Urticaria este o reacţie cutanată produsă de
factori multipli, caracterizată printr-o erupţie formată din
papule şi plăci eritemato-edematoase, tranzitorii, foarte
pruriginoase, care pot afecta orice zonă tegumentară. Fiecare
leziune are o parte centrală palidă, edematoasă, înconjurată de
un halou eritematos. Leziunile pot ajunge la dimensiunea unui pod de
palmă. Poate fi însoţită de febră, artralgii, mialgii.
Pentru cazurile în care apare un edem masiv al
ţesutului celular subcutanat se foloseşte denumirea de angioedem
(edem angioneurotic, edem Quincke). În formele severe se poate
ajunge la şoc anafilactic.
În urticaria acută simptomele dispar în
câteva ore sau zile de la apariţia lor. În urticaria cronică
simptomele apar zilnic, pe o perioadă mai mare de 6 săptămâni,
conducând la perturbarea somnului, a vieţii sociale şi emoţionale.
Fiziopatologie
În urticarie se produce degranularea
mastocitelor şi bazofilelor dermice prin mecanisme imunologice
secundar ataşării alergenului pe Ig E de pe suprafaţa
mastocitelor, urmată de eliberarea de mediatori preformaţi şi
neoformaţi, dintre care cel mai important este histamina
responsabilă de vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii
vasculare.
Există şi o urticarie de natură fizică
produsă prin mecanisme neimunologice:
- urticaria colinergică apare sub acţiunea căldurii, apei calde, efortului fizic;
- în urticaria la frig leziunile urticariene apar numai pe zonele expuse la o temperatura scǎzutǎ (mâini, faţǎ);
- urticaria la soare – leziunile urticariene apar după expunerea la UV.
- urticaria acvagenicǎ – apare după contactul pielii cu apa, indiferent de temperatura ei;
- urticaria la presiune – după exercitarea unei presiuni moderate asupra pielii apar plăci urticariene (pe plante, palme, fese);
- urticaria facticială – apariţia de leziuni urticariene după dermografism.
Tratamentul
urticariei:
În tratamentul urticariei se folosesc în
principal antihistaminicele
anti H1: de generaţia I -
clorfeniramina, romergan, peritol (ciproheptadina), hidroxizin
(efecte secundare sedative) şi de generaţia a II-a –
cetirizina (Zyrtec), loratadina (Claritine, Roletra). Cele din
urmă nu au efecte sedative şi au o durată lungă de acţiune.
Se pot asocia blocante ale degranulării
mastocitare: ketotifenul şi cromoglicatul de sodiu.
Corticosteroizii sunt indicaţi în unele forme
de urticarie acutǎ severǎ, urticarie vasculiticǎ, conducând la
dispariţia rapidă a leziunilor dar nu sunt recomandaţi mai ales în
urticaria cronicǎ;
În urticariile cronice idiopatice sunt
utilizate şi antidepresivele triciclice – doxepinul.
Tratamentul
urticariei acute:
În urticaria acutǎ se impune:
- Evitarea unui medicament cauzal, a unui alergen alimentar sau a unui pneumoalergen, a unui agent alergizant de contact, a unui factor infecţios (bacterian, micotic, viral).
- Dieta este utilǎ mai ales în urticaria alimentarǎ; trebuie evitate alimentele care conţin coloranţi şi conservanţi;
- Tratamentul colitei, diskineziei biliare, dispepsiei;
- Tratamentul psihologic în urticaria de stres (hidroxizin, doxepin), tratament psihiatric.
În urticaria cronică idiopatică a cărei
cauză nu poate fi identificatǎ, tratamentul vizeazǎ în special
mǎsuri simptomatice. Se recomandǎ evitarea factorilor nespecifici:
alimente histaminoeliberatoare, alimente fermentate, conservanţi,
alcool, cafea, medicamente: beta blocante, aspirinǎ, alte AINS;
cǎldura, efortul fizic, stresul emoţional.
PRURIGO
Termenul de prurigo defineşte un sindrom
caracterizat printr-o erupţie cutanată formată din papulo-vezicule
foarte pruriginoase. Uneori leziunea primară este greu de
identificat, tabloul clinic fiind dominat de escoriaţii secundare
gratajului, acoperite de cruste hematice.
Prurigo
acut al copilului
Afectează în special copiii de la 6 luni la
6-7 ani. În producerea bolii au fost incriminate: reacţiile
alergice la alimente (ouǎ, carne, lapte, nuci, alune, ciocolată,
cafea, căpşuni, fragi, smeură, alimente conservate, afumate,
fermentate), înţepături de insecte (artropode), medicamente,
erupţii dentare, parazitoze intestinale, alergii la puf de păsări,
plante.
Clinic
debutează cu papulo-vezicule pruriginoase, înconjurate de o mică
placă urticariană care dispare în câteva ore. Leziunile sunt
diseminate pe trunchi şi membre. Pe măsură ce unele involuează,
altele apar rezultând un aspect polimorf. Leziunile se pot
suprainfecta şi eczematiza.
Diagnostic
diferenţial – varicela, scabia, pediculoza,
dermatita herpetiformă.
Evoluţie
– leziunile apar în pusee şi au tendinţă la remisiune spontană,
cu acutizări sezoniere. După vârsta de 6 ani în majoritatea
cazurilor nu mai apare.
Tratament:
- antihistaminice,
- mixtură antipruriginoasă,
- regim alimentar adecvat,
- tratament etiologic: tratarea infecţiilor şi parazitozelor.
Există şi un prurigo acut al adultului cu
etiologie alergică de naturǎ alimentară, medicamentoasǎ,
infecţioasă.
ECZEMA
Eczema (dermatita) este un sindrom inflamator
cutanat definit clinic printr-o succesiune de modificări cutanate
constând din eritem, vezicule, exsudaţie, cruste, descuamare şi
uneori lichenificare.
Este o afecţiune
foarte frecventă, cu caracter recidivant. Se caracterizează
printr-o evoluţie în mai multe faze:
- Eczema acută – debutează cu vezicule dispuse pe plăci şi placarde eritematoase, pruriginoase. Veziculele se rup şi lasă o suprafaţă zemuindă, cu picături de lichid clar. Ulterior lichidul coagulează şi se vor forma cruste. Este favorizată suprainfectarea.
- În eczema subacută persistă vezicule, asociate de descuamaţie şi prurit.
- În eczema cronică tegumentul este roşu, acoperit de scuame uscate, alb-cenuşii. Evoluează fie spre ameliorare progresivă cu vindecare chiar spontană, fie spre persistenţa leziunilor şi cronicizare cu tegument îngroşat – lichenificare (eczemă lichenificată).
Tratament:
Local, în faza acută de zemuire se aplică
comprese umede. În faza uscată, după remiterea fenomenelor
inflamatorii acute (fără zemuire) se pot aplica creme cu
corticoizi.
Dacă este o formă extinsă, diseminatǎ, se
indică corticoterapia sistemică în cure scurte. Antihistaminicele
anti H1 sunt utilizate pentru efectul lor antipruriginos.
Fototerapia PUVA este indicată în formele
cronice pentru a permite reducerea sau întreruperea corticoterapiei.
I.
Eczema (dermatita) de contact
Este cea mai frecventă formă de eczemă care
afectează 2-3% din populaţie, în unele colectivităţi
profesionale putând ajunge la 8-12%.
A.
Eczema (dermatita) de contact ortoergică
Este rezultatul acţiunii iritante directe
a unei substanţe cu rol distructiv asupra funcţiei de barieră a
tegumentului. Leziunile apar la orice individ care vine în contact
cu substanţa respectivǎ, chiar de la primul contact. Manifestările
cutanate depind de tipul şi concentraţia agentului iritant, de
durata contactului, de regiunea cutanată, de grosimea stratului
cornos. La locul acţiunii debutează rapid cu senzaţia de arsură
localizatǎ strict pe locul de contact. Dacă concentraţia este
foarte crescută pot apărea leziuni buloase şi necroză.
B.
Eczema (dermatita) de contact alergică
Apare prin pătrunderea în piele a unei
substanţe faţă de care organismul este sensibilizat. Manifestările
lipsesc la prima expunere la alergen, dar apar la reexpunerea la
acesta. Particularitatea acestei forme de eczemă de contact constă
în faptul că apare numai la o parte din persoanele venite în
contact cu alergenul respectiv şi anume la cele cu antecedente
alergice. Apar la expuneri repetate şi la concentraţii care în mod
normal nu produc alterări la nivelul pielii. Se produce printr-un
mecanism de hipersensibilitate mediată celular.
Factori
etiologici:
- Metalele – crom, nichel, cobalt;
- Vegetale: flori (lalele, crizanteme), fructe (lămâi, portocale), legume (roşii, morcovi, usturoi, ceapă, extracte vegetale).
- Detergenţi,
- Cauciucul,
- Medicamentele (anestezice locale, sulfamide, antibiotice, antifungice),
- Masele plastice,
- Cimentul,
- Coloranţi – săruri metalice (crom, cobalt), parafenilendiamina (vopsea de păr).
II.
Dermatita atopică
Dermatita atopică reprezintă ansamblul
manifestărilor cutanate care apar la indivizi cu o predispoziţie
genetică de a dezvolta afecţiuni alergice: eczemă, astm bronşic,
rinită alergică, conjunctivită alergică, urticarie. Afecţiunea
apare încă din copilărie, după luna a 3-a de viaţă, şi are o
evoluţie cronică, fluctuantă.
a.
Dermatita atopică a sugarului
Debutează de la vârsta de peste 3 luni sub
forma unei erupţii papulo-veziculoase, zemuinde, foarte
pruriginoase, localizate pe obraji, frunte, dar şi pe gât, pliuri
retroauriculare şi pe scalp. Are o evoluţie fluctuantă influenţată
de prezenţa infecţiilor respiratorii, modificări climatice. Mai
puţin de 50% din cazuri se remit spontan până la vârsta de 18-24
de luni.
b.
Dermatita atopică a copilului (4-7
ani cu limite de 2-12 ani)
Poate apărea de novo sau ca o continuare a
dermatitei din faza neonatală. Afectează electiv plica cotului,
articulaţia pumnului, fosa poplitee, regiunea laterocervicală,
dosul mâinilor şi picioarelor. Se caracterizează prin plăci
eritematoase cu limite imprecise care au pe suprafaţă escoriaţii
produse prin grataj consecutiv pruritului. Tegumentele sunt uscate
(xeroza), palide, părul este uscat şi mat.
Are o evoluţie cronică cu ameliorări
sezoniere în perioadele de vară. Poate persista până la vârsta
adultă sau se poate remite în jurul vârstei de 7 ani.
c.
Dermatita atopică a adultului
7-10% din eczema copilului persistă şi la
adult. Se caracterizează prin leziuni simetrice localizate pe faţă,
gât, zonele flexurale ale articulaţiilor mari, dosul mâinilor, sub
formă de plăci şi placarde eritematoase cu tegument îngroşat,
infiltrat, cu cadrilajul accentuat, acoperite de scuame alb-cenuşii
foarte pruriginoasă.
Tratament:
- Tratament sistemic – antihistaminice pentru calmarea pruritului; corticoizi în cure scurte pentru cazurile cu leziuni exsudative extinse; controlarea procesului infecţios cu antibiotice.
- Tratament topic – unguente şi creme grase cu corticoid care protejează tegumentul faţă de factorii de mediu. O alternativă a dermocorticoizilor sunt topicele cu tacrolimus şi pimecrolimus (Elidel ®) care sunt lipsite de efectele secundare ale corticoizilor.
- Expunerea la ultraviolete – PUVA terapia,
- Climatoterapie – se pare că cel mai bun climat pentru atopici este cel montan.
