I. Modelul Henderson.
II. Modelul de adaptare Roy.
III. Modelul Rogers.
IV. Modelul conceptual Dorothea Orem
V. Modelul conceptual Betty Neuman
VI Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper
VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau
VIII Modelul conceptual Ida Jean Orlando
IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson
X. Modelul conceptual Levine
XI. Modelul conceptual Imogene King
XII. Modelul conceptual Betty Neuman
I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson
În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau sa-l asiste în ultimele clipe), pe care ar putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:
A respira
A bea şi a mânca
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Nevoia de a dormi şi a se odihni
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
Nevoia de autorealizare
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea
I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson
1. A respira si o buna circulatie
• respiraţia este procesul fiziologic prin care oxigenul din aerul atmosferic ajunge până la nivelul celulelor, unde este folosit În reacţiile de oxido-reducere, dioxidul de carbon rezultat fiind eliminat din organism prin expiraţie;
• o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de transportor pentru gazele respiratorii;
• disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a Întregului orgamsm atât la nivel fiziologic şi fiziopatologie (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate, teamă).
2. A bea şi a mânca
Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit de important În buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.
Un individ poate supravieţui cu:
• 15% din funcţia normală a ficatului
• 25% din funcţia normală a rinichilor
• 35% din numărul total de hematii
• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
• 70%din volumul plasmatic.
Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.
• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi (intrări - ieşiri);
• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin administrare de soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
• excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de diuretice;
• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de sete. La vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit grad de deshidratare;
• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora, ritmul de administrare;
• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri minerale, aport adaptat necesităţilor organismului.
3. Nevoia de a elimina
• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând cu acesta materie şi energie;
• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate din metabolism sau digestie;
• fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei (expiraţie), aparatului renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin (menstruaţie );
• în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de eliminare ale organismului:
◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) ş hemoptizie (neoplasm pulmonar)
◦ vărsături bilioase (colecistită)
◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)
◦ hematemeză {vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în hemoragia digestivă superioară)
◦ hematurie (urină cu sânge)
◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţa constipaţie / diaree (tumori de colon)
◦ melenă (tumoră de colon)
◦ amenoree (lipsa menstruaţiei - ovar polichistic).
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
• nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de integrare a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie fundamentală are repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;
• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea structurală şi funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos, aparatului vestibular;
Putem întâlni:
◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii musculaturii striate datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico- musculare;
◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;
◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;
◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.
• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
◦ nesiguranţa echilibrului;
◦ mersul cu paşi mici;
◦ diminuarea încrederii în sine;
◦ teama de a nu cădea;
◦ nervozitate, nelinişte.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.
• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:
• la copii 12-14 ore
• la adulţă 7-9 ore
• la vârstnici 5-7 ore;
• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări a organismului la randament maxim;
• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui efort excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de odihnă;
• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element periferic, legat de organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos, legat fie de consumarea substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos, experienţa de adaptare la mediu a individului);
• asistentul medical va trebui să diferenţieze:
◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită, tuberculoză, diabet)
◦ oboseala fiziologică - normală;
• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de inactivitate absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei cheltuite;
• nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
• odihna cea mai eficace constă în alternare a raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de odihnă a fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către LM. Secenov).
Principiile odihnei active:
a). una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor organe simetrice;
b). activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica, gestica) trebuie să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea sistem de semnalizare (limbajul);
c). să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în activitatea principală, avându-se însă grijă ca alternare a activităţii să nu se facă prea târziu;
d). activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se ţace pe baza unor comportamente învăţate, a unor valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi valoare de simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată este percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de demnitate şi autorespect.
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice exogene ŞI a diverselor activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări funcţionale complexe (metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul de termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic echilibrul între producerea şi pierderea de căldură din organism;
• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale temperaturii mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie, activitatea fizică, etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele 4-6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mult de 0,50 C faţă de cele matinale, între orele 16-17 după-amiaza;
• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.
8. nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
• definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-psiho-social; 3
• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la aceasta contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;
• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită trăsătură de personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului;
• deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către pacient a anumitor deprinderi.
9. Nevoia de a comunica
• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup;
• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care se schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii, etc.) pentru a influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt;
• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
◦ să convingi,
◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,
◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale interlocutorului;
• în cadrul procesului de nursing comUnIcarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de influenţare şi modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului de teamă şi nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;
• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi accesibil pacientului.
10. Nevoia de a evita pericolele
• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor mediului exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi asigură menţinerea homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de siguranţă;
• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează integritatea funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile forţe; pacientul se simte vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;
• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport din partea echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de viaţă, credinţe le şi valorile sale, experienţele anterioare.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului de a-şi afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;
• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese, acţiuni) privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi umane (categorie socială, naţiune);
• numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
◦ credinţa (care încurajează serenitatea),
◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,
◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);
• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate, compasiune şi toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea va trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.
12. Nevoia de autorealizare
• a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin superior a individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea configuraţiei unice a personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi volitive;
• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-ţi îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu reperrcursiuni asupra sentimentului de stimă şi încredere în sine;
• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci de interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.
13. Nevoia de a se recreea
• activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în menţinerea echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;
• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea proceselor afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii proprice de afirmare a personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.
14. Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea
• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu semenii, cu natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;
• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală, emoţională şi voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului social cult;
• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent.
Implicată în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical contribuie activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot unitar ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi ce îi conferă unicitate.
II. Modelul conceptual al lui Abraham Maslow
Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul interacţiunii dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri diferite interconectate între ele:
1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii organismului) dar şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn, evitarea durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru supravieţuirea speciei nu a individului.
2. Nevoia de siguranţă şi securitate
• include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort, protecţie) .
3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi sociale
• apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.
4. Nevoia de stimă şi respect
• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.
5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere
• a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.
Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se dovedeşte a fi extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor asistentului medical la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de "piramida sau spirala trebuinţelor individului uman".
III. Modelul conceptual Hildegard Peplau
Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important…Nursingul este un instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii în direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar
IV. Modelul conceptual Ida Jean Orlando
Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind două tipuri de acţiuni nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului este de a determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă.
V. Modelul conceptual Dorothy Johnson
sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe compotramentul pacientului luat ca un întreg organizat si integrat, format din 7 subsisteme strâns legate între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate si fiecare este structurat prin 4 elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în viitor tulburările sistemului.
VI. Modelul conceptual Dorothea Orem
Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto îngrijire şi sistemul nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest model există 3 categorii de cerinte pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale
◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale ciclului vieţii
◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii structural funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului de a îndeplini activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compansator – compensarea parţială pentru pacienţii care sunt incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.
◦ Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.
VII. Modelul conceptual Levine
Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte: integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale pacientului
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii prin adaptare, facilitată prin adaptare. Levine a notat că modelul ei este potrivit pentru investigarea interfeţei dintre mediile intern şi extern ale persoanei.
VIII. Modelul conceptual Imogene King
Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor în, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor, asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele: personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
◦ Sistemul personal ◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp
◦ Spaţiu
◦ Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
◦ Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
◦ Statut
◦ Factorul decizional
Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.
IX. Modelul conceptual Betty Neuman
În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”, este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o linie linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe, prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.
X. Modelul de adaptare Roy
În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului Roz în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de nevoia pentru integritate fiziologica. Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se concentrează pe nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.
