RINOLOGIA
Este
ştiinţa care se ocupă cu studiul nasului şi al organelor anexe.
Anatomia
nasului şi a sinusurilor
Fosele
nazale au rol în apărare de infecţii a căilor respiratorii, în
vorbire prin funcţia de cavitate de rezonanţă şi în declanşarea
unor reflexe. Organul mirosului este constituit din porţiunea
superioară
a
mucoasei,
care este diferenţiată ca organ receptor la excitanţii
chimici
aduşi de aer.
Scheletul
nasului este format din:
- 1. Oasele nazale
- 2. Montantul osului maxilar – alcatuieste peretele lateral osos al nasului
- 3. Septul nazal – cartilaj unic ce desparte ca un perete cele doua nari
- 4. Cartilajele alare superioare (se mai numesc si cartilaje triunghiulare)
- 5. Cartilajele alare inferioare
In
interior, narile sunt acoperite de o membrana bine vascularizata
numita mucoasa.
Aceeasi mucoasa capitoneaza si cornetele
nazale,
structuri care confera interiorului nasului un aspect de labirint.
Rolul acestor cornete este de a maximiza contactul aerului inspirat
cu mucoasa. Astfel aerul care ajunge prin faringe, laringe si trahee
in plamani, este incalzit si purificat. Pe peretii laterali ai
foselor nazale se afla cate trei reliefuri rulate in forma de pâlnie,
situate unul deasupra altuia, numite
cornete
(superior, mijlociu si inferior).
Sinusurile
au
rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea
şi umidificarea aerului
respirat.
Sinusurile
sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi
acoperite de o mucoasa identica cu cea care acopera fosele nazale.
Ele se deschid in nas.
Semiologia
nasului
Anosmie
– abolirea
mirosului. Interesează simultan mirosul
şi
gustul.
Cauze:
- obstrucţia nazală mecanică (deviaţie de sept, tumori, rinita acută şi cronică hipertrofică, alergia nazală), se opun pătrunderii particulelor odorinectoare către zona olfactivă.
- Atrofia, alterarea epiteliului olfactic (intoxicaţii cu nicotină, mediu cu Crom, Ciment, Plumb,
vulcanizare
cauciuc; folosirea abuzivă a picăturilor de nas
- Nevrite olfactive: gripa, viroze neurotrope
- Secţionarea filetelor olfactive: fracturi frontobazale
- Lipsa de funcţionare a epiteliului olfactiv
- Atrofia nervului olfactiv – proces de îmbătrânire, abuzul de mirosuri, avitaminoza
|
Diagnosticul |
anosmiilor
|
se
bazeaza pe
interogatoriu,
|
rinoscopie
|
anterioara,
|
rinoscopie
|
|
posterioara, |
examenul
|
functiei
respiratorii nazale si
|
examenul
functional olfactiv |
calitativ
si
|
|
|
cantitativ. |
|
|
|
|
|
- Clasificare:
- Totala: traum. Occipitale, tumori cerebrale
- Partiala: traum. parietale
- Tranzitorie: anosmii de cauza inflamatorie
- Definitiva: traum. Occipitale, tumori cerebrale, atrofia receptorului periferic si infectiuni ale filetelor nervoase
- Bilaterala: traum. Occipitale, tumori cerebrale
- Unilaterala: anosmii de cauza mecanica
- Precoce: tumori cerebrale
- Tardiva
- Paradoxala, senzitivo-senzoriala : anosmia isterica (conservarea perceperii
senzatiilor
gustative)
Cacosmia
– perceperea
de către o persoană sau de anturaj a unor mirosuri urâte ce par a
proveni din
căile
aerodigestive superioare.
Rinoreea
– prezenţa
secreţiilor apoase/mucoase/muco-purulente la nivelul nasului.
Hidroree
–
hipersecreţie nazală (apoasă), neparoxistică, scurgere
permanentă, fără stranut,
fără
lacrimare de lichid seros din ambele narine – Coriza banala, rinita
alergica
Rinoree
purulentă –
secreţie groasă, galben-verzui uni sau bilaterală –
sinuzita
anterioara
supurată,
sinuzita supurată bilaterală, rinita cronică purulentă
Secreţie
crusoasă –
cruste
galben-verzui, greu de detaşat – rinita atrofică.
Obstrucţia
nazală =Insuficienţa respiratorie nazală tulburare
a funcţiei respiratorii a nasului prin
obstacole
în fosele nazale: obstacol mecanic (deviaţii de sept nazal simple
sau duble, hipertrofia cornetelor, polipoza nazală, fibroame,
cancerul etmoidomaxilar, vegetaţii adenoide) sau obstacol funcţional
(inflamaţia mucoasei, vasodilataţie locală). Clinic:
senzatie de greutate in respiratie, uni/bilaterala, voce nazonata,
bilaterala/partiala, absoluta/relativa., rinofonie (vorbire pe nas).
- ACUTA: inflamatii acute ale mucoasei nazale
- PROGRESIVA: rinita cronica hipertrofica, polipi mucosi
- PERMANENTA: vegetatii adenoide, deviatii de sept
- EVOLUTIE INSIDIOASA: compensare prin respiratie bucala, sforait nocturn, apnee de somn, obseala matinala, gura si gat usact la trezire dimineata
Hemoragia
nazală = Epistaxis = scurgere
de sânge prin nas (rinoragia), picătură cu picătură.
Cauze:
Locale: eroziunea
capilarelor din pata vasculara (Kisselbach)
–
traumatism,
zgarietura
cu unghia; Inflamatii acute si cronice ale mucoasei nazale; Tumori
ale cavitatilor nazale . Generale:
HTA,
Ateroscleroza ; Tulburari de coagulare: hemofilie, trombocitopenie,
Tratament cu
anticoagulante.
Traumatice:
fracturi ale bazei craniului, fractura lamei ciuruite a etmoidului,
fractura piramidei nazale, intervenţii chirurgicale asupra foselor
nazale. Factori
favorizanţi:
alcoolul, exerciţii fizice, ascensiune, băi de soare prelungite,
munca la temperaturi înalte, munca la mare adâncime.
Tratamentul
epistaxisului.
– Forme
usoare:
compresiunea
digitala a aripii nazale pe sept/ aplicarea unui tampon de vata
imbibata
in apa oxigenata in nara sangeranda.; Cauterizare chimica a petei
vasculare
– Forme
mijlocii
(leucemii,
insuficienta renala): aplicarea locala de tampoane biologice
(Gelaspon)/
tamponament anterior, hemostatice generale
– Forme
severe:
tamponament
anterior si posterior, Ligatura arterei carotide externe, a.
etmoidala
anterioara, Embolizari arteriale selective
ATENTIE
!!! HIPERTENSIVII SUNT LASATI SA SANGEREZE – DEPLETIE SANGUINA
(epistaxisul
este o supapa de siguranta – se evita astfel un AVC)
Patologia
nasului şi sinusurilor
Afecţiunile
inflamatori ale nasului şi cavităţilor anexe
Rinita
acută banală (Coriza acută). Are
origine virală, fiind urmată la 2-3 de infecţie bacteriană
(prin
exacerbarea florei saprofite locale). Germenii microbieni cel mai
frecvent incriminaţi sunt:
Streptococcus
pneumoniae, Staphilococcus aureus, Strept. Pzogenes, Klebsiella
Pneumoniae, H. Influenzae. Este favorizată de frig, umezeală,
schimbaări bruşte de temperatură şi de factori locali nazali
(deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, vegetaţii adenoide).
Factorii generali ca alergia, tulburări endocrine, denutriţia,
surmenajul joacă un rol favorizant. Afecţiunea poate apare endemic
în perioadele reci, chiar de mai multe ori pe an. Mucoasa nazală la
debut prezintă vasoconstricţie dupa care urmează perioada de
vasodilataţie, cu edem local, hipersecreţie şi infiltrat
inflamator limfoplasmocitar.
Boala
debutează prin semne
generale:
indispoziţie, febră, curbatură, usturimi în gât, mialgii,
artralgii, frisoane; şi semne
locale:prurit
nazal, obstrucţie nazală, strănuturi, supă 1-2 zile apare
rinoreea apoasă, cefalee frontală prin obstrucţia canalului
fronto-nazal, hiposmie, anosmie, hipoacuzie, acufene. Dupa24 de ore
secreţia seromucoasă devine muco-purulentă prin infecţie
bacteriană. Treptat secreţia diminuă şi în 6-8 zile dispar toate
semnele de boală şi apare vindecarea. Uneori rinita acută se poate
complica cu sinuzite, otite, laringotraheite, bronşite, amigdalite
acute. Tratamentul
este
simptomatic. Obstrucţia nazală se combate prin soluţii
vasoconstrictoare
(instilaţii,
pulverizaţii, aerosoli); la copii se administrează ser fiziologic.
Combaterea febrei se realizează cu antitermice (Aspirină,
Algocalmin, Paracetamol), pentru creşterea rezistenţei organismului
– proteinoterapie sau vitaminoterapie.
Rinita
acută banală a sugarului. Clinic:
strănuturi, rinoree apoasă, febră, obstrucţie nazală,
alimentaţie
dificilă, scădere ponaderală. Evoluţia bolii poate fi favorabilă
şi se vindecă în 7-8 zile. Dacă secreţia devine muco-purulentă
pot apărea complicaţii (otite, bronşite acute, tulburări
digestive).
Rinite
acute specifice.
Rinita
gripală apare
în
epidemiile de gripă, cu febră ridicată (39-40°C), curbatură,
cefalee,
meningism,
are debut brutal şi se complică cu otite, sinuzite, laringite.
Epistaxisul este frecvent. După vindecare rămân cefalee rebelă,
tuse spasmodică, anosmie.
Rinita
rujeolică, scarlatinoasă, varicelică există
în cursul bolilor infecţioase, unde reprezintă
manifestarea
lor de debut.
Rinita
cronică catarală se
prezintă ca un guturai permanent cu obstrucţie nazală prelungită
şi
secreţii
abundente mucoase sau mucopurulente, galben-verzui. Produce tuse şi
tulburări digestive în urma căderii secreţiilor în laringe şi
trahee şi a deglutiţiei lor. Tratamentul urmăreşte îndepărtarea
cauzelor favorizante locale (deviaţii de sept, hipertrofii de
cornete, sinuzite cronice, vegetaţii adenoide) şi a cauzelor
generale (tratarea limfantismului, a diatezei exudative, alergiei,
carenţelor vitaminice, a deficitului endocrin). Sunt indicate cure
crenoterapice sulfuroase şi alcaline în staţiuni balneoclimaterice
(Govora, Slănic Moldova, Herculane), suflatul corect al nasului,
instilaţii sau pulverizaţii cu soluţii de vitamina A+D, hiposulfit
de sodiu 5% .
Rinita
cronică hipertrofică este
caracterizată prin obstrucţie nazală permanentă, cu absenţa
secreţiilor.
Se prezintă sub două forme evolutive: faza vasomotorie sau
congestivă şi faza parenchimatoasă. Rinita cronică hipertrofică
este secundară unor rinite acute repetate, recidivante. În faza
congestivă, obstrucţia nazală este variabilă şi dependentă de
schimbările de temperatură, de prânzuri abundente, de decubit (se
obturează fosa de pe partea pe care doarme bolnavul = rinita în
balanţă). Obstrucţia nazală este produsă de prezenţa cornetelor
nazale care sunt mărite şi se retractă la vasoconstrictoare.
Insuficienţa respiratorie nazală este permanentă, constantă, fără
să fie influenţată de poziţia bolnavului. Hipertrofia poate să
intereseze tot cornetul inferior sau să fie localizată numai la
nivelul cozii (vizibilă la rinoscopia posterioară). În faza
congestivă, tratamentul urmăreşte reducerea volumului cornetelor
inferioare, prin injecţii intracornetale cu hidrocortizon sau cu
soluţii
sclerozante,
cauterizare chimică cu acid cromic 1/3 sau galvano-cauterizare. În
faza parenchimatoasă sau conjunctivă se îndepartează chirurgical
excesul de mucoasă hipertrofiată (mucotomie sau ablaţia cozilor de
cornete).
Se vor îndepărta cauzele favorizante locale şi generale.
Rinita
cronică atrofică. Din
punct de vedere clinic sunt cunoscute două varietăţi de rinită
cronică
atrofică : rinita atrofică simplă şi ozena (rinita cronică
atrofică cu fetor). O entitate specială o constituie rinita sicca,
afecţiune profesională întâlnită la persoane care lucrează în
mediu cu praf, uscat, cu temperaturi ridicate (turnători,
vulcanizatori, oţelari, sticlari). Rinita atrofică simplă, fără
cruste şi fetiditate, este o consecinţă a rinitelor din bolile
infecto-contagioase, a sinuzitelor cronice (în special etmoidite
cronice) sau a sifilisului şi tuberculozei nazale. Ozena este
caracterizată prin triada simptomatică: atrofie, cruste,
fetiditate. Fetorul caracteristic din ozenă provine din prezenţa
crustelor galben-verzui, formate din secreţia vicioasă nazala,
cruste prezente sub meate, coane şi în restul cavităţii nazale.
Bolnavul nu percepe mirosul dezagreabil datorită atrofiei mucoasei
nazale extinse la nivelul mucoasei olfactive. Este mai frecventa la
femei, debutează la pubertate, ca o rinită cronică mucopurulentă.
Etiologia şi patogenia rămân încă neelucidate (ereditate, lues,
TBC, sideropenie, carenţe vitaminice, infecţii specifice).
Bacteriologia ozenei este diferită, fiind incluse trei tipuri de
germeni:
klebsiella,
corynebacteria si cocobacili. Tratamentul urmăreşte mai multe
obiective locale : debarasarea
foselor
nazale de secreţiile crustoase prin spălături cu ser fiziologic
călduţ şi aplicarea de pomezi unguente; combaterea mirosului
neplacut cu pomezi aromate, pe bază de mentol, combaterea
uscăciunii
şi revitalizarea mucoasei prin badijonări locale cu vit.A,
glicerină iodată, ape iodate - în instilaţii şi aerosoli;
combaterea infecţiei ozenoase prin autovaccin preparat din secreţia
nazală; Se administrează pe cale generală vit A şi C, preparate
din fier, aeroterapie, helioterapie, crenoterapie iodată. Pentru
reducerea volumului foselor nazale se execută operaţii proteice.
Rinita
alergică (Alergia nazo-sinusală)
Este
o formă de manifestare a bolii alergice la nivelul nasului şi
cavităţilor anexe. Sensibilitatea locala a mucoasei nazosinuzale
este rezultatul conflictului dintre diverşi alergeni (digestivi sau
trofalergeni, respiratori sau pneumalergeni, agenţi fizici termici)
şi anticorpii din organism care eliberează o cantitate mare de
histamină, responsabilă de vasodilataţie, creşterea
permeabilităţii vasculare, edem, hipersecreţie glandulară;
alergia se dezvoltă pe un teren predispus ereditar cu diateză
exudativă, tulburări neurovegetative şi disfuncţie endocrină,
carenţă de Calciu, vitamine A, C, D, unele maladii parazitare
(helmintiaza, micoze) sau infecţii bacteriene. Simptomatologia este
dominată de strănuturi repetate, în salve, rinoree apoasă,
obstrucţie nazală alternantă şi progresivă. La examenul obiectiv
rinoscopic mucoasa pituitară apare edemaţiată, palidă şi uşor
violacee (în perioada latenta) sau hiperemică (în perioadele
acute). Examenul citologic al secreţiei nazale pune în evidenţă
prezenţa eozinofilelor, al căror procent este, ca şi în sânge,
crescut. Radiografia SAF(Sinusuri anterioare ale feţei) arată o
îngroşare a mucoasei nazosinuzale, sinusurile prezentând un contur
policiclic.
Tratamentul
general vizează în primul rând : îndepărtarea alergenului -
schimbarea lenjeriei, a produselor cosmetice, îndepărtarea
blănurilor, schimbarea locuinţei sau chiar a localităţii; acţiune
asupra conflictului antigen-anticorp prin metode de desensibilizare
specifică la alergenul depistat prin testele de sensibilizare;
acţiune asupra terenului prin desensibilizare nespecifică -
histaminoterapie, cu diluţii extreme în injecţii interdemice,
tratament neuroendocrin, corticoterapie pe cale generală sau local,
în aerosoli sub formă de Prednison, in doze descrescânde,
aerohelioclimatoterapie; actiune asupra efectelor locale ale
procesului alergic prin antihistaminice de sinteză - Feniramin,
Tavegyl, Clorfenoxamina, Claritine; Tratament local este medicamentos
- injecţii intracornetale cu cortizon şi chirurgical (ablaţia
polipilor).
Sinuzitele
acute.
Sinuzita
acută maxilară.
Cauze:
locale rinorigene
favorizează trecerea inflamaţiei din nas în sinus, prin
continuitate anatomică. Îngustarea orificiului sinusal provoacă
stagnare mucusului şi un deficit de aerare, care permit accentuarea
inflamaţiei şi dezvoltarea infecţiei. Obstacolele
nazale
sunt reprezentate de deviaţia de sept, rinita cronică hipertrofică,
vegetaţiile adenoide, corpii străini nazali, tumorile nazale. Toate
aceste cauze locale determină infectarea fie a sinusului maxilar,
etmoid sau frontal
uni-
sau bilateral. Cauzele
generale
constau din fragilitatea
imunobiologică a terenului
– diateză exudativă, alergie, diabet, avitaminoze, anumite
afecţiuni (gripa, boli infecţioase).
Bacteriologia
întâlnită în sinuzitele acute este dominată de Streptococcus
pneumoniae, Haemophilus influenzae, Strept. Pzogenes, etc. Simptomele
locale subiective constau în: senzaţie de tensiune, plenitudine
intranazal sau hemicranie, durere spontană determinată de efectul
acumulării puroiului şi de nevrita ramurilor nervoase care asigură
sensibilitatea mucoasei, cacosmia cauzată de flora microbiană
anaerobă. Obiectiv se constată congestia mucoasei nazale şi la
bucofaringoscopie secreţii la nivelul peretelui faringian posterior.
La palparea peretelui anterior al sinusului se constată
sensibilitate. Examenul radiologic al sinusurilor paranazale arată o
creştere a densităţi sinusale, nivel de lichid în sinusul
maxilar.
Sinuzita
acută frontală.
Se
manifestă prin durere cu o periodicitate caracteristică, apare
dimineaţa la ore fixe, atinge intensitate maximă către prânz,
după care cedează odată cu eliminarea de puroi pe nas (colici
frontale). Durerea este explicată de prezenţa mecanică a
puroiului, care se acumulează în timpul nopţii în sinusul fronal,
iar dimineaţa, datorită poziţiei anatomice a canalului
fronto-nazal, puroiul apasă pe mucoasa inflamată şi încearcă
sa-şi facă loc, până îl străbate în toată lungimea sa şi se
elimină. La palpare, regiunea frontală sinuzală este dureroasă.
Tratamentul
constă în administrarea de antibiotice (Amoxicilină, Penicilină,
Augmentin, Cedax), decongestionante nazale, analgezice,
antiinflamatorii. Evoluţia sinuzitelor acute este favorabilă sub
tratament, însă netratate, pot să genereze complicaţii, prin
extinderea procesului infecţios la organele din jur.
Sinuzitele
cronice. Cronicizarea
unei sinuzite acutre apare în urma nediagnosticării sau netratării
la
timp
a puseului acut sau poate fi determinată de fragilitatea
constituţională a mucoasei respiratorii (alergie, boli cronice,
tulburări metabolice). Sinuzita cronică maxilară este total
nedureroasă în afara puseelor de acutizare. Totul se rezumă la o
rinoree purulentă unilaterală, mai mult sau mai puţin abundentă,
însoţită de o scurgere la nivelul peretelui posterior al
faringelui. Diagnosticul de sinuzită cronică se stabileşte pe
simptomatologia subiectivă, pe semne obiective şi pe investigaţii
paraclinice. Evoluţia sinuzitelor cronice tratate este favorabilă.
Corpii
străini nazali.
Sunt
întîlniţi cu precădere la copii şi sunt introduşi pe cale
narinară, fiind, de obicei, unilaterali. Natura corpilor străini
este variată, începând de la boabe de porumb, fasole, jucării -
bile, mărgele, fragmente din plastic, până la nasturi, gumă,
burete, hârtie. Aceşti corpi străini nazali sunt introduşi din
joacă (curiozitate, inventivitate). O altă cale de pătrundere este
cea coanală -când sunt proiectate din gură, în timpul
alimentaţiei, diverse fragmente, când apare un acces de tuse,
strănut, râs. Cu totul excepţional, pătrund corpi străini nazali
pe cale externă, în cursul traumatismelor (accidente de muncă,
circulaţie) sau se formează prin depunere de săruri de calciu
peste un mic fragment ignorat - aşa-zişii corpi străini endogeni
sau rinoliţi. Simptomele se caracterizează prin obstrucţie nazală,
unilaterală, senzaţie de gâdilătură, strănut, hidroree. Dacă
existenţa corpului străin este ascunsa sau
este
ignorată, apare rinoreea purulentă fetidă. Diagnosticul este uşor
de stabilit din anameză, iar rinoscopia anterioara certifică
existenţa corpului străin nazal. Corpii străini se extrag pe calea
pe care au patruns. Excepţie fac corpii străini nazali care au
intrat prin orificiile coanale .
Traumatismele
nasului
Având
în vedere poziţia centrală - în mijlocul feţei - a nasului,
acesta este frecvent supus la diverse traumatisme.
Etiopatogenia
lezării piramidei nazale este legată de accidente de muncă, de
circulaţie, agresiune individuală, accidente casnice.
Simptomatologia este strâns legată de formele anatomo-clinice. Cea
mai simplă formă clinică este escoriaţia
piramidei nazale,
unde este interesat numai stratul tegumentar, cu aspect de
zgârietură.
Urmează
contuzia
care reprezintă zdrobirea ţesuturilor, fără lezuni de
continuitate, care determină echimoze şi hematoame. Nu necesită
tratament pe cale generală, ci numai local, igiena cu antiseptice,
comprese reci.
Plăgile
pot
fi superficiale sau profunde, transfixiind cartilajele alar,
triunghiular sau să descopere
oasele
proprii nazale, având marginile netede sau neregulate. Necesită
toaleta cu apă oxigenată, cloramină, sutura şi, pe cale generală,
tratament cu antibiotice. Oasele proprii nazale pot fi traumatizate,
în funcţie de agresivitatea agentului cauzal, sub formă de fisură
sau de fractură
simplă cu deplasare sau fractură cominutivă cu deplasare. Oasele
roprii pot fi fracturate singure sau în contextul unei agresiuni mai
violente când pot fi interesate şi oasele vecine - ramurile montate
ale maxilarelor, septul nazal, sinusurile paranazale, orbita- sau pot
apare în cadrul unui traumatism cranio-cerebral şi pot fi
traumatisme închise (fără plagă) sau deschise (cu plagă).
Deformările şi aspectul clinic sunt dependente de mecanismul de
producere al fracturii, de forţa şi direcţia loviturii
.
Bolnavii cu fractura oaselor proprii nazale acuză epistaxis, durere
nazală, obstrucţie nazală, prezenţa sau absenţa plăgii nazale,
înfundarea piramidei nazale (când agentul traumatizant acţioneaza
antero-posterior) sau laterodeviere (când lovitura este laterală),
crepitaţii osoase şi mobilitate anormală la palpare. La inspecţie
se observă chimoze palpebrale )în ochelari), cu lărgirea distanţei
interpalpabrale. Radiografia piramidei nazale stabileşte tipul de
fractură. Tratamentul urmăreşte reducerea ortopedică a focarului
de fractură cu contenţia internă şi externă a piramidei nazale,
care se menţine timp de 5 zile, sub protecţie antibiotică şi
antialgice. La nivelul septului nazal se întâlnesc hematoame,
luxaţii şi fracturi.
Hematomul
septului se
manifestă prin durere, senzaţie de jenă şi tensiune intranazală,
obstrucţie
nazală
totală, bilaterală, anosmie, rinolalie închisă. Colecţia de
sânge se găseşte între pericondru şi cartilajul patrulater,
ducând la bombarea septului în bisac (vizibilă la rinoscopia
anterioară). Ea se poate resorbi spontan (hematom mic), se poate
infecta secundar (abces al septului) sau organiza fibros (îngroşare
definitivă a septului).
Hematomul
de sept beneficiază de tratament chirurgical, prin incizie şi
drenare, urmate de tamponament anterior bilateral 24-48 ore,
antibiotice. Acelaşi tratament şi pentru abcesul de sept. Luxaţiile
nasului interesează
oasele proprii şi cartilajul septal. Lovitura laterală luxează
oasele
proprii
nazale, modificând forma rădăcinii nasului. Dacă lovitura
actionează antero-posterior se produce luxaţia cartilajului
condrovomerian (fractura Jarjaway). În aceste forme de luxaţie
16
sepractică
reducerea imediată cu ajutorul unei pense, introdusă în fosele
nazale, iar contenţia se face prin tamponament anterior unilateral
(de partea
luxată).
Tumorile
foselor nazale, sinusuri
Tumori
benigne. Simptomatologia:
obstrucţie nazală.
- Papiloamele foselor nazale, formaţiuni conopidiforme galben-cenuşii, inflamate la nivelul vestibulului narinar al foselor nazale . Etiologia virală a fost demonstrată. Tratament – excizie chirurgicală.
- Osteomul foselor nazale – proliferare osoasă situată în porţiunea înaltă a foselor nazale
- Condromul – tumoră cartilaginoasă localizată în ½ inferioară a septului cartilaginos
- Polipul sângerând al septului nazal – formaţiune angiofibromatoasă pediculată situată la nivelul petei vasculare. Simptomatologie – epistaxis unilateral, repetat şi obstrucţie nazală de aceeaşi parte. Tratamentul este chirurgical.
- Mucocelul etmoidofrontal – se dezvoltă prin retenţia de mucus la 2 sau mai multe celule etmoidale. Infecţia sinusală cronică, traumatismele, corpii străini nazo-sinusali pot determina obstrucţia orificiului de drenaj, al celi etmoidal sau al canalelor fronto-nazale. Blocajul ostial determină formarea unui chist de retenţie (mucocelul) care cu timpul , capătă dimensiuni considerabile, producând eroziunea pereţilor osoşi.
Tumori
maligne.
- Cancerele piramidei nazale – au caracterul cancerului de piee şi se dezvoltă pe leziuni preexistente, inflamatorii sau tumorale benigne. Clinic: ulceraţie sângerândă.
- Cancerele foselor nazale şi sinusurilor paranazale – 7% din totalul tumorilor ORL. În etiologia tumorală factorii favorizanţi sunt unele produse chimice poluante, răşini lemnoase.
