Psihiatrie si nursing în psihiatrie -C 1 PSIHISMUL UMAN


PSIHISMUL UMAN






CURS 1

PSIHISMUL UMAN




Psihismul uman se împarte în doua nivele:

    1. Psihismul conștient

    1. Psihismul inconștient


  1. Psihismul conștient – are ca element central CONȘTIINȚA cu următoarele aspecte: Vigilitatea ca stare conștientă, stare de trezire

Conștiință morală

Conștiință de sine – ca poziție socială

Conștiința bolii (insight)

Câmpul actual de conștiință se referă la: intenționalitate (adică atenția care se concentrează pe un anumit stimul) care dă naștere la o percepție, ce determină înțelegerea situației și apoi orientarea temporo-spațială.

Câmpul actual de conștiință are:

  1. Nivele de claritate, în care distingem:

      • Câmp de conștiință clar

    • Câmp de conștiință denivelat, de exemplu:

Obnubilarea


Hipervigilența (o stare de alertă ce poate apare în anxietate, intoxicații cu psihostimulente)

Scădere vigilenței (în oboseala psihică)


Comă vigilă

  1. Conținutul câmpului actual de conștiință

    • Câmp de conștiință îngustat - de ex. starea crepusculară (o îngustare punctiformă, neselectivă, dar păstrând anumite contacte de legătură cu realitatea – ex. beția patologică reacţii explozive severe sau afect patologic)

    • Expansiunea câmpului de conștiință (stări de exaltare, meditație ce pot apărea în diferite intoxicații acute ≠ experienţa psihedelică)

  1. Disociația câmpului actual de conștiință: o dezintegrare a unității câmpului de

conștiință; ex. în stările disociative isterice: amnezii, fugă, transă, posesiune, personalitatea multiplă.

  1. Psihismul inconștient ce poate fi:

    • Conștientizabil (bagajul mnezic ce nu este conștient, dar poate fi evocat in anumite situaţii, de ex. hipnoză, stări de stres extrem)

    • Neconștientizabil (sediul pulsiunilor instinctuale).




RITMURILE BIOLOGICE



Ritmurile biologice se înscriu în grupul mare al bioritmurilor și își au originea în "orologiile interioare", coordonate de nucleul suprachiasmatic al hipotalamasului.

Somnul este o stare fiziologică periodică, reversibilă, caracterizată prin abolirea conștiinței și diminuarea răspunsurilor la stimuli (creierul este mai reactiv la stimuli interni decât la stimuli externi).

Somnul are 2 faze:
  • REM – de consolidare.

  • Non-REM – refacerea metabolică și biologică.
Tulburări ale ritmului circadian somn-veghe



Se referă la:
    • Durată

    • Și/sau calitate

    • Inversiunea ritmului

    • Parasomnii


  1. Tulburări ale duratei somnului

    • Insomnia = scăderea duratei/24 ore în comparație cu necesarul. o Totală - ex. în manie, consumul de stimulente

o Parțială
      • De adormire (persoana nu poate să adoarmă - ex. anxietate)

      • De trezire (persoana se trezește în cursul nopții și nu poate readormi - ex. depresie)

    • Hipersomnia = creșterea duratei/24 de ore de somn în comparație cu necesarul - ex. tulburări organice, nevroze

o Totală o Parțială


  1. Tulburările calității somnului
    • Dissomnia – durata nu este afectată, dar este neodihnitor, cu oboseală matinală

(ex. nevroze)


  1. Inversarea ritmului somn-veghe –în delirium

  1. Parasomniile = evenimente episodice anormale ce apar în cursul somnului
    • Coşmarurile – de obicei în a II-a parte a somnului.

    • Somnambulismul

  1. în prima treime a perioadei somnului.

  1. este în fond o stare crepusculară, cu îngustarea punctiformă a câmpului actual de conştiinţă și automatism ambulator nocturn.
    1. amnezia episodului.
  • Pavor nocturn – precedat de un coşmar și urmat de o trezire incompletă.



Starea confuzională



Reprezintă o alterare a câmpului actual de conştiință, atât ca nivel de vigilitate, cât și ca arie (conținut).

Viața psihica se desfășoară haotic, nu mai există intenționalitate, nu mai există percepție structurată, nu mai există înțelegerea situației și, în consecință, apare dezorientarea temporo-spațială.

Există o serie de simptome satelite ca:
  • Halucinații predominant vizuale

  • Hipomnezie, amnezie

  • Inhibiție sau agitație psihomotorie

  • Inversiunea ritmului somn-veghe

  • Delirium tremens

  • Alte intoxicaţii

  • Infecţii severe, febră

  • Postpartum

  • Tulburări hidro-electrolitice, acido-bazice

  • Tumori cerebrale

  • Traumatisme cerebrale