O.R.L. si nursing O.R.L. ,C2 Patologia urechii

Patologia urechii

Corpi străini auriculari.

Sunt animati (insecte, gândaci, musculite, fluturi, viermi etc.) şi neanimati sau inerti

(endogeni ca: dopul de cerumen, dopul epitelial sau exogeni, introduşi accidental sau în jocurile copiilor: caţel de usturoi în durerile de dinti empiric introdus de pacient pentru calmarea durerii, mărgele, guma de sters, bete de chibrit, scobitori, bucati de hârtie etc.).

Cei animaţi provoacă simptome alarmante: durere puternica, ameteli, zgomote auriculare date de deplasarea insectei pe timpan, tulburări reflexe uneori grave (convulsii, chiar sincope).

Dopul de cerumen determină o scădere a auzului, senzaţie de ureche plina, înfundata, apăruta de obicei după o baie sau mai ales dupa o tentativa de curăţare a urechii cu diverse obiecte, manevra total nerecomandata. Dopul de cerumen fiind higroscopic, absoarbe apa si obstrueaza complet conductul, împiedicând astfel accesul sunetului la urechea medie (surditatea).

Extragerea corpilor straini se face prin spălatura cu apă curată la temperatura corpului, cu o seringa specială (seringa Guyon) sau cu o pară de cauciuc. Operaţia trebuie facută de medicul specialist, deoarece exista riscul, daca nu se respecta regula de a dirija jetul de apa spre peretele posterior si superior al conductului să se spargă timpanul (care normal rezista Ia o presiune de până la 2 atmosfere), cu care ocazie se infecteaza urechea medie; Dopul de cerumen vechi, aderent, trebuie înmuiat în prealabil prin instilare în ureche de apa oxigenată sau din amestecul carbonat de sodiu 2 g, glicerină si apa oxigenată câte 10 g, de 5-6 ori pe zi, l-2 zile. Pentru dopurile epiteliale dure se foloseşte pentru înmuiere solutie de acid salicilic 1%, instilat l-2 zile înainte de spălătura auriculară.

Traumatismele urechii

Pot interesa urechea externă, urechea medie sau urechea internă separat sau concomitent. Cele ale urechii externe pot interesa pavilionul auricular, sub forma plăgilor, prin tăiere, prin zdrobire, a contuziilor cu strivirea ţesuturilor fără ruptura învelisului de piele cum ar fi othematomul
(colecţie de serozitate şi sânge între cartilajul pavilionar şi învelisul pericondrocutan al acestuia). Tratamentul îl aplica specialistul otorinolaringolog, care evacueaza colecţia si face un pansament compresiv timp de mai multe zile, în condiţii de perfectă sterilitate, pentru a evita infectarea cu distrugerea cartilajului şi deformarea pavilionului.

Traumatismele urechii medii pot interesa timpanul (ruptura acestuia survine când presiunea aplicată brusc depăşeşte 2 atmosfere, cum ar fi o lovitură de palma pe ureche sau suflul unei explozii sau o cădere pe ureche), conţinutul casei (lanţul de oscioare auditive, ce pot fi luxate sau fracturate) sau pereţii casei timpanului. Astfel, în fracturile de baza ale craniului cu intersectarea urechii si ruptura meningelui apare scurgerea prin ureche a lichidului cefalorahidian, lichid clar sau în cele cu interesarea arterei carotide interne apare o hemoragie fulgeratoare, cataclismica, ce duce la decesul bolnavului;


Otitele medii acute

Reprezintă inflamaţia acută a casei timpanului datorată virusurilor sau microbilor, de obicei apare în cadrul unei infecţii care prinde şi organele vecine (nas, gât, faringe). Prezenţa vegetaţiilor adenoide la copil, a cazurilor de cornete hipertrofice, a corpilor străini, tumori nazale sau rinofaringite favorizează apariţia otitelor.


Formele uşoare (catarale): simptome – scăderea auzului, senzaţie de ureche înfundată, îşi aude vocea în urechea bolnavă (autofonie), aude zgomote în ureche sub forma de vâjâituri, durere în ureche accentuate la tuse, stranut, suflatul nasului, la efort fizic. Tratament: decongestionare nazală (picături în nas + inhalaţii/aerosoli cu alcool mentolat 2%), picături auriculare. În cele mai multe cazuri durerea cedează în câteva zile. Persistenţa cauzelor, suprainfectarea cu un germen virulent poate duce la complicaţii (otita medie acută supurată). Repetarea în timp al catarului otic (aceste otite simple) se poate complica cu scăderea auzului prin scleroza ce interesează conţinutul casei timpanului şi urchea internă, cu pierderea definitivă a auzului.

Otita medie acută supurată. Determinate de suprainfecţia bacteriană (Streptococcus

Pneumoniae, Haemophilus influenyae, Streptococ pzogenes) a unei otite catarale.

Simptome: dureri auriculare violente, pulsatile cu iradiere în ceafă, dinţi şi creştetul capului, febra înaltă (39-40°C), cefalee, surditate accentuată, vâjâituri în urechea afectată, ameţeli, uneori vărsături şi convulsii (în special la copii), insomnie, stare generală modificată. Apasarea cu degetul pe os înapoia urechii (presiune pe apofiza mastoida) provoaca dureri vii, iar la copil, apasarea înaintea urechii (Semnul Tragusului), de asemenea, este foarte dureroasa. Dupa câteva zile, abcesul care s-a format în urechea medie perforeaza timpanul, moment în care simptomele acuzate de bolnav se mai linistesc si apare o secretie purulenta în conductul auditiv extern ce pateaza perna sau scufita la copil. Durerea se linisteste, febra scade. In caz de evolutie favorabila, aceasta diminua progresiv, secretia auriculara se reduce si devine din purulenta, seromucoasa, pentru a disparea în circa 2 saptamâni, perforatia timpanului se închide si auzul revine încet spre normal (în circa o luna). Alteori, în lipsa unui tratament corespunzator, din cauza terenului slabit (diabet, sifilis, tuberculoza, bolnav tarat cu boli de ficat, rinichi, inima, boli infectioase) sau din cauza virulentei deosebite a microbilor, boala se poate complica sau croniciza (cronicizarea fiind ea însasi o complicatie).

Complicaţiile sînt date de propagarea infectiei la grupele celulare mastoidiene (mastoidita acuta), la labirint (labirintita acuta), la venele mari din craniu (tromboflebita sinusului lateral), cu producerea unei septicemii cu abcese diseminate la distanta în alte organe, la meninge (meningita acuta, localizata - închistata - sau generalizata), la nervul facial (paralizii faciale), la muschii gâtului si împrejurul faringelui. Prevenirea bolii se face prin tratamentul corect al tuturor rinitelor si infectiilor de vecinatate, ca si al leziunilor traumatice ale urechii medii, care se pot complica cu otita.

Tratamentul general se face cu antibiotice (penicilina, eritromicina fiind cele mai indicate). Surditatea cedeaza treptat, o data cu reluarea functiei tubei Eustachio, functia auditiva recapatându-se mai rapid prin practicarea de insuflatii de aer în ureche facute de medicul specialist (insuflatii tubare), sau manevra Valsalva facuta de bolnav. Inlaturarea tuturor cauzelor favorizante: obstructia nazala, focarele de infectie din vecinatate (amigdalite, rinosinuzite), tratarea corecta a tuturor infectiilor acute în aceasta regiune duce la prevenirea otitei medii acute supurate.

Otita medie supurata cronica. Este o complicatie a otitei medii supurate acute, favorizata de cauzele mentionate. Exista o forma simpla, asa-zisa otoree tabara sau mezotimpanita (care nu da complicatii grave) si o forma grava, otoreea maligna (care necesita supraveghere si tratament medical de specialitate), ce genereaza complicatii grave, mortale.



Hipoacuzia

Este scăderea parţială într-un grad oarecare a auzului ( a acuităţii auditive) la una sau ambele urechi. Gradul pierderii auzului este stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. În funcţie de aceasta, hipoacuzia se clasifică în: uşoară, moderată, severă sau profundă. În funcţie mecanismul de producere,putem avea: hipoacuzie de transmisie (când este afectată transmisia sunetului prin urechea externă sau medie); percepţie sau neuro-senzorială (atunci când sunetele sunt propagate la nivelul urechii, însă fie nu sunt percepute la nivelul urechii medii, fie la nivel central) sau mixtă (când ambele mecanisme descrise coexistă la aceeaşi ureche.

Hipoacuzia de transmisie. Cauze: conductul auditiv extern este obstruat (corpi straini, inflamaţii, tumori); membrana timpanică este perforată sau imobilă; lanţul osicular este imobil sau întrerupt; barotraume, disfuncţia trompei lui Eustachio sau otita catarală (aerulAmplificatordinurecheaauricularmedie este înlocuit cu lichid).

Hipoacuzia de percepţie. Cauze: Imbătrânirea (presbiacuzie), zgomotele puternice , variatii bruste de presiune (zbor, inot), infectii: parotidita epidemica (oreion), meningita , intoxicatie medicamentoasa (ATB, Aspirina, Diuretice), leziune a urechii interne (afectare virala), atingerea fibrelor nervoase ale nervului auditiv, tumori cerebrale .

Din punct de vedere cantitativ, pierderea de auz se măsoară in Decibeli (dB) (unitatea de măsură a percepţiei intensităţii sunetelor). Câmpul auditiv normal al omului se întinde de la 20 Hz la 20,000 Hz(frecvenţă) şi 1 şi 120dB (intensitate). Vorbim despre hipoacuzie uşoară/discretă atunci când pierderea de auz este între 15-30dB; pierdere moderată de până la 50dB, hipoacuzie accentuată până la 70dB şi de hipoacuzie profundă peste 70dB. La diferite frecvenţe pierderile de auz pot să difere. Hipoacuzia de transmisie nu poate determina o pierdere mai mare de 65dB şi vocea de
conversaţie este încă percepută. Hipoacuzia neuro-senzorială poate avea orice valori, inclusiv pierdere totală a acuităţii auditive.

Surditatea

Este un simptom frecvent întâlnit în bolile urechii, dar si în bolile sistemului nervos, cum ar fi leziuni ale nervului auditiv (neurinomul nervului acustic), leziuni ale trunchiului cerebral, leziuni ale scoartei cerebrale (ramolismente, hemoragii, tumori, leziuni traumatice ce intereseaza câmpurile corticale de integrare auditiva din cortexul lobului temporal).

Definiţie – pierderea auzului prin scăderea bruscă sau progresivă a percepţiei sunetelor.

Cauze – zgomotul, vârsta, dop cerumen, medicaţie ototoxică, traumatisme auriculare/craniene, infecţiile urechii, tumori benigne.

Simptome: auzul redus (estompt), dificultatea de a înţelege ce se vorbeşte în jur, în special când în fundal se aud şi alte sunete sau voci; ascultarea televizorului sau radioului la un volum mai ridicat decât în trecut; evitarea conversaţiei şi interacţiunii sociale; depresia; acufene, otalgie, otoree purulentă/sanguinolentă, vertij.

Clasificare:

  • Surditate ereditară – determinată prin anomalii transmise genetic;

  • Cauze neonatale - sifilis congenital precoce, prematuritate, traumatism obstetrical, anoxie a fătului

  • Cauze postnatale – traumatisme, otite, labirintite, meningite, ototoxicoze

În caz de surditate congenitală sau apărută în primul an de viaţă, mama aduce copilul pentru că acesta nu vorbeşte, mai rar pentru că i se pare că nu răspnde la stimuli sonori. Audiograma obişnuită nu se poate efectua inainte de vârst de 6-7 ani, de aceea se recurge la audiogramă cu potenţial evocat (simultan cu redarea sunetelor se efectuează o înregistrare de tip EEG pentru vizualizarea potenţialelor provocate de stimulii sonori), sau la copilul mai mare se poate realiza audiograma de reflexe condiţionae vizual-auditiv: în momentul în care aude un sunet într-o parte, dreapta sau stânga, apare şi o imagine plăcută şi în acest mod examinatorul poate aprecia care este pragul de auz al copilului.

Dacă surditatea s-a instalat înainte sau în jurul vârstei instalării vorbirii, copilul va fi surdo-mut. Deşi aparatul său fonator (de vorbire) este integru, el nu poate vorbi pentru că nu a auzit cuvintele, nu ştie să le pronunţe şi nu poate controla auditiv propriile emisii sonore. Dacă surditatea a apărut după ce copilul a învăţat să vorbească, bagajul său de cuvinte şi pronunţia vor fi cu atât mai bune cu cât surditatea s-a instalat mai târziu. Lăsat fără o educaţie şi o instrucţie specială, copilul surdo-mut va rămâne izolat de societate, va putea efectua doar activităţi simple şi comunicarea cu semenii va fi dificilă şi parţială.

Tratament. Hipoacuzia neuro-senzorială beneficiază de tratament curativ. Dacă examenul auzului descoperă un prag de 70-80dB, copilul va putea fi protezat, eventual bilateral. El va fi deficient auditiv şi va urma o şcoală normală sau specială după modul de reuşită al protezei, vârsta la care a
fost protezat şi capacităţile intelectuale ale copilului. Scopul şcolii speciale este de a învăţa copilul surdo-mut să citească cuvintele după mişcarea buzelor (labio-lectură) şi să pronunţe cuvinte inteligibile.

Protezarea auditivă. Reprezintă o ameliorare a auzului bolnavului folosind proteza auditivă, aparat ce amplifică şi prelucrează sunetele culese din mediul înconjurător, pentru a fi oferite urechii într-un mod care să suplinească cât mai fidel funcţia deficitară a urechii. Protezele sunt montate în cutii, care se pot purta la nivelul toracelui anterior, retroauricular sau în braţul ochelarilor permanenţi sau intra-auricular (în interiorul conductului auditiv extern). Indicaţiile protezării auditive: hipoacuzie între 30-90dB, obligatoriu bilaterală în condiţiile unui bolnav psihic sănătos (nu se protezează oligofrenii care nu pot înţelege limbajul). Dacă surditatea se poate rezolva chirurgical, se va recomanda intervenţia şi se vor proteza insuccesele chirurgicale, bolnavii cu contraindicaţii sau care refuză operaţia. Contraindicaţiile protezării sunt definitive în cazul în care proteza nu reuşeşte să ofere bolnavului înţelegerea cuvintelor; sau temporare pentru urechile care supurează sau au afecţiuni ale tegumentului conductului.

Imtul cochlear este un aparat electronic care are rolul de a inlocui functia total pierduta a urechii interne, deci este un organ artificial. Imtul cochlear se bazeaza pe faptul ca, desi urechea interna este nefunctionala, terminatiile nervului cochlear sunt capabile sa preia un impuls electric si sa-l transmita pe caile de conducere spre cortexul auditiv. Impulsul este transmis de niste electrozi introdusi in urechea interna prin fereastra rotunda. Auzul oferit de imtul cochlear este rudimentar si diferit de auzul normal, motiv pentru care pacientul imtat trebuie sa urmeze un antrenament special pentru a intelege limbajul vorbit. Progresele tehnologice fac ca performantele noilor modele sa fie tot mai bune, asfel ca unii pacienti reusesc sa recunoasca cuvintele si la telefon. Pentru bolnavii la care nici nervul cochlear nu este functional, s-au construit aparate la care electrozii sunt fixati pe suprafata trunchiului cerebral, in contact cu nucleii auditivi (imtul nuclear).