Şancrul
moale
Şancrul moale este cauzat de Haemophylus Ducrey. Se transmite prin contact sexual neprotejat cu o femeie purtătoare asimptomatică a bacilului Ducrey. Este o afecţiune foarte contagioasă având pontenţial de autoinoculare. Şancrul moale este o afecţiune rară în Europa.
Perioada de incubaţie este de 2-5 zile, maxim 10 zile (mai scurtă decât la sifilis).
În 90% din cazuri şancrul moale este observat la bărbaţi, cu localizare îndeosebi pe partea cutanată a organelor genitale: prepuţ, fren, teaca penisului. La femei se localizează pe labiile mari şi mici, vestibul îndeosebi pe comisura posterioară.
Manifestări clinice: leziuni ulcerative multiple, dureroase, bine delimitate, adânci, cu fundul neregulat, acoperit de depozite purulente şi necrotice, cu margini nete, dezlipite. Baza este infiltrată, împăstată (fără senzaţia de induraţie cartilaginoasă ca în şancrul sifilitic).
Adenopatia inghinală nu este constantă; ea apare la doar 30-50% dintre bolnavi, la 7-15 zile de la debutul şancrului. Este cel mai adesea unilaterală, inflamatorie, dureroasă. În lipsa tratamentului abcedează şi fistulizează cu eliminarea unui puroi gros, de culoare brun-ciocolatie.
Diagnostic pozitiv se stabileşte pe baza manifestărilor clinice şi prin evidenţierea bacilului Haemophylus Ducrey în secreţia ulceraţiei sau a adenopatiei fistulizate sau prin puncţia aspiraţie a ganglionilor afectaţi.
Tratament
Tratamentul se poate face cu biseptol 10-14 zile, eritromicină 2 g/zi 7 zile, azitromicină 1g doză unică per os, ceftriaxonă 500 mg/zi injectabil intramuscular timp de 3 zile, ciprofloxacina. Tratamentul se adreseazǎ şi partenerilor sexuali.
Infecţia gonococică sau blenoragia
Agentul etiologic al bolii este gonococul. Transmiterea este aproape în totalitate pe cale sexuală, gonococul rezistând foarte puţin în afara organismului pe obiecte. Incubaţia este scurtă între 36 ore şi 5 zile, în medie 3 zile.
Boala este mai zgomotoasă clinic şi de patru ori mai frecventă la bărbaţi. La bărbaţi gonococul produce o uretrită acută. Debutul este prin prurit şi inflamaţia meatului uretral cu prezenţa unei mici secreţii limpezi, filante. În faza de stare secreţia devine groasă, vâscoasă, abundentă, galben-verzuie. Disuria şi polakiuria sunt intense, erecţiile sunt frecvente şi dureroase, iar meatul este roşu închis, edemaţiat.
În cazul neefectuării tratamentului adecvat procesul inflamator va cuprinde şi uretra posterioară, secreţia diminuând în intensitate, micţiunile devenind frecvente, imperioase, însoţite de hematurie terminală. Astfel uretrita devine cronică caracterizându-se prin prurit de-a lungul uretrei şi jenă perineală, iar obiectiv prin prezenţa unei secreţii puţin abundente, redusă uneori la o picătură matinală.
Complicaţiile loco-regionale sunt reprezentate prin balanită, fimoză, parafimoză, periuretrită, stricturi uretrale, epididimită şi prostatită.
La femeie manifestările clinice sunt mai puţin specifice. De obicei debutul este acut traducându-se printr-o leucoree abundentă verzuie-galbenă, însoţită de cistalgii, sindrom uretral şi dispareunie. Meatul uretral este roşu tumefiat, vulva congestionată, iar colul uterin este roşu, sângerând. Alteori secreţia este moderată sau redusă. Netratată infecţia trece în stare de latenţă. Complicaţiile locale sunt reprezentate de salpingită, anexită şi sterilitate.
Gonococul poate fi responsabil de conjunctivita neonatală purulentă care apare după naştere putând conduce la cecitate. Prevenirea se face prin instilaţii conjunctivale de nitrat de argint sau antibiotice aplicate la naştere.
Diagnostic
Diagnosticul etiologic se stabileşte prin efectuarea unui frotiu colorat Gram din secreţia uretralaă sau cervicală care va evidenţia diplococi coloraţi Gram negativ. Apoi se face însămânţarea pe mediul de cultură cu geloză-ciocolată permiţând identificarea gonococului după 24-48 ore şi efectuarea antibiogramei.
Tratament
Este necesară identificarea partenerului contaminator şi a celor contaminaţi propunându-le stabilirea diagnosticului şi tratamentului. Se vor interzice contactele sexuale neprotejate în timpul perioadei de tratament. Pacienţii vor fi educaţi în privinţa bolilor cu transmitere sexuală. Este necesar să se efectueze serologia HIV, TPHA şi VDRL, serologia pentru hepatita B.
Gonococul dobândeşte rapid rezistenţa la tratament. Rezistenţa gonococului la antibiotice a devenit o adevărată problemă, în prezent mai fiind sensibil doar la puţine antibiotice:
Ceftriaxona (Rocephine®) injecţie unică intramusculară
de 250 mg. Reprezintă antibioticul de elecţie a uretritei
gonococice fiind eficientă în aproape 100% din cazuri.Şancrul moale este cauzat de Haemophylus Ducrey. Se transmite prin contact sexual neprotejat cu o femeie purtătoare asimptomatică a bacilului Ducrey. Este o afecţiune foarte contagioasă având pontenţial de autoinoculare. Şancrul moale este o afecţiune rară în Europa.
Perioada de incubaţie este de 2-5 zile, maxim 10 zile (mai scurtă decât la sifilis).
În 90% din cazuri şancrul moale este observat la bărbaţi, cu localizare îndeosebi pe partea cutanată a organelor genitale: prepuţ, fren, teaca penisului. La femei se localizează pe labiile mari şi mici, vestibul îndeosebi pe comisura posterioară.
Manifestări clinice: leziuni ulcerative multiple, dureroase, bine delimitate, adânci, cu fundul neregulat, acoperit de depozite purulente şi necrotice, cu margini nete, dezlipite. Baza este infiltrată, împăstată (fără senzaţia de induraţie cartilaginoasă ca în şancrul sifilitic).
Adenopatia inghinală nu este constantă; ea apare la doar 30-50% dintre bolnavi, la 7-15 zile de la debutul şancrului. Este cel mai adesea unilaterală, inflamatorie, dureroasă. În lipsa tratamentului abcedează şi fistulizează cu eliminarea unui puroi gros, de culoare brun-ciocolatie.
Diagnostic pozitiv se stabileşte pe baza manifestărilor clinice şi prin evidenţierea bacilului Haemophylus Ducrey în secreţia ulceraţiei sau a adenopatiei fistulizate sau prin puncţia aspiraţie a ganglionilor afectaţi.
Tratament
Tratamentul se poate face cu biseptol 10-14 zile, eritromicină 2 g/zi 7 zile, azitromicină 1g doză unică per os, ceftriaxonă 500 mg/zi injectabil intramuscular timp de 3 zile, ciprofloxacina. Tratamentul se adreseazǎ şi partenerilor sexuali.
Infecţia gonococică sau blenoragia
Agentul etiologic al bolii este gonococul. Transmiterea este aproape în totalitate pe cale sexuală, gonococul rezistând foarte puţin în afara organismului pe obiecte. Incubaţia este scurtă între 36 ore şi 5 zile, în medie 3 zile.
Boala este mai zgomotoasă clinic şi de patru ori mai frecventă la bărbaţi. La bărbaţi gonococul produce o uretrită acută. Debutul este prin prurit şi inflamaţia meatului uretral cu prezenţa unei mici secreţii limpezi, filante. În faza de stare secreţia devine groasă, vâscoasă, abundentă, galben-verzuie. Disuria şi polakiuria sunt intense, erecţiile sunt frecvente şi dureroase, iar meatul este roşu închis, edemaţiat.
În cazul neefectuării tratamentului adecvat procesul inflamator va cuprinde şi uretra posterioară, secreţia diminuând în intensitate, micţiunile devenind frecvente, imperioase, însoţite de hematurie terminală. Astfel uretrita devine cronică caracterizându-se prin prurit de-a lungul uretrei şi jenă perineală, iar obiectiv prin prezenţa unei secreţii puţin abundente, redusă uneori la o picătură matinală.
Complicaţiile loco-regionale sunt reprezentate prin balanită, fimoză, parafimoză, periuretrită, stricturi uretrale, epididimită şi prostatită.
La femeie manifestările clinice sunt mai puţin specifice. De obicei debutul este acut traducându-se printr-o leucoree abundentă verzuie-galbenă, însoţită de cistalgii, sindrom uretral şi dispareunie. Meatul uretral este roşu tumefiat, vulva congestionată, iar colul uterin este roşu, sângerând. Alteori secreţia este moderată sau redusă. Netratată infecţia trece în stare de latenţă. Complicaţiile locale sunt reprezentate de salpingită, anexită şi sterilitate.
Gonococul poate fi responsabil de conjunctivita neonatală purulentă care apare după naştere putând conduce la cecitate. Prevenirea se face prin instilaţii conjunctivale de nitrat de argint sau antibiotice aplicate la naştere.
Diagnostic
Diagnosticul etiologic se stabileşte prin efectuarea unui frotiu colorat Gram din secreţia uretralaă sau cervicală care va evidenţia diplococi coloraţi Gram negativ. Apoi se face însămânţarea pe mediul de cultură cu geloză-ciocolată permiţând identificarea gonococului după 24-48 ore şi efectuarea antibiogramei.
Tratament
Este necesară identificarea partenerului contaminator şi a celor contaminaţi propunându-le stabilirea diagnosticului şi tratamentului. Se vor interzice contactele sexuale neprotejate în timpul perioadei de tratament. Pacienţii vor fi educaţi în privinţa bolilor cu transmitere sexuală. Este necesar să se efectueze serologia HIV, TPHA şi VDRL, serologia pentru hepatita B.
Gonococul dobândeşte rapid rezistenţa la tratament. Rezistenţa gonococului la antibiotice a devenit o adevărată problemă, în prezent mai fiind sensibil doar la puţine antibiotice:
Spectinomicina (Tobricine®, Kirin®) 2 g în injecţie unică intramuscular la bărbat şi 4 g la femeie. Acest aminoglicozid este eficace în 90% din uretritele gonococice.
În caz de uretrită gonococică trebuie sistematic asociat cu un tratament antibiotic activ pe Chlamidia trachomatis.
Controlul posterapeutic se va efectua la bărbat după 7 zile prin efectuarea „probei la bere” şi examen bacteriologic după 12 ore.
Infecţia urogenitală cu Chlamydia trachomatis
Chlamydia trachomatis este o bacterie obligatoriu intracelulară, serotipurile D şi K fiind responsabile de infecţiile urogenitale cu transmitere sexuală. Infecţia cu Chlamydia trachomatis a ajuns actualmente să fie prima boală cu transmitere sexuală în ţările industrializate (prevalenţa fiind estimată între 2 şi 10% la subiecţii tineri).
La bărbat Chlamydia trachomatis este principalul agent al uretritelor negonococice (între 20-30%). Incubaţia este variabilă, între câteva zile şi câteva luni, de cele mai multe ori fiind greu de precizat.
La bărbat este prezentă o secreţie uretrală în 50% din cazuri. Aceasta poate fi abundentă, alb-gălbuie însoţită de disurie. Alteori se traduce printr-o scurgere translucidă, minimă, însoţită sau nu de manifestări subiective uretrale. În formele cronice infecţia se reduce la o picătură matinală persistentă. Netratată uretrita poate dura 6-8 săptămâni, recidivând des. Datorită deselor evoluţii asimptomatice uretrita cu Chlamydia trachomatis poate evolua spre complicaţii: balanite, prostatite, dar cel mai des orhiepididimite acute.
La femei infecţia cu Chlamydia trachomatis se manifestă mai ales printr-o cervicită tradusă clinic printr-o leucoree galben-verzuie sau albicioasă, cistalgii şi sindrom uretral. În 50% din cazuri infecţia poate fi complet asimptomatică. De multe ori este depistată prin examenul ginecologic impus de uretrita partenerului sexual sau de un comportament sexual cu risc. La examenul ginecologic este prezentă o secreţie mucopurulente şi un aspect hemoragic evocator al infecţiei cu Chlamydia trachomatis.
Complicaţia majoră la femei este salpingita. Aceasta se manifestă prin dureri abdominale vagi, mai ales în perioada de menstruaţie. Chlamydia trachomatis este responsabilă de 50% din salpingitele femeilor tinere şi de 70% din sterilitatea tubară, fiind o cauză a sarcinii extrauterine.
Diagnosticul biologic
Simplul diagnosticul de uretrită negonococică se stabileşte dacă la bărbat s-au găsit în secreţia uretrală 5 sau mai multe polimorfonucleare pe câmp, pe frotiul colorat Gram, iar la femeie 30 sau mai multe polimorfonucleare pe 3-5 câmpuri. Testele serologice de identificare a anticorpilor circulanţi sunt nespecifice. Tehnicile de PCR permit identificarea cu o mai mare specificitate a antigenelor microbiene în secreţia uretrală.
Tratament
Antibioticele eficiente în infecţia cu Chlamydia trachomatis sunt ciclinele (doxiclina 2x200 mg/zi timp de 14-21 de zile), macrolidele (azitromicina 1 g doză unică) şi mai ales unele chinolone (ciprofloxacin, ofloxacina). Eşecurile terapeutice sunt datorate recontaminărilor şi mai ales unei slabe complianţe terapeutice.
Trichomoniaza urogenitală
Agentul cauzal este Trichomonas vaginalis un protozoar unicelular, flagelat, de formă ovoidă, mobil. Parazitul poate rămâne viabil şi mobil timp de mai multe ore la temperatura camerei. Modul de transmitere al bolii este îndeosebi sexual, femeia constituind rezervorul de parazit, iar bărbatul vectorul. Transmiterea indirectă este posibilă datorită persistenţei suficient de îndelungate a parazitului pe obiecte (prosoape umede).
La bărbat infecţia este de obicei asimptomatică, rareori fiind prezentă o secreţie uretrală purulentă alb-gălbuie însoţită de simptome subiective (prurit, arsuri uretrale). Pot fi întâlnite şi complicaţii precum epididimite, cistite.
La femeie incubaţia variază între 4 şi 20 de zile (în medie 7 zile). Clinic manifestarea principală este o cervicită tradusă printr-o leucoree abundentă alb-gălbuie, aerată, fluidă şi fetidă. Netratată, în formele cronice leucoreea scade cantitativ, devenind lactescentă şi intens fetidă. La examenul ginecologic vaginul este eritematos cu prezenţa de puncte hemoragice iar pe col se evidenţiază eroziuni. Se poate constata eritem şi edem vulvar şi al coapselor, escoriaţii liniare secundare pruritului.
La femeie o serie de condiţii precum tulburările endocrine, hipovitaminozele sau modificările pH-ului vaginal favorizează cronicizarea infecţiei.
Ca şi complicaţii pot apare bartholinite, skeenite, uretrite, cistite şi salpingite.
Diagnosticul biologic
Parazitul poate fi evidenţiat prin examen microscopic direct din secreţia vaginală recoltată perimenstrual la 48 de ore după ultimul contact sexual. La bărbat recoltarea se face la aproximativ 10-12 ore de la ultima micţiune, de obicei prin raclarea peretelui uretral.
Tratament
Tratamentul se face cu metronidazol (Flagyl®) în doză de 750-1000 mg/zi timp de 7-10 zile. La femei, concomitent cu tratamentul oral se administrează intravaginal ovule (comprimate) de 500 mg timp de 15-20 de zile. În caz de eşec tratamentul este repetat după 4-6 săptămâni. În perioada de sarcină se pot utiliza comprimate vaginale conţinând 100 mg clotrimazol timp de 7 zile. Se mai pot utiliza tinidazolul (Fasygin®) doza unică de 2 g, ornidazol (Tiberal®), nimorazol (Naxogyn®), secnidazol (toate în doză unică de 1,5 g sau pe durate de 3-5 zile).
Manifestări cutaneo-mucoase în SIDA
Infecţii cutaneo-mucoase virale
Infecţia cu virusul Herpes simplex la persoanele cu SIDA poate fi gravă, cu evoluţie cronică, cu pusee subintrante. Necesită tratament cu acyclovir injectabil. Poate apărea rezistenţa la acyclovir, caz în care se administrează Foscarnetul.
În caz de varicelă leziunile sunt diseminate, buloase, necrotice, suprainfectate, în context febril. Poate evolua spre complicaţii neurologice, viscerale.
Herpesul zoster poate constitui o primă manifestare a infecţiei HIV, de aceea este indicată testarea HIV la toţi tinerii cu herpes zoster. Ridică suspiciunea de SIDA un herpes zoster cu extindere pe mai multe dermatoame, formele necrotice, formele recidivante.
Infecţia cu Papilloma virus în SIDA sunt frecvente şi leziunile sunt extinse, rebele la tratament. Sunt frecvente papiloamele filiforme ale bărbii, condiloamatoză genitală şi anală cu leziuni mari, întinse la întreaga sferă ano-genitală, cu caracter recidivant indiferent de tratament. Localizarea la nivelul colului uterin poate degenera malign.
Infecţia cu moluscum contagiosum este cu leziuni mari, diseminate, putând conduce la aspectul de facies leonin.
Infecţiile bacteriene în SIDA
Infecţiile bacteriene nu sunt foarte frecvente nici chiar în stadiul IV al SIDA.
Infecţii parazitare
Scabia norvegiană.
Foliculite parazitare cu Demodex foliculorum.
Infecţii fungice
Infecţii extinse cu Trycophyton rubrum
Candidoze sub forma de intertrigo interfesier, frecvent la homosexuali.
Eczematizări, lichenificări.
Infecţii rare: Pneumocistoză, Criptococoză, Sporotricoză, Mucormicoză, Histoplasmoză, Amoebiază.
Alte semne cutanate:
Dermatita seboreică difuză, extensivă pe trunchi, aspect papulos, rebelă la tratament. Influenţată de factori infecţioşi (Pitirosporum ovalae), imunitari, psihici (exacerbată de stress).
Xerodermia – pe flancuri şi membre.
Alterarea părului – alopecie, calviţie.
Întârzierea cicatrizării
Prurit difuz sine materia.
Patologia tumorală în SIDA
- Sarcomul Kaposi cu leziuni nodulare diseminate pe tegumente şi mucoase, lentiginoză labială. Limfoame non-hodgkiniene majoritatea de tip B, forme grave.
