Educaţia sanitară a bolnavului tuberculos
- Definiţie:
- S-a crezut mult timp că atitudinea bolnavilor este determinată de nivelul lor de cunoştinţe sanitare. Pe această bază s-a creat edificiul educativ-sanitar, în care esenţial este transferul de cunoştinţe considerate necesare pentru a determina bolnavul să adopte o atitudine raţională faţă de boala sa.
- În practică trebuie ţinut seama de faptul că comportamentul este determinat nu numai de factori raţionali, intelectuali, ci şi de cei emoţionali, afectivi.
- Principiile de bază ale educaţie sanitare antituberculoase:
- Educaţia sanitară trebuie să se axeze pe problemele centrale ale luptei antituberculoase şi să difuzeze în masă cunoştinţele ştiinţifice cele mai noi.
- Educaţia antituberculoasă trebuie să fie concretă, adică să trateze acele probleme care interesează nemijlocit persoanele cărora se adresează.
- Educaţia sanitară trebuie să fie atractivă şi chiar distractivă; să folosească metode cu mare putere de influenţă, variate şi vii, fără a se încărca peste măsură cu multitudinea datelor ştiinţifice.
- Educaţia sanitară trebuie diferenţiată în funcţie de grupul de populaţie căruia se adresează.
- În domeniul tuberculozei, accentul se pune pe următoarele 3 grupe:
- Populaţia sănătoasă.
- Bolnavii de tbc.
- Şcolarii.
- Obiective educaţiei sanitare:
- Sensibilizarea populaţiei faţă de problemele luptei antituberculoase prin conferinţe, expoziţii, convorbiri pe grupe de populaţie, articole de presă, expuneri audio-video – toate convergente spre a forma o opinie publică despre tuberculoză. Se urmăreşte totodată modificarea conceptului privind modul de viaţă. Se elimină factorii de risc. Adoptarea unui mod de viaţă sanogen.
- Educaţia sanitară în şcoli, la vârsta de cea mai mare receptivitate este de o importanţă capitală. Obiectivul principal nu este atât de însuşire a unor noţiuni teoretice, cât de îndrumare către un comportament igienic. Educaţia antituberculoasă în şcoli se asociază cu problemele cu care copilul vine în mod curent în contact: testarea biologică, vaccinarea BCG, chimioprofilaxie etc. În general educaţia sanitară va avea un caracter optimist, cu posibilităţi reale de prevenire şi vindecare a tuberculozei.
- Acţiuni de educaţia pentru sănătate → se face în ce priveşte:
- Strănutul.
- Tusea - folosirea batistei.
- Închiderea şcolilor pe perioada epidemiilor de boli infecţioase aerogene.
- Vaccinare.
- Chimioprofilaxie.
- Alimentaţie raţională.
- Educaţia sanitară se adresează:
- Bolnavilor pentru preîntâmpinarea bolii prin protecţia cu dosul palmei sau batistă în timpul tusei, utilizarea scuipătorii; vesela şi obiectele de toaletă separate, respectare a recomandărilor medicului.
- Întregii populaţii: pentru a se feri de contaminare şi pentru a se prezenta din timp la control.
- Recomandări la externare:
- Igienă riguroasă, cu dezinfecţia periodică a lenjeriei veselei.
- Cura de repaus obligatorie.
- Aeroclimatoterapia are efect tonifiant fizic şi psihic prin aerul curat, ozonat de munte şi cadrul de frumuseţe naturală.
- Camera moderat încălzită.
- Alimentaţia bogată în calorii şi vitamine.
- Observaţii:
- Educaţia sanitară este dificilă pentru că se ridică problema adoptării regimului de viaţă, de activitate şi de alimentaţie, să favorizeze evoluţia bolii. Bolnavii trebuie să fie conştienţi că tot ce fac este numai spre binele propriei persoane şi că numai dacă respectă indicaţiile prescrise vor putea avea o viaţă normală alături de semenii lor.
- Protecţia muncii în secţiile de pneumologie prevede purtarea măştilor de tifon în cursul unor procedee ca: schimbarea lenjeriei de pat, schimbarea bolnavului, executarea toaletei bolnavului, recoltarea sputei şi a secreţiilor naso-faringiene. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi orificiile nazale.
- Hainele de protecţie se vor schimba cât mai des, iar înainte de a părăsi serviciul se va face baie / duş şi se va schimba complet îmbrăcămintea.
- Asistenta care îngrijeşte astfel de bolnavi este bine să-şi petreacă timpul liber în aer curat, să se prezinte conştiincios la controale sanitare periodice şi să aibă un regim de viaţă ordonat.
Alimentaţia bolnavului ulceros
- Regimul alimentar:
- Alimentaţia reprezintă unul dintre mijloacele esenţiale în aplicarea măsurilor terapeutice în ulcer.
- Este necesară de respectat:
- Igiena alimentaţiei combinată cu dietetica care se aplică atât în perioada dureroasă cât şi după trecerea acesteia, o bună perioadă de timp.
- Regimul alimentar în perioada dureroasă trebuie adecvat fiecărui bolnav în parte, ţinând seama de:
- Preferinţele bolnavului.
- Capacitatea de procurare.
- Capacitatea de preparare.
- Toleranţa digestivă.
- Regimul alimentar trebuie să fie uşor suportat de bolnav, să nu fie strict unilateral şi cu aplicare tiranică în respectarea unui aliment sau a unui mod de alimentaţie;
- Indicaţii privind igiena alimentaţiei în perioada dureroasă a ulcerului gastric sau duodenal:
- În timpul perioadei dureroase se administrează acele alimente care nu exacerbează simptomatologia clinică, alimentele care sunt în general cunoscute şi tolerate de către bolnav.
- Laptele trebuie administrat doar la persoane care îl suportă.
- Mesele vor fi consumate în cantităţi mici, de 5-6 ori/zi, o masă având greutatea până la 150 g alimente consumate la temperatură moderată.
- Prezentarea alimentelor trebuie făcută cât mai plăcut, pentru a fi apetisante şi pentru a înfrânge şi aşa complexul durerii care uneori însoţeşte alimentaţia.
- Găsirea momentului potrivit pentru administrarea alimentelor, evitând durerea sau foamea ulceroasă; având în vedere că secreţia gastrică acidă este continuă în timpul zilei, alimentele trebuie consumate foarte des, biscuiţii sau pâinea prăjită putând fi consumate la fiecare oră în primele zile ale perioadei dureroase.
- Folosirea celor mai potrivite alimente fazei bolii – în perioada dureroasă nu se consumă ape minerale, dar după criză se recomandă cură minerală.
- Igiena actului alimentaţiei pretinde masticaţia îndelungată, linişte şi îndepărtarea excitanţilor exteriori.
- Excluderea din alimentaţie a alcoolului sau a altor alimente excitante ale secreţiei de acid clorhidric.
- Interzicerea drastică a fumatului,
- Alimentele se dau de preferinţă sub formă lichidă sau sub formă de pastă, pireu, sufleu, budincă, pâine prăjită.
- Fructele sunt permise fără coajă sau pregătite în casă.
- Nu se administrează în exces alimente îndulcite care în scurt timp devin dăunătoare apetitului.
- În primele zile ale perioadei dureroase, bolnavul respectă repausul la pat şi regulile de igienă, administrându-i-se regimul alimentar adecvat.
- Regimul alimentar este adaptat după stadiul bolii.
- Dieta în faza acută a bolii:
- Prima etapă durează 3-5 zile.
- Se recomandă consumul de lapte în doze fracţionate – câte 200 ml la 2 ore interval, iar în cursul nopţii la patru ore sau ori de câte ori apar dureri.
- Laptele trebuie fiert şi administrat călduţ sau rece, cu şi fără frişcă.
- Laptele uşor îndulcit – 15-20 g zahăr la 1 litru – în funcţie de preferinţele bolnavului;
- În caz de intoleranţă se poate adăuga la fiecare cană o linguriţă de carbonat de calciu care scade fermentaţiile intestinale produse de lactoză, sau 5 g citrat de sodiu care împiedică coagularea bruscă a coenzimei în stomac.
- Unii recomandă în acest prim stadiu suc de grape-fruit care ar avea un rol antiacid mai puternic.
- În a doua fază a puseului acut se mai introduc în dieta bolnavului:
- Supe de orez strecurate
- Supe mucilaginoase
- Preparate cu lapte şi unt
- Griş. Fulgi de ovăz
- Ouă fierte moi
- Gelatină de lapte
- Piure cu foarte puţin unt
- Acest regim durează 7-10 zile administrându-se astfel 1700-1800 calorii.
- În faza a treia se adaugă:
- Perişoare dietetice din carne sau peşte, legate cu ou
- Supe de cereale pisate
- Pâine albă veche
- Brânză de vaci sau telemea desărată
- Făinoase fierte
- Supe de zarzavat fierte cu făinoase şi strecurate prin sită
- Prăjituri de casă (ecleruri)
- Carnea fiartă bine se adaugă treptat.
- Se elimină cărnurile grase şi cele bogate în ţesut conjunctiv, sau se consumă în cantităţi mici întrucât cresc secreţia gastrică acidă.
- În stabilizarea dietetică a fazelor puseului acut, nu este atât de importantă includerea cu rigurozitate a unui aliment, ci introducerea treptată a produselor nutritive, evitarea în permanenţă a iritaţiei chimice sau mecanice, adaptarea regimului în funcţie de preferinţele bolnavului, de toleranţa sa digestivă şi de starea sa de nutriţie.
- Dieta în perioada de evoluţie cronică a ulcerului:
- Urmăreşte prevenirea apariţiei puseului.
- Regimul alimentar se compune din următoarele alimente în raport cu toleranţa individului:
- Lapte dulce simplu sau îndulcit
- Făinoase – fulgi de ovăz, griş, fidea, tăiţei, orez, spaghete
- Cremă de lapte
- Brânzeturi proaspete de vaci, urdă, caş
- Unt proaspăt şi nesărat
- Ouă fierte moi sau ochiuri în apă.
- Carne de pasăre, viţel, vacă
- Carne de peste slab
- Zarzavaturi şi legume fierte (morcovi, dovlecei, conopidă) pregătite cu unt sau ulei crud
- Pâine albă veghe de 1 zi
- Biscuiţi
- Fructe coapte la cuptor
- Sucuri de fructe
- Prăjituri de casă – creme, tarte, gelatină
- Sunt interzise următoarele produse nutritive:
- Lapte bătut
- Iaurt
- Chefir
- Brânzeturi fermentate
- Ouă tari
- Maioneze
- Peşte gras
- Peşte conservat
- Ciuperci
- Ceapă. Usturoi
- Condimente
- Fructe oleaginoase
- Ciocolata
- Cafeaua
- Dulciurile concentrate
- Pâinea neagră
- Ciorbele şi supele în care carnea a fost pusă la fiert cu apă rece
- Preparatele nedietetice – prăjeli, sosuri, rântaşuri
- Alimente prea fierbinţi sau prea reci
- Ape carbogazoase.
- Fumatul
- Alcoolul
- Observaţie:
- Mesele vor fi fracţionate în 4-5 prize.
- Prelungirea unui astfel de regim este indicată cel puţin 2-3 ani de la ultimul puseu evolutiv al bolii ulceroase.
- De două ori pe an, primăvara şi toamna, perioade de recrudescenţă ale ulcerului, bolnavul va trebui să respecte o dietă mai severă, prelungită câteva săptămâni.
- Ca o regulă generală, în afara pericolelor dureroase, la mulţi bolnavi cu ulcer alimentaţia nu diferă de cea a persoanelor normale, dar la foarte mulţi, mai ales la cei cu cointeresare biliară sau intestinală, este necesară păstrarea unui anumit tip şi mod de alimentaţie pentru toată viaţa, respectându-se cu stricteţe unul din preceptele igienei alimentaţiei ulcerosului – cel puţin 4 mese zilnic la intervale regulate de timp.
