Biochimia sângelui şi digestiei
- Biochimia sângelui
Recoltarea
probelor
La nou
născut prelevarea sângelui se realizează de la nivelul călcâiului
folosindu-se un tub mic şi se lasă să picure în acest tub câteva
picături de sânge. Pielea la locul puncţiei este dezinfectată şi
se puncţionează cu un ac mic, apoi câteva picături sunt captate
în tubul respectiv. Când a fost colectată o cantitate
corespunzătoare de sânge se opreşte sângerarea prin aplicarea
unui tampon şi se face staza pe locul respectiv iar apoi este
aplicat un bandaj uşor.
La
adult, asistenta medicală va aplica un garou (bandă elastică) la
nivelul braţului pentru a opri temporar fluxul sangvin spre venele
situate sub nivelul garoului. Acest lucru face posibilă o mai bună
vizualizare a venelor şi uşurează introducerea acului, deoarece
venele situate sub garou devin mai largi şi nu se sparg uşor.
Locul
unde va fi introdus acul va fi sterilizat cu alcool şi apoi se va
introduce acul în venă. Trebuie să fie pregătit încă un ac de
rezervă în caz că primul nu a fost corect introdus sau din vena
respectivă nu vine suficient sânge. După ce acul a fost corect
introdus în vena se ataşează de acesta un recipient şi sângele
va fi colectat în acest tub. Uneori trebuie să se recolteze în mai
multe recipiente.
Atunci
când a fost recoltat suficient sânge, garoul poate fi desfăcut.
Apoi este aplicat un tampon şi acul se retrage uşor. Se apasă pe
locul respectiv, pentru a opri sângerarea, pentru câteva minute şi
apoi este aplicat un mic bandaj.
Analiza
biochimică
Analiza
biochimică a sângelui este o metoda de analiză a nivelurilor
glicemiei, a balanţei hidro-electrolitice şi a funcţiei renale.
Glicemia
reprezintă cantitatea de glucoză din sânge – glucoza este un tip
de zahăr ce asigură energia celulelor organismului.
Electroliţii
menţin balanţa hidrică a organismului şi menţin funcţiile
normale ale organismului, ca de exemplu ritmul cardiac, contracţia
muşchilor şi activitatea creierului. Rinichii reglează balanţa
hidrică (reglează cantitatea de apă din organism), de săruri
minerale şi filtrează produsele toxice sau alte substanţe ce
trebuiesc eliminate din organism.
Analiza
biochimica a sângelui este indicată în analize de rutină, în
urmărirea efectelor unor tratamente (de exemplu diureticele date
pentru afecţiunile cardiace) sau pentru a diagnostica anumite
afecţiuni.
Mod
de efectuare
Această
analiză se face prin recoltarea de sânge dintr-o venă a braţului.
În unele cazuri este necesar ca înainte cu 10 sau 12 ore să se
întrerupă alimentaţia. Analiza bichimică măsoară:
-
Sodiu
1
- Calciu
- Cloruri
- Dioxidul de carbon
- Glucoza
- Ureea în sânge (BUN)
- Creatinina.
- Biochimia digestiei
Examinări
ale tractului digestiv superior
Aceste
examinări sunt efectuate fie în cabinetul medicului, fie în camere
speciale pentru aceste examinări. Aceste investigaţii nu necesită
spitalizarea peste noapte. Examinarea poate fi făcută de un medic
radiolog sau de un tehnician radiolog.
Trebuie
ca pacientul să îmbrace un halat de spital şi să lase de o parte
bijuteriile şi placa dentară, dacă este cazul. Nu se poate fuma
sau mesteca gumă în timpul examinării deoarece aceste activităţi
stimulează secreţia gastrică şi încetinesc digestia.
Pacientul
va sta întins pe o placă, ce transmite razele X, ce va fi adusă în
faţa unui aparat de radiologie. Pacientul va sta în siguranţă iar
medicul se va asigura de întregul lui confort în momentul
schimbării poziţiei. După o examinare radiologică prealabilă
pacientul va fi îndrumat să înghită bariul, acest lucru fiind
repetat pe toată durata examinării. Medicul va îndruma pacientul
cât şi când să bea bariul. La sfârşitul examinării pacientul
poate să fi băut între o cană şi două căni şi jumătate cu
mixtură de bariu.
Radiologul
va urmări trecerea bariului prin tractul digestiv prin intermediul
fluoroscopiei şi de asemenea poate efectua şi câteva radiografii.
Placa va fi înclinată sub diferite unghiuri pentru o mai bună
împrăştiere a bariului. Se va presa uşor abdomenul pacientului cu
o curea sau chiar cu mâna examinatorului. Se poate ca medicul să
ceară pacientului să tuşească pentru a observa efectul tusei
asupra fluxului de bariu.
Dacă se
face o examinare în dublu contrast pacientul va sorbi lichidul cu
bariu cu ajutorul unui pai sau va lua tablete care eliberează dioxid
de carbon la nivelul stomacului. Aerul sau gazele ajută la o mai
bună vizualizare a stomacului şi tubului digestiv chiar până în
cele mai mici detalii.
Dacă se
face examinarea întregului tub digestiv pacientul va înghiţi o
soluţie de bariu iar medicul radiolog va urmări pasajul bariului
din intestinul subţire în cel gros şi va face radiografii la
fiecare 30 de minute.
Examinarea
esofagului poate dura între 10 şi 20 de minute, iar examinarea
tubului digestiv superior mai poate dura încă 10 sau 20 de minute.
Aceste examinări pot fi făcute în acelaşi timp. Examinarea tubul
digestiv superior împreună cu examinarea intestinului subţire
poate dura până la 2 ore sau chiar până la 6 ore. În unele
cazuri pacientul va fi rugat să se reîntoarcă în spital după 24
de ore pentru a-i mai fi făcute o serie de radiografii.
După ce
examinarea a fost încheiată pacientul poate mânca şi bea ceea ce
doreşte, asta doar în cazul în care medicul nu va interzice un
anumit aliment.
2
Acestuia
i se va administra şi un laxativ pentru a elimina mai repede bariul
din organism. De asemenea, hidratarea cu foarte multe lichide poate
fi de ajutor.
Examinarile
tractului digestiv superior sunt folosite pentru următoarele
situaţii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultăţile la înghiţire, vărsăturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv arsurile sau durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o serie de afecţiuni printre care şi hernia hiatală (tip de hernie diafragmatică care apare la nivelul orificiului esofagian al diafragmului şi care constă în hernierea unei porţiuni a stomacului intratoracic)
- determinarea prezenţei stricturilor, ulceraţiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor pilorice
- detectarea zonelor de inflamaţie intestinală, depistarea sindromului de malabsorbţie sau a tulburărilor de motilitate intestinală
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabilă în greutate sau persistenţa diareei
- detectarea corpurilor străine inghiţite accidental.
Analiza
sucului gastric (stomacal)
Sucul
gastric este secretat de stomac, fiind compus din apĂ, acid
clorhidric, pepsinĂ (enzimĂ), mucus Şi minerale. El contribuie la
digestia alimentelor din stomac, În special a acelora care conţin
proteine: carne, lapte, ouă. În mod normal sucul gastric este acid.
În gastrita cronică, pelagra, în unele anemii, în tumorile
stomaculu aciditatea gastrică este scăzută sau chiar lipseşte.
Scăderea
acidităţii gastrice se întâlneşte şi la unele persoane
sănătoase, mai ales după vârsta de 60 ani, după un stres care
poate opri secreţia gastrică, etc. Un suc gastric cu aciditate
scăzută nu mai are capacitatea de a digera suficient alimentele
care conţin proteine. Acestea trecând nedigerate în intestin
produc o serie de tulburări digestive (enterocolita).
Creşterea
acidităţii gastrice (hiperaciditate) care se întâlneşte în
gastritele acute, în ulcerul gastric şi duodenal precum şi la
persoanele sănătoase, după o alimentaţie care excită secreţia
acidă a stomacului (condimente, alcool, cafea) sau după tutun.
Pentru aprecierea gradului de aciditate se dozează acidul clorhidric
din sucul gastric. Sucul gastric se recoltează dimineaţa cu un tub
subţire de cauciuc care se închide de către bolnav până ajunge
în stomac (tubaj gastric). Bolnavul nu trebuie să înghită saliva
căci se amestecă cu sucul gastric iar dacă are o proteză dentară
mobilă trebuie să o scoată (pericol de înecare). De asemenea,
înainte de recoltare nu se vor consuma alimente, băuturi, nu se vor
lua medicamente şi nu se va fuma. Pentru a se produce o secreţie
gastrică mai mare i se dă persoanei respective să bea o soluţie
slabă de alcool sau i se injectează o fiolă de histamină. Sucul
gastric se extrage cu o seringă şi se analizează. Aciditatea
sucului gastric se exprimă în grame de acid clorhidric la litru (g
HCl ‰) sau în ml hidroxid de sodiu normal pe 10 (ml NaOH N: 10).
Acidul din stomac poate fi în stare liberă sau legat de alte
substanţe.
3
Analiza
bilei
Bila
este o secreţie a ficatului, care are rolul de a favoriza digestia
grăsimilor alimentare. Secreţia biliară mai întâi se colectează
într-un rezervor, în vezica biliară şi de acolo se varsă în
intestin după necesităţile organismului. În vederea analizelor,
bila se recoltează fie în spital, fie în policlinică. Sunt
valabile aceleaşi recomandări menţionate la analiza sucului
gastric. Extragerea bilei se face cu un tub subţire de cauciuc care
se înghite de către bolnav până ajunge în duoden (tubaj
duodenal). Cu ajutorul unei seringi se recoltează trei probe de
bilă: proba A, care provine din canalul biliar, proba B care provine
din vezica biliară şi proba C, care provine direct din ficat. Din
lichidul biliar se fac analize microscopice şi bacteriologice.
Analizele microscopice urmăresc să descopere leucocite, eritocite,
levuri, paraziţi (giardia sau lamblia), care în mod normal nu se
găsesc în bilă. Uneori se pot găsi şi cristale care stau la baza
formării calculilor biliari. Analizele bacteriologice depistează
microbii cauzatori ai infecţiilor biliare.
