deşeuri şi fără alte secreţii.
- Nu se va scuipa pe jos.
- Se spală mâinile după fiecare expectoraţie sau folosire de scuipători.
- Se face psihoterapie, mai ales la bolnavii spitalizaţi, timp îndelungat.
- Se recomandă:
- Exerciţii fizice medicale dozate, viaţă liniştită, în aer liber, aer curat.
- Gimnastică respiratorie.
- Cure balneoclimaterice.
- Prevenirea crizelor de astm prin evitarea factorilor emoţionali, tensionali, surmenaj, frig, poluarea, alergeni cunoscuţi.
- Folosirea la domiciliu a unor aparate simple de măsurare a parametrilor respiratori.
- Asistenta va trebui să-i explice pacientului modul de folosire şi interpretare a rezultatelor obţinute.
- Atât pacientul, cât şi familia lui vor fi informaţi – despre importanţa mediului în care trăieşte, despre agenţii sensibilizanţi, în special despre alergenii care pot fi găsiţi în locuinţă şi la locul de muncă.
- Se mai recomandă:
- Mese regulate.
- Eliminarea alcoolului şi a iritanţilor.
- Îndepărtarea poluării, a fumului de ţigară.
- Interzicerea trecerii bruşte dintr-un mediu cu aer cald, într-un mediu cu aer rece.
- În cazul crizei, pacientul trebuie să ştie că eliminarea sputei uşurează accesul.
- La nevoie, mutarea într-un alt oraş, de preferinţă cu climă uscată, fără praf.
- Pacientul şi familia lui trebuie să aibă întotdeauna în vedere cauza declanşatoare şi factorii alergizanţi care-i provoacă accesele şi să le îndepărteze.
- Familia acestuia va trebui să-i ofere:
- O cameră spaţioasă, uscată, luminoasă, fără praf şi cu lenjerie curată.
- Un regim alimentar echilibrat cu o valoare energetică de circa 3000 calorii pe zi.o a trebui să-i ofere:deauna în vedere cauza declanşatoare şi factorii alergizanţi care-i provoacă accesele şi să le îndepărteze
