CORIOCARCINOMUL
PLACENTAR
-
coriocarcinomul are punct de plecare la nivelul vilozităţilor
coriale placentare.
-
este o tumoră agresivă, invazivă, ce erodează vasele sangvine şi
dă hemoragii şi metastaze pulmonare; exprimă beta-HCG (hormon
corio-gonadotrop).
-
incidența
sa este de 1 la 30.000 sarcini – 2/3 apar după o sarcină normală
și
1/3 după o sarcină molară.
Clinic:
- se prezintă ca o masă tumorală ce invadează miometrul și pediculii vasculari, ducând la hemoragie și necroză cu involuție uterină.
- prezintă o rată înaltă de metastazare în țesuturile bogat vascularizate (creier, plămâni, ovare, vagin, vulvă, rinichi și ficat) – datorită afinității celulelor trofoblastice pentru vasele sangvine.
Tratamentul
- constă în monochimioterapie în administrare orală / intraarterială asociată sau nu cu histerectomie la femeile cu neoplazie trofoblastică gestațională non-metastatică sau cu neoplazie metastatică cu risc scăzut (low-risk).
- femeile încadrate în categoria de risc crescut (high-risk) trebuie tratate cu polichimioterapie la care se asociază radioterapie și chirurgie. Chiuretajul repetat trebuie evitat deoarece poate duce la perforarea uterului.
Prognosticul
depinde de prezența
metastazelor hepatice, cerebrale sau pulmonare.
TUMORI
CEREBRALE
-
pot fi: -> primare (debut la nivelul neuronilor,celulelor
gliale, nervilor sau meningelui cerebral)
->
secundare, caz în care se numesc metastaze cerebrale (cu
origine la nivelul altor structuri); metastazele cerebrale sunt
mai frecvente şi se întâlnesc de obicei în cancerul pulmonar, de
sân sau de piele
-
tumorile cerebrale primare cele mai frecvente apar la
nivelul celulelor gliale, purtând denumirea de glioame.
Ele
pot fi:
-
benigne, cu margini bine delimitate şi fără să invadeze
ţesutul alăturat, caz în care pot fi extirpate;
-
maligne, care cresc rapid şi se pot răspândi în alte
regiuni ale creierului sau, mai rar, ale corpului.
Factorii
de risc
pentru tumorile cerebrale primare:
•
Sexul
masculin – cazurile de tumori cerebrale sunt mai
frecvente la bărbaţi decât la femei.
• Vârsta
– s-a observat că incidenţa creşte după vârsta de
50-60 de ani.
-
cu toate astea tumorile cerebrale sunt al 2-lea tip de cancer
ca şi frecvenţă în rândul copiilor sub 8 ani
(cazurile întâlnite la copii reprezintă aproximativ 15%
din totalul
tumorilor
cerebrale)
•
Istoricul
familial – persoanele ce au în familie membri
diagnosticaţi cu tumoră cerebrală au un risc mai mare
de a dezvolta boala.
• Loc
de muncă cu expunere la radiaţii ionizante, formaldehidă,
clorură de vinil, acrilonicril.
•
Multe
persoane care prezintă aceşti factori de risc nu dezvoltă
boala, însă există şi persoane care sunt diagnosticate cu
tumori cerebrale în lipsa acestor factori de risc.
• Există
numeroase studii care cercetează o posibilă legătură între
telefoanele mobile sau leziunile de la nivelul craniului şi
apariţia tumorilor cerebrale, însă nu poate fi încă dovedită
o legătură clară între aceşti factori.
Simptomele:
-
depind de dimensiunile tumorii şi de localizarea acesteia
-
momentul apariţiei simptomului în dezvoltarea tumorii este
corelat în majoritatea cazurilor cu tipul de tumoră – în
cazul unei tumori benigne, simptomele se instalează tardiv, iar în
cazul unei tumori maligne, datorită evoluţiei rapide,
simptomele apar precoce.
-
multe tumori benigne pot fi asimptomatice mulţi ani, fiind
descoperite accidental în diverse ocazii.
Cele
mai frecvente simptome întâlnite sunt:
-
durerea de cap, accentuată dimineaţa
-
ameţeli sau vărsături
-
tulburări în vorbire, vedere, afectarea auzului
-
probleme de echilibru sau de mers
-
tulburări de comportament sau de personalitate
-
afectarea capacităţii de concentrare
-
convulsii sau crize epileptice
-
amorţeli la nivelul membrelor, paralizie facială
Diagnosticul
poate fi pus în urma unor examinări clinice si paraclinice:
1.
Examen neurologic – sunt urmărite reflexele, coordonarea,
mişcările, răspunsul la durere, dar şi mişcările globilor
oculari, aspectul acestora, pentru a depista posibile
tulburări sau umflături date de compresiunea tumorii asupra
nervului optic.
2.
Tomografie computerizată (CT) a craniului, cu sau fără substanţă
de contrast, care furnizează imagini reprezentative ale
creierului şi identifică tumora.
3.
Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) – test care se
foloseşte de un câmp magnetic pentru vizualizarea
diferitelor structuri nervoase, furnizând informaţii
care nu pot fi oferite de radiografie sau tomografie
computerizată.
4.
Radiografie craniană – unele tumori craniene determină
depuneri de calciu la nivelul ţesutului nervos sau
modificări ale oaselor craniene, care pot fi observate pe
radiografie.
5.
Electroencefalograma (EEG) – constă în plasarea
electrozilor la nivelul scalpului şi înregistrarea
activităţii electrice cerebrale.
6.
Diagnosticul de tumoră cerebrală poate fi pus cu certitudine doar
după examinarea unui fragment de ţesut obţinut în urma
unei biopsii craniene. Aceasta se face uneori în cadrul
operaţiei, sub anestezie generală, dar poate fi realizată
şi sub ghidaj ecografic sau prin supraveghere cu ajutorul CT-ului
sau RMN-ului, sub anestezie locală. În urma examinării
histologice se poate stabili gradul tumorii şi tipul de
tratament adecvat.
Tratamentul:
-
există mai multe tipuri de tratament în cazul tumorilor
craniene, în funcţie de tipul tumorii şi gradul acesteia:
excizia chirurgicală, radioterapia, chimioterapia, asocieri
ale acestor metode, precum şi terapii complementare -
corticoterapia sau medicamentele antiepileptice
-
abordarea prin excizie chirurgicală a tumorilor cerebrale
depinde de localizarea tumorii şi de raporturile acesteia faţă
de celulele nervoase
-
operaţia frecvent aplicată poartă denumirea de craniotomie,
şi constă în deschiderea cutiei craniene pentru a
permite abordarea tumorii
-
chimioterapia constă în administrarea de citostatice în
scopul distrugerii celulelor tumorale
-
corticoterapia constă în utilizarea glucocorticoizilor în
tratamentul edemului cerebral.
-
medicamentele antiepileptice se administrează pentru a preveni
apariţia crizelor epileptice
