Injecţia intramusculară
- Definiţie:
- Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone, uleioase sau a unei substanţe coloidale, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul muscular.
- Scop:
- Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
- Locul de elecţie:
- Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern fesier).
- Muşchii externi şi anteriori ai coapsei.
- Muşchiul deltoid.
- La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
- Materiale necesare:
- Seringă cu ac lung, sterile.
- Material general pentru executarea unei injecţii.
- Soluţia medicamentoasă.
- Pregătirea bolnavului:
- Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
- Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
- Se dezveleşte locul ales.
- Tehnica:
- Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
- Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
- Se elimină aerul.
- Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere.
- Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
- Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
- Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
- Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
- Se injectează lent.
- Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei.
- Se aşează bolnavul comod, în repaus 5-10 minute.
- Se ordonează materialele folosite.
- Incidente şi accidente:
- Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
- Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
- Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
- Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
- Hematom.
- Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
- Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
- Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
- Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
- Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi acelor.
- Observaţii:
- Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
- Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
- Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.