”Spin”-ul
este o tehnică de manipulare, o formă de propagandă. Este utilizat
de experții în comunicare angajați de marile corporații, de
politicieni sau de guvernele care își permit să-i plătească .
Numele
vine de la poveștile marinărești: marinarii răsuceau parâme, pe
punte și spuneau istorii mult exagerate. Iar ”spin doctors”
răsucesc informația,astfel încât să-i schimbe sensul, manipulând
audiența pentru ca interpretarea faptelor să fie în favoarea celor
care i-au angajat.
Mecanismele
folosite sunt adecvate situației. De exemplu, din mai multe
”cioburi” de adevăr se reconstituie un vas având o cu totul
altă formă decât originalul. Trunchierea, scoaterea din context a
unor fraze, permite interpretarea faptelor în cheia dorită.
Detonarea unui mic scandal, cu un mare impact media, poate fi
un sacrificiu făcut de ”spinmeister” pentru a ascunde o știre
devastatoare, pe care nu o mai bagă nimeni în seamă.
Atenuarea
efectului unor vești rele prin anunțarea lor în momente în care
fie atenția publicului e îndreptată spre altceva, fie audiența
este mică ( de exemplu, în lunile de concediu, în zilele de
weekend) pare a fi cea mai benignă dintre tehnicile utilizate de
spin doctors.
Să
luăm, din galeria scandalurilor în Sănătate, episodul AP ATI.
Un
medic se crede Dumnezeu: împarte moartea și viața la Spitalul
Pantelimon. Înregistrare audio: Șefa ATI, tratament doar pentru ăia
care merită. Mizeria din spitalele românești.
Un nou scandal în
spitale. Cam acestea sunt titlurile. Pe lângă fragmentele
înregistrate audio, apar și cifre (statul cheltuie 70 de milioane
de euro pentru 106 secții ATI) și suspiciuni rezonabile de
fraudă (în dulapul cu medicamente se află sub cheia
medicului-monstru un plus de 500 de fiole cu antibiotic).
Reacția
publicului este firească: dacă nu ar fi astfel de ne-oameni, am
avea și noi o țară ca afară. Bine că mai există eroi care își
înregistrează colegii cu reportofonul și dau probele la presă, ca
să spargem buboiul etc.
Poate
fi ceva corect, dar e doar un fragment de adevăr.Dacă ai vedea
întregul context, poate ai judeca altfel.
Nicăieri
în lume nu sunt suficiente resurse în spitale. În orice moment, în
sistemele publice, cineva alege care pacient trăiește și care
moare, pentru că sunt două flacoane cu albumină și trei oameni
internați, pentru că nu este decât un plămân artificial liber,
pentru că sala de operații este ocupată, sau pentru că un chirurg
nu poate opera două cazuri simultan.
Studii
efectuate de specialiști de necontestat, dar și experiența de 150
de ani de medicină modernă, ne arată că nici managementul
performant, nici reformele, nici lozincile nu pot evita
raționalizarea resurselor existente în sănătate.
Putem
visa la cai verzi pe pereți, la zeci de mii de idealiști care fac
apostolat în saloanele de leproși, putem crede în tehnocrați sau
în Iehova, dar nu putem evita alegerile dureroase impuse de
raționalizare.
Dacă
raționalizarea se impune în Germania sau Franța, care alocă 11 %
din PIB pentru Sănătate, cum ar putea fi evitată în
România, care alocă 4%? De fapt, după ce ponderăm cifrele, ca să
comparăm mere cu mere, rezultă că la un măr alocat în Germania,
în România se oferă un sfert de măr. De regulă, cotorul.
Problema
care se pune este cine face raționalizarea, cine își asumă
nemulțumirile generate de aceste decizii inevitabile? Că sunt liste
de așteptare, că sunt priorități stabilite în funcție de vârstă
sau de patologie, cineva trebuie să admită că el a decis ”cine
merită” și i-a condamnat pe restul la moarte.
În
niciun caz, răspunderea nu revine medicului. Așa cum se induce, la
noi, impresia, printr-o strălucită manevră de spin-ing.
În
prima linie a răspunderii se află decidentul politic. E simplu
pentru Ministrul Sănătății să trimită Corpul de Control, dar
mai greu să recunoască lipsurile și să decidă prioritățile.
Raționalizarea trebuie să fie explicită, dacă vrem să prevenim
abuzurile. Altfel, cine decide informal, poate profita, personal.
În
a doua linie, se află managerul de spital, și abia în a
treia șeful de secție. Acesta ar trebui să dispună deja de reguli
de raționalizare, explicite, asumate de clasa politică, trecute
prin Parlament, promulgate de președinte. Niciun premier și niciun
președinte nu au avut curaj să își asume o astfel de decizie, sau
măcar s-o supună unui referendum.
Chiar
așa, la o discuție cu colegii, când nu se știa înregistrată pe
ascuns, șefa de la ATI mi se pare mai curajoasă decât pleiada de
bărbați de stat care ne-au condus până acum.
Trei
precizări:
- Cele 70 de milioane de euro la peste 100 de spitale, înseamnă cca 60.000 de euro pe lună pe secție ATI. Adică 2000 de euro pe zi, în care să se încadreze și medicamentele și ”alimentația” intravenoasă, și consumabilele și repararea aparaturii. Vorbim de o secție întreagă, nu de un singur bolnav, da? Dar să vorbim încet, să nu audă cei de afară, că nu ne crede nimeni.
- Nu reproșez nimic jurnaliștilor care au tratat subiectul, așa cum le cere profesia, sper că nu s-a înțeles altceva. Cei care profită sunt identificați mai sus, foarte clar. La campania anti-medici, contribuie entuziast și publicul. De ce să fiu eu de vină că nu fac sport, nu merg la analize, nu dau doi bani pe propria sănătate? De vină sunt corupții de doctori, că nu m-au reparat în al 13-lea ceas! Nu i-am dat eu ADN-ul defect copilului cu autism, l-au îmbolnăvit vaccinurile prescrise de medici, pentru excursii în străinătate. Nu ajung banii în spitale? Asta-i din cauză că se fură, nu fiindcă aș plăti prea puțină contribuție la asigurări, dacă totuși plătesc ceva. -
