Obezitatea
Este
o forma de malnutritie datorata regimului bogat in hidrati de carbon
si fara tiamina (pe care il au obezii) sau deficitului proteic al
femeilor tinere datorat unei alimentatii defectuase in jurul varstei
de 20 de ani si care in timp, dupa una sau doua sarcini, la 30-40 de
ani prezinta o obezitate foarte greu de tratat
Factorii
incriminanti sunt cel endogen (predispozitia constitutionala -
ereditatea) si cel exogen(abuzul alimentar) si sedentarismul ca
factor favorizant.
Ţesutul
adipos:
-
încă din copilărie există o deosebire în ceea ce priveşte
repartiţia şi cantitatea de grăsime între cele două sexe,
prevalând la fetiţe
-
diferenţa se menţine şi în ceea ce priveşte numărul de
adipocite (celule cu grăsime), care este mai mare la femei
-
nr. de celule adipoase odată fixat (posibil ereditar) rămâne
definitiv
-
raportul dintre numărul şi volumul celulelor adipoase determină o
formă hipertrofică şi o alta hiperplazică de obezitate
-
acest raport este controlat de unii hormoni, care influenţează şi
repartiţia obezitatii
-
hormonii androgeni (testosteronul) şi glucocorticoizii influenţează
depunerea grăsimilor în partea superioară a corpului, iar
estrogenii în partea inferioară
Ţesutul
adipos reglează:
- captarea acizilor graşi şi a trigliceridelor circulante
- sinteza endogenă a gliceridelor plecând de la glucoza
- catabolismul acizilor graşi
- eliberarea acizilor graşi în circulaţie etc.
In
ceea ce priveşte senzaţiile de foame şi saţietate, reglarea se
face prin:
-
glicemie – senzaţie de foame în hipoglicemie şi senzaţie de
saţietate în hiperglicemie
-
factorii digestivi – introducerea glucozei în duoden este urmată
de scăderea senzaţiei de foame
-
factori neurologici – acţionează la nivelul hipotalamusului şi
cortexului
Cauze
Cauzele
pot fi schematic reduse la un dezechilibru intre aportul si consumul
de energie, cu alte cuvinte, la depasirea sistematica, de-a lungul
unei perioade de timp, a necesitatilor nutritive printr-o ratie
alimentara caloric prea bogata: abuz
alimentar. Aceasta
explicatie nu este acceptata de toata lumea si mai ales de marea
majoritate a obezilor. Un motiv ar fi ca abuzul alimentar nu este
permanent. El corespunde perioadei de constituire a bolii si
inceteaza de regula la atingerea unui anumit grad de obezitate. Sint
numeroase cazuri in care obezul sustine ca nu maninca mai mult decit
ceilalti membri ai familiei, care nu se ingrasa. Totusi, este sigur
ca el a mincat mai mult atunci cind, cu ani in urma, a inceput sa se
ingrase. Alteori, abuzul alimentar nu este spectaculos. Este
suficienta depasirea cu perseverenta a consumului zilnic de alimente
doar cu 200 de calorii (cuprinse, de exemplu intr-o felie de piine cu
unt) pentru ca, dupa ceva mai mult de o luna, persoana respectiva sa
adauge 1kg de tesut gras, iar la capatul unui an aproximativ 10kg.
Un
asemenea "abuz" discret trece neobservat si este
neidentificabil, iar cei in cauza sint nedumeriti si intrigati ca se
ingrasa "pe nesimtite". Abuzul alimentar poate uneori sa nu
existe in sens absolut. Sint destul de frecvente cazurile personelor
active (de exemplu, sportivi) care, dupa ce isi restring eforturile
consumatoare de energie, dar nu si alimentatia, incep sa se ingrase
fara a minca nimic in plus fata de ceea ce consumase pina atunci. In
acest caz, nu abuzul alimentar este responsabil de ingrasare, ci un
oarecare grad de sedentarism fata de care abuzul alimentar apare
numai ca relativ.
A
doua mare cauza de obezitate, dupa abuzul alimentar, este
sedentarismul,
adica lipsa de exercitiu fizic. Cheltuielile energetice ale
persoanelor sedentare sint atit de reduse, incit ele pot fi foarte
usor depasite si ca urmare persoanele se ingrasa. Este in general
cazul multor barbati dupa virsta de 30 de ani, cind, abandonind
sportul devin sedentari concomitent si cu un mod de alimentatie mai
bun. La femei, abuzul alimentar apare mai ales in perioada ultimelor
luni de sarcina, in timpul alaptarii sau la menopauza. Alteori,
obezitatea apare dupa o boala infectioasa, sau dupa o interventie
chirurgicala, cind, in ambele imprejurari, abuzul alimentar din
perioada de convalescenta duce la acumularea de tesut gras.
Factori
de risc
Un
important factor de risc este ereditatea, pentru ca, la anumite
persoane, exista o predispozitie la obezitate. Aceasta predispozitie
este de obicei comuna mai multor membri ai unei aceleiasi familii,
fiind o predispozitie familiala. Deseori, ea se transmite de la o
generatie la alta si este mai degraba o ereditate de obiceiuri
alimentare. Obiceiurile se transmit de la o generatie la alta, ducind
la aparitia obezitatii prin abuz alimentar deprins inca din
copilarie. Dar, in aceleasi familii, se intilnesc si indivizi cu
greutate normala, care rezista abuzului alimentar, tocmai pentru ca,
in cazul lor, predispozitia la ingrasare este absenta. Anumite
modificari ale activitatii glandelor endocrine pot crea o
predispozitie la obezitate, si anume:
-
functia exagerata a glandelor suprarenale poate sa duca, in anumite
conditii, la o crestere a apetitului si la o utilizare mai economica
a materialului energetic adus de hrana, ceea ce faciliteaza aparitia
obezitatii;
-
in unele boli ale pancreasului, secretia crescuta de insulina poate
mari pofta de mincare si totodata poate favoriza transformarea
glucidelor din hrana in grasimi de depozit;
-
hipotiroidismul duce la obezitate datorita modificarii functiilor
tiroidei;
-
tulburarile ovariene si in special la menopauza predispun la
ingrasare, nu numai prin efectul specific al modificarilor endocrine
respective, cit, mai ales, prin modificarea atitudinii femeii fata de
viata, in general, si fata de alimentatie;
-
factorii neuropsihici pot favoriza de asemenea aparitia bolii, prin
modificarea apetitului si a stilului de viata.
Tipuri
Obezitatea
este frecventa la noi in tara, fiind prezenta in variate grade la
20-30% din populatie. Sint cunoscute doua tipuri principale de
obezitate:
-
un tip care incepe in copilarie, se caracterizeaza prin cresterea
numarului de celule adipocite si este dificil de controlat prin
regim;
-
un al doilea tip care incepe la viata adulta, se caracterizeaza prin
cresterea in volum a celulelor grasoase (hipertrofia), este
localizata mai central si este mai usor influentata prin regim
alimentar si activitate fizica
Forme
clinice
Dupa
criteriul cantitativ intalnim obezitate:
-
gradul
I –
unde constatăm
o
depăşire de 15-20 kg
-
gradul
II –
o depăşire de 20 - 30 kg
-
gradul
III – o
depăşire de peste 30 kg
→ se
descriu şi obezităţi monstruoase cu depăşire de peste 60 - 70
kg, uneori ajungându-se la greutăţi colosale de 200
- 300
kg (se
pare că totuşi obezitatea staţionează
la un
moment dat)
După
localizare se disting două forme clinice:
obezitate de tip ginoid si obezitate de tip android.
Obezitatea
de tip ginoid (tip Rubens)
- se întâlneşte mai frecvent la femei dar poate apare şi la bărbatul adult şi la copilul de ambele sexe
- musculatura scheletică este slab dezvoltată, iar ţesutul adipos se localizează în părţile inferioare ale corpului: pe abdomenul inferior (sub ombilical), pe flancuri, şolduri, coapse, genunchi, gambe
- bolnavul se mişcă greu, oboseşte uşor şi se îngraşă foarte repede
- consumă puţine calorii, dar slăbeşte foarte greu
- apar rapid complicaţii respiratorii, cardiace, osteomusculare etc.; unele forme reţin multă apă şi sare
- nu răspunde la tratamentul dietetic sau diuretic, dar unele rezultate se obţin prin corticoterapie.
Obezitatea
de tip android (tip Falstaff)
-
se
întâlneşte mai frecvent la bărbaţi
-
tesutul
adipos se dezvoltă în regiunea superioară a corpului:
ceafă,
gât, umeri, abdomenul superior supra ombilical, respectându-se
partea inferioară a corpului
-
musculatura
este puternică iar ţesutul adipos mai puţin dezvoltat decât în
forma precedentă
-
sunt
oameni care se plâng mereu de foame şi care mănâncă mult
-
frecvent
apar complicaţii ca: diabet, hiperuricemie, dislipidemie,
ateroscleroză etc.
Simptome
Simptomul
esential al acestei boli de metabolism este cresterea in greutate pe
seama tesutului gras cu peste 10% din greutatea ideala (valoare
corespunzatoare inaltimii persoanei in cauza). In obezitate, nu se
incadreaza plusul ponderal realizat pe seama musculaturii (sportivi
de tipul luptatorilor si halterofililor) sau a retinerilor de apa in
organism (edeme). Pentru aprecierea greutatii "ideale" s-au
propus mai multe formule, dar in practica clinica este suficienta
corelarea greutatii in kg cu numarul de cm ai inaltimii (formula
Broca): de exemplu, o persoana cu inaltimea de 175cm trebuie sa aiba
greutatea de aproximativ 75kg.
Complicatii
Diabetul
zaharat este
o complicaţie majoră. Peste 80 - 90% dintre diabetici au fost sau
sunt obezi. Boala evoluează progresiv până la stadiul clinic
manifest de diabet.
Complicaţiile
cardiovasculare sunt
numeroase şi severe:
-
hipertensiunea arterială este frecventă la obezi (peste 50% dintre
obezi au şi hipertensiune arterială).
-
insuficienţa cardiacă este la fel de frecvent întâlnită la
obezi. În apariţia ei joacă rol travaliul crescut impus inimii de
obezitate, hipertensiunea arterială asociată, precum şi
infiltraţia grasă a muşchiului cardiac.
Ateroscleroza
apare mai frecvent şi mai devreme la bolnavul obez (cu cel puţin 10
ani faţă de normo ponderal). Dacă se ţine seama de frecvenţa,
severitatea şi mortalitatea crescută prin complicaţiile
aterosclerozei (infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale),
se înţelege gravitatea acestei complicaţii la obezi.
Varicele
reprezintă
una dintre cele mai des întâlnite complicaţii, localizate la
nivelul membrelor inferioare.
Complicaţi
pulmonare:
bronşita acută şi cronică, emfizemul pulmonar, dispneea de efort
datorită scăderii capacităţii vitale, uneori hipertensiunea
pulmonară şi nu rareori sindromul Pickwick (somnolenţă şi
obezitate)
Complicaţi
digestive:
hipotonia biliară, litiaza biliară, constipaţia cronică, hepatita
cronică prin steatoză hepatică (infiltraţie grasă a ficatului)
Tulburări
de statică:
cifoză dorsală, lordoză cervicală, picior plat, spondiloze,
artroza şoldului, poliartroze sau numai durerea articulară
(semnalată
la 70% dintre obezi)
Complicaţii
cutanate:
intertrigo, piodermite, seboree
Complicaţii
la nivelul sistemului nervos central:
cefalee, astenie, vertije, uneori obsesii, anxietate
Complicaţii
ginecologice:
amenoree,
tulburări de ciclu ovarian
Tratament
Slăbirea
unui obez este o acţiune dificilă. Fără o cooperare între bolnav
şi medic eforturile sunt inutile. Obiectivul fundamental este
transformarea dezechilibrului energetic pozitiv într-unui negativ.
Aceasta presupune transformarea raportului – aport-consum energetic
– într-un raport favorabil consumului. Bilanţul caloric trebuie
să fie negativ. Pentru realizarea acestui obiectiv se foloseşte
regimul
restrictiv,
cultura
fizică şi
medicatia.
Regimul
alimentar:
-
este în principiu hipocaloric, hipolipidic şi hipoglucidic cu
reducere obligatorie a dulciurilor concentrate, a făinoaselor şi a
pâinii
-
proteinele
vor fi administrate în cantitate suficientă mai ales cele cu
valoare biologică mare (lapte, carne, brânză, ouă). Legumele şi
fructele vor fi permise fără restricţie, acoperind nevoile de
vitamine hidrosolubile şi de săruri minerale ale obezului
-
aportul
de calorii va fi de 1200-1300 calorii, în condiţii obişnuite de
activitate;
în condiţii de spital sau de repaus absolut, aportul va fi de 800
sau chiar 400 calorii, uneori chiar post absolut (bineînţeles 1-2
zile)
-
proteinele
vor fi administrate în proporţie de 1-1,5g/kg
corp greutate ideală, iar lipidele vor fi reduse la 40-50g/zi;
regimul
va fi sărac în glucide. Sunt permise ca lichide, 1-1,5
l/zi.
-
se vor
da 5-6 mese pe zi şi se va recomanda să nu se consume nimic între
mesele principale, să nu se abuzeze de sare (permis 5-8g/zi), să nu
se fumeze. Se interzice alcoolul deoarece acesta îngraşă.
