Patologia
urechii
Corpi
străini auriculari.
Sunt
animati
(insecte, gândaci, musculite, fluturi, viermi etc.) şi neanimati
sau inerti
(endogeni
ca: dopul de cerumen, dopul epitelial sau exogeni, introduşi
accidental sau în jocurile copiilor: caţel de usturoi în durerile
de dinti empiric introdus de pacient pentru calmarea durerii,
mărgele, guma de sters, bete de chibrit, scobitori, bucati de hârtie
etc.).
Cei
animaţi provoacă simptome alarmante: durere puternica, ameteli,
zgomote auriculare date de deplasarea insectei pe timpan, tulburări
reflexe uneori grave (convulsii, chiar sincope).
Dopul
de cerumen determină o scădere a auzului, senzaţie de ureche
plina, înfundata, apăruta de obicei după o baie sau mai ales dupa
o tentativa de curăţare a urechii cu diverse obiecte, manevra total
nerecomandata. Dopul de cerumen fiind higroscopic, absoarbe apa si
obstrueaza complet conductul, împiedicând astfel accesul sunetului
la urechea medie (surditatea).
Extragerea
corpilor straini se face prin spălatura cu apă curată la
temperatura corpului, cu o seringa specială (seringa Guyon) sau cu o
pară de cauciuc. Operaţia trebuie facută de medicul specialist,
deoarece exista riscul, daca nu se respecta regula de a dirija jetul
de apa spre peretele posterior si superior al conductului să se
spargă timpanul (care normal rezista Ia o presiune de până la 2
atmosfere), cu care ocazie se infecteaza urechea medie; Dopul de
cerumen vechi, aderent, trebuie înmuiat în prealabil prin instilare
în ureche de apa oxigenată sau din amestecul carbonat de sodiu 2 g,
glicerină si apa oxigenată câte 10 g, de 5-6 ori pe zi, l-2 zile.
Pentru dopurile epiteliale dure se foloseşte pentru înmuiere
solutie de acid salicilic 1%, instilat l-2 zile înainte de spălătura
auriculară.
Traumatismele
urechii
Pot
interesa urechea externă, urechea medie sau urechea internă separat
sau concomitent. Cele ale urechii externe pot interesa pavilionul
auricular, sub forma plăgilor, prin tăiere, prin zdrobire, a
contuziilor cu strivirea ţesuturilor fără ruptura învelisului de
piele cum ar fi othematomul
(colecţie
de serozitate şi sânge între cartilajul pavilionar şi învelisul
pericondrocutan al acestuia). Tratamentul îl aplica specialistul
otorinolaringolog, care evacueaza colecţia si face un pansament
compresiv timp de mai multe zile, în condiţii de perfectă
sterilitate, pentru a evita infectarea cu distrugerea cartilajului şi
deformarea pavilionului.
Traumatismele
urechii medii pot interesa timpanul (ruptura acestuia survine când
presiunea aplicată brusc depăşeşte 2 atmosfere, cum ar fi o
lovitură de palma pe ureche sau suflul unei explozii sau o cădere
pe ureche), conţinutul casei (lanţul de oscioare auditive, ce pot
fi luxate sau fracturate) sau pereţii casei timpanului. Astfel, în
fracturile de baza ale craniului cu intersectarea urechii si ruptura
meningelui apare scurgerea prin ureche a lichidului cefalorahidian,
lichid clar sau în cele cu interesarea arterei carotide interne
apare o hemoragie fulgeratoare, cataclismica, ce duce la decesul
bolnavului;
Otitele
medii acute
Reprezintă
inflamaţia acută a casei timpanului datorată virusurilor sau
microbilor, de obicei apare în cadrul unei infecţii care prinde şi
organele vecine (nas, gât, faringe). Prezenţa vegetaţiilor
adenoide la copil, a cazurilor de cornete hipertrofice, a corpilor
străini, tumori nazale sau rinofaringite favorizează apariţia
otitelor.
Formele
uşoare (catarale):
simptome
–
scăderea auzului, senzaţie de ureche înfundată, îşi
aude
vocea în urechea bolnavă (autofonie), aude zgomote în ureche sub
forma de vâjâituri, durere în ureche accentuate la tuse, stranut,
suflatul nasului, la efort fizic. Tratament: decongestionare nazală
(picături în nas + inhalaţii/aerosoli cu alcool mentolat 2%),
picături auriculare. În cele mai multe cazuri durerea cedează în
câteva zile. Persistenţa cauzelor, suprainfectarea cu un germen
virulent poate duce la complicaţii (otita medie acută supurată).
Repetarea în timp al catarului otic (aceste otite simple) se poate
complica cu scăderea auzului prin scleroza ce interesează
conţinutul casei timpanului şi urchea internă, cu pierderea
definitivă a auzului.
Otita
medie acută supurată. Determinate
de suprainfecţia bacteriană (Streptococcus
Pneumoniae,
Haemophilus influenyae, Streptococ pzogenes) a unei otite catarale.
Simptome:
dureri
auriculare violente, pulsatile cu iradiere în ceafă, dinţi şi
creştetul
capului,
febra înaltă (39-40°C), cefalee, surditate accentuată, vâjâituri
în urechea afectată, ameţeli, uneori vărsături şi convulsii (în
special la copii), insomnie, stare generală modificată. Apasarea cu
degetul pe os înapoia urechii (presiune pe apofiza mastoida)
provoaca dureri vii, iar la copil, apasarea înaintea urechii (Semnul
Tragusului),
de asemenea, este foarte dureroasa. Dupa câteva zile, abcesul care
s-a format în urechea medie perforeaza timpanul, moment în care
simptomele acuzate de bolnav se mai linistesc si apare o secretie
purulenta în conductul auditiv extern ce pateaza perna sau scufita
la copil. Durerea se linisteste, febra scade. In caz de evolutie
favorabila, aceasta diminua progresiv, secretia auriculara se reduce
si devine din purulenta, seromucoasa, pentru a disparea în circa 2
saptamâni, perforatia timpanului se închide si auzul revine încet
spre normal (în circa o luna). Alteori, în lipsa unui tratament
corespunzator, din cauza terenului slabit (diabet, sifilis,
tuberculoza, bolnav tarat cu boli de ficat, rinichi, inima, boli
infectioase) sau din cauza virulentei deosebite a microbilor, boala
se poate complica sau croniciza (cronicizarea fiind ea însasi o
complicatie).
Complicaţiile
sînt
date de propagarea infectiei la grupele celulare mastoidiene
(mastoidita
acuta),
la labirint (labirintita acuta), la venele mari din craniu
(tromboflebita sinusului lateral), cu producerea unei septicemii cu
abcese diseminate la distanta în alte organe, la meninge (meningita
acuta, localizata - închistata - sau generalizata), la nervul facial
(paralizii faciale), la muschii gâtului si împrejurul faringelui.
Prevenirea bolii se face prin tratamentul corect al tuturor rinitelor
si infectiilor de vecinatate, ca si al leziunilor traumatice ale
urechii medii, care se pot complica cu otita.
Tratamentul
general
se face cu antibiotice (penicilina, eritromicina fiind cele mai
indicate).
Surditatea
cedeaza treptat, o data cu reluarea functiei tubei Eustachio, functia
auditiva recapatându-se mai rapid prin practicarea de insuflatii de
aer în ureche facute de medicul specialist (insuflatii tubare), sau
manevra Valsalva facuta de bolnav. Inlaturarea tuturor cauzelor
favorizante: obstructia nazala, focarele de infectie din vecinatate
(amigdalite, rinosinuzite), tratarea corecta a tuturor infectiilor
acute în aceasta regiune duce la prevenirea otitei medii acute
supurate.
Otita
medie supurata cronica. Este
o complicatie a otitei medii supurate acute, favorizata
de
cauzele mentionate. Exista o forma simpla, asa-zisa otoree tabara sau
mezotimpanita (care nu da complicatii grave) si o forma grava,
otoreea maligna (care necesita supraveghere si tratament medical de
specialitate), ce genereaza complicatii grave, mortale.
Hipoacuzia
Este
scăderea parţială într-un grad oarecare a auzului ( a acuităţii
auditive) la una sau ambele urechi. Gradul pierderii auzului este
stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. În funcţie de aceasta,
hipoacuzia se clasifică în: uşoară, moderată, severă sau
profundă. În funcţie mecanismul de producere,putem avea:
hipoacuzie
de transmisie
(când este afectată transmisia sunetului prin urechea externă sau
medie); percepţie
sau neuro-senzorială
(atunci când sunetele sunt propagate la nivelul urechii, însă fie
nu sunt percepute la nivelul urechii medii, fie la nivel central) sau
mixtă
(când ambele mecanisme descrise coexistă la aceeaşi ureche.
Hipoacuzia
de transmisie.
Cauze: conductul auditiv extern este obstruat (corpi straini,
inflamaţii,
tumori); membrana timpanică este perforată sau imobilă; lanţul
osicular este imobil sau întrerupt; barotraume, disfuncţia trompei
lui Eustachio sau otita catarală
(aerulAmplificatordinurecheaauricularmedie
este înlocuit cu lichid).
Hipoacuzia
de percepţie. Cauze:
Imbătrânirea
(presbiacuzie), zgomotele puternice , variatii
bruste
de presiune (zbor, inot), infectii: parotidita epidemica (oreion),
meningita , intoxicatie medicamentoasa (ATB, Aspirina, Diuretice),
leziune a urechii interne (afectare virala), atingerea fibrelor
nervoase ale nervului auditiv, tumori cerebrale .
Din
punct de vedere cantitativ, pierderea de auz se măsoară in Decibeli
(dB) (unitatea de măsură a percepţiei intensităţii sunetelor).
Câmpul auditiv normal al omului se întinde de la 20 Hz la 20,000
Hz(frecvenţă) şi 1 şi 120dB (intensitate). Vorbim despre
hipoacuzie uşoară/discretă atunci când pierderea de auz este
între 15-30dB; pierdere moderată de până la 50dB, hipoacuzie
accentuată până la 70dB şi de hipoacuzie profundă peste 70dB. La
diferite frecvenţe pierderile de auz pot să difere. Hipoacuzia de
transmisie nu poate determina o pierdere mai mare de 65dB şi vocea
de
conversaţie
este încă percepută. Hipoacuzia neuro-senzorială poate avea orice
valori, inclusiv pierdere totală a acuităţii auditive.
Surditatea
Este
un simptom frecvent întâlnit în bolile urechii, dar si în bolile
sistemului nervos, cum ar fi leziuni ale nervului auditiv (neurinomul
nervului acustic), leziuni ale trunchiului cerebral, leziuni ale
scoartei cerebrale (ramolismente, hemoragii, tumori, leziuni
traumatice ce intereseaza câmpurile corticale de integrare auditiva
din cortexul lobului temporal).
Definiţie
–
pierderea auzului prin scăderea bruscă sau
progresivă
a percepţiei sunetelor.
Cauze
– zgomotul,
vârsta, dop cerumen, medicaţie
ototoxică,
traumatisme auriculare/craniene, infecţiile urechii, tumori benigne.
Simptome:
auzul
redus (estompt), dificultatea de a înţelege ce se vorbeşte în
jur, în special
când
în fundal se aud şi alte sunete sau voci; ascultarea televizorului
sau radioului la un volum mai ridicat decât în trecut; evitarea
conversaţiei şi interacţiunii sociale; depresia; acufene, otalgie,
otoree purulentă/sanguinolentă, vertij.
Clasificare:
- Surditate ereditară – determinată prin anomalii transmise genetic;
- Cauze neonatale - sifilis congenital precoce, prematuritate, traumatism obstetrical, anoxie a fătului
- Cauze postnatale – traumatisme, otite, labirintite, meningite, ototoxicoze
În
caz de surditate congenitală sau apărută în primul an de viaţă,
mama aduce copilul pentru că acesta nu vorbeşte, mai rar pentru că
i se pare că nu răspnde la stimuli sonori. Audiograma obişnuită
nu se poate efectua inainte de vârst de 6-7 ani, de aceea se recurge
la audiogramă cu potenţial evocat (simultan cu redarea sunetelor se
efectuează o înregistrare de tip EEG pentru vizualizarea
potenţialelor provocate de stimulii sonori), sau la copilul mai mare
se poate realiza audiograma de reflexe condiţionae vizual-auditiv:
în momentul în care aude un sunet într-o parte, dreapta sau
stânga, apare şi o imagine plăcută şi în acest mod examinatorul
poate aprecia care este pragul de auz al copilului.
Dacă
surditatea s-a instalat înainte sau în jurul vârstei instalării
vorbirii, copilul va fi surdo-mut. Deşi aparatul său fonator (de
vorbire) este integru, el nu poate vorbi pentru că nu a auzit
cuvintele, nu ştie să le pronunţe şi nu poate controla auditiv
propriile emisii sonore. Dacă surditatea a apărut după ce copilul
a învăţat să vorbească, bagajul său de cuvinte şi pronunţia
vor fi cu atât mai bune cu cât surditatea s-a instalat mai târziu.
Lăsat fără o educaţie şi o instrucţie specială, copilul
surdo-mut va rămâne izolat de societate, va putea efectua doar
activităţi simple şi comunicarea cu semenii va fi dificilă şi
parţială.
Tratament.
Hipoacuzia
neuro-senzorială beneficiază de tratament curativ. Dacă examenul
auzului
descoperă
un prag de 70-80dB, copilul va putea fi protezat, eventual bilateral.
El va fi deficient auditiv şi va urma o şcoală normală sau
specială după modul de reuşită al protezei, vârsta la care a
fost
protezat şi capacităţile intelectuale ale copilului. Scopul şcolii
speciale este de a învăţa copilul surdo-mut să citească
cuvintele după mişcarea buzelor (labio-lectură) şi să pronunţe
cuvinte inteligibile.
Protezarea
auditivă. Reprezintă
o ameliorare a auzului bolnavului folosind proteza
auditivă,
aparat ce amplifică şi prelucrează sunetele culese din mediul
înconjurător, pentru a fi oferite urechii într-un mod care să
suplinească cât mai fidel funcţia deficitară a urechii. Protezele
sunt montate în cutii, care se pot purta la nivelul toracelui
anterior, retroauricular sau în braţul ochelarilor permanenţi sau
intra-auricular (în interiorul conductului auditiv extern).
Indicaţiile protezării auditive: hipoacuzie între 30-90dB,
obligatoriu bilaterală în condiţiile unui bolnav psihic sănătos
(nu se protezează oligofrenii care nu pot înţelege limbajul). Dacă
surditatea se poate rezolva chirurgical, se va recomanda intervenţia
şi se vor proteza insuccesele chirurgicale, bolnavii cu
contraindicaţii sau care refuză operaţia. Contraindicaţiile
protezării sunt definitive
în cazul în care proteza nu reuşeşte să ofere bolnavului
înţelegerea cuvintelor; sau temporare
pentru urechile care supurează sau au afecţiuni ale tegumentului
conductului.
Imtul
cochlear este
un aparat electronic care are rolul de a inlocui functia total
pierduta a
urechii
interne, deci este un organ artificial. Imtul cochlear se bazeaza pe
faptul ca,
desi urechea
interna
este nefunctionala, terminatiile nervului cochlear sunt capabile sa
preia un impuls electric si sa-l transmita pe caile de conducere spre
cortexul auditiv. Impulsul
este transmis de
niste
electrozi introdusi in urechea interna prin fereastra rotunda. Auzul
oferit de imtul cochlear este rudimentar
si
diferit de auzul normal, motiv pentru care pacientul imtat trebuie sa
urmeze un
antrenament
special pentru a intelege limbajul vorbit. Progresele tehnologice fac
ca performantele noilor modele sa fie tot mai bune, asfel ca unii
pacienti reusesc sa recunoasca cuvintele si la telefon. Pentru
bolnavii la care
nici nervul cochlear nu este functional,
s-au construit aparate la care electrozii sunt fixati pe suprafata
trunchiului cerebral, in contact cu nucleii auditivi (imtul
nuclear).
