O.R.L. si nursing O.R.L. ,C3 RINOLOGIA


RINOLOGIA


Este ştiinţa care se ocupă cu studiul nasului şi al organelor anexe.




Anatomia nasului şi a sinusurilor

Fosele nazale au rol în apărare de infecţii a căilor respiratorii, în vorbire prin funcţia de cavitate de rezonanţă şi în declanşarea unor reflexe. Organul mirosului este constituit din porţiunea superioară a mucoasei, care este diferenţiată ca organ receptor la excitanţii chimici aduşi de aer.

Scheletul nasului este format din:
  • 1. Oasele nazale
  •  2. Montantul osului maxilar – alcatuieste peretele lateral osos al nasului

  • 3. Septul nazal – cartilaj unic ce desparte ca un perete cele doua nari

  • 4. Cartilajele alare superioare (se mai numesc si cartilaje triunghiulare)

  • 5. Cartilajele alare inferioare

In interior, narile sunt acoperite de o membrana bine vascularizata numita mucoasa. Aceeasi mucoasa capitoneaza si cornetele nazale, structuri care confera interiorului nasului un aspect de labirint. Rolul acestor cornete este de a maximiza contactul aerului inspirat cu mucoasa. Astfel aerul care ajunge prin faringe, laringe si trahee in plamani, este incalzit si purificat. Pe peretii laterali ai foselor nazale se afla cate trei reliefuri rulate in forma de pâlnie, situate unul deasupra altuia, numite

cornete (superior, mijlociu si inferior).

Sinusurile au rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea şi umidificarea aerului respirat.

Sinusurile sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi acoperite de o mucoasa identica cu cea care acopera fosele nazale. Ele se deschid in nas.






Semiologia nasului

Anosmie – abolirea mirosului. Interesează simultan mirosul şi gustul.

Cauze:

  • obstrucţia nazală mecanică (deviaţie de sept, tumori, rinita acută şi cronică hipertrofică, alergia nazală), se opun pătrunderii particulelor odorinectoare către zona olfactivă.

  • Atrofia, alterarea epiteliului olfactic (intoxicaţii cu nicotină, mediu cu Crom, Ciment, Plumb,

vulcanizare cauciuc; folosirea abuzivă a picăturilor de nas

  • Nevrite olfactive: gripa, viroze neurotrope

  • Secţionarea filetelor olfactive: fracturi frontobazale

  • Lipsa de funcţionare a epiteliului olfactiv

  • Atrofia nervului olfactiv – proces de îmbătrânire, abuzul de mirosuri, avitaminoza

Diagnosticul
anosmiilor
se bazeaza pe interogatoriu,
rinoscopie
anterioara,
rinoscopie
posterioara,
examenul
functiei respiratorii nazale si
examenul functional olfactiv
calitativ si
cantitativ.











  • Clasificare:

  • Totala: traum. Occipitale, tumori cerebrale

  • Partiala: traum. parietale

  • Tranzitorie: anosmii de cauza inflamatorie
  • Definitiva: traum. Occipitale, tumori cerebrale, atrofia receptorului periferic si infectiuni ale filetelor nervoase

  • Bilaterala: traum. Occipitale, tumori cerebrale

  • Unilaterala: anosmii de cauza mecanica

  • Precoce: tumori cerebrale

  • Tardiva

  • Paradoxala, senzitivo-senzoriala : anosmia isterica (conservarea perceperii

senzatiilor gustative)

Cacosmia – perceperea de către o persoană sau de anturaj a unor mirosuri urâte ce par a proveni din căile aerodigestive superioare.

Rinoreea – prezenţa secreţiilor apoase/mucoase/muco-purulente la nivelul nasului.

Hidroree – hipersecreţie nazală (apoasă), neparoxistică, scurgere permanentă, fără stranut, fără lacrimare de lichid seros din ambele narine – Coriza banala, rinita alergica

Rinoree purulentă – secreţie groasă, galben-verzui uni sau bilaterală – sinuzita anterioara supurată, sinuzita supurată bilaterală, rinita cronică purulentă

Secreţie crusoasă cruste galben-verzui, greu de detaşat – rinita atrofică.

Obstrucţia nazală =Insuficienţa respiratorie nazală tulburare a funcţiei respiratorii a nasului prin obstacole în fosele nazale: obstacol mecanic (deviaţii de sept nazal simple sau duble, hipertrofia cornetelor, polipoza nazală, fibroame, cancerul etmoidomaxilar, vegetaţii adenoide) sau obstacol funcţional (inflamaţia mucoasei, vasodilataţie locală). Clinic: senzatie de greutate in respiratie, uni/bilaterala, voce nazonata, bilaterala/partiala, absoluta/relativa., rinofonie (vorbire pe nas).

  • ACUTA: inflamatii acute ale mucoasei nazale

  • PROGRESIVA: rinita cronica hipertrofica, polipi mucosi

  • PERMANENTA: vegetatii adenoide, deviatii de sept

  • EVOLUTIE INSIDIOASA: compensare prin respiratie bucala, sforait nocturn, apnee de somn, obseala matinala, gura si gat usact la trezire dimineata

Hemoragia nazală = Epistaxis = scurgere de sânge prin nas (rinoragia), picătură cu picătură.

Cauze: Locale: eroziunea capilarelor din pata vasculara (Kisselbach) traumatism, zgarietura cu unghia; Inflamatii acute si cronice ale mucoasei nazale; Tumori ale cavitatilor nazale . Generale: HTA, Ateroscleroza ; Tulburari de coagulare: hemofilie, trombocitopenie, Tratament cu anticoagulante. Traumatice: fracturi ale bazei craniului, fractura lamei ciuruite a etmoidului, fractura piramidei nazale, intervenţii chirurgicale asupra foselor nazale. Factori favorizanţi: alcoolul, exerciţii fizice, ascensiune, băi de soare prelungite, munca la temperaturi înalte, munca la mare adâncime.

Tratamentul epistaxisului.

Forme usoare: compresiunea digitala a aripii nazale pe sept/ aplicarea unui tampon de vata imbibata in apa oxigenata in nara sangeranda.; Cauterizare chimica a petei vasculare
Forme mijlocii (leucemii, insuficienta renala): aplicarea locala de tampoane biologice (Gelaspon)/ tamponament anterior, hemostatice generale

Forme severe: tamponament anterior si posterior, Ligatura arterei carotide externe, a. etmoidala anterioara, Embolizari arteriale selective

ATENTIE !!! HIPERTENSIVII SUNT LASATI SA SANGEREZE – DEPLETIE SANGUINA

(epistaxisul este o supapa de siguranta – se evita astfel un AVC)


Patologia nasului şi sinusurilor

Afecţiunile inflamatori ale nasului şi cavităţilor anexe

Rinita acută banală (Coriza acută). Are origine virală, fiind urmată la 2-3 de infecţie bacteriană (prin exacerbarea florei saprofite locale). Germenii microbieni cel mai frecvent incriminaţi sunt:

Streptococcus pneumoniae, Staphilococcus aureus, Strept. Pzogenes, Klebsiella Pneumoniae, H. Influenzae. Este favorizată de frig, umezeală, schimbaări bruşte de temperatură şi de factori locali nazali (deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, vegetaţii adenoide). Factorii generali ca alergia, tulburări endocrine, denutriţia, surmenajul joacă un rol favorizant. Afecţiunea poate apare endemic în perioadele reci, chiar de mai multe ori pe an. Mucoasa nazală la debut prezintă vasoconstricţie dupa care urmează perioada de vasodilataţie, cu edem local, hipersecreţie şi infiltrat inflamator limfoplasmocitar.

Boala debutează prin semne generale: indispoziţie, febră, curbatură, usturimi în gât, mialgii, artralgii, frisoane; şi semne locale:prurit nazal, obstrucţie nazală, strănuturi, supă 1-2 zile apare rinoreea apoasă, cefalee frontală prin obstrucţia canalului fronto-nazal, hiposmie, anosmie, hipoacuzie, acufene. Dupa24 de ore secreţia seromucoasă devine muco-purulentă prin infecţie bacteriană. Treptat secreţia diminuă şi în 6-8 zile dispar toate semnele de boală şi apare vindecarea. Uneori rinita acută se poate complica cu sinuzite, otite, laringotraheite, bronşite, amigdalite acute. Tratamentul este simptomatic. Obstrucţia nazală se combate prin soluţii vasoconstrictoare (instilaţii, pulverizaţii, aerosoli); la copii se administrează ser fiziologic. Combaterea febrei se realizează cu antitermice (Aspirină, Algocalmin, Paracetamol), pentru creşterea rezistenţei organismului – proteinoterapie sau vitaminoterapie.

Rinita acută banală a sugarului. Clinic: strănuturi, rinoree apoasă, febră, obstrucţie nazală, alimentaţie dificilă, scădere ponaderală. Evoluţia bolii poate fi favorabilă şi se vindecă în 7-8 zile. Dacă secreţia devine muco-purulentă pot apărea complicaţii (otite, bronşite acute, tulburări digestive).

Rinite acute specifice.

Rinita gripală apare în epidemiile de gripă, cu febră ridicată (39-40°C), curbatură, cefalee, meningism, are debut brutal şi se complică cu otite, sinuzite, laringite. Epistaxisul este frecvent. După vindecare rămân cefalee rebelă, tuse spasmodică, anosmie.

Rinita rujeolică, scarlatinoasă, varicelică există în cursul bolilor infecţioase, unde reprezintă manifestarea lor de debut.

Rinita cronică catarală se prezintă ca un guturai permanent cu obstrucţie nazală prelungită şi secreţii abundente mucoase sau mucopurulente, galben-verzui. Produce tuse şi tulburări digestive în urma căderii secreţiilor în laringe şi trahee şi a deglutiţiei lor. Tratamentul urmăreşte îndepărtarea cauzelor favorizante locale (deviaţii de sept, hipertrofii de cornete, sinuzite cronice, vegetaţii adenoide) şi a cauzelor generale (tratarea limfantismului, a diatezei exudative, alergiei, carenţelor vitaminice, a deficitului endocrin). Sunt indicate cure crenoterapice sulfuroase şi alcaline în staţiuni balneoclimaterice (Govora, Slănic Moldova, Herculane), suflatul corect al nasului, instilaţii sau pulverizaţii cu soluţii de vitamina A+D, hiposulfit de sodiu 5% .

Rinita cronică hipertrofică este caracterizată prin obstrucţie nazală permanentă, cu absenţa secreţiilor. Se prezintă sub două forme evolutive: faza vasomotorie sau congestivă şi faza parenchimatoasă. Rinita cronică hipertrofică este secundară unor rinite acute repetate, recidivante. În faza congestivă, obstrucţia nazală este variabilă şi dependentă de schimbările de temperatură, de prânzuri abundente, de decubit (se obturează fosa de pe partea pe care doarme bolnavul = rinita în balanţă). Obstrucţia nazală este produsă de prezenţa cornetelor nazale care sunt mărite şi se retractă la vasoconstrictoare. Insuficienţa respiratorie nazală este permanentă, constantă, fără să fie influenţată de poziţia bolnavului. Hipertrofia poate să intereseze tot cornetul inferior sau să fie localizată numai la nivelul cozii (vizibilă la rinoscopia posterioară). În faza congestivă, tratamentul urmăreşte reducerea volumului cornetelor inferioare, prin injecţii intracornetale cu hidrocortizon sau cu soluţii

sclerozante, cauterizare chimică cu acid cromic 1/3 sau galvano-cauterizare. În faza parenchimatoasă sau conjunctivă se îndepartează chirurgical excesul de mucoasă hipertrofiată (mucotomie sau ablaţia cozilor de

cornete). Se vor îndepărta cauzele favorizante locale şi generale.

Rinita cronică atrofică. Din punct de vedere clinic sunt cunoscute două varietăţi de rinită

cronică atrofică : rinita atrofică simplă şi ozena (rinita cronică atrofică cu fetor). O entitate specială o constituie rinita sicca, afecţiune profesională întâlnită la persoane care lucrează în mediu cu praf, uscat, cu temperaturi ridicate (turnători, vulcanizatori, oţelari, sticlari). Rinita atrofică simplă, fără cruste şi fetiditate, este o consecinţă a rinitelor din bolile infecto-contagioase, a sinuzitelor cronice (în special etmoidite cronice) sau a sifilisului şi tuberculozei nazale. Ozena este caracterizată prin triada simptomatică: atrofie, cruste, fetiditate. Fetorul caracteristic din ozenă provine din prezenţa crustelor galben-verzui, formate din secreţia vicioasă nazala, cruste prezente sub meate, coane şi în restul cavităţii nazale. Bolnavul nu percepe mirosul dezagreabil datorită atrofiei mucoasei nazale extinse la nivelul mucoasei olfactive. Este mai frecventa la femei, debutează la pubertate, ca o rinită cronică mucopurulentă. Etiologia şi patogenia rămân încă neelucidate (ereditate, lues, TBC, sideropenie, carenţe vitaminice, infecţii specifice). Bacteriologia ozenei este diferită, fiind incluse trei tipuri de germeni:

klebsiella, corynebacteria si cocobacili. Tratamentul urmăreşte mai multe obiective locale : debarasarea

foselor nazale de secreţiile crustoase prin spălături cu ser fiziologic călduţ şi aplicarea de pomezi unguente; combaterea mirosului neplacut cu pomezi aromate, pe bază de mentol, combaterea
uscăciunii şi revitalizarea mucoasei prin badijonări locale cu vit.A, glicerină iodată, ape iodate - în instilaţii şi aerosoli; combaterea infecţiei ozenoase prin autovaccin preparat din secreţia nazală; Se administrează pe cale generală vit A şi C, preparate din fier, aeroterapie, helioterapie, crenoterapie iodată. Pentru reducerea volumului foselor nazale se execută operaţii proteice.






Rinita alergică (Alergia nazo-sinusală)

Este o formă de manifestare a bolii alergice la nivelul nasului şi cavităţilor anexe. Sensibilitatea locala a mucoasei nazosinuzale este rezultatul conflictului dintre diverşi alergeni (digestivi sau trofalergeni, respiratori sau pneumalergeni, agenţi fizici termici) şi anticorpii din organism care eliberează o cantitate mare de histamină, responsabilă de vasodilataţie, creşterea permeabilităţii vasculare, edem, hipersecreţie glandulară; alergia se dezvoltă pe un teren predispus ereditar cu diateză exudativă, tulburări neurovegetative şi disfuncţie endocrină, carenţă de Calciu, vitamine A, C, D, unele maladii parazitare (helmintiaza, micoze) sau infecţii bacteriene. Simptomatologia este dominată de strănuturi repetate, în salve, rinoree apoasă, obstrucţie nazală alternantă şi progresivă. La examenul obiectiv rinoscopic mucoasa pituitară apare edemaţiată, palidă şi uşor violacee (în perioada latenta) sau hiperemică (în perioadele acute). Examenul citologic al secreţiei nazale pune în evidenţă prezenţa eozinofilelor, al căror procent este, ca şi în sânge, crescut. Radiografia SAF(Sinusuri anterioare ale feţei) arată o îngroşare a mucoasei nazosinuzale, sinusurile prezentând un contur policiclic.


Tratamentul general vizează în primul rând : îndepărtarea alergenului - schimbarea lenjeriei, a produselor cosmetice, îndepărtarea blănurilor, schimbarea locuinţei sau chiar a localităţii; acţiune asupra conflictului antigen-anticorp prin metode de desensibilizare specifică la alergenul depistat prin testele de sensibilizare; acţiune asupra terenului prin desensibilizare nespecifică - histaminoterapie, cu diluţii extreme în injecţii interdemice, tratament neuroendocrin, corticoterapie pe cale generală sau local, în aerosoli sub formă de Prednison, in doze descrescânde, aerohelioclimatoterapie; actiune asupra efectelor locale ale procesului alergic prin antihistaminice de sinteză - Feniramin, Tavegyl, Clorfenoxamina, Claritine; Tratament local este medicamentos - injecţii intracornetale cu cortizon şi chirurgical (ablaţia polipilor).


Sinuzitele acute.

Sinuzita acută maxilară.

Cauze: locale rinorigene favorizează trecerea inflamaţiei din nas în sinus, prin continuitate anatomică. Îngustarea orificiului sinusal provoacă stagnare mucusului şi un deficit de aerare, care permit accentuarea inflamaţiei şi dezvoltarea infecţiei. Obstacolele nazale sunt reprezentate de deviaţia de sept, rinita cronică hipertrofică, vegetaţiile adenoide, corpii străini nazali, tumorile nazale. Toate aceste cauze locale determină infectarea fie a sinusului maxilar, etmoid sau frontal
uni- sau bilateral. Cauzele generale constau din fragilitatea imunobiologică a terenului – diateză exudativă, alergie, diabet, avitaminoze, anumite afecţiuni (gripa, boli infecţioase).

Bacteriologia întâlnită în sinuzitele acute este dominată de Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Strept. Pzogenes, etc. Simptomele locale subiective constau în: senzaţie de tensiune, plenitudine intranazal sau hemicranie, durere spontană determinată de efectul acumulării puroiului şi de nevrita ramurilor nervoase care asigură sensibilitatea mucoasei, cacosmia cauzată de flora microbiană anaerobă. Obiectiv se constată congestia mucoasei nazale şi la bucofaringoscopie secreţii la nivelul peretelui faringian posterior. La palparea peretelui anterior al sinusului se constată sensibilitate. Examenul radiologic al sinusurilor paranazale arată o creştere a densităţi sinusale, nivel de lichid în sinusul maxilar.

Sinuzita acută frontală.

Se manifestă prin durere cu o periodicitate caracteristică, apare dimineaţa la ore fixe, atinge intensitate maximă către prânz, după care cedează odată cu eliminarea de puroi pe nas (colici frontale). Durerea este explicată de prezenţa mecanică a puroiului, care se acumulează în timpul nopţii în sinusul fronal, iar dimineaţa, datorită poziţiei anatomice a canalului fronto-nazal, puroiul apasă pe mucoasa inflamată şi încearcă sa-şi facă loc, până îl străbate în toată lungimea sa şi se elimină. La palpare, regiunea frontală sinuzală este dureroasă.

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice (Amoxicilină, Penicilină, Augmentin, Cedax), decongestionante nazale, analgezice, antiinflamatorii. Evoluţia sinuzitelor acute este favorabilă sub tratament, însă netratate, pot să genereze complicaţii, prin extinderea procesului infecţios la organele din jur.

Sinuzitele cronice. Cronicizarea unei sinuzite acutre apare în urma nediagnosticării sau netratării la timp a puseului acut sau poate fi determinată de fragilitatea constituţională a mucoasei respiratorii (alergie, boli cronice, tulburări metabolice). Sinuzita cronică maxilară este total nedureroasă în afara puseelor de acutizare. Totul se rezumă la o rinoree purulentă unilaterală, mai mult sau mai puţin abundentă, însoţită de o scurgere la nivelul peretelui posterior al faringelui. Diagnosticul de sinuzită cronică se stabileşte pe simptomatologia subiectivă, pe semne obiective şi pe investigaţii paraclinice. Evoluţia sinuzitelor cronice tratate este favorabilă.

Corpii străini nazali.

Sunt întîlniţi cu precădere la copii şi sunt introduşi pe cale narinară, fiind, de obicei, unilaterali. Natura corpilor străini este variată, începând de la boabe de porumb, fasole, jucării - bile, mărgele, fragmente din plastic, până la nasturi, gumă, burete, hârtie. Aceşti corpi străini nazali sunt introduşi din joacă (curiozitate, inventivitate). O altă cale de pătrundere este cea coanală -când sunt proiectate din gură, în timpul alimentaţiei, diverse fragmente, când apare un acces de tuse, strănut, râs. Cu totul excepţional, pătrund corpi străini nazali pe cale externă, în cursul traumatismelor (accidente de muncă, circulaţie) sau se formează prin depunere de săruri de calciu peste un mic fragment ignorat - aşa-zişii corpi străini endogeni sau rinoliţi. Simptomele se caracterizează prin obstrucţie nazală, unilaterală, senzaţie de gâdilătură, strănut, hidroree. Dacă existenţa corpului străin este ascunsa sau
este ignorată, apare rinoreea purulentă fetidă. Diagnosticul este uşor de stabilit din anameză, iar rinoscopia anterioara certifică existenţa corpului străin nazal. Corpii străini se extrag pe calea pe care au patruns. Excepţie fac corpii străini nazali care au intrat prin orificiile coanale .



Traumatismele nasului

Având în vedere poziţia centrală - în mijlocul feţei - a nasului, acesta este frecvent supus la diverse traumatisme.

Etiopatogenia lezării piramidei nazale este legată de accidente de muncă, de circulaţie, agresiune individuală, accidente casnice. Simptomatologia este strâns legată de formele anatomo-clinice. Cea mai simplă formă clinică este escoriaţia piramidei nazale, unde este interesat numai stratul tegumentar, cu aspect de zgârietură.

Urmează contuzia care reprezintă zdrobirea ţesuturilor, fără lezuni de continuitate, care determină echimoze şi hematoame. Nu necesită tratament pe cale generală, ci numai local, igiena cu antiseptice, comprese reci.

Plăgile pot fi superficiale sau profunde, transfixiind cartilajele alar, triunghiular sau să descopere oasele proprii nazale, având marginile netede sau neregulate. Necesită toaleta cu apă oxigenată, cloramină, sutura şi, pe cale generală, tratament cu antibiotice. Oasele proprii nazale pot fi traumatizate, în funcţie de agresivitatea agentului cauzal, sub formă de fisură sau de fractură simplă cu deplasare sau fractură cominutivă cu deplasare. Oasele roprii pot fi fracturate singure sau în contextul unei agresiuni mai violente când pot fi interesate şi oasele vecine - ramurile montate ale maxilarelor, septul nazal, sinusurile paranazale, orbita- sau pot apare în cadrul unui traumatism cranio-cerebral şi pot fi traumatisme închise (fără plagă) sau deschise (cu plagă). Deformările şi aspectul clinic sunt dependente de mecanismul de producere al fracturii, de forţa şi direcţia loviturii

. Bolnavii cu fractura oaselor proprii nazale acuză epistaxis, durere nazală, obstrucţie nazală, prezenţa sau absenţa plăgii nazale, înfundarea piramidei nazale (când agentul traumatizant acţioneaza antero-posterior) sau laterodeviere (când lovitura este laterală), crepitaţii osoase şi mobilitate anormală la palpare. La inspecţie se observă chimoze palpebrale )în ochelari), cu lărgirea distanţei interpalpabrale. Radiografia piramidei nazale stabileşte tipul de fractură. Tratamentul urmăreşte reducerea ortopedică a focarului de fractură cu contenţia internă şi externă a piramidei nazale, care se menţine timp de 5 zile, sub protecţie antibiotică şi antialgice. La nivelul septului nazal se întâlnesc hematoame, luxaţii şi fracturi.

Hematomul septului se manifestă prin durere, senzaţie de jenă şi tensiune intranazală, obstrucţie nazală totală, bilaterală, anosmie, rinolalie închisă. Colecţia de sânge se găseşte între pericondru şi cartilajul patrulater, ducând la bombarea septului în bisac (vizibilă la rinoscopia anterioară). Ea se poate resorbi spontan (hematom mic), se poate infecta secundar (abces al septului) sau organiza fibros (îngroşare definitivă a septului).

Hematomul de sept beneficiază de tratament chirurgical, prin incizie şi drenare, urmate de tamponament anterior bilateral 24-48 ore, antibiotice. Acelaşi tratament şi pentru abcesul de sept. Luxaţiile nasului interesează oasele proprii şi cartilajul septal. Lovitura laterală luxează oasele proprii nazale, modificând forma rădăcinii nasului. Dacă lovitura actionează antero-posterior se produce luxaţia cartilajului condrovomerian (fractura Jarjaway). În aceste forme de luxaţie

16

sepractică reducerea imediată cu ajutorul unei pense, introdusă în fosele nazale, iar contenţia se face prin tamponament anterior unilateral (de partea

luxată).


Tumorile foselor nazale, sinusuri

Tumori benigne. Simptomatologia: obstrucţie nazală.

  • Papiloamele foselor nazale, formaţiuni conopidiforme galben-cenuşii, inflamate la nivelul vestibulului narinar al foselor nazale . Etiologia virală a fost demonstrată. Tratament – excizie chirurgicală.

  • Osteomul foselor nazale – proliferare osoasă situată în porţiunea înaltă a foselor nazale

  • Condromul – tumoră cartilaginoasă localizată în ½ inferioară a septului cartilaginos

  • Polipul sângerând al septului nazal – formaţiune angiofibromatoasă pediculată situată la nivelul petei vasculare. Simptomatologie – epistaxis unilateral, repetat şi obstrucţie nazală de aceeaşi parte. Tratamentul este chirurgical.

  • Mucocelul etmoidofrontal – se dezvoltă prin retenţia de mucus la 2 sau mai multe celule etmoidale. Infecţia sinusală cronică, traumatismele, corpii străini nazo-sinusali pot determina obstrucţia orificiului de drenaj, al celi etmoidal sau al canalelor fronto-nazale. Blocajul ostial determină formarea unui chist de retenţie (mucocelul) care cu timpul , capătă dimensiuni considerabile, producând eroziunea pereţilor osoşi.

Tumori maligne.

  • Cancerele piramidei nazale – au caracterul cancerului de piee şi se dezvoltă pe leziuni preexistente, inflamatorii sau tumorale benigne. Clinic: ulceraţie sângerândă.

  • Cancerele foselor nazale şi sinusurilor paranazale – 7% din totalul tumorilor ORL. În etiologia tumorală factorii favorizanţi sunt unele produse chimice poluante, răşini lemnoase.