Deontologie si etică profesională ,C1 INTRODUCERE

INTRODUCERE

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche după pereche, două elemente umane: încrederea şi conștiința, după cum spunea Gheorghe Scripcaru. Aplecându-ne spre a pătrunde şi mai bine cele doua trăiri vom vedea că, de fiecare dată, există o singură conştiinţă – a noastră, ca asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi: zdrobite sau înălțate.

Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca o existenţă pusă în folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi zei înainte de a merita să fim oameni, nu trebuie să uităm că există o singură medicină, aceea a omului, în complexitatea sa.

Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă. În exercitarea ei s-au cerut întotdeauna multiple CALITĂŢI, cele de ordin moral considerate, de fiecare dată, ca având o importanţă majoră. Faptul că medicului şi asistentului medical li se încredințează viața unui om, recunoscându-li-se, în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul vindecării şi al promovării sănătăţii individului, instituie pentru această profesie importante cerințe morale.

Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din partea celui care-l efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă o iubești cu-adevărat, este suficientă pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este prețuit atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.

ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce studiază ansamblul de cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activității medicale şi care se manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale.

Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluții când datoria o cere şi acţionarea în consecință. DEONTOLOGIA desemnează acea parte a eticii, care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componenta esențială a conștiinței morale a oamenilor.

Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de atitudini şi acțiuni cerute de normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale, multiplele relaţii interumane, care sunt angajate în timpul şi pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduita profesionala cu un bogat continut etic.

CONCEPTE CHEIE

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între util şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în cele din urmă sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini.

Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre. Valoarea stă la temelia apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor, constituie premisa internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă denumirea de etică.

Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii şi a eticii în conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:

MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane. Acompaniază comportamentele precum surâsul buzelor. Surâsul nu există decât prin jocul buzelor, la fel morala există doar prin manifestările comportamentale. ETICA este ştiinţa definirii şi validării¹ acestui cod. Dacă muzicologia este studiul muzicii, etica este studiul moralei.

Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde şi conduite morale în timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest motiv, studiul eticii este adesea numit FILOSOFIE MORALA. În studiul eticii ne vom confrunta cu o listă de termeni, unii termeni reprezentând concepte cheie, pe care le vom dezvolta, pe larg, în continuare.

MORALA	cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale. Este
	o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a suporta
	pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie sufletească. Este o ramură al eticii,
	diciplină a filozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de obicei, sprijinindu-se pe a doua. Moralitatea
	e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un contract social, legi naturale, precepte divine sau
	standarde individuale. Două concepte particulare trebuie exact înţelese, fiind general valabile: oricine are,
	în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este egală în mod normal, iar încălcarea uneia o
	exclude pe cealalta. Dihotomia antinomică de la baza eticii (relaţia bun-rău sau pozitiv-negativ) se
	regăseşte, invariabil, în modul nostru de gândire: definim, de exemplu, virtuţi (întelegerea, integritatea)
	mult mai uşor prin aspectul contraponderal al viciilor (lăcomia, înşelăciunea), şi invers. Moralitatea nu este,
	astfel, o problema de opţiune, ci, mai degrabă, o raportare bisensuală, cu atât mai mult cu cât pozitiv sau
	negativ sunt situaţional relaţive.
VALOAREA	cf. DEX: Privine din valeur (fr.), valor, -oris (lat.) şi desemnează o însuşire a unor lucruri, fapte, idei,
	fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea, traducându-se prin
	suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea defini mai simplu
	ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului. Valoarea etică este dată de
	personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele şi bunul uman acumulat.
	Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor, este ceva spre care
	fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate avea ca urmare
	dezvoltarea personală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria noastră existenţă
	individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne poate ajuta în
	procesul de luare a deciziilor.
ETICA	cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi
	condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială. Mai pe scurt, desemenează
	totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un ansamblu de acţiuni şi fapte civice şi
	morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de cuviinţă. Etica implică respectul
	faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include necesităţile, valorile, convingerile şi percepţiile
	individuale. Etica medicală este mai profundă şi mai complexă. Este ştiinţa şi arta de a îngriji bolnavul. Ea
	necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ, empatie, receptivitate la problemele celor care au
	nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de sine, înţelegere şi respect pentru individ, întâi ca om, apoi ca
	pacient. Atât etica, cât şi bioetica, constituie o parte componentă, de sine stătătoare, a gîndirii filosofice, este
	orientată spre o cercetare complexă a moralei şi a modelelor conceptuale de interpretare a acesteia.
BIOETICA	cf. DEX: Provine din bioéthique (fr.), bioetica (it.) şi reprezintă morala ştiinţei în general şi a medicinei
	în special, care interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe. Este o direcţie ştiinţifică
	interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de animale, de plante, de
	vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford definea bioetica drept
	disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi biologiei. Putem observa
	că această definiţie se referă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală, se înţelege prin termenul de
	etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul bioeticii: etica mass-mediei, etica

1. Implicit, în termenul validare, viaţa este standardul de valoare: o morală corectă (validă) este una care vine în întâmpinarea vieţii.

	economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală (medical ethics) este inclusă în
	etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -, care la rândul ei este inclusă în
	bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica economica şi politica, etica mediului
	etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90 termenul de bioetică (sau bioetică medicală) reprezenta
	acelaşi lucru cu etica medicală, în termenii descrişi de către dicţionarul Oxford. Apoi dezvoltarea
	bioeticii a impus o redefinire a termenilor aşa cum am văzut mai sus.
COD ETIC	cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu de reguli, de precepte sau de
	prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are destinaţia de a reprezenta şi a
	transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o reflectare a valorilor, serveşte la simbolizarea principiilor
	după care un grup profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este mai mult decât un document
	administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru al organizaţiei sau al unui grup
	profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant. Codul etic cuprinde norme de conduită
	obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor profesionale ale personalului care oferă servicii sociale,
	precum şi principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale.
PRINCIPII ETICE	cf. DEX: Cuvântul principiu provine din principium (lat.), principio (it.), principe (fr.) şi se defineşte prin
	elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic,
	juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline,
	fiind elementul primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva. Principiile etice şi standardele
	morale, aplicate în munca asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale valorilor universale.
	Principiile eticii biomedicale furnizează concepte şi un limbaj care poate fi folosit pentru a identifica
	aspectele pozitive sau negative ale profesiei, pentru a reflecta asupra lor şi pentru a defini poziţiile etice.
CONDUITA	cf. DEX: Cuvântul conduită provine din conduite (fr.) şi desemnifică felul de a se purta,
ETICĂ	comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu reglementările
	legale în vigoare din domeniul presupus.
STANDARDE	cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează un ansamblu de norme care
ETICE	reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub forma unui document în
	care sunt consemnate aceste norme.
TEORII ETICE	cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o formă superioară a cunoaşterii
	ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi şi
	concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.
	Teorile etice contin reguli şi principii morale. Astfel, teoriile etice servesc ca fundament pentru judecări
	normative sau acţiunii. Sunt două mari tipuri de teorii etice: teoria teologică şi teoria deontologică.
DEONTOLOGIA	cf. DEX: Provine din déontologie (fr.), etimologic definindu-se din greacă prin deon – ceea ce trebuie făcut şi
	logos – studiu. Este doctrina privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni (mai
	ales a celei medicale). Totodată este o parte a eticii, ce studiază normele şi obligaţiile specifice unei activităţi
	profesionale. Deontologie medicală reprezintă totalitatea regulilor şi uzanţelor care reglementează relaţiile
	dintre medici sau dintre aceştia şi bolnavii lor, fiind sinonim cu etica medicală. Este o teorie despre datorie,
	despre originea, caracterul şi normele obligaţiei morale în general. Deontologia este un compartiment al eticii
	care se ocupa cu studiul normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale.
LIMITE DE	cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine din compétence (fr.) şi reprezintă
COMPETENŢE	capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a exercita anumite atribuţii, pe
	temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie. Constituie capacitatea de a lua decizii, în
	limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului. Responsabilitatea reprezintă obligaţia
	de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În momentul depăşirii limitei de
	competenţă şi declinării acesteia, persoana se se declară lipsită de autoritate (legală) sau fără
	pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa într-o problemă.
CONFIDEN-	cf. DEX: Provine din confidentiel (fr.) şi presupune un mod prin care se poate comunica în taină, sinonim cu
ŢIALITATE	secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea informaţiilor confidenţiale referitor la boală,
	condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor furnizate de către pacient este o datorie etică a asistentilor
	medicali. Informaţiile obţinute individual nu vor fi deconspirate numai dacă sunt în beneficiul persoanei sau
	tratează direct binele social. Teoria confidentialitatii este cea care asigura pacientul ca informatiile sale,
	precum şi diagnosticul şi tratamentul efectuat reprezinta un secret medical şi nu pot fi divulgate. Conform
	acestei teorii, notiunea de autonomie individuala include şi recunoasterea dreptului pe care il are individul la

	intimitate şi la pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa. Asistentul medical trebuie sa respecte
	valorile şi optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu ele şi trebuie sa evite sa impuna
	valorile sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste. Interpretarile moderne ale teoriei confidentialitatii
	permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii bazandu-se pe ideea ca nici un drept
	nu este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept incalca alte norme şi poate provoca daune
	celor din jur sau lui insusi. în nursing se pune un accent deosebit pe dezvoltarea şi educarea principalului
	atribut al comunicarii şi anume ascultarea.
ABUZUL	cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a legalităţii, desemnând concret o
	faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit sub forma unui delict. Astfel putem
	vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale.
	Abuzul de încredere reprezintă o formă de înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea
	sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuzul de drept este
	un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
AUTONOMIA	cf. DEX: Provine din autonomie (fr.), autonomia (lat.) şi reprezintă dreptul (unui stat, regiuni,
	naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o
	putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în
	acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc autos (= siguranţă) şi normos (= lege, regulă),
	adica lege sigura. În discursurile contemporane are înţelesuri largi, incluzând drepturile individuale,
	intimitatea şi alegerile. Autonomia necesită abilitatea de a alege singur, fără constrângeri externe.
RESPECTUL	cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus (lat.) şi presupune o atitudine sau
PENTRU	sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de cineva sau de ceva. Respectul
PERSOANĂ	este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie cu principiile de autonomie, de
	beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie. Respectul faţă de ceilalţi înseamnă amabilitate
	faţă de cei din jur, bune maniere şi să spui ceea ce simţi fără să jigneşti. Este o stradă cu două sensuri:
	ca să fii respectat, trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o clipă că respectul se câştigă, iar
	a-l respecta pe cel de lângă tine presupune să nu îi permiţi orice, oricând, oriunde. Limitele sunt
	foarte importante în relaţiile interpersonale. Respectul pentru oameni desemnează, de fapt, dreptul
	persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de a decide singur.
INFORMARE ŞI	cf. DEX: Informarea provine din informer (fr.), informare (lat.) şi se defineşte prin a da cuiva informații
CONSILIERE	despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința. Consultare provine din consulter (fr.),
	consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere o părere, un sfat sau a lua avizul unei
	persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea ce presupune a cerceta, a examina un text, un
	izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. Pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a lua
	decizii informate referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie pe baza unor informaţii
	bazate pe dovezi. Aceste decizii trebuie recunoscute ca parte integrantă a procesului decizional.
	Informaţiile verbale trebuie completate cu materiale scrise şi/sau materiale audiovizuale, inclusiv
	informaţii despre alte opţiuni. Trebuie indicate grupuri de sprijin ce activează în domeniul îngrijirii.
DATORIA	cf. DEX: Reprezintă obligaţia legală sau morală faţă de una sau mai multe persoane. Datoria necesită
	abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar fi bunătatea, drăgălăşenia şi
	afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se referă la intimitate.
ADEVĂRUL /	cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul ad de vērum sau davvero (it.), de
VERACITATEA	veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate.
	Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în cadrul îngrijirilor de sănătate. Veracitatea
	reprezintă obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între asistentul medical şi
	pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
SUPERVIZAREA	cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui din nou. Este un mecanism eficient de
	formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la creşterea calităţii serviciilor, dar şi a
	calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda persoanele aflate în suferinţă. Este
	considerată o etapă aproape obligatorie pentru profesioniştii exigenţi. La nivel individual sau colectiv, este
	o formă de formare continuă şi de autocontrol al calităţii, prin concentrare asupra evoluţiei practicii
	acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre care trebuie să vorbim:
	 Supervizare administrativă –presupune promovarea şi menţinerea unor standarde ridicate de muncă,
	coordonarea şi adecvarea practicilor profesionale cu politicile interne instituţional administrative,

asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este referitoare la corectă, eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor. Principalul scop este asigurarea aderenţei la politica şi procedura internă promovată pentru profesionişti². Supervizorul, este mandatat să supravegheze munca supervizatului, adică se asigură de faptul că politica instituţiei este implementată, aplicată, ceea ce presupune, evident o funcţie de control şi, în paralel, responsabilitatea de a capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim de randament profesional³.

• Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei echipe profesionale, într-o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de auto-realizare a persoanei şi de descoperirea a posibilităţilor de eficentizare profesională. Principalul scop este de a disipa ignoranţa şi a dezvolta aptitudinile şi abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:

• să înţeleagă clientul mai bine;
• să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;
• să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;
• să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;
• să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară⁴.

• Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi culivarea unui spirit de coeziune⁵. În supervizarea suportivă, principală preocupare este satisfacţia profesională şi morală a angajatului. Angajaţii sunt percepuţi în ipostaza de a se confrunta cu o varietate de agenţi stresori corespunzători locului de muncă care, în afara unui ajutor care să-i ajute să depăşească aceste situaţii,

îi pot afecta într-un mod foarte serios şi poate conduce la implementarea unor servicii mai putin satisfacatoare pentru clienţi. Pentru profesionist este, în ultimă instanţă, o problemă de burn-out. Kadushin susţine faptul că celelalte două forme de supervizare se centrează pe nevoi instrumentale în timp ce supervizarea suportivă se centreaza pe nevoi expresive.

	CARITATEA		cf. DEX: Provine din charité (fr.), caritas (lat.) şi atestă o atitudine miloasă, filantropică, plină de
			generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire, infirmieră. Reprezintă un act
			de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în stare de sărăcie îndeosebi.
			La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism, Creştinism,
			Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea faţă de aproapele tău.
			Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de orice religie, ele fiind
			prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/ dezavantajaţi cu
			alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special amenajate pentru aceştia
			fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor religioase. Filantropia
			reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, însă este puţin
			mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop promovarea/ asigurarea
			bunăstării indivizilor.
			Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu trecerea de la statul
			spectator la statul providenţă6. În secolele XVIII-XIX găseşte statul “surghiunit de către burghezie în
			rolul de spectator”7 şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul se jandarm pentru a păstra ordinea ca
			un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o libertate anarhică ale cărei inconveniente
			determină trecerea statului în rolul de arbitru, ceea ce presupunea faptul că el “îi alină pe răniţi şi
			opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj, asistenţa oficializează caritatea,
			fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau orfelinate, statul se substituie
			ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi”8. Treptat, acţiunea caritabilă/
			filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale statului tutore şi, după cel de-al doilea război
			mondial, ale statului providenţă, crsistalizat în statul bunăstării sociale.

2. Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia University Press, 1992, p.20.

2. Brown, A. & Bourne, I. - The Social Work Supervisor. Supervision în community, day care and residential settings, Buckingham: Open University Press, 1995.

2. Hawkins, P. & Shohet, R. - Supervision în the Helping Professions. An individual, group and organizational approach, Milton Keynes: Open University Press, 1989.

2. cf. Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia University Press, 1992, preluat din Dawson, J. B. - The casework supervisor în a family agency, cap. 6 Family , 1926, pp. 293.

2. Dogan Mattei & Pelassy Dominique - Economia mixtă. Jumătate capitalistă jumătate socialistă, Ed. Alternative, Bucureşti, 1992.

2. Dogan Mattei & Pelassy Dominique – op. cit.

2. Dogan Mattei & Pelassy Dominique – op. cit.

RESPONSA- cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi reprezintă obligația de a efectua

BILITATEA un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele. Cuprinde totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice impuse practicienilor unei profesii şi este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională. Există patru responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:

• promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea sănătăţii;

• inlăturarea suferinţei.

• să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;

• îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;

• să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles tot;

• să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;

• să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;

• să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;

• pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.

• promova ce e cel mai bine pentru pacient;
• se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate;
• proteja drepturile pacientului.

• standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor, planning;

• standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, colaborare, etică, educaţie, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

	SIGURANŢA		Se referă la faptul că aceştia nu trebuie să fie supuşi unor riscuri inutile sau potenţiale aferente
	PACIENŢILOR		îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii Europene. Studii recente au arătat
			că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale survin în aproximativ 10% dintre
			cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente neprevăzute în toate unităţile unde se acordă
			asistenţă medicală, inclusiv îngrijire primară, secundară, îngrijire acordată în cadrul comunităţii,
			asistenţă socială şi privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de afecţiuni cronice sau acute.
			Siguranţa pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei politice europene. În 2005,
			statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate de siguranţa pacienţilor
			ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un grup de lucru la nivelul Grupului la
			nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă medicală, prin intermediul căruia Comisia Europeană
			urmăreşte să faciliteze şi să sprijine statele membre în activităţile lor. Organizaţia Mondială a
			Sănătăţii (în special, prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru Siguranţa Pacienţilor), Consiliul
			Europei, OCDE şi Asociaţiile europene ale pacienţilor, medicilor, asistenţilor medicali, farmaciştilor,
			stomatologilor şi spitalelor sunt, de asemenea, membri activi ai acestui grup de lucru.
	JUSTIŢIA		cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea organelor de jurisdicţie dintr-un
			stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al instanţelor judecătoreşti şi a sistemului de
			funcţionare a acestor instanţe. Este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă în
			judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

	RELAŢII DUALE /			cf. DEX: Cuvântul relaţie provine din relation (fr.), relatio (lat.), Relation (germ.) şi desemnează legătură
	MULTIPLE			între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile interpersonale sunt raporturi complexe
				care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa cotidiană. Aceste relaţii se dezvoltă numai în
				cadrul unui grup (familie, colectivul de muncă, colectivul de elevi, etc.) fiind influenţate de anumiţi factori.
				Omul poate intra în contact cu ceilalţi semeni prin intermediul limbajului.
				Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa în forma reificării acesteia. în
				practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea relaţiilor de încredere reprezintă un
				deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile interpersonale prin efectele pozitive transpuse printr-
				o mai bună cunoaştere şi autocunoastere şi o mai bună organizare a propriei vieţi şi activităţi prin
				compararea şi raportarea cu alţii. Relaţiile interpersonale nu trebuie şi nu pot fi intemeiate decât pe o
				apreciere corectă, obiectivă a capacităţii fiecăruia. Colaborarea impune dezbaterea problemelor în
				scopul rezolvării lor, respectând opiniile celorlalţi, dreptul fiecăruia de a-şi expune punctul de vedere.
				Astfel, a fi exigent cu tine insuţi şi cu colaboratorii inseamnă a învăţa mereu.
	SECRETUL			cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se defineşte prin ceea ce nu se știe,
	PROFESIONAL			nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină Secretul profesional
				este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa la cunostinta în cadrul anumitor
				activităţii printre care se numără, în primul rând meseriilor din domeniul sănătăţii şi al bunăstării
				sociale: medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali şi sociali, dar şi avocaşilor, notarilor sau
				funcţionarilor publici. Informaţiile care nu conţin nici un nume concret, nici un detaliu, ci permit doar
				o descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional. Informaţiile, datele sau
				documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei, referitoare la viaţa intimă,
				sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită persoană, sunt secrete profesionale. Sper
				exemplu, următoarele informaţii pot fi considerate secrete profesionale: tot ce se aduce la cunoştinţă
				în mod explicit sau tacit persoanei de încredere; toate informaţiile văzute sau auzite; informaţii
				referitoare la terţi, secretele de fabricaţie, cum ar fi formulele unui medicament. Secretul profesional
				este permanent, chiar şi atunci când relaţia de încredere sau contractul de muncă este terminat. În
				consecinţă, în cazul medicilor sau personalului auxiliar din domeniul sănătăţii, obligativitatea acestuia
				se menţine pe toată durata tratamentului şi chiar după decesul pacientului.
	INTEGRITATE			cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă calitatea de a fi întreg, intact, fiind
				sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la principiile sale, nu este
				părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct sau nu). Este un om necorupt,
				care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate. Două sensuri etice ale integrităţii. Ca
				atribut al caracterului, integritatea este conceptualizată ca o virtute, ca fiind expresia unui anumit tip
				de trăsături caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor, „acţionează întotdeauna
				astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora, întotdeauna ca scop în sine, şi
				niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă umană având o demnitate (un statut moral) ca fiinţă
				umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător. Ca virtute a caracterului, integritatea ţine de
				domeniul psihologiei morale, fiind o virtute are valoare morală doar în contextul unui caracter moral
				armonios. Înrudirea lexicală integritate-integralitate nu este întâmplătoare. A fi o persoană integră
				presupune a acorda altora prezumţia de integritate.
	COMPETENŢA			cf. DEX: Cuvântul competenţă provine din compétent (fr.), competens (lat.) şi se traduce prin faptul de
	PROFESIONALĂ			a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează. Poate fi o persoană, instituție
				etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce servește la protejare. Specialistul trebuie
				să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot parcursul carierei sale profesionale şi să nu efectueze
				decât lucrările pe care el însuşi sau societatea comercială din care face parte le poate realiza cu
				competenţă profesională;
	PROTECŢIA			cf. DEX: Cuvântul protecţie provine din protection (fr.), protectio (lat.) şi defineşte o persoană care
	CLIENTULUI			este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este în măsură să judece un anumit
				lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire să protejeze proprietatea şi interesele
				pacientului, drepturile sale şi integritatea fizică a acestuia. Membrii echipei de îngrijire nu vor accepta
				angajamente care să contravină acestui principiu sau care să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor
				individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se angajează:

• să protejeze drepturile şi reputaţia pacientului, chiar şi atunci când nu are aceste obligaţii,

atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a acestor drepturi, constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;

• să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau specialişti atunci când interesele sale necesită aceste servicii;

• să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;

• să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea adecvată, obţinută prin instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul de nivelul calificării şi instruirii sale;

• să utilizeze servicii şi echipamente de calitate adecvată în raport cu obligaţiile asumate faţă de pacientului, certificate pentru conformitatea cu reglementările în vigoare.

CINSTEA	cf. DEX: Provine din čĩștĩ (sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul demnității, dreptății și
	conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului, derivând dintr-un caracter onest, din
	probitate, integritate. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire:

• să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de o persoană interesată de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la contractanţi sau de la alte părţi al căror echipament sau suport sau ale căror servicii au fost recomandate pacientului său;

• să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în măsura în care nu prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază propriile interese comerciale, orice alte interese care ar putea concura sau afecta starea acestuia;

• să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile de îngrijire;

• să nu aibă un comportament neloial, necolegial sau incompatibil cu codul etic sau care aduce atingere imaginii profesionale;

• să nu ofere sau să accepte mită, precum şi să nu utilizeze alte metode indirecte prin care s-ar oferi sau accepta mită (ex. sponsorizări, contribuţii caritabile);

	ALIANŢĂ			Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e provocatoare, cere multa spontaneitate,
	TERAPEUTICĂ			imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu poti sa te astepti la ceva, te
				astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi oamenii spun multe despre ei,
				uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri tainice, povesti adevarate sau nu. Atunci când
				se angajeaza în procesul terapeutic, profesionistul urmăreşte să formeze aliante functionale cu
				fiecare dintre membri familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi acceptati, iar punctul fiecaruia
				de vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru neutru şi securizant. In timpul construirii
				genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta terapeutica, favorizind legaturile de suport
				emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu grupul ca intreg.
				Solicitarea de informatii necesare pentru construirea genogramei ofera totodata oportunitatea
				membrilor de a revedea obiectiv propria istorie de viata şi trecutul comun, ceea ce le faciliteaza
				exprimarea emotionala intr-un mediu necritic şi neacuzator99.
	CONTRACTUL			Contractul terapeutic este constituit din solicitarea ajutorului de către pacient, impreună cu
	TERAPEUTIC			angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a respecta cadrul terapeutic, precum şi
				orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de pacient la începutul intervenţiei, pe de o
				parte, şi angajamentul membrilor echipei de îngrijire de a furniza servicii de calitate şi de a respecta
				demnitatea, independenţa şi confidenţialitatea clientului, pe de altă parte.
	CONSIMŢĂMÂN			Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai pregnant al respectului drepturilor omului,
	T INFORMAT			deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în echipa de îngrijire, pacientul doreşte să fie
				informat şi să decidă.

ASPECTE ETICE ÎN PRACTICA MEDICALĂ

Etica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu medicina. De la primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la sistemul actual bazat pe reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios şi îndelungat. Ea a devenit în ultima vreme, o problema tratata mai ales în ziare, la radio şi TV şi mai putin o problema tratata de profesionistii sănătăţii. Din pacate, în România, acestia se confrunta tot mai mult în ultimul timp cu lipsa resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica par secundare.

Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci presupune abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor solutii concrete, rationale. Din pacate, în societatea românească actuală problemele de etică par adesea abstracte, iar cei care diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în România sunt prea adesea înclinaţi să considere aceste probleme lipsite de importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical.

Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de menţinerea unei persoane în viaţa cu ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi asistentele medicale din România. În context este necesară elaborarea unor standarde moderne în etica medicală, care pot ajuta profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se ridica în asistenta medicală de astazi.

Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi care ar fi solutiile de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca pe tabu-uri, ci mai degraba ca pe un punct de vedere care să incite la discutii şi analize ulterioare şi care să permita dezvoltarea în viitor a eticii. Etica medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel mai dinamic spatiu de analiza a activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se afle nu într-o irevocabila opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat.

Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma discutiilor la acest congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate în consonanta cu cele ale grupului profesional sau social. Din competitia şi controversa ideilor trebuie să razbata acele valori umane, universal valabile, bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice şi psihice a individului, pe dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemâna trebuie folosite cu prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când doua principii intra în conflict (dreptul de a decide singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua persoane poate fi diferita, în funcţie de ce considera acele persoane ca este mai important. O persoană poate considera că e mai important să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia (exemplu: atunci când o transfuzie de sânge este vitală şi aceasta este refuzată de pacient sau de aparţinători), alta va considera că dreptul persoanei la autonomie este cel mai important. Din punct de vedere al eticii, evident că este foarte important ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile etice pe care le stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei societăţi care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea fiecăruia trebuie să se dezvolte în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei societăţi care trebuie să invete să aibă grija de toţi membrii ei. Din pacate, o societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească priorităţile în domeniul dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct de vedere economic posibilităţilor pe care le are.

Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etică de maximă importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să răspundă, din nefericire, cei care decid în privinţa utilizării resurselor şi nu cei care lucrează direct cu pacientul. Trebuie uneori să negăm dreptul unei persoane la un anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru a trata alţi pacienţi pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse. O astfel de problemă de etică ridică o serie de intrebări la care organismele abilitate ar trebui să răspundă dacă ar deveni parte la un proces activ de evaluare a

12

MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea activă, permanentă, a problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional, independent - aşa cum ar fi un institut de etică, lipsa unui suport real material şi logistic din partea tuturor organizaţiilor profesionale, fac ca aceste probleme de etică să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată va reuşi să modifice nu numai modul de percepere a profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor faţă de profesioniştii din sănătate.

DECALOGUL PERSONALULUI SANITAR

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne documentul cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a concretiza normele de etică şi deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document de morală medicală numit DECALOG AL PERSONALULUI SANITAR, formulat de profesorul spaniol Masci:

1. Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau bătrân. când a ajuns în mainile tale, este o fiinţa fără aparare care nu are alta arma de sustinere decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.

2. Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta de oameni, saracul se simte bogat. Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei şi al suferintei.

3. Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o profanezi. Poarta-te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu e ca oricare alta. Sacrificiul tau, ajutorul tău nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.

4. Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe bolnav. Invinge greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste supararea şi nerabdarea ta; gandeste-te ca cel suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de ajutorul şi îngrijirea ta.

5. Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala, să nu pronunti cuvantul deznadejde. să nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecarii, chiar de ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i insotesti până la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa să ghiceasca sfarsitul.

6. Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce priveste o maladie este ceva sfant, care nu poate fi tradat, destainuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasa sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toţi să fie tratati deopotriva, caci toţi oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii...

7. Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest sentiment ar îngreuna exercitiul meseriei tale. Învaţa să cunosti bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de ajutorul tau, când au nevoie de somn, de odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele bolnavilor sunt datorate suferintei. La fel ai fi şi tu când ai fi bolnav.

8. Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita tratamentului. Menţine-i speranta, credinta. Fa ca bolnavul să nu se simta singur, izolat. Daca a suferi e greu, a suferi singur e incomparabil mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul să fie sigur ca are în tine un sprijin, da-i curaj când îl vezi trist, amarat, disperat.

9. Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea bolnavilor. Zilnic, se descopera noi mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi şi nu te margini numai la ştiinţele şi cunoştinţele ce le-ai dobandit în şcoala ! Improspateaza-le mereu! Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste medicale!

10. Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa bolnavului. Îi rapesti încrederea în medicina, îi distrugi speranta în vindecare...

13

RUXANDRA RADU

CODUL INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ

Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale, asistenta medicală trebuie să menţina permanent o atitudine morala exemplara şi să respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată să indeplineasca un act medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta. Consiliul International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii l-au semnat. Este interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate din punct de vedere social sau dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi pot declara credinţele într-un cod comun de purtare profesională. În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte înscrise în acest cod:

1. Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să păstreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.

2. Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate de îngrijire nursing şi să respecte anumite reguli de conduită profesională.

3. Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct de vedere practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi priceperea la un nivel foarte inalt.

4. Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.

5. Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu înseamnă numai informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de importanţă medicală acumulate de asistente în cursul muncii lor.

6. Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi limitarile functiei; recomandă sau dă un tratament fără reţetă medicală numai în urgenţă şi raportează fiecare acţiune unui medic cel mai devreme posibil.

7. Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în mod conştient, loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură care se abate de la etica (de exemplu la efectuarea unui avort ilegal).

8. Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri din echipa de îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor săi trebuie dezvaluita, dar numai unei autoritati corespunzatoare.

9. Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele compensaţii prevăzute în contract.

10. Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit în legatură cu reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă proprie.

11. Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu membrii altor profesii şi colegii săi.

12. În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care se oglindesc cu mândrie şi în profesia sa.

13. În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunăştiinţă modelele de purtare acceptate de comunitatea în care ea trăieşte.

14. Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă responsabilităţile cu alţi profesionişti ai sănătăţii, în promovarea eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate ale oamenilor.

Principiile Etice ale A.M.A.¹⁰

Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA rămâne ancorată în angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică, excelenţă în educaţie şi practică medicală, o pledoarie în numele profesiei medicale şi a pacienţilor pe care îi deserveşte. Activitatea AMA include dezvoltarea şi promovarea de standarde în practica medicală, cercetare şi educaţie; o puternică agendă de pledoarie în numele pacienţilor şi medicilor; şi angajamentul de a furniza informaţii oportune despre probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.

AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane. Misiunea noastră este să fim acea voce. Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind îngrijirea medicală ce le va fi acordată, dreptul de a primi răspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire şi dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia etică nu este întotdeauna atât de facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model general de urmat în astfel de decizii. Premiza iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar trebui sau nu ar trebui făcut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute şi definite exact motivaţiile (medicale, sociale, legale, personale) de susţinere a premizei iniţiale, furnizând totodată şi justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiză trebuie definite una sau mai multe contrapremize, susţinute şi ele de motivaţii şi justificări. Evaluarea constă în cântărirea diverselor motivaţii stabilite şi alegerea celei mai justificate. Când persistă îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialişti, pacient şi familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenţa şi coerenţa argumentului) şi pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei iniţiale, acceptarea contrapremizei sau formularea unei noi premize ca rezultat al modificării premizei iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea medicului e dictată de decizia etică luată şi vizează ce este sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor generale de etică medicală există o diicultate de aplicare practică. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca intervenţia medicului să nu facă rău. De multe ori alte principii primează, astfel că stabilirea priorităţilor revine strict medicului, în funcţie de caz.

Fidelitatea este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie, însemnând a spune pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea confidentialităţii privind cazul respectiv. Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informaţii privind situaţia sa, participarea lui la formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor deficienţi pentru a-şi putea exercita autonomia. Beneficienţa presupune obligaţia de a face bine, de a ridica gradul de sănătate al comunităţii respective. Nonmaleficienţa este obligaţia de a nu face rău. Singurele acte de agresiune intenţionată acceptate în medicină sunt cele menite să facă bine pacientului (ex. intervenţii chirurgicale, încălcarea confidenţialităţii la cererea autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie în pericol pentru o altă persoană). Justiţia este chemată să intervină în multe aspecte de natură etică. În probleme procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme de distribuţie a tratamentelor (mai ales când există resurse de tratament limitate), probleme de compensaţie şi cele care se interpun între pacient şi societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).