2.Principii
metodologice
Metode,
tehnici, procedee şi instrumente de lucru.
Metodologia
(grec. methodos = drum şi logos = ştiinţa) desemnează ştiinţa
efectuării cercetării. Este vorba despre « o disciplină
generală în care se dezvoltă modalităţile de realizare a
cunoaşterii ştiinţifice şi priveşte ansamblul elementelor care
intervin în cercetarea vieţii sociale ». (I.Mărginean, 2000)
Metodologia
cercetării sociologice reprezintă o analiză a metodelor şi
tehnicilor aplicate în realizarea şi finalizarea cercetării
sociale.
Are
un caracter normativ şi formulează strategii de investigare, indică
atât eventualele dificultăţi şi neajunsuri, cât şi cai de
obţinere a unor rezultate valide din punct de vedere ştiinţific
Pentru
desfăşurarea cu succes a cercetărilor empirice referitoare la
comportamentele colective şi individuale, trebuie luate în
considerare patru principii :
1.
Principiul unităţii teoretic-empiric (cu alte cuvinte,
cercetarea observaţională, directă, trebuie să confere
valoare de adevăr intuiţiei teoretice : un exemplu este acela
al descoperirii planetei Neptun, intuită teoretic (în 1843 şi
1846) a exista cu mult timp înainte de descoperirea ei practică).
2.
Principiul unităţii înţelegere-explicaţie pleacă de la
constatarea că, numai cunoaşterea intuitivă a socialului nu este
suficientă, ea putând conduce la rezultate eronate. Acest principiu
pune în discuţie relaţia dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii
în ştiinţele sociale şi comportamentale.
Pentru
a demonstra cum, uneori, intuiţia ne conduce la rezultate eronate,
S.Chelcea dă următorul exemplu, citându-l pe Veyne (1971/1999,
118) : « Într-o anchetă sociologică desfăşurată
în Franţa (1961) în rândurile populaţiei de origine poloneză
s-a constatat că
între ataşamentul faţă de tradiţiile poloneze
şi integrarea în societatea franceză există o corelaţie directă.
Prin comprehensiune am fi fost tentaţi să credem că ataşamentul
faţă de tradiţiile din ţara de origine reprezintă un semn al
slabei integrări în societatea de adopţiune. Explicaţia este
alta : succesul integrării imigranţilor depinde de sprijinul
acordat de grupele primare (familie, prieteni, vecini etc.).
Ataşamentul faţă de tradiţiile societăţii de origine arată că
persoanele respective aparţin grupelor primare, care sunt capabile
să susţină efortul de integrare a individului în societatea de
primire. Chiar din cercetarea relatată deducem că a explica
înseamnă « a atribui un fapt principiului sau o teorie
unei teorii mai generale ». În cazul nostru, faptul este
integrarea, iar principiul -dependenţa individului faţă de grupul
primar. (S.Chelcea, 2001, 57)
3.
Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ impune
utilizarea convergentă a metodelor statistice şi cazuistice,
folosirea unor metode deopotrivă cantitative şi calitative (de
exemplu, analiza de conţinut).
4.
Principiul unităţii judecăţi constatative-judecăţi evaluative
presupune angajarea morală a cercetătorului în sprijinul valorilor
înalt-umaniste şi a idealurilor naţionale. I.Mărginean (2000,
54-97) concepe metodologia de cercetare pe câteva mari componente,
respectiv :
a)
Componenta teoretică. Este componenta teoriei referenţiale
şi a normativităţii metodologice care să îndeplinească rolul de
ghid al cercetării (prin sistemul conceptual specific) cât şi în
fazele de realizare şi finalizare (interpretare, explicare,
comunicare a rezultatelor).
În
ceea ce priveşte normativitatea metodologică ea constituie un « set
de reguli ale unei bune cercetări… fiind destinată să realizeze
un inventar de probleme ce trebuie rezolvate în efectuarea unei
cercetări, precum şi ca proceduri de rezolvare, respectiv cum să
acţioneze » (Mărginean, 2000, 55). Prin conceperea
normativităţii metodologice se lasă o largă libertate
cercetătorului pentru a decide cum să realizeze o cercetare. Există
însă o singură condiţie : să respecte codul deontologic
profesional de efectuare a cercetărilor, ceea ce presupune
calificare adecvată, corectitudine şi obiectivitate.
b)
Componenta metodică. Este componenta metodelor, tehnicilor,
procedeelor şi instrumentelor de lucru, precum şi a strategiilor de
cercetare socială.
c)
Componenta de natură epistemologică. Este componenta de
evaluare a rezultatelor cercetării şi a construcţiei teoretice, în
ultimă instanţă de certificare a statutului ştiinţific al
sociologiei.
« A
teoretiza înseamnă, înainte de toate a ordona, a sistematiza
rezultatele primare ale activităţii de cunoaştere, şi apoi a
integra teoriile parţiale în teorii cu grad mai înalt de
generalitate. » (Mărginean, 2000, 73)
În
acest sens, B.Glaser (1967) notifică două strategii de teoretizare.
Prima, caută descoperirea (generarea) teoriei din date (Grounded
Theory), fie că se are în vedere un anumit segment social
(Substantive Theory) sau ansamblul vieţii sociale (Formal Theory).
În acest caz, analistul aplică metoda comparativă de analiză a
diferitelor grupuri cu referire la un domeniu de interes. A doua
strategie, constă în verificarea teoriilor dinainte formulate,
realizând testarea ipotezelor în condiţii de repezentativitate
statistică.
