Infecţiile
aparatului genital feminin
Definiţie:
totalitatea inflamaţiilor care afectează organele genitale.
Inflamaţia
reprezintă o modalitate de reacţie şi de apărare a organismului
faţă de acţiunea agresivă a unor agenţi din mediu folosită la
neutralizarea / înlăturarea agentului agresor şi repararea
ţesutului lezat.
Infecţiile
reprezintă 60% dintre stările patologice ale aparatului genital
feminin.
Etiologie:
Factori
determinanţi:
• Bacterii:
Ø aerobe: E. Coli,
stafilococ, streptococ, gonococ, pneumococ, klebsiella, bacilul
Ducrey, enterococ, bacilul Koch.
Ø anaerobe:
peptococi, peptostreptococi, streptococi anaerobi, bacteroides
fragilis, bacteroides melaninogenicus.
Ø chlamidia
trachomatis.
Ø Mycoplasme.
• Virusuri:
herpetic, papiloma virus (HPV) subtipurile 1, 2, 6, HIV.
• Paraziţi:
trichomonas vaginalis, spirocheta luetică.
• Fungi: candida
albicans.
Factori
favorizanţi:
• Factori
de mediu extern: frigul, umezeala, alimentaţia insuficientă, muncă
fizică dificilă, emoţii negative, mediul toxic, igienă locală
deficitară, viaţă sexuală dezordonată cu parteneri multipli,
manevre medicale locale incorect executate.
• Factori
de mediu intern: menstruaţia, sarcina, naşterea, lehuzia, infecţii
generale acute şi cronice, bolile aparatului genital.
Sursele
de infecţie:
• Exogenă:
agentul patogen este adus din afară, de cele mai multe ori prin
contact sexual determinând boli cu transmitere sexuală (BTS) dar şi
cu mâinile murdare ale pacientei, obiecte de toaletă infectate,
lenjerie de pat sau cu mâinile şi instrumentele personalului
medico sanitar.
• Endogenă
şi autogenă: agentul patogen este în căile genitale sau în altă
parte în organismul bolnavei (pe suprafaţa cutanată-furunculoză,
în unele cavităţi naturale - otică, bucală, nazală, la nivelul
aparatului respirator sau digestiv).
Căile
de transmitere a infecţiei
sunt:
• canaliculară.
• sanguină.
• limfatică.
• prin
contuguitate.
Prognosticul
este condiţionat de precocitatea şi calitatea tratamentului. În
stadiul acut cu un tratament corect se poate obţine vindecarea, dar
în stadiul cronic vindecarea este relativ rară, femeia rămânând
cu sechele – dureri pelvine şi sterilitate.
Profilaxia
infecţiilor aparatului genital se va realiza prin:
• educaţia
sanitară a femeii – igienă sexuală şi genitală.
• educaţia
personalului sanitar în direcţia respectării normelor de
antisepsie şi asepsie.
• creşterea
rezistenţei organismului prin regim de viaţă echilibrat.
Clasificare:
în raport cu segmentul aparatului genital la nivelul căruia se
manifestă:
• infecţii
joase: vulvita, vaginita, vulvo vaginita, cervicita.
• infecţii
înalte: BIP (metrita, anexita, pelviperitonita, celulita pelvină)
şi peritonita generalizată.
Vulvita
Etiopatogenie
• Factori
favorizanţi: în perioada prepubertară şi la menopauză, carenţa
hormonală face ca epiteliul vulvar să fie expus agenţilor patogeni
microbieni dar se citează şi agenţi termici, traumatici, alergici,
medicamentoşi (traumatisme produse prin deflorare, masturbare,
leziuni de grataj în cazul pruritului genital sau parazitozelor,
căldura excesivă locală, substanţe chimice / antiseptice
concentrate, săpunuri iritante, lenjerie de nylon). Aceşti factori
facilitează exacerbarea florei saprofite creând porţi de intrare
pentru germenii de inoculare.
Diagnostic
clinic
• Forma
acută – congestie locală, eritem, edem, prezenţa de secreţii
patologice.
• Forma
cronică – persistă doar secreţiile patologice.
• Leziuni asociate
– foliculită, intertrigo, leziuni de grataj, fisuri ale mucoasei
vulvare.
Diagnostic
paraclinic.
• Evidenţiat
prin examenul secreţiilor patologice.
Tratament.
• În
funcţie de agentul etiologic.
• Local
– eliminarea cauzelor ce favorizează sau întreţin inflamaţia
vulvară; spălături / băi locale cu antiseptice slabe (Septovag,
Betadina); aplicaţii locale de unguente sau creme ce conţin
antibiotice / chimioterapice şi, în cazul unei simptomatologii
supărătoare, în preparatele magistrale se pot încorpora şi
anestezice locale (anestezina, xilina) sau substanţe
antipruriginoase.
Vaginite
Flora
vaginală normală este predominant aerobă, alcătuită din şase
specii diferite de bacterii, cea mai comună fiind lactobacilul ce
produce peroxidul de hidrogen. Normal, pH ul vaginului este mai
mic de 4,5 fiind menţinut la această valoare prin producţia de
acid lactic.
Secreţiile
vaginale normale sunt de consistenţă floconoasă, de culoare albă,
fiind de obicei localizate în fundul de sac posterior.
Simptomul
dominant în infecţiile vaginale este reprezentat de leucoree,
însoţită de durere locală, senzaţie de arsură, usturimi, prurit
şi dispareunie. Aspectul macroscopic al leucoreei sugerează
etiologia vaginitei.
Vaginita
micotică.
Etiopatogenie
Ø Infecţia
este determinată de Candida albicans aparţinând grupului monilia
din acest motiv afecţiunea este denumită şi moniliază.
Ø Incidenţa
maximă este la grupa de vârstă 20-45 ani, sub 10 ani fiind
întâlnită rar; nou născutul se poate contamina în cursul
naşterii de la mamă.
Ø Prezenţa
în forma nepatogenă în cavitatea bucală şi vagin la 25% din
femei, poate deveni patogenă în anumite condiţii favorizante: pH
vaginal acid (4,5-5), antibioterapia îndelungată, folosirea
contraceptivelor estroprogesteronice, sarcina, contaminare conjugală
prin raport sexual, obiecte de toaletă.
Clinic
Ø Leucoree
albicioasă, grunjoasă, foarte aderentă de pereţii vaginului;
creşte cantitativ în zilele care preced menstruaţia.
Ø Local,
mucoasa vulvo vaginală apare congestionată, labiile sunt
edemaţiate.
Ø Simptomele
subiective sunt: senzaţie de arsură locală, prurit intens,
dispareunie, disurie.
Paraclinic
Ø Diagnosticul
se bazează pe evidenţierea agentului cauzal în secreţia vaginală
sub formă de spori şi filamente în frotiurile citobacteriologice
(FCB).
Tratament
Ø Local
– irigaţii vaginale cu soluţii de bicarbonat de sodiu.
Ø Etiologic
– ovule conţinând substanţe antifungice (Stamicin, Nistatin,
Nizoral, Econazol, Miconazol), timp de 10 zile, seara la culcare,
după toaleta locală sau Lomexin doză unică.
Ø General –
tablete de Stamicin, Nistatin, 500000 U.I. zilnic, 5 7 zile;
Diflucan 150 mg doză unică sau 1 cp la 3 săptămâni, 6 luni.
În
general, vaginita candidozică are caracter recidivant, fiind greu de
tratat. Pentru prevenirea recidivelor este necesar şi tratamentul
partenerului.
Vaginita
tricomoniazică
Etiopatogenie
Ø Agentul etiologic
implicat este Trichomonas vaginalis, parazit flagelat.
Ø Calea
de transmitere este în principal prin contact sexual, dar şi prin
intermediul lenjeriei, obiectelor de toaletă.
Ø Parazitul
este localizat la femeie în căile genitale joase (vulvă, vagin,
col uterin) şi la nivelul căilor urinare distale (uretră, vezică
urinară), dar mult mai rar. La bărbat, localizarea este în uretră
şi prostată.
Ø Factorii
favorizanţi sunt: pH vaginal între 5-6, niveluri joase ale
secreţiei estrogenice ovariene, floră vaginală polimorfă,
abundentă.
Clinic
Ø Leucoree
abundentă, aerată, spumoasă, galben verzuie, cu miros de
mucegai.
Ø Subiectiv,
se însoţeşte de prurit vulvar, dispareunie, disurie, polakiurie.
Ø Local
mucoasa vulvo vaginală este edemaţiată, eritematoasă.
Ø Leucoreea scade
cantitativ în preajma menstrelor, apoi redevine abundentă în
primele zile ale ciclurilor menstruale.
Paraclinic
Ø Examenul
bacteriologic direct pune în evidenţă Trichomonas vaginalis.
Tratament
Ø Profilactic
– respectarea regulilor de igienă genitală şi sexuală, evitarea
contaminării intra familiale prin folosirea în comun a obiectelor
de toaletă şi a lenjeriei.
Ø Curativ
– Metronidazolul este medicamentul de elecţie folosit la tratarea
trichomoniazei vaginale, atât în doză unică cât şi în regimul
multidoză (eficienţa fiind de 95%); alt preparat cu eficacitate
crescută este Fasigynul, un derivat al nitroimidazolului sau
Atricanul.
Ø Pentru
creşterea eficienţei tratamentului şi pentru a preveni recidivele,
tratarea partenerului sexual este obligatorie.
Vaginita
bacteriană
Etiologie
• Determinate de
Gardenerella vaginalis, Neisseria gonorrheae, Mycoplasma hominis,
Ureaplasma urealyticum,Trepponema palidum
Clinic
1. Neisseria
gonorheae
• Afectează
la femeia adultă vulva, canalul cervical, uretra, glandele
parauretrale şi anusul.
• Simptomele
sunt : leucoree abundentă, prurit vaginal, senzaţie de arsură,
polakiurie, disurie.
• Examenul
obiectiv evidenţiază: inflamaţia locală a vulvei, vaginului,
colului, leucoree abundentă de culoare gri. La compresiunea uretrei
apare un exudat purulent iar uneori se constată inflamaţia
unilaterală a glandei Bartholin, cu apariţia unei secreţii
purulente la nivelul ductului glandei.
• În cazul
localizării faringiene se constată semnele de faringită sau
tonsilită acută iar în cazul unei localizări oculare se constată
o conjunctivită acută.
• Purtătorii
asimptomatici pot prezenta semnele unei infecţii sistemice:
poliartralgii, tenosinovite, dermatita sau artrita purulentă.
Paraclinic
• Diagnosticul
se bazează pe examinarea la microscop a frotiurilor realizate din
secreţia uretrală, ce se colorează Gram şi identificându se
colonii de diplococi în mediile de cultură.
Tratament
• Profilactic
– constă în depistarea purtătorilor asimptomatici şi
tratamentul contacţilor.
• Curativ –
schemele terapeutice ce pot fi folosite sunt:
Ceftriaxona, doză
unică 1g intramuscular, apoi Doxiciclina 1 capsulă de două ori pe
zi, 7 zile;
Ciprofloxacina, 1
capsulă, doză unică oral, apoi Doxiciclina 1 capsulă de două ori
pe zi, 7 zile.
După
efectuarea tratamentului este necesară efectuarea unei coloraţii
Gram şi efectuarea de culturi pe medii din produsele recoltate
pentru a evidenţia eficacitatea terapiei instituite.
Tratamentul
infecţiei gonococice în sarcină se face după următoarele scheme
de tratament:
Ceftriaxona
1g, doză unică i.m. apoi Eritromicina aceeaşi doză.
Amoxicilina 3g / zi
oral, doză unică, apoi Eritromicina 500mg de 4 ori / zi, oral timp
de 7 zile.
2. Mycoplasma
Hominis si Ureaplasma urealyticum se găsesc frecvent în tractul
genital feminin. Infecţia vulvovaginală este nespecifică iar rolul
lor ca agenţi patogeni cu transmitere sexuală este controversat.
3. Gardenerella
vaginalis este o cauză frecventă a vaginitei bacteriene la femeia
adultă de vârstă reproductivă. Se datorează raportului
disproporţionat între lactobacilli, care sunt în număr redus şi
flora anaerobă care este numeroasă.
Simptomul
principal este prezenţa unei secreţii vulvovaginale abundente,
neiritante, de culoare gri, urât mirositoare şi omogenă.
G.
vaginalis poate fi pus în evidenţă prin coloraţia Gram a
secreţiei vaginale, alături de puţine leucocite şi lactobacilli.
Dacă se aplică o picătura de KOH peste secreţia vaginală se va
elibera un miros caracteristic „de peşte“, datorat abundenţei
florei anaerobe.
4. Vulvovaginita cu
Chlamydia.
Etiologie
• Factori
favorizanţi: femeile active sexual sub 20 ani au o incidenţă a
infecţiei de 2 3 ori mai mare decât femeile în vârstă;
numărul mare al partenerilor sexuali; nivel socio economic
scăzut.
Diagnostic
• În
general infecţia cu Chlamidia este asimptomatică, singura
manifestare clinică putând fi o leucoree mucopurulentă abundentă,
ce însoţeşte o cervicită hipertrofică; mai pot apare disurie şi
polakiurie.
• Cel
mai eficient test paraclinic pentru diagnosticul infecţiei cu
Chlamidia este testul de imunofluorescenţă directă (cu o
specificitate de 98%), care deosebeşte anticorpii faţă de
Chlamidia trachomatis de anticorpii faţă de Chlamidiile
nongenitale.
Complicaţii.
• Infertilitatea
(secundară obstrucţiei tubare) şi sarcina ectopică.
• Nou născutul
provenit din mama ce prezintă infecţie cu Chlamydia poate prezenta:
conjunctivită, otită medie, pneumonie.
Tratament.
• Profilactic –
folosirea metodelor contraceptive de barieră.
• Curativ: ambii
parteneri vor urma una din schemele următoare de tratament:
Tetraciclina 500mg
de 4 ori / zi, 7 zile
Vibramicina 2
capsule pe zi, 7 zile
Eritromicina 500 mg
de 4 ori / zi, 7 zile
Amoxicilina 500mg,
de 3 ori / zi, 7 zile
Vulvovaginitele
virale
A.Vulvovaginita
herpetică.
• Afecţiune
cu transmitere sexuală, determinate de herpes simplex tip 1 sau 2
(VHS tip 1 sau 2)
• Clinic poate
apare sub trei forme:
1. primul
episod de herpes primar – infecţia iniţială la o femeie fără
anticorpi circulanţi faţă de VHS tip 1 sau 2. Simptomatologie:
febră, dureri intense vulvovaginale, usturimi, prurit, dispareunie,
mialgii, cefalee. Examenul obiectiv evidenţiază: vezicule
vulvovaginale şi cervicale cu conţinut clar, leucoree abundentă,
eritem vulvovaginal. Leziunile primare persistă 2-6 săptămâni,
după care dispar fără cicatrizare.
Diagnosticul
paraclinic constă în izolarea virusului pe culturi realizate din
ulceraţii sau vezicule. Examenul citologic Papanicolau pune în
evidenţă prezenţa celulelor multinucleate cu incluzii
intranucleare.
2. primul
episod de herpes non primar constă în infecţia genitală
apărută la femei cu anticorpi circulanţi faţă de VHS tip 1 sau
2. Clinic: simptomatologia locală este moderată în intensitate,
manifestările sistemice absente, durerea şi pruritul menţinându se
câteva zile, iar numărul veziculelor este redus.
Contagiozitatea
femeii cu herpes genital este prezentă în primele 24-36 ore
dinaintea ruperii veziculelor şi în primele câteva zile când
veziculele sunt prezente.
• Tratament:
internare în spital când femeia prezintă: febră (>38,50C),
retenţie urinară, cefalee severă, numărul mare al leziunilor. De
elecţie se utilizează Acyclovir oral 200 mg de 5 ori pe zi, timp de
7-10 zile, tratamentul fiind început în primele 6 zile de la
apariţia leziunilor. Alături de tratamentul cu Acyclovir oral se
poate utiliza şi local sub formă de unguent, 5-7 zile, aplicat de
5-7 ori pe zi.
Tratamentul
de rutină al partenerului nu este indicat. Dacă partenerul a avut
herpes genital sau nu a fost infectat până în prezent în urma
expunerilor repetate este foarte puţin probabil să contacteze
boala. Dacă partenerul nu prezintă anticorpi va contacta infecţia.
Dacă partenerul prezintă în antecedente o infecţie herpetică
genitală, este suficientă folosirea unei creme contraceptive urmate
de spălare cu apă şi săpun.
B.Vulvovaginita
cu papilomavirus.
• Etiologie
– papilomavirusul determină apariţia condilomatozei
vulvovaginale, boală cu transmitere sexuală, ce afectează ambii
parteneri.
• Simptomatologie
– nespecifică: prurit, usturimi, dispareunie.
• Examenul
obiectiv evidenţiază condiloamele acuminate (vegetaţii veneriene),
localizate la nivelul vulvei, vaginului, colului, regiunii perianale
şi perineului. Acestea pot fi: exofitice (papilomatoase) – sub
forma de mici papiloame multiple, care se pot conglomera şi dau
aspectul unor formaţiuni tumorale voluminoase, conopidiforme sau
plate, inversate, „cu ţepi“ care se vizualizează prin examen
colposcopic.
• Diagnosticul
paraclinic se bazează pe examenul citologic Papanicolau, care
evidenţiază „koilocitele“ (celule superficiale sau intermediare
multinucleate, caracterizate printr un halou perinuclear care nu
se colorează).
• Tratament
– la mai puţin de 6 condiloame prezente la nivelul vulvei, se
administrează podofilină 25% exact la nivelul leziunii, o dată pe
săptămână, iar după 2-4 ore de la aplicare se îndepărtează
prin toaletă locală a regiunii cu apă sau se utilizează
crioterapia. O variantă a podofilinei este Condylinul ce se
administrează de 2 ori pe zi timp de 3-4 zile.
În
cazul leziunilor extinse vulvare, tratamentul constă în excizia
chirurgicală cu electrocauterul sau laserul.
Dacă
există şi condiloame vaginale sau cervicale, se utilizează
5 fluorouracil, acid tricloracetic sau crioterapia.
Infecţii
ale glandelor anexe
1.Bartholinita
Definiţie.
Etiologie.
Afecţiune
infecţioasă a glandelor Bartholin, produse de Neisseria gonorrhea
sau germeni microbieni banali, mai rar de paraziţi sau ciuperci.
Apare
la femeile în plină activitate sexuală, contaminarea făcându se
pe cale ascendentă canaliculară, punctul de plecare fiind o
infecţie vulvovaginală.
Forme
clinice:
a.Bartholinita
acută.
• Clinic
– debut brusc, cu durere locală intensă, insuportabilă, mai ales
în poziţia sezândă sau la mers ; febră (38-38,5°C).
• Examen
local – deformarea treptată a labiei mari întâi în treimea
posterioară, apoi în totalitate. Pielea este roşie, edemaţiată,
lucioasă.
• Evoluţie
– spre abcedare în câteva zile: formaţiunea tumorală devine
fluctuentă, în tensiune, iar durerea capătă caracter pulsatil.
Fistulizarea se produce în porţiunea mucoasei ce înveleşte faţa
internă a labiei mari. La exprimarea orificiului excretor se
evidenţiază puroi. Adenopatia inghinală este prezentă. În
continuare, inflamaţia se cronicizează datorită formei particulare
a glandei Bartholin, în ciorchine, care permite cantonarea
germenilor patogeni.
• Examen
paraclinic – natura agentului cauzal se precizează prin frotiuri
şi culturi din secreţia purulentă.
• Tratament
– în faza acută, înainte de abcedare, se administrează pe cale
generală antibiotice, analgezice iar local se aplică comprese cu
Rivanol sau Cloramină. După colectarea abcesului, el va fi incizat,
neaşteptându se fistulizarea spontană. După evacuarea
puroiului, cavitatea restantă se meşează cu comprese îmbibate cu
soluţii antiseptice timp de 2-3 zile.
b.Bartholinita
cronică – poate fi primitivă sau secundară unei bartholinite
acute fistulizate spontan sau incizate.
• Clinic
– uşoară jenă locală şi durere la palpare.
• Forme
clinice – indurată – mărire de volum a glandei, consistenţă
chistică, fibroasă. La exprimarea orificiului glandular se poate
obţine o picătură de puroi; chistică –
formaţiunea
tumorală se depistează în grosimea labiei mari, în apropierea
învelişului cutanat, bine delimitată, renitentă, indoloră.
• Tratament –
exereza chirurgicală sau distrugerea glandei prin electrocoagulare.
2.Skenita.
• Reprezintă
inflamaţia glandelor periuretrale, frecvent de natură gonococică.
În forma acută evoluează spre abcedare. În forma cronică, la
exprimarea orificiului uretral apare o picătură de puroi.
• Forma acută
beneficiază de tratament cu antibiotice iar forma cronică de
incizie.
Cervicita
Definiţie:
reprezintă, generic, inflamaţia colului uterin, dar datorită
structurii diferite a epiteliului de înveliş exo şi
endocervical, sunt descrise ca două entităţi diferite,
exocervicita şi endocervicita.
Etiopatogenie:
Ø Agenţii
patogeni infecţioşi implicaţi frecvent sunt Candida, Trichomonas,
gonococul, virusul Herpes simplex.
Ø Factorii
favorizanţi sunt: rapoarte sexuale (factor traumatic tipic), igiena
locală precară, manevre abortive prin traumatizarea directă a
epiteliului cervical, naşteri soldate cu rupturi ale colului,
agresiuni chimice (irigaţii vaginale cu soluţii antiseptice
concentrate), carenţe hormonale prin insuficienta dezvoltare a
structurilor cervicale, menstruaţia (prezenţa sângelui ce
constituie un mediu propice pentru microbi), prolaps genital avansat
(colul uterin este în contact direct cu lenjeria).
Ø Infecţia
cervicală se propagă descendent înspre vagin, ascendent spre
endometru şi salpinge, lateral înspre parametre.
Clasificare:
Ø Cervicita acută
– întâlnită rar ca entitate separată, coexistă de obicei cu
vaginita (cervico-vaginita).
Ø Cervicita cronică
– coexistă cu leziunile distrofice sau displazice.
Cervicita
acută.
1.Cervicita
acută nespecifică
Ø Produsă
de germeni banali şi gonococ.
Ø Colul
este edemaţiat, hiperemiat, roşu violaceu, prin orificiul
extern al colului, uşor întredeschis, se scurge o secreţie
purulentă.
Ø Sunt
descrise două forme: eritematoasă şi erozivă sau ulcerată.
2.
Cervicita trichomoniazică
Ø Exocolul
este edemaţiat, hiperemiat, cu eroziuni superficiale şi mici zone
de necroză – aspect în „hartă geografică“.
Ø Prin
badijonare cu acid acetic apar puncte albe în număr mare, uşor
reliefate.
3.Cervicita
herpetică
Ø Pe
suprafaţa exocolului sunt diseminate vezicule cu conţinut clar.
Cervicita
cronică.
Ø Survine de obicei
în urma cronicizării cervicitelor acute.
Ø Agenţii
etiologici şi factorii favorizanţi sunt cei întâlniţi în
formele acute.
Ø Poate
fi asimptomatică sau simptomul dominant este leucoreea filantă sau
vâscoasă, cu aspect variabil, în funcţie de agentul cauzal.
Uneori pot pare mici sângerări la mici traumatisme sau la contactul
sexual (cervicita erozivă).
Ø Obiectiv,
colul este hiperemiat, orificiul extern este înconjurat de o zona
roşie, cu proeminenţe granulare sau netedă, limite precise; uneori
ulceraţiile sunt acoperite cu secreţie groasă, aderentă,
purulentă. Pe suprafaţa colului pot fi observaţi mici chişti
alb gălbui (ouă Naboth).
Ø Examenele
paraclinice ce se efectuează pentru diagnosticul cervicitei cronice
sunt: examenul colposcopic (pentru diferenţierea leziunilor
distrofice şi displazice), test Lahm Schiller (pozitiv în
cervicitele eritematoase şi slab pozitiv în formele erozive sau
ulcero vegetante şi negativ în cancer), examenul bacteriologic
(pentru stabilirea etiologiei şi sensibilităţii germenilor la
antibiotice), badijonajul cu nitrat de argint 3% (permite colorarea
caracteristică în alb cenuşiu a leziunilor erozive).
Evoluţie
şi complicaţii:
Evoluţia
este lentă. Deseori, dacă simptomatologia nu este zgomotoasă,
leucoreea nu este foarte abundentă, cervicita este descoperită
tardiv, la un examen clinic întâmplător. Propagarea infecţiei
spre parametre, endometru sau salpinge complică evoluţia
cervicitelor cu durere pelvină, dispareunie, meno metroragii,
sterilitate. Netratată, neglijată, cervicita cronică poate
constitui punctul de plecare al unei displazii iar apoi al cancerului
de col.
Tratament
Ø Local
– precede obligatoriu diatermocoagularea şi constă în
administrarea intravaginală de ovule conţinând antibiotice,
conform antibiogramei, Stamicin sau Nistatin, vitamine (A, E) şi
estrogeni, mai ales pentru leziunile apărute în premenopauză.
Ø Diatermocoagularea
(DC) reprezintă tratamentul de elecţie al formelor erozive,
ulcerovegetante sau chistice. Se practică în primele zile după
menstruaţie, în absenţa oricărui proces inflamator genital înalt.
Ø Vaporizarea cu
laser CO2.
Ø Conizaţia
şi amputaţia colului uterin – în cazul cervicitelor
hipertrofice, în prezenţa unor leziuni ulcero vegetante
extinse sau în prezenţa leziunilor distrofice sau displazice.
Această metodă, ca şi DC sunt contraindicate în timpul sarcinii.
Boala
inflamatorie pelvină (BIP).
Definiţie:
inflamaţia şi infecţia oricărui segment al tractului genital
superior, incluzând aici uterul, anexele şi peritoneul pelvin.
Etiopatogenie:
1.factori
favorizanţi / căi de propagare
Ø Contact
sexual infectant – germenii exogeni determină vulvo vaginite
şi cervicite care vor declanşa rapid salpingita microbiană,
această trecere fiind facilitată de leziuni tubare preexistente.
Ø Explorări
şi mici manevre ginecologice – histerometria, dilataţiile,
histerosalpingografia, instilaţii utero tubare, infiltraţiile
parametrelor, montarea steriletelor (DIU), pot declanşa infecţii
pelvigenitale de gravitate diferită.
Ø Avortul
– manevrele abortive, controalele instrumentale efectuate în
condiţii improprii de asepsie şi antisepsie, resturile tisulare şi
cheagurile de sânge rămase accidental după controalele
instrumentale (şi care constituie un mediu optim de cultură pentru
microbi) duc la infecţie.
Ø Parturiţia
– examinările vaginale frecvente, travaliile prelungite, manevrele
obstetricale efectuate în exces după ruperea membranelor, cresc
incidenţa infecţiilor.
2.
germenii implicaţi
Ø Flora
vaginală aerobă şi anaerobă: Escherichia coli, Enterobacter,
Streptococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Bacteroides fragilis,
Peptostreptococcus.
Ø Neisseria
Gonorrheae, Chlamydia Trachomatis, Micoplasma Hominis, Ureeaplasma
urealyticum.
Simptomatologie
Ø Durerea pelvină
– durere surdă, pelvi abdominală, rareori acută de la
debut.
Ø Leucoree.
Ø Metroragie.
Ø Fenomene
urinare – disurie, polakiurie, usturimi micţionale.
Ø Dispareunie –
întâlnită constant în BIP.
Ø Examenul
clinic va releva febra (38-38,5 grade Celsius); tuşeul vaginal este
dureros la nivelul anexelor şi la mobilizarea uterului se va
evidenţia împăstare anexială, apărare joasă, durere în
hipocondrul drept.
Investigaţii
paraclinice
Ø Evaluarea
secreţiilor tractului genital inferior – evidenţiază agentul
microbian implicat precum şi un număr crescut de leucocite
polimorfonucleare.
Ø Biopsie
endometrială (pentru confirmarea endometritei), ultrasonografia sau
alte teste pentru vizualizarea eventualelor abcese tubo ovariene
şi laparoscopia pentru confirmarea salpingitei.
Tratament
Ø Profilactic
– contraceptia hormonală (predominant prin pilule) determină un
efect protector prin modificarea glerei cervicale, ce devine mai
puţin permeabilă pentru microbi, prin reducerea fluxului menstrual
şi diminuarea activităţii contractile utero tubare;
sterilizarea corectă a instrumentarului şi respectarea condiţiilor
de asepsie şi antisepsie; administrarea antibioticelor cu efect pe
sfera uro genitală, antiinflamatorii nesteroidiene înainte şi
după micile intervenţii ginecologice.
Ø Curativ:
medicamentos – cea mai utilizată asociere: Ampicilina 4-8 g /
24ore i.v. + Gentamicina 160 mg i.m / 24 ore + Metronidazol 1500 mg /
24 ore i.v.; chirurgical –exereza în faza acută este
contraindicată, de asemeni la femeia tânără; laparotomia este
indicată atunci când există colecţii purulente pelvine,
încarcerate sau eclatate, femei mai în vârstă care nu şi
mai doresc maternitatea, multipare.
