Boli metabolice şi
de nutriţie
Boală
metabolică
-
termen general prin care se desemneaza o boală
pe baza tulburarilor metabolice
-
în Clasificarea Internaţionala a Maladiilor (CIM), aceste boli sunt
cuprinse în capitolul IV – Boli endocrine, de nutriţie şi
metabolism
Bolile
metabolice pot fi ereditare
sau dobandite
si pot aparea datorita:
-
interpunerii unui lant de sinteza sau absenta unei enzime
-
aparitiei unei anomalii endocrine
-
de origine alimentara
Cauzele
mentionate pot afecta:
-
echilibrul glucidic (ex.: diabet, galactozemie congenitala)
-
metabolismul lipidic (ex.: obezitate, dislipidoza)
-
metabolismul nucleotidelor (ex.: guta)
-
echilibrele acidobazic, ionic, osmotic, hidric, mineral, fosfocalcic,
vitaminic etc.
Principalele
semne si simptome prezente
in bolile metabolice si de nutriţie:
- cresterea sau scaderea in greutate
- polifagie
- poliurie
- polidipsie
- inapetenta
- astenie fizica
- transpiratii
- dureri articulare si musculare
- modificari ale tensiunii arteriale
- tulburari de tranzit
- xantoame si xantelasme
Cresterea
sau scaderea in greutate
-
scaderea
ponderala se
constata la bolnavii cu afectiuni consumptive de lunga durata
(neoplazii) sau la cei cu stari febrile prelungite, cu greturi si
varsaturi, anorexie si diaree
-
obezitatea
se asociaza frecvent cu litiaza biliara, cu suferintele pancreatice
si steatoza hepatica
Polifagia
-
reprezinta nevoia de ingerare a unei cantitati mari de alimente
pentru a atinge senzatia de satietate si este intalnita in diabetul
zaharat si afectiuni neurologice
Hiperorexia
-
presupune cresterea apetitului si apare in conditii fiziologice in
cursul convalescentei unor afectiuni, in conditii de efort fizic
sustinut sau in conditii patologice ca ulcerul duodenal, parazitoze
intestinale, diabetul zaharat, hipertiroidie
Inapetenţa
-
reprezinta lipsa sau diminuarea dorintei de a manca
Poliuria
-
defineste cresterea diurezei peste 2 litri in 24 ore
-
apare in diabetul zaharat fiind provocata de cresterea osmolaritatii
urinare prin glicozurie; este o poliurie persistenta de 3-6 l/zi
Polidipsia
-
presupune o sete excesiva, cu ingestie consecutiva de cantitati mari
de apa; este caracteristica diabetului insipid
Xantoamele
-
sunt
manifestari cutanate
-
se prezinta sub forma unui
depozit galbui,
uneori rosu sau brun, bogat in colesterol,
ce apare la nivelul pielii in diferite stadii de boala
-
apar in: diabet, hiperlipemie, hipercolesterolemie si in unele
cancere
Xantelasma
-
ansamblu de pete mici galbui, cu margini regulate, localizate la
nivelul pleoapelor catre partea nazala
-
poate fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol, evolutia sa
fiind benigna si foarte lenta
Diabetul Zaharat
Diabetul
zaharat este o boală de metabolism cu evoluţie cronică,
determinată genetic sau dobândită, caracterizată prin perturbarea
metabolismului glucidic, însoţită sau urmată de perturbarea
metabolismului lipidic, protidic şi mineral şi care se datoreşte
insuficienţei absolute sau relative de insulina în organism.
-
diabetul
zaharat poate exista fără ca bolnavul să acuze vreo tulburare.
-
diabetul nu poate fi infirmat, atunci când glicemia este normală
dimineaţa înainte de a mânca.
-
este foarte important ca diabeticul să fie descoperit într-un
stadiu cât mai incipient. Aceasta presupune efortul de a fi căutat
la persoane care prezintă riscul de a deveni diabetice: obezii,
femeile care au născut copii de 4kg sau peste, bolnavii care au avut
un accident ischemic, vascular, cerebral, sau cardiac, sau care
prezintă litiază biliară. În aceste cazuri trebuie să se facă
proba de încărcare cu glucoza.
-
tratamentul diabeticului este bun numai atunci când bolnavul
cooperează şi îl respectă. Aceasta presupune ca bolnavul să fie
instruit şi să aibă cunoştinţe solide despre boala sa.
-
orice medicament antidiabetic nu are nici o valoare fără
respectarea regimului.
-
un diabetic este bine tratat, când are o stare generală bună, când
are o glicemie pe nemâncate de 120-130mg%, o glicemie
în orice moment al zilei care să nu depăşească 160-170mg%, când
nu are glicozurie şi cetonurie, şi când greutatea este apropiată
de cea ideală.
Etiologia
diabetului zaharat
-
Ereditatea (transmiterea
defectului genetic), deţine un rol important, 35-45% din bolnavi
având această etiologie. Se recunoaşte o transmisie ereditară
fără a se cunoaşte precis modul de transmitere. Adeseori se găsesc
printre rudele bolnavului cu diabet, persoane care au suferit de
aceeaşi boală (părinţi, unchi, bunici, fraţi, etc).
-
Alimentaţia.
Este aproape unanim acceptat în geneza diabetului zaharat, rolul
consumului exagerat de zahăr şi dulciuri concentrate. Boala se
observă frecvent la cofetari şi în ţări cu consum mare de
zaharuri (Anglia, Cuba). Totuşi rolul cel mai important il are
factorul supraalimentatie, indiferent de natura alimentelor, în
consecinţă obezitatea.
-
Profesiunea
şi mediul.
Profesiunile cele mai afectate sunt cele de bucătar, cofetar,
ospătar etc. Sunt
predispuşi şi cei cu ocupaţii sedentare şi cu solicitări
nervoase exagerate (intelectuali, manageri, tehnicieni, oameni cu
funcţii de răspundere etc).
De
aceea diabetul este mai frecvent întâlnit în mediul urban şi la
bărbaţi.
-
Vârsta.
În
80% din cazuri, boala apare după 40-45 ani, iar la copii la vârsta
pubertăţii.
-
Inflamaţiile
pancreasului (pancreatita
acută hemoragică, pancreatite cronice) şi intervenţiile
chirurgicale pe pancreas.
-
Infecţiile
în special virozele (Picornovirusuri, Virus Coxsakaie 4). Virozele
ar acţiona printr-un proces autoimun. Sunt mai frecvente la copil.
Au mai fost incriminate hepatita epidemică şi parotidita urliană.
-
unele leziuni ale sistemului nervos, unele traume psihice puternice,
diureticele tiazidice, anticoncepţionalele, alcoolismul, fumatul şi
mai ales ateroscleroza pancreasului (rol foarte important în
diabetul senil).
Clasificarea
diabetului zaharat
Se
deosebesc două forme clinice:
-
Diabetul
zaharat insulino dependent, tip I,
în
care secreţia de insulina este absentă. Se întâlneşte mai ales
la copii şi tineri şi mai rar la bătrâni peste 65-70 ani.
Contribuie următorii factori etiologici: ereditatea, afecţiunile
virale, stressul etc.
-
Diabetul
zaharat insulino independent,tipII.
Nu
necesită insulina pentru echilibrare. Apare după 40 de ani, dar
uneori şi la vârste mai tinere.
Evolutia
stadiala a diabetului zaharat
Diabetul
zaharat caracterizat prin hiperglicemie şi glicozurie, poliurie,
polidipsie, polifagie şi scadere în greutate este un stadiu foarte
avansat al bolii. De aceea se apreciază necesitatea prezentării
celor patru stadii din evoluţia diabetului.
-
prediabetul
sau
diabetul potenţial (stadiul I),
care se
poate lua în discuţie când ambii părinţi sunt diabetici, sau
când un părinte şi două rude apropiate sunt diabetice sau în
sfârşit când un părinte şi o rudă apropiată sunt diabetici.
Tot în acest stadiu se înscriu mamele care nasc copii cu o greutate
peste 4,5kg, care nasc feţi morţi, sau care mor la câteva zile
după naştere. Se mai încadrează în acest stadiu femeile care au
prezentat la una sau mai multe sarcini, glicozurie sau toxemie
gravidică şi bineînţeles obezii.
-
diabetul
latent (stadiul
II). Bolnavul
nu prezintă nici un semn, dar proba hiperglicemiei provocate, după
ce s-a adăugat o cantitate de cortizon, are un aspect patologic.
-
diabetul
chimic
(stadiul III) în care curba hiperglicemiei provocate evidenţiază
boala.
-
diabetul
zaharat clinic manifest (stadiul
IV), este
forma clasică care prezintă simptomele patognomonice descrise mai
sus.
Simptomatologie
Triada
clasică (poliurie, polidipsie, polifagie), este o manifestare
tardivă şi apare numai în 25-35% din cazuri. În stadiul iniţial
nu apar aceste simtome, sau nici un alt simptom. De aceea trebuie
subliniat că o glicemie normală nu exclude diabetul. Este nevoie
pentru diagnostic de proba
hiperglicemiei provocate.
Această probă se face prin administrare orală a 450g de glucoza pe
1m2
suprafaţă
corporală, dizolvată în 300 ml apă. O glicemie pe nemâncate
peste 120mg%, sau peste 160mg% la o oră şi de peste 130mg% la 2
ore, impune diagnosticul de diabet zaharat la indivizii până la 45
de ani. După această vârstă valorile glicemiei sunt mai ridicate.
După alţi autori proba hiperglicemiei provocate se poate face şi
în felul următor. Trei zile înainte se consumă alimente la
discreţie, timp de 12 ore se ţine post, şi ,începând cu ora 8
seara, bolnavul nu mai mănâncă. Dimineaţa se recoltează sange
venos pe anticoagulant pentru dozarea glicemiei a jeun
şi
apoi se bea în 5 minute 300ml apă, în care s-au dizolvat 75g
glucoza pulbere (concentratie de 25%). Se recoltează apoi sânge la
o oră şi la 2 ore. Pentru diabet pledează valorile glicemiei
prezentate mai sus.
DIABETUL
ZAHARAT DE TIP I
(INSULINO
DEPENDENT)
Se
echilibrează numai cu insulina. Apare la 15-20% dintre diabetici, în
special sub 40 de ani, slabi (poate apărea şi după 40 de ani).
Debutul este de obicei brutal. Poate apărea şi la copil (diabet
juvenil), la adolescent, dar şi la vârstnici peste 60-65 de ani,
(diabet senil). Cauzele mai frecvente sunt ereditatea şi infecţiile
virale. Debutează uneori prin comă, alteori prin slăbire
progresivă, apetit exagerat, sete intensă cu ingestie exagerată de
lichide şi eliminare de urină mult crescută (până la
15-20litri/zi). Pierderea în greutate variază de la 5-6kg la
20-30kg în timp relativ scurt. Se asociază astenia fizică şi
psihică, anxietatea etc.
Bioumoral apare
hiperglicemia şi glicozuria, iar corpii cetonici sunt prezenţi în
sânge şi urină.
DIABETUL
ZAHARAT DE TIP II,
(INSULINO
INDEPENDENT)
Este
forma cea mai frecventă (60-70%). Apare după 40 de ani, mai ales la
persoane obeze. Debutul este insidios şi evoluţia este progresivă.
Tabloul clinic nu este zgomotos. Uneori este imposibil de stabilit
precoce diagnosticul. Alteori,
diagnosticul este stabilit întâmplător, sau datorită unor
complicaţii (prurit vulvar, balanită, astenie genitală, tulburări
menstruale, eczemă sau piodermite etc).
Frecvent
diagnosticul este revelat de complicaţii grave (arterită cu sau
fără gangrena, afecţiuni coronariene, accidente vasculare
cerebrale, afecţiuni oculare, renale etc).
Aceasta
se datoreşte acţiunii îndelungate a hiperglicemiei asupra vaselor
şi organelor. În general este vorba despre un bolnav obez, care
mănâncă mult, care se ştie gras de ani de zile. Tabloul de
laborator arată hiperglicemie şi uneori glicozurie. Între starea
brutală de debut şi modul insidios de evoluţie, apar multe
tulburări care pot atrage atenţia: astenie, apetit capricios,
polidipsie, slăbire nemotivată. Manifestările descrise sunt de
obicei semne tardive. Tot în tipul II
se
înscrie şi diabetul iatrogen. Acesta apare după tratament
prelungit cu cortizon, sau după diuretice tiazidice (Nefrix). De
obicei formele iatrogene sunt tranzitorii. Din cele prezentate mai
sus reiese obligativitatea efectuării probei hiperglicemiei
provocate în orice suspiciune de diabet zaharat.
Complicatii
produse de diabetul zaharat
Complicatiile bolii
duc anual la decesul a 3,2 milioane de oameni pe intregul glob, fiind
in acelas timp una din principalele cauze de handicap in lume. Dintre
complicatiile cronice ale diabetului zaharat tratat necorespunzator
mentionam: retinopatia diabetica ce poate conduce in final la
cecitate, neuropatia diabetica si afectiuni vasculare datorate
diabetului ce duc in final la amputatii de membre inferioare, infarct
miocardic, accident vascular cerebral, sau nefropatia diabetica a
carei evolutie merge catre insuficienta renala cronica si dializa.
Principii
generale ale tratamentului dietetic
-
bolnavul trebuie să-şi cunoască bine regimul parte şi să-1
respecte intocmai.
-
bolnavul trebuie să fie bine instruit asupra conţinutului glucidic
al alimentelor. El trebuie să cunoască cele trei grupe mai
importante de alimente:
-
alimente care nu conţin glucide, sau care conţin cantităţi
reduse, încât pot fi consumate fără restricţie
-
alimente bogate în glucide, care sunt interzise diabeticului
-
alimente cu glucide în cantităţi moderate, care pot fi consumate,
dar numai în cantităţile stabilite de medic şi numai cu cântarul
-
cantitatea de glucide consumate zilnic va fi cât mai apropiată de
aceea a individului normal, ţinându-se seama de munca depusă,
vârstă şi sex
-
raţia calorică va corespunde necesarului caloric al organismului,
în raport cu vârsta, sexul, stările fiziologice şi munca prestată
-
se vor exclude glucidele concentrate: zahăr, produse zaharoase,
făinoase etc.
-
din alimentaţie nu trebuie să lipsească proteinele animale cu mare
valoare biologică (lapte, carne, brânzeturi, ouă, peşte), şi
lipidele vegetale (uleiuri vegetale)
-
pâinea va fi împărţită pe felii şi pe mese, cât mai exact
-
mesele se vor repartiza la ore cât mai precise (dimineaţa, ora 11,
prânz, ora 17 şi seara). Ultima masă va fi servită la ora 22, sub
forma unei mici gustări
-
din alimente să nu lipsească fibrele, deoarece celulozicele, din
legume, fructe, cereale, chiar leguminoase uscate, scad glicemia şi
previn cancerul de colon.
Rolul
efortului fizic in diabetul zaharat
Efortul
fizic este o componentă importantă a tratamentului diabetului,
alături de regim şi medicaţie. Efortul fizic acţionează crescând
în principal utilizarea periferică a glucozei, scade necesarul de
insulina, scade trigliceridele şi colesterolul circulant, creşte
capacitatea de efort, scade greutatea, ameliorează funcţia
respiratorie şi cardiovasculară, reduce stările depresive. Nu se
recomandă exerciţii fizice grele. Exerciţiul fizic moderat se
realizează prin plimbări, alergări, înot, călărit etc.
Solicitările
fizice uşoare ca statul în picioare, îmbrăcatul, desbrăcatul,
scrisul, cusutul etc,
nu pune
probleme. Un exerciţiu fizic chiar moderat, datorită efectului său
hipoglicemiant, necesită ca bolnavul să ia cu el 10-20g glucide
pentru prevenirea hipoglicemiei. Este bine ca diabeticul să
folosească în aceste împrejurări, glucide uşor absorbabile şi
să practice exerciţiile fizice după masă. Exerciţiile fizice
sunt cu atât mai necesare, cu cât combat şi sedentarismul, sau
obezitatea când e cazul, factori favorizanţi ai aterosclerozei.
Vârstnicii trebuie să evite exerciţiile fizice obositoare, dar
mişcările, plimbările, diferite îndeletniciri sunt
indispensabile.
Tratamentul cu
insulina
Pentru
diabeticul de tip I,
insulinodependent,
insulina este indispensabilă. Se administrează subcutanat şi în
cazuri cu totul speciale i.v. (come diabetice). Există insuline cu
acţiune rapidă şi insuline cu acţiune lentă. Dintre cele cu
acţiune
rapidă se foloseşte în principal insulina obişnuită, cristalină
sau ordinară. Tot cu acţiune rapidă, este insulina
Actropid,
care nu
da rezistenţă, nu da reacţii alergice şi este mai bine suportată.
Pe cale subcutanată, activitatea hipoglicemiantă începe cam la
20-30 minute de la injectare şi dispare în 6-7 ore. Pe cale i.v.
începe imediat şi dispare în 90 de minute. Ca regulă generală,
bolnavul îşi va injecta singur insulina, de 2 sau 3 ori pe zi, cu
15 minute înaintea fiecărei mese principale (dimineaţa, prânz şi
seara). Flacoanele de insulina se păstrează tot timpul la frigider
şi la loc uscat, înainte de administrare, flaconul este încălzit
la temperatura camerei şi se agită până se omogenizează.
Tratamentul
cu antidiabetice orale
Se
foloseşte în diabetul zaharat tip II
(insulino
independent). Sunt folosite fie sulfamide hipoglicemiante, fie
biguanide.
1.
Sulfamide
hipoglicemiante:
Tolbutamida, Clorpropamida, Tolazamida, Glibenclamida, Gliclazida,
Glimepirida etc. Contraindicaţii:
diabetul
zaharat tip I,
cetoacidoza,
sarcina la o diabetică, diabeticul operat pre şi post operator până
în faza de convalescenţă, diabet asociat cu hipotiroidism,
insuficienţă ovariană, insuficienţă hepatică şi renală,
complicaţii infecţioase, de nutriţie şi alergie.
Efecte
secundare:
hipoglicemii
mai ales la bătrâni cu insuficienţă renală, leucopenie, reacţii
alergice (urticarie, eczeme, hipotiroidism, hipersecreţie gastrică).
2.
Biguanidele:
Meguan, Glucofageul. Biguanidele
acţionează hipoglicemiant, crescând utilizarea periferică a
glucozei şi scăzând resorbţia intestinală. Acţionează când
există insulina în circulaţie (proprie sau introdusă). Sunt
întrebuinţate şi în combaterea obezităţii, deoarece scad pofta
de mâncare şi grăsimile circulante. Indicaţia lor specială este
la diabeticii obezi. Biguanidele se pot asocia şi tratamentului cu
insulina sau cu sulfamide. Sunt contraindicate în acitocetoză, comă
diabetică, complicaţii infecţioase, intervenţii chirurgicale,
sarcină, boli de ficat sau rinichi, intoleranţă digestivă,
denutriţie. Ca efecte secundare pot apare: tulburări
gastrointestinale (inapetenţă, greţuri, diaree, dureri
epigastrice), creşterea uşoară a tensiunii arteriale etc.