Starea
de constiinta
Prin
starea de constiinta se intelege gradul de prezenta a individului in
mediu, gradul de raspuns la diversi stimuli externi. Starea de
constiinta este determinate atat de activitatea corticala, cat si de
cea a sistemului reticular al trunchiului cerebral. In determinarea
starii de constienta intervin insa si unele functii cerebrale
superioare, ca atentia, adica capacitatea de concentrare asupra unei
activitati, memoria (care poate fi recenta si de durata, cu mecanisme
si posibilitati de afectare diferite) si orientarea, care presupune
aprecierea corecta a relatiei cu timpul, spatiul si cu alte persoane
si la care participa memoria si atentia. Activitatea superioara,
gandirea, cuprinde judecati, posibilitatea gandirii abstracte,
capacitatile de calcul si constructive, vorbirea si afectul.
Aprecierea
starii de constienta este o necessitate elementara. Sunt descries mai
multe trepte de afectare a constientei, dar, in oricare din ele,
functiile fiziologice somatice (respiratie, activitate cardiaca etc)
sunt aparent neafectate.
-o
persoana normal, cu constienta intact este treaza, prezenta in mediu,
raspunde correct la stimuli externi, verbali sau senzoriali.
-prima
faza de alterare a constientei este obnubilarea.
Persoana este somnolenta, cu atentie diminuata, miscari spontane
limitate, raspunde la stimuli, inclusive ordine verbale, dar
raspunsul este lent, neclar, chiar daca adecvat.
-stuporul-
consta intr-o reducere marcata a activitatii mentale si absenta a
celei fizice spontane. Persoana nu raspunde la stimuli verbali, dar
raspunde la stimuli durerosi, raspunsul fiind lent, putin adecvat-
gamete, miscari. Activitatea reflexa este normala.
-coma-
reprezinta pierderea complete a starii de constienta, bolnavul
neraspunzand nici la stimuli durerosi. In coma superficial
activitatea reflexa este pastrata, pentru a fi abolita in coma
profunda (coma carus).
Modificari
comune ale activitatii mentale
-Orientarea
temporospatiala – poate fi prezenta la bolnavii obnubilati sau
pierduta la bolnavii constienti. Gradul dezorientarii este diferit,
unele persoane putand , de exemplu, sa-si reaminteasca data nasterii,
dar sa nu stie anul in care se afla in prezent. Orientarea
temporospatiala se determina intreband bolnavul data, locul in care
se afla etc. La unii bolnavi, dezorientarea poate atinge si
recunoasterea familiei sau a altor persoane cunoscute.
-Vorbirea-
ca forma de activitate superioara, poate fi afectata. In primul rand
trebuie diferentiate disfonia
sau afonia,
care se datoresc
afectarii laringeului (inclusive inervatia sa). Articulatia si
limbajul sunt corecte, dar vocea si-a pierdut volumul, este bitonala
sau tagusita. Cauzele sunt laringite, tumori laringiene benign sau
maligne sau pareze/paralizii ale nervilor motori laringieni.
-disatria-este
o afectare a vorbirii in care limbajul este correct, dar capacitatea
de articulatie este afectata prin boli central sau periferice
interesand inervatia motorize a organelor conexe fonatiei (buze,
limba, val palatin, faringe). Bolnavul nu articuleaza sunetele
correct, cuvintele pot fi, de aceea, dificil de inteles, dar sunt
corecte ca sens.
-afazia-este
o perturbare a limbajului prin afectare corticala. Se disting:
-afazia
motorize sau expresiva (Broca), in care bolnavul nu poate repeat
cuvintele spuse de examinator sau numi corect obiecte, desi intelege
si executa ordine motorii
-afazia
senzoriala sau receptiva (Wernicke), in care bolnavul nu intelege
cuvintele vorbite sau scrise si , deci, nici comenzile.
Bolnavul
cu afazie tip Broca are o vorbire lenta, laborioasa, negramaticala,
dar cu cuvinte semnificativ corecte.
Cel
cu afazie tip Wernicke are o vorbire rapida, dar incomprehensibila,
deoarece cuvintele nu au sens, sunt prost formate (parafazie) sau
aparent inventate.
