Simptome
cheie
Durerea
Durerea
reprezinta simptomul ce duce cel mai frecvent pe bolnav la medic.
Durerea
este o senzatie neplacuta raportata la un segment corporal, cu o
reactive somatic si psihica si reprezentand perceptia unei leziuni
existente, posibila sau imaginata.
Caracterele
clinice ale durerii:
-topografia
durerii, care cuprinde localizarea si iradierea
-cronologia
durerii, care cuprinde evolutia ei pe termen scurt si lung
-cantitatea
sau intensitatea durerii
-calitatea
durerii, modul in care este descrisa sau comparata
-fenomene
fiziologice de insotire, ale manifestari ce insotesc aparitia si
evolutia durerii
-fenomene
psihice de insotire, comportamentul si atitudinea fata de durere
-modalitati
de provocare sau usurare a durerii.
Clasificare:
1)Dupa
structurile din care se formeaza stimulul dureros se disting
urmatoarele clase:
a)Durere
periferica- ia nastere in structurile dotate cu inervatie
normoceptica. Ea cuprinde:
-durerea
somatica superficiala-provina prin stimularea printr-un agent fizic
a nociceptorilor pielii. Ea este bine localizata, de regula
proportional cu intensitaea stimulului si cu character determinat de
agentul stimulator. Pragul durerii cutanate este apropiat intre
diferiti indivizi si este scazut prin inflamatie sau denudare a
tegumentului.
-durerea
somatica profunda-este mai putin bine localizata, segmentara, cu
iradiere specifica. Este corelata cu intensitatea stimulului care o
produce, care caracter uneori ascutit, de intepatura, alteori
pulsatil. Durerea somatica profunda este accentuate de mobilizarea
segmentului afectat si cedeaza la repaus.
-durerea
visceral- este profunda, difuza (prost localizata), cu iradieri
caracteristice in suprafata. Are caractere de crampa, stranger,
compresie, arsura si este accentuate de activitatea fiziologica si a
viscerelui implicat sau de compresia sa.
b)
Durerea neurogena- ia nastere prin modificarea in sistemul nervos a
unor impulsuri, care sunt astfel percepute ca durere. Ea cuprinde:
-durerea
neurogena periferica (nevritica si nevralgica)- din suferinte ale
nervilor periferici (nevrita alcoolica, diabetic, paraneoplazica).
Este o durere difuza in interiorul nervilor afectati, uneori
declansata de o stimulare banala si cu o intensitate disproportionate
fata de aceasta, uneori foarte intense, cu character greu de definit,
deseori de arsura.
-durerea
central- apare in suferintele sistemului nervos central. Este o
durere intense, care apare spontan sau este declansata de stimulari
minore.
c)Durerea
psihogena
-este
o durere imaginara, fara nici o relatie cu un stimul nociv. Durerea
psihogena este reala si reprezinta expresia fricii, depresiunii,
vinei reale sau imaginare, nevoii de suferinta. Nu se include aici
durerea fictive, inexistenta, dar descrisa de bolnav pentru a
satisface interese imediate.
2)
Cronologia durerii a permis distingerea urmatoarelor tipuri:
a)Dureri
de tip acut
-durerea
acuta- este o durere cu durata de maximum ore sau zile, de
intensitate variata, produsa prin stimulare nociceptiva. Poate
reprezenta o urgenta medicala.
-durerea
subacuta- are aceleasi caractere si mecanism, dar o durata care se
poate intinde pana la 6 luni. Aceasta cifra este empiric aleasa
(pornind de la observatii clinice). Nu reprezinta o urgenta.
-durerea
recurenta acuta- este o durere produsa prin stimulare nociceptiva
continua sau recurenta, produsa prin procese patologice cornice
-durerea
acuta continua- este datorata unei stimulari nociceptive continue
(exemplu, durerea neoplazica)
b)Dureri
de tip cronic- nu au o stimulare nociceptiva evident, fiind psihogene
sau neurogene
-durerea
cronica benigna- este o durere neneoplazica, cu durata de peste 6
luni si aparent bine tolerate de bolnav.
-sindromul
durerii cornice benign netratabile- cuprinde durerea cronica prost
tolerate de pacient, durere care devine central existentei si al
preocuparii acestuia, impiedicand o viata sociala normala.
Caracterele
durerilor permit izolarea unor aspecte tipice:
-Durerea
colicativa- este caracterizata prin existenta unui fond dureros de
intensitate foarte mica sau mica, suprapus caruia apar exacerbari
foarte intense, descries ca torsiune sau crampa. Este durerea tipica
afectiunii organelor cavitare, fiind determinate de contractia
spastic intense sau de contractia unui perete inflamat. Se descriu
colicile intestinala, biliara, ureterala, uterina.
-Junghiul-
este o durere bine localizata, intensa, cu caracter pongitiv (de
“impunsatura de pumnal”). Apare in fectiuni inflamatorii ale
seroaselor, cel mai characteristic fiind junghiul pleural.
-Durerea
pulsatila- apare prin procese inflamatorii sau iritative in cavitati
inchise sau sub tensiune sau in leziuni arteriale inflamatorii. Se
caracterizeaza prin accentuarea sincrona cu activitatea cardiac
datorata fie cresterii presiunii in cavitatea inflamata (durerea
dentara), fie distensiei arteriale.
-Claudicatia-
este o durere resimtita ca o crampa intr-o masa muscular in timpul
efortului si care cedeaza imediat la repaus. Se datoreste ischemiei
segmentului in activitate.
Durerea
extremitatii cefalice- cefaleea
Durerea
resimtita la nivelul extremitatii cefalice- cefaleea- se poate datora
impulsurilor sensitive provenind de la structure intracraniene sau de
la structure externe (incluzand scheletul cranian si coloana
cervicala).
Clasificare
Cefaleea
poate fi clasificata in functie de mecanism in urmatoarele categorii:
a)Cefaleea
vasculara de tip migrenos. Se caracterizeaza prin crize dureroase, cu
localizare sau numai debut unilateral, de intensitate si durata
variabila, care se repeta la interval variabile. Crizele se insotesc
de anorexie, greata, varsaturi, alte fenomene vegetative si sunt
deseori familial.
Mecanismul
comun acceptat al migrenei este vascular, crizele fiind declansate de
vasodilatatie, interesand arterele intra- si/sau extracraniene.
In
aceasta categorie sunt cuprinse:
-migrena
“clasica”- caracterizata prin existenta unor prodroame ale crizei
migrenoase, constand in tulburari vizuale (reduceri de camp visual,
scotoame), parestezii localizate la o extremitate, stare confuziva;
prodroamele dispar la instalarea durerii si se datoresc unei faze
vasoconstrictive initiale, urmata de vasodilatatie.
-migrena
“comuna”- mai frecventa, nu are prodroame si este variabila in
intensitate, localizare si durata.
-cefaleea
cu crize apropiate (cluster headache)- se caracterizeaza prin crize
successive de scurta durata, separate prin interval mari de liniste;
in timpul crizelor apar fenomene locale vegetative unilateral
(lacrimare, rinoree, eritem localizat).
-migrena
hemiplegica si oftalmoplegica- cu fenomene neurologice majore
tranzitorii intra- si uneori postcritice.
b)Cefaleea
musculara de tensiune
Este
localizata occipital si datorata contracturii muschilor
paravertebrali cervical. Poate fi secundara unei suferinte a coloanei
(spondiloza) sau expresia mentinerii psihogene sau impuse
professional a unei pozitii tensionate.
c)Cefaleea
vasculara nemigrenoasa
Se
datoreste vasodilatatiei induse de factori extracranieni (cu axtiune
generala); apare in febra, hipercapnie, administrarea de
vasodilatatoare (exemplu nitrati), cresteri bruste tensionale care
depasesc capacitatea de autoreglare a vaselor cerebrale.
d)Cefaleea
de tractiune
Apare
prin tractiunea asupra structurilor intracerebrale sensibile la
durere.
-o
cauza importanta este dezvoltarea de formatiuni intracraniene, cum ar
fi tumorile, abcesele, hematoamele cerebrale. Durerea in aceste
cazuri nu este produsa de hipertensiunea intracraniana, ci prin
tractiune, hipertensiunea intracraniana determinand varsaturi
explosive, fara greata. Durerea nu este obligatoriu continua, ci
poate avea perioade de accenturare si de acalmie.
-o
alta cauza de tractiune cu cefalee este scaderea tensiunii
intracraniene, cum se intampla dupa punctie lombara.
e)Cefaleea
de cauza inflamatorie
Apare
prin inflamatie, interesand structurile cefalice sensibile. Poate fi:
-inflamatie
intracraniana- cum se intalneste in meningite, meningoencefalite,
flebite ale venelor intracraniene, hemoragie intracraniana, arterite;
cefaleea este simetrica, frontooccipitala, continua.
-inflamatie
extracraniana prin cellulite, abcese sau arterite; cefaleea este
localizata, cu modificari caracteristice locale.
f)
Cefaleea prin nevrite si nevralgii:
-compresia
sau tractiunea nervilor senzitivi si cervical prin tumori,
traumatisme, inflamatie, boli degenerative spinale (spondiloza,
discopatii) da durere in teritoriul de inervatie al ramurii sau
nervului afectat prin nevrita.
-nevrita
post-herpes zoster da durere in teritoriul ramului afectat de
infectia cu virusul varicela- zona in care a aparut erutpia, durerea
poate precede aparitia si persista dupa vindecarea eruptiei, ca in
toate localizarile zonei zoster.
-nevralgia
trigeminala- datorata probabil unor leziuni in ganglionul
trigeminal, se caracterizeaza prin dureri deosebit de intense in
teritoriul uneia sau mai multor ramuri, provocata sau accentuate prin
stimuli de mica intensitate, in zone declansante. Afectare similara
poate aparea si in teritoriul glosofaringian (regiunile auriculara si
amigdaliana).
g)Cefaleea
de conversie sau psihogena
Nu
are baza organic evidenta. Este resimtita deseori ca o durere “in
casca” sau cu localizare variabila si apare dupa traume psihice sau
ca expresie a unor suferinte psihice.
h)
Cefaleea de origine nazosinusala
Inflamatia,
reactiile alergice, traumatismele, tumorile nasului si sinusurilor
paranazale determina cefalee. Localizarea durerii da indicatii
privind structurile afectate. Astfel, dureera cu origine in sinusul
maxilar este resimtita suborbitar si in zona temporal si orbital, cea
cu origine in sinusul sphenoid in vertex, cea cu origine in celulele
etmoidale periorbital, cea cu origine in sinusurile frontale in zonal
or de proiectie.
i)Cefaleea
de origine auriculara- poate avea drept cause:
Leziuni
ale urechii externe:
-laziunile
pavilionului (degeraturi, traumatisme, condrite, tumori dau dureri
clar localizate la locul leziunii).
-leziuni
ale canalului auricular extern prin traumatism, otita externa,
infectii (furuncul) in zona auriculara dau dureri resimtite in conca.
Leziuni
ale timpanului si urechii medii dau dureri periauriculare si
mastoidiene
j)
Dureri irradiate din zone adiacente
Pot
aparea in infectii si tumori invasive nazofaringiene, infectii
dentare (pulpite), infectii sinusale, tumori cervicale invasive.
k)
Cefaleea de origine oculara:
-Glaucomul
acut- da durere periorbitala si ocular intense, ochiul fiind rosu
prin vasodilatatie, mai ales periirian.
-Tulburari
de refractive (hipermetropia , astigmatismul, nu myopia simpla) dau o
durere surda oculara, perioculara si occipital, deseori dupa efort
vizual prelungit.
-Papilita,
neuroretiniana si nevrita retrobulbara dau dureri perioculare
accentuate de miscarile globului
-Infectiile,
tumorile si traumatismele oculare dau dureri perioculare si oculare.
i)
Cefaleea de origine dentara
Afectiunile
dentare acute cu interesarea cavitati pulpare dau durere locala cu
character pulsatil, uneori iradiind si in zonele invecinate.
m)
Cefaleea de origine osteoarticulara
Afectarea
periostului cranian, a ligamentelor si articulatiilor coloanei
cervical da cefalee in zona afectata, accentuata de presiune sau
miscari.
Palpitatiile
Reprezinta
perceperea constienta a activitatii cardiace, normala sau patologica.
In mod normal, activitatea cardiac nu este perceputa constient.
Scaderea pragului de sensibilitate sau o activitate cardiac anormala
ca intensitate sau ritm poate fi insa perceputa si este descrisa sub
termenul generic de palpitatii.
Bolnavii
cardiaci pot percepe ca palpitatii tulburari ale ritmului cardiac
sau, mai rar, cresteri ale intensitatii batailor cardiace.
Palpitatiile
sunt descrise diferit, in functie de substratul lor (tipul tulburarii
de ritm), dar si de capacitatea de observatie, imaginatia si
sensibilitatea individuala.
Astfel
ele pot fi descrise ca: “zbatere a inimii in piept”, “rostogolire
a inimii”, “gol in piept”, “bataie cardiaca puternica”,
“batai cardiace puternice, regulate sau neregulate”, “falfait
precordial”, dar si ameteala trecatoare, “cap greu”, “gol in
cap” etc.
In
descrierea si interpretarea palpitatiilor intereseaza urmatorii
parametrii:
-modul
de descriere (senzatia izolata de scurta durata sau acces mai mult
sau mai putin prelungit)
-frecventa
aproximativa (sapida sau lenta) si regularitatea ritmului in timpul
unui acces de palpitatii
-debutul
si finele accesului (brusc sau insidious)
-circumstantele
de aparitie sau factori care declanseaza palpitatia sau accesul de
palpitatii
-manevre
care opresc accesul (varsatura, tuse, manevra Valsalva)
-simptome
de insotire (angina, dispnee, sincopa dupa inceputul accesului).
Palpitatii
izolate percepute ca o bataie puternica, o lovitura, o rostogolire
sau un gol in piept semnifica extrasistole. Bolnavul percepe de
obicei bataia postextrasistolica, in care pauza precedent mai lunga a
dus la o umplere ventriculara mai mare si la o bataie mai puternica
sau pauza postextrasistolica sau uneori chiar extrasistola.
Aparitia
acestui tip de palpitatie in repaus semnifica de regula o scadere a
pragului de sensibilitate, cu absenta unei suferinte cardiace, iar
aparitia la effort poate avea, dar nu obligatoriu, o semnificatie de
boala. Astfel de palpitatii pot aparea si dupa exces de cafea, fumat
sau alcool.
Aparitia
unor palpitatii cu ritm regulat, uneori descrise ca o falfaire
neregulata, accentuate sau resimtite numai la efort caracterizeaza
fibrilatia atriala cronica sau permanenta.
Un
acces de palpitatii resimtite ca batai rapide, regulate, care apar
brusc, fara cauza aparenta si cedeaza spontan sau la manevre de
stimulare vagala caracterizeaza tahicardiile paroxistice
supraventriculare cu participare nodala. Asemenea accese sunt deseori
urmate de poliurie tranzitorie.
Febra
Febra
se defineste ca o crestere anormala a temperaturii corpului datorita
unei modificari in mecanismul central de reglare a temperaturii
corpului. Ea trebuie deosebita de hipertermie,
care reprezinta o crestere a temperaturii corpului peste valoarea de
reglare printr-o perturbare a pierderii de caldura (termolizei).
Tehnica
masurarii si temperature normal
Temperatura
se masoara cu termometrul medicinal, care are o scara limitata intre
34 si 42°C si are ca particularitate faptul ca este astfel
construit, incat lichidul indicator (mercur) sa nu poata reveni
spontan la temperature mai joase dupa masuratoare.
Temperatura
se poate masura axilar, inghinal, bucal sau anal.
Temperatura
normala axilara si inghinala (externa) este sub 37°C (valoarea medie
reala este 36,8 +
0,4°C, iar valoarea anterior mentionata este o aproximare stabilita
in urma cu 120 ani), iar cea bucala sau anala (interna) sub 37,5°C.
In acelasi moment, diferenta intre temperature externa si cea interna
nu depaseste 4 diviziuni de grad.
Temperatura
are o variatie normal in cursul zilei, avand valoarea cea mai joasa
dimineata sic ea mai ridicata in partea a doua a dupa-amiezii.
Diferenta circadiana nu depaseste de obicei un grad.
Masurarea
de regula a temperaturii se face axilar. Pentru a obtine un rezultat
correct trebuie ca axial sa fie uscata (bolnavul netranspirat sau
sters in axiala), iar contactul termomentrului cu tegumentele sa fie
bun pe toata durata masuratorii. De aceea, bolnavii inconestienti,
agitate, neatenti sau cu defecte motorii trebuie ajutati si
supravegheati pe durata masuratorii. Termometrul trebuie mentinut in
axiala intre 6 si 10 minute, corect fiind ca dupa acest interval sa
se citeasca valoarea temperaturii si sa se mai mentina termometrul
inca 1-2 minute. Daca de la recitire, valoarea este aceeasi, atunci
ea poate fi inregistrata, daca este mai mare, se repeta procedura,
pana la obtinerea unei valori stabile.
Temperatura
se masoara bucal la bolnavii la care dorim o valoare precisa, timpul
de masurare initial fiind de 3-5 minute, iar apoi procedandu-se ca la
masurarea axilara. La bolnavii inconstienti, agitate, la copii sau
cand se banuieste o tentative de frauda, se recomanda masurarea anala
dupa o tehnica similara celei din masurarea bucala.
De
regula, temperature se masoara ori de cate ori simptomatologia
sugereaza o boala posibil febrile si de rutina la copiii si bolnavii
internati.
Frisonul
se defineste ca o
activitate contractila fina, continua a maselor muscular, care are ca
urmare cresterea temperaturii. Simpla senzatie de frig nu este
frison.
Aspecte
clinice
Febra
poate duce la aparitia unor manifestari clinice coexistente.
Cresterea
termica se poate asocial cu frison, ca expresie a cresterii
termogenezei, daca este suficient de importanta. Cresterile mari si
brutale de temperature dau frison foarte intens (“tremura si
patul”), cele progressive sau mai mici dau frisoane mici
(frisonete), repetate.
Scaderea
febrei se face cu transpiratii mai mult sau mai putin abundente,
expresie a termolizei.
In
cursul unei stari febrile se poate active o infectie herpetica lenta,
de asemenea, la unele persoane, poate aparea o albuminurie
tranzitorie. Cresterile termice mari pot provoca stari confuzionale
mentale si delir, iar la copii, convulsii.
Inregistrara
temperaturii zilnice formeaza curba termica
Curba
termica a unui bonav recunoaste o perioada de instalare a febrei
(stadium incrementi), o perioada de stare (fastigium) si o perioada
de revenire la temperature normal (stadium decrementi). Cresterea
febrei se poate face brutal sau progresiv, ca si revenirea la normal.
In cazul acesteia din urma, se folosesc termenii de scadere in criza
(crisis) sau liza (lisis) pentru respectivele modalitati.
Aspectul
curbei termice (in special al perioadei de stare) a permis izolarea
unor forme tipice de evolutie a starilor febrile:
-febra
continua- este acea stare febrile in care variatiile zilnice al
temperaturii nu depasec 1°C (febra in platou). Acest tip de de curba
febrila este characteristic unor boli infectioase, ca pneumonia,
erizipelul, febra tifoida.
-febra
remitenta- recunoaste oscilatii zilnice mai mari de 1°C, dara insa a
reveni la valori normale. Se intalneste in supuratii,
bronhopneumonie, tuberculoza.
-febra
intermitenta are oscilatii mari, cu revenire la valori normale intre
episoadele febrile. Poate fi sistematizata, revenind la numar fix de
zile (exemplu, malarie) sau nesistematizata, in cancer, infectii
urinare, angiocolite.
-febra
hectica- este o varietate de febra intermitenta, cu variatii zilnice
mai mari de 3°C. Se intalneste in septicemia, tuberculoza cavitara.
-febra
inversa- recunoaste valori termice mai mari dimineata si se
intalneste in tuberculozele grave.
-febra
recurenta- se caracterizeaza prin mai multe episoade febrile separate
prin perioade de afebrilitate. Se intalneste in unele viroze si
spirochetoze.
-febra
“in dromader”- este o febra recurenta cu doua episoade febrile
prelungite cu ascensiune si scadere progresiva, separate prin
perioade de afebrilitate. Se intalneste characteristic in boala
Hodkin (febra Pel-Ebstein), dar si in endocardite, bruceloza.
-Febra
neregulata-are o curba nesistematizabila. Se intalneste in supuratii
sau stari septice.
Uneori,
diagnosticul unei stari febrile poate fi o problema diagnostic
extreme de dificila. Starile febrile pot fi acute sau cronice. Limita
conventional intre aceste categorii este de 10-14 zile. Daca o stare
febrile depaseste aceasta limita fara a fi diagnosticata, ne aflam in
fata unei febre de origine necunoscuta, care impune o foarte atenta
investigatie.
Principalele
cauze (lista nu este exhaustiva) ale starilor febrile sunt:
-infectii,
-cancere,
-limfoame
si leucemii,
-boli
autoimune si de colagen,
-tromboze
venoase
-tireotxicoza
-unele
medicamente
Cauzele
infectioase (virale, bacteriene sau parazitare) dau stari febrile
acute sau cronice, cu aspect diferite in functie de tipul de
infectiei.
Posibilitatea
unei infectii cu virusul imunodeficientei dobandite (HIV) trebuie
tinuta in vedere la orice bolnav cu stari febrile repetate produse de
germeni obisnuiti putin patogeni.
Unii
bolnavi (in special femei) pot face infectii urinare asimptomatice,
la care singura plangere este febra. Daca o bolnava a mai avut
infectii urinare, o urocultura se impune in fata oricarei stari
febrile.
Angiocolita
si colecistita dau stari febrile de tip septic, cu dureri uneori nu
foarte intense, dar evidente la examenul fizic, in hipocondrul drept.
Dintre
neoplazii, pot fi caracteristic febrile cancerul pulmonary si cel
digestiv.
Reactiile
alergice, inclusive la medicamente si nu rareori la antibiotic, pot
da stari febrile..
In
sfarsit, o stare febrile la o persoana cu stare generala buna si
investigatie normal trebuie sa trezeasca suspiciunea unei febre
factice (adica falsa,
provicata) fie cu scop de inselare, fie ca expresie a unei boli
psihice.
Vertij
Este
o senzatie de deplasare giratorie (rotatorie) a corpului in spatiu
sau a obiectelor din mediu fata de individ si semnifica de obicei
afectarea sistemului vestibular; el se insoteste de varsaturi si
nistagmus (miscari pendulare ale globilor ocular, pe orizontala sau ,
mai rar pe verticala). Un exemplu comun este vertijul la o persoana
normala dupa o rotatie rapida prelungita.
Dispneea
Dispneea
se defineste ca perceptia constienta, neplacuta, a efortului
respirator.
Modul
in care bolnavii descriu existenta dispneei este variabil, fiind des
folosite expresii ca: “nu imi ajunge aerul”, “am respiratia
grea”, “ma sufor”, “am naduf”, “obosesc” sau alte
forme.
Sufocarea,
in sens medical, este un termen rezervat impiedicarii schimburilor
gazoase la nivel pulmonar, prin impiedicarea circulatiei aerului in
caile respiratorii (strangulare, obstructie a cailor respiratorii
prin traumatism, edem glotci etc.) sau prezenta de lichid in spatiile
aeriene (inec, edem pulmonar).
-dispneea
de efort- este termenul ce desemneaza dispneea comuna, care apare sau
se accentueaza, indifferent de cauza, in timpul efortului. Gradul de
effort la care apare dispneea este de regula proportional cu gradul
afectarii functionale determinate de boala cauzala, deci cu
gravitatea acesteia.
-dispneea
de repaus- este dispneea resmitita si in timpul repausului.
-dispneea
de decubit- este dispneea resimtita in pozitia culcat.
-ortopneea-
desemneaza situatia in care bolnavul este obligat sa asume pozitia
sezand pentru a putea respire fara effort sau cu efort minim. Apare
in boli cardiace sau pulmonare.
-trepopneea-
desemneaza imposibilitatea de a mentine din cauza dispneei decubitul
lateral (aparitia dispneei in decubit lateral). Apare in pleurezii
massive si foarte rar in boli cardiace.
-platipneea-
desemneaza dispneea in pozitie ortostatica, care se amelioreaza in
decubit. Este rara si apare in paralizia diafragmatica.
-tahipneea-
desemneaza cresterea frecventei respiratorii (normal 15-18
respiratii/min), iar hiperpneea- cresterea amplitudinii respiratorii.
-bradipneea-
este scaderea frecventei respiratorii.
Oboseala-
astenia
Oboseala
sau asthenia este o senzatie in acceptie medicala diferita de
dispnee. Ea poate sa apara in boli neuromusculare (miastenia gravis,
miopatii), insuficienta corticosuprarenaliana, boli psihice.
Astenia
apare si in insuficienta cardiaca, secundar scaderii debitului
cardiac, ca un symptom distinct de dispnee.
Daca
bolnavul afirma ca “oboseste la eforturi mici”, trebuie rugat sa
precizeze daca oboseala este o lipsa de aer (adica dispnee) sau
“oboseala musculara” (astenie).
