Factorii dezvoltarii
ontogenetice
Cercetatorii
fenomenului educational contemporan sunt preocupati, printre altele,
de ceea ce se poate numi "problema decontextualizarii devenirii
si dezvoltarii subiectului uman". Decontextualizarea poate fi în
acest context înteleasa ca fiind tratarea izolata de orice factori,
externi sau interni, a evolutiei subiectului uman. Acest fapt
necesita repunerea mai larga în discutie a factorilor dezvoltarii
ontogenetice a omu 21421t194v lui. Factorii dezvoltarii ontogenetice
sunt: ereditatea, mediul si educatia ca subfactor distinct al
mediului. Dezvoltarea personalitatii umane se realizeaza astfel prin
aportul concomitent a trei categorii de factori: ereditatea, mediul
si educatia. Cu toate ca scoala psihopedagogica anglo-saxona include
educatia în contextul mai larg al factorilor de mediu preferam,
datorita ponderii si importantei sale în determinarea devenirii
personalitatii umane, sa tratam educatia ca factor specific de sine
statator. O abordare sintetica si actuala a factorilor dezvoltarii
ontogenetice este realizata de Luminita Iacob în cartea "Psihologie
scolara" (Iacob, L.,1999, p. 25-32). Prezentam în continuare
opiniile autoarei cu privire la rolul ereditatii, mediului si
educatiei în devenirea fiintei umane si modelele dezvoltarii
ontogenetice asociate acestora.
1.1.Ereditatea
Conceptul
"ereditate" provine de la cuvântul latin heres-mostenitor.
Ereditatea poate fi definita ca însusirea fundamentala a materiei
vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului
genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si
individului. Remarcam în acest context faptul ca identitatea
genetica este practic imposibila între antecesori si descendenti,
probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de
trilioane. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare
individ este diferit, unic si irepetabil în raport cu toti ceilalti
din trecut, prezent, sau viitor, astfel încât profesorul practician
trebuie sa aiba permanent în vedere faptul ca în scoala lucreaza cu
personalitati distincte, diferite una de cealalta.
Desi
foarte importanta, problema transmiterii pe cale genetica a
însusirilor de la antecesori la descendenti a fost studiata doar
indirect, datorita limitelor etice ale realizarii unor experimente la
nivelul speciei umane. Prezentam în continuare, pe scurt,
principalele rezultate ale cercetarilor genetice ce au relevanta
pentru sfera fenomenului educational:
a. Pe cale genetica
sunt transmise nu trasaturile antecesorilor ci un complex de
predispozitii sau potentialitati;
b. Spre deosebire de
caracteristicile morfologice si biochimice, ereditatea însusirilor
psihice este rezultatul unei determinari poligenetice;
c. Diversitatea
psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor
ereditari ci si al factorilor de mediu;
d. Determinatiile
ereditare se pot exprima la diferite momente de vârsta sau pot
ramâne în stare latenta pe tot parcursul vietii individului în
absenta unor factori activizatori;
e. Unele aspecte ale
vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (temperament,
aptitudini, emotivitate) iar altele mai putin (caracter, vointa,
atitudini);
f. Ereditatea
umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica
încarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic
este singurul care îsi pierde specificitatea daca în copilarie este
asistat de membrii altei specii, el animalizându-se în ciuda
ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana are cea mai lunga
copilarie deoarece animalului îi este dat prin instincte tot ceea ce
trebuie sa stie pentru a supravietui pe când omul trebuie sa învete
majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii. În ciuda
perfectiunii sale instinctuale, animalul este inferior omului tocmai
datorita specializarii sale excesive si incapacitatii sale de
adaptare la variatiile conditiilor de mediu;
Concluzionând
putem spune ca factorul genetic este o premisa naturala a
dezvoltarii, cu actiune probabilistica, oferind fie o ereditate
normala ce
trebuie valorificata,
fie o ereditate tarata ce poate fi compensata în diverse grade.
1.2. Mediul
Mediul
este constituit din totalitatea elementelor externe cu care individul
interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale.
Distingem în acest context existenta a doua planuri majore în care
factorii de mediu actioneaza asupra individului: planul
factorilor natural-geografici
si planul
factorilor de ordin social.
În rândul factorilor natural-geografici includem relieful, clima,
temperatura, iar factorii de ordin social includ alaturi de educatie,
familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei
individului etc.
Din
punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea
factorilor de mediu distingem influente
ale mediului proximal
(persoane si situatii cotidiene) si
influente ale mediului distal (mass-media,
internet-ul). Datorita progresului tehnologic asistam în prezent la
o eliberare progresiva a individului de sub influentele mediului
proximal, la o crestere a expunerii acestuia la fluxul informational,
nu întotdeauna benefic, al mijloacelor media, fapt ce implica
exigente sporite la nivelul scolii în ceea ce priveste dezvoltarea
capacitatii de selectie si valorizare a subiectului uman.
Factorii de mediu nu trebuie redusi însa la nivelul realitatii lor
fizice, fiind necesara luarea în calcul a semnificatiei acordate de
catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu
reactioneaza la evenimente ci la modul în care acesta semnifica si
interpreteaza evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla
prezenta sau absenta a factorilor de mediu ci pe masura si modul de
interactiune al subiectului uman cu acestia în sensul ca un factor
de mediu prezent dar indiferent subiectului cu care se afla în
contact este inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus
conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra
subiectului uman iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei
activitati proprii specifice.
Concluzionând putem spune ca actiunea factorilor de mediu, la fel ca
si cea a ereditatii, este si ea una de factura aleatorie,
probabilistica, putând fi în egala masura o sansa a dezvoltarii sau
un blocaj al acesteia.
1.3.Educatia
Ereditatea si mediul
sunt prezente obligatorii în dezvoltarea omului dar cu contributii
aleatorii, pozitive sau negative, asupra dezvoltarii sale
ontogenetice. În acest context societatea umana a elaborat si
perfectionat un mecanism de crestere a controlului asupra
dezvoltarii ontogenetice. Acest mecanism poarta numele generic de
educatie.
Din
aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si
organizeaza influentele mediului asupra individului, adaptându-le la
particularitatile de vârsta si individuale ale acestuia. Altfel
spus, educatia face legatura si mediaza între potentialitatea de
dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale
mediului. Astfel educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu
si creeaza un climat favorabil actualizarii potentialitatilor
genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia
este o activitate umana specializata în dezvoltare.
Rezultatele
cercetarilor actuale în domeniu conduc, aproape fara exceptie, la
validarea experimentala a modelului interactionist al dezvoltarii
ontogenetice. Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu
suntem totusi îndreptatiti sa afirmam ca educatia, care include un
sistem complex de actiuni si influente de natura formativa si
informativa, are un rol hotarâtor în dezvoltarea psihica si în
formarea personalitatii umane. Consideram necesara în acest context
precizarea ca mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul
între limitele stricte pe care le traseaza ereditatea. Cu toate
acestea, parafrazându-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil ca
în absenta actiunii factorului "educatie", acesta ar
ramâne un simplu candidat la umanitate.
Rezumând
cele expuse anterior consideram ca personalitatea este o sinteza a
modurilor
stabile de reactie psihologica si comportamentala a unui individ.
Personalitatea umana este unica, originala si irepetabila. Ea apare
si se formeaza în cadrele unui proces complex de asimilare si
prelucrare de informatii, proces ce poarta numele generic de
învatare.
Desfasurarea acestui proces se realizeaza la intersectia si sub
auspiciile a doua mari categorii de factori:
a. factori interni
(biologici si psihologici);
b. factori externi
(mediul si educatia);
Factorii
biologici
includ
ca si componente esentiale ereditatea, vârsta, gradul de dezvoltare
fizica, starea de sanatate etc.
Factorii
psihologici se
refera în special la aspecte cum sunt cunostintele, capacitatile
operationale, motivatia, vointa etc.
Factori
de mediu
sunt
reprezentati de mediul familial, mediul cultural, mediul
socio-economic si mediul fizic în care se desfasoara existenta
individului.
Educatia,
asa dupa cum precizam anterior, optimizeaza raporturile
interactionale ale factorilor ereditari cu ansamblul factorilor de
mediu în vederea asigurarii unor influente cât mai benefice asupra
devenirii si dezvoltarii personalitatii umane.
Sintetizând putem
afirma ca:
a.
dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe
ereditate-mediu-educatie;
b.
educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare
a personalitatii umane, educatia optimizând, în masura
posibilitatilor, relatia ereditate-mediu;
c.
pentru dezvoltarea predispozitiilor ereditare si a personalitatii
umane în general este necesar un mediu prielnic;
d.
prin exercitiu si învatare trebuie dezvoltate calitatile psihice
deja existente si în acelasi trebuie stimulata formarea unor
capacitati psihice noi;
Educatiei îi revine
rolul conducator în formarea si dezvoltarea personalitatii deorece:
educatia
organizeaza de o maniera optima influentele factorilor de mediu;
educatia
depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste
intrarea în functiune suplimentându-le forta;
educatia
creaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor
factori externi;
formarea
personalitatii este atât efect al actiunii educative cât si premisa
pentru derularea acesteia;
