3.
EMFIZEMUL PULMONAR
Definiţie: emfizemul pulmonar este o afecţiune caracterizată prin distenia alveolelor, atrofia septurilor alveolare şi creşterea conţinutului aerian pulmonar.
Există
mai multe forme clinice:
Emfizemul
bulos este o formă localizată, caracterizată prin evidenţierea
unor bule unice sau multiple, care apar în urma unor obstrucţii
bronşice, prin ruptura pereţilor alveolari.
Emfizemul
compensator este tot o formă localizată, care apare în vecinătatea
unor leziuni pulmonare (rezecţii de parenchim etc.)
Emfizemul
senil este o stare de involuţie fiziologică întâlnită la
persoane vârstnice.
Emfizemul
obstructiv, care constituie emfizemul- boală este o dilataţie
permanentă a alveolelor, generalizată, difuză şi progresivă,
însoţindu-se cu timpul de complicaţii grave şi ireversibile.
Aceasta este forma ce va fi descrisă.
Împreună
cu bronşita cronică şi astmul bronşic , emfizemul constituie
bronhopneumonia cronică obstructivă nespecifică (BPOC) - concept
larg, cele 3 boli având intricări numeroase.
Etiopatogenie:
boala apare mai frecvent după 50 de ani, de obicei la bărbaţi,
după afecţiuni obstructive bronşice, care realizează obstacole în
circulaţia aerului: bronşite cronice, astm bronşic, leziuni
tuberculoase cronice, pneumoconioze. Factorul constituţional ar
acţiona prin slăbirea congenitală al ţesutului conjuctivo-elastic
pulmonar. Factorii menţionaţi cresc conţinutul aerian pulmonar şi
duc la pierderea elsticităţii pulmonare, cu ruperea capilarelor
pulmonare.
Anatomie
patologică: plămânii sunt destinşi, alveolele mărite, cu pereţi
subţiri, rupându-se cu uşurinţă şi formând bule. Adesea există
o infecţie bronşică. Cordul drept este mărit.
Simptomatologie:
debutul este insidios, cu tuse, la început uscată, apoi cu
expetoraţie şi dispnee de efort cu caracter expirator. Dispneea de
repaus apare numai în stadiile avansate.
Bronşitele
repetate, care în general apar iarna, constituie prima manifestare
clinică. Se însoţesc cu timpul, de dispnee şi de respiraţie
şuierătoare. În perioada de stare, forţa expiratorie este
diminuată. În stadiile severe, bolnavii nu reuşesc să stingă un
chibrit aprins la oarecare distanţă (5 cm).
Aspectul
bolnavului este adeseori caracteristic: faţa palidă, cu cianoză a
buzelor
şi a pomeţilor, gâtul scurt, jugularele turgescente şi masele
musculare cervicale reliefate. La inspecţie se constată că
toracele este globulos, în formă de butoi (cu ambele diametre
mărite),
coastele orizontalizate şi expiraţia mult prelungită. Inspiraţia
este scurtă şi expiraţia prelungă, şuierătoare. Explorarea
funcţiilor respiratorii, arată o creştere a volumului rezidual, o
scădere a debitului respirator maxim prin scădere V.E.M.S.,în
principal, şi a capacităţii vitale, în secundar (disfuncţie
ventilatorie obstructivă).
Evoluţia
este lentă şi progresivă, apărând numeroase complicaţii:
bronşite cronice, dilataţii bronşice, pneumotorax spontan şi în
final, insuficienţă respiratorie şi insuficienţă cardiacă
dreaptă
(cord
pulmonar cronic).
Diagnosticul
se bazează pe debutul insidios, cu dispnee şi episoade bronşitice
periodice, pe aspectul toracelui fixat în poziţie inspiratorie şi
pe examenul radiologic.
Profilaxia
urmăreşte tratarea corectă a bronşitelor cronice, a astmului, a
tuberculozei, interzicerea fumatului etc.
Tratamentul
constă în terapia bronşitei cronice de însoţire (expectorante,
drenaj postural, enzime litice etc.), combaterea infecţiilor
(antibiotice).
Diagnosticul
se bazează pe apariţia brutală a dispneei, durerea toracică
violentă şi atroce, fenomenele grave de asfixie, abolirea
vibraţiilor vocale, hipersonoritate şi tăcere la auscultaţie.
Tratamentul
constă în calmarea durerii cu Algocalmin, Plegomazin şi,
excepţional, Mialgin sau opiacee (Morfină, Dilauden-atropină,
Pantopon), calmarea tusei cu Codeină sau Dionină şi tratamentul
şocului când apare (Pentetrazol, Nicetamid, Effortil, Cofeină);
repaus la pat şi repaus vocal. Când fenomenele asfixice sunt grave,
se recurge la exuflaţie decompresivă. Întotdeauna se tratează
boala de fond şi complicaţiile.
Hidrotoraxul
este prezenţa în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de
trans-sudat. Apare în insuficienţa cardiacă, sindromul nefrotic,
ciroze, stări caşectice, etc.
Hemotoraxul
constă în revărsarea unei cantităţi de sânge în cavitatea
pleurală, în urma unor traumatisme toracice, a unui anevrism aortic
sau sindrom hemoragic.
Chilotoraxul
este prezenţa limfei în cavitatea pleurală, prin ruperea,
obstruarea sau compresiunea marelui canal toracic sau a altui vas
limfatic important.
