Management si legislatie sanitara ,Cap 7-8

CAPITOLUL 7

METODE SI TEHNICI DE MANAGEMENT UTILIZATE IN SISTEMUL SANITAR

Metodele si tehnicile de management sunt folosite pentru rezolvarea cat mai eficienta a problemelor specifice activitatii managerilor.

7.1 METODA DIAGNOSTICARII

Metoda diagnosticarii in management indeplineste acelasi rol pe care il are in medicina. Este important ca managerii sa poata diagnostica corect domeniul condus pentru a avea un fundament adecvat in stabilirea deciziilor.

Diagnosticarea poate fii abordata: ca faza a muncii managerului in exercitarea control-evaluarii, in acest caz diagnosticarea avand caracter individual sau poate fi utilizata de un grup de manageri ca metoda de sine statatoare.

Diagnosticarea este metoda folosita in management al carei continut principal consta in identificarea punctelor forte si slabe ale domeniului analizat cu evidentierea cauzelor care le genereaza, finalizata in recomandari cu caracter corectiv sau de dezvoltare.

Pentru utilizarea corecta a metodei diagnosticarii, este obligatorie parcurgerea urmatoarelor etape:

• stabilirea domeniului de investigat;
• documentarea preliminara;
• stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza;
• stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza;
• formularea recomandarilor.

1. Stabilirea domeniului de investigat

Delimitarea corecta a domeniului este foarte importanta, avand influente directe asupra calitatii diagnosticului. Pericolele care pot sa apara si care trebuie evitate sunt supradimensionarea domeniului supus diagnosticarii, avand ca urmare irosirea de resurse umane, financiare, de timp sau subdimensionarea domeniului, situatie in care diagnosticul nu este concludent datorita neincheierii in investigatie a unor aspecte cu influente majore asupra eficientei rezultate. In aceasta etapa se stabileste componenta echipei de diagnosticare.

2. Documentarea preliminara

In cadrul aceste etape se culege ansamblul de informatii privitoare la

domeniul investigat pentru a se putea realiza analiza problematicii implicate. Se intocmeste in prealabil, o lista cu simptome pozitive si negative, privind domeniul respectiv.

3. Stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza

Punctele slabe se stabilesc in raport cu prevederile STAS-urilor, a normelor

stabilite pentru domeniul analizat, de situatia din alte unitati sanitare similare, din tara si strainatate, de realizarile perioadei anterioare, de cerintele stiintei managementului etc.

4. Stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza

Aceasta etapa se desfasoara similar cu cea anterioara.

5. Formularea recomandarilor

Recomandarile sunt realizate de membrii echipei de diagnosticare si sunt

axate asupra eliminarii cauzelor care determina punctele slabe si asupra intensificarii celor care genereaza punctele forte.

Principalele avantaje ale folosirii metodei diagnosticarii sunt:

• preintampina aparitia unor disfunctionalitati majore prin identificarea cauzelor care le genereaza intr-o faza incipienta;
• asigura suportul informational necesar adoptarii unor decizii strategice si tactice curente;
• asigura fundamentul necesar elaborarii si aplicarii programelor de dezvoltare ale unitatii respective.

7.2 SEDINTA

Sedinta este cea mai frecvent utilizata metoda de management, constituind

modalitatea principala de transmitere a informatiilor si de culegere a feed-back-ului concomitent la un numar mare de componenti ai unitatii.

Sedinta consta in reunirea mai multor persoane pentru un scurt interval de timp sub coordonarea unui manager, in vederea solutionarii in comun a unor sarcini cu caracter informational sau decizional.

In functie de continut, sedintele se clasifica in urmatoarele categorii:

• de informare;
• decizionale;
• de armonizare;
• de explorare;
• eterogene.

 Sedintele de informare - au ca obiectiv furnizarea de informatii

managerului si/sau colaboratorilor, referitoare la anumite domenii. Pot fi organizare ad-hoc sau periodic- saptamanal, lunar, in functie de necesitati.

 Sedintele decizionale – au ca obiectiv adoptarea unor decizii. Continutul

lor consta in prezentarea, formularea si evaluarea variantelor decizionale, vizand realizarea unor obiective.

 Sedintele de armonizare - sunt sedinte operative, avand drept scop

punerea de acord a actiunilor managerilor si componentilor unor compartimente situate pe acelasi nivel ierarhic sau pe niveluri apropiate in cadrul structurii organizatorice a unei unitati. Sunt convocate cu frecventa aleatorie in functie de necesitatile realizarii unor obiective, planuri, programe.

 Sedintele de explorare - sunt destinate amplificarii creativitatii, fiind axate

pe investigarea zonelor necunoscute ale viitorului unitatii respective.

 Sedintele eterogene - intrunesc elemente a doua sau mai multe din

celelalte tipuri (exemplu: sedinte de informare si decizionale).

Folosirea metodei sedintei implica obligatoriu parcurgerea a patru etape, si anume: pregatirea, deschiderea, desfasurarea, finalizarea.

Pregatirea sedintei impune respectarea anumitor regului, dintre cele mai importante fiind:

• stabilirea unei ordini de zi judicioase, sarcina ce revine in principal managerului ce organizeaza sedinta;
• formularea problemelor inscrise pe ordinea de zi cu maxim de claritate, ca fiecare persoana participanta sa cunoasca cu exactitate obiectivul si domeniul ce urmeaza a fi abordat;
• desemnarea persoanelor care urmeaza sa intocmeasca materialele pe baza carora se vor desfasura lucrarile sedintei;
• elaborarea de materiale cat mai scurte, rezumandu-se strict la informatii necunoscute de participanti, formuland alternative decizionale, ipoteze de lucru, propuneri etc., acestea fiind trimise participantilor cu cel putin doua zile inainte;
• in cazul sedintelor cu caracter periodic (saptamanale, lunare) este importanta derularea lor in aceleasi zile si ore;
• desemanrea persoanei care se ocupa de inregistrarea discutiei din cadrul sedintei si anuntarea din timp a locului si datei de desfasurare a sedintei.

Reguli pentru desfasurarea unei sedinte

Sedinta se desfasoara prin derularea a patru etape: pregatire, deschidere, desfasurare si finalizare, iar pe parcursul fiecarei etape trebuie sa fie respectate anumite reguli.

1.“Deschiderea sedintei” – reguli:

- deschiderea sedintei va avea loc la ora stabilita, comunicata in prealabil participantilor;

- formularea clara a obiectivelor sedintei;

- prezentarea ideilor in sens pozitiv, folosind un limbaj atractiv;

- limitarea expunerii introductive la 1-2 minute.

2. “Derularea sedintei”

- imprimarea unui ritm care sa asigure incadrarea in durata stabilita, concomitent cu atingerea scopurilor urmarite;

- sublinierea contributiilor in idei noi si solutii eficiente;

- calmarea spriritelor infierbantate, intervenind ferm si cu tact pentru a preintampina sau elimina in faza incipienta mementele tensionate;

- interventia promta in vederea stoparii divagatiilor de la subiect.

3. “Inchiderea sedintei”

- limitarea duratei sedintei la 1-1,5 ore;

- elementele foarte importante se recomanda a fi transmise si in scris participantilor cel tarziu in ziua urmatoare sedintei.

La baza utilizarii frecvente a sedintei au stat multiple avantaje pe care le

prezinta: - cresterea nivelului de informare al personalului;

• dezvoltarea coeziunii in cadrul compartimentului;
• favorizarea schimbului de experienta intre persoane etc.

Metoda sedintei prezinta si dezavantaje precum:

• consum mare de timp;
• reducerea operativitatii in solutionarea unor probleme;
• reducerea responsabilitatii unor manageri etc.

Metoda sedintei se recomanda in toate situatiile manageriale a caror

solutionare implica participarea mai multor persoane.

7.3 DELEGAREA

Delegarea este una din metodele des utilizate in activitatea de management.

Delegarea – consta in atribuirea temporara de catre un manager a uneia din sarcinile sale de serviciu unui subordonat, insotita de competenta si de responsabilitatea corespunzatoare.

Elementele principale ale procesului de delegare sunt: insarcinarea, atribuirea competentei formale, incredintarea responsabilitatii.

 Insarcinarea - consta in atribuirea de catre un manager unui subordonat a

efectuarii unei sarcini ce-i revine de drept prin organizarea formala. Se vor preciza: intervalul de timp alocat realizarii sarcinii, rezultatele scontate si criteriile de apreciere a lor.

 Prin atribuirea competentei formale se asigura subordonatului libertatea

decizionala si de actiune necesara realizarii sarcinii respective.

 Incredintarea responsabilitatii - in virtutea responsabilitatii acordate noul

executant este obligat sa realizeze sarcina delegata si in functie de rezultatele obtinute sa fie recompensat sau sanctionat.

Pentru o utilizare eficienta a delegarii este necesar sa se respecte un set de reguli: - sa nu se delege realizarea unor sarcini de importanta majora in special cele strategice sau cu implicatii umane majore - ale caror consecinte sunt dificil sau imposibil de evaluat de catre subordonati;

• precizarea clara, in scris, a sarcinilor, competentelor si

responsabilitatilor delegate;

• crearea unui climat de incredere in posibilitatile subordonatilor de a

solutiona problema, acceptand si posibilitatea comiterii unor greseli;

• definirea cat mai clara a rezultatelor asteptate prin precizarea inca

de la inceput a criteriilor de evaluare;

- verificarea nu a modului de realizare a sarcinilor delegate, ci a rezultatelor obtinute, respectand competentele si responsabilitatile acordate subordonatului respectiv.

Managerul trebue sa informeze asupra delegarii efectuate si asupra ratiunii ce au generat-o, colegii subordonatului in cauza. In final, managerul evalueaza rezultatele delegarii dand indrumari si efectuand corecturi la nevoie, mentinand un climat de incredere si exigenta.

CAPITOLUL 8

FURNIZAREA SERVICIILOR DE SANATATE IN ROMANIA

“Sectorul sanatatii” este reprezentat de o gama larga de personal care acorda servicii de ingrijiri de sanatate.

8.1. SERVICIILE PRIMARE DE SANATATE

Sunt furnizate de medici generalisti, medici de familie, furnizori pentru ingrijiri la domiciliu etc.

Pana in 1989, asistenta primara in Romania a fost furnizata in principal

printr-o retea nationala de dispensare.

Dispensarele apartineau Ministerului Sanatatii si erau administrate de

spitalul local care detinea fondurile locale atat pentru ingrijirile primare cat si cele secundare de sanatate. Dispensarele furnizau ingrijiri de sanatate populatiei dintr-un teritoriu arondat. Existau de asemenea, dispensarele de intreprindere care acordau ingrijiri de sanatate angajatilor si dispensare scolare care furnizau ingrijiri medicale elevilor si personalului din invatamant.

In anul 1989 a fost reglementata organizarea si functionarea cabinetelor medicale publice si private in una din cele patru forme:

1. Cabinete medicale individuale ce apartineau unui medic responsabil de toate serviciile si resursele fiind legal raspunzator de activitatile cabinetului.
2. Cabinete grupate apartinand unui grup de medici care impart resursele (echipamentul si spatiul) dar ale caror activitati medicale sunt separate, fiecare dintre acestia fiind legal raspunzatori de activitatile desfasurate.
3. Cabinete asociate aparatinand unui grup de medici care impart resursele, spatiul si activitati medicale in care toti medicii au aceeasi specialitate, unul singur fiind raspunzator legal de toate activitatile.
4. Societatile civile medicale cuprind un grup de medici care impart resursele, spatiul si activitatile medicale, avand specialitati medicale diferite, societatea fiind legal responsabila de activitatile personalului

Reforma ingrijirilor primare de sanatate a inceput in anul 1994 si a introdus un

nou model de finantare, un transfer al responsabilitatii de la spitale catre Directile Sanitare Judetene, introducand obligativitatea incheierii unor contracte intre Directiile Sanitare Judetene si medicii generalisti la nivel individual sau de grup.

8.2 SERVICIILE AMBULATORII DE SPECIALITATE

Acestea sunt furnizate de reteaua de servicii ambulatorii din spitale, centre de sanatate, centre de diagnostic si tratament, cabinate specializate.

Anterior in Romania furnizorii de ingrijiri secundare de sanatate erau policlinicile predominante in zonele urbane. Majoritatea policlinicilor acordau servicii gratuite, personalul medical era platit pe baza unui sistem salarial si furniza servicii medicale ambulatorii publice.

In prezent policlinicile, fie au devenit ambulatorii de spital, fie centre independente de diagnostic si tratament ori s-au divizat in cabinete medicale individuale. Incepand cu anul 1990 s-au organizat cabinete medicale private, iar personalul medical care isi desfasoara activitatea in cadrul acestor cabinete trebuie sa detina avizul de libera practica si o autorizatie de functionare a cabinetului medical.

Seviciile ambulatorii private pot fi acreditate pentru toate specialitatile, inclusiv pentru servicii ambulatorii de chirurgie.

8.3 SERVICIILE MEDICALE SPITALICESTI

Spitalul este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu personalitate juridica, proprietate publica sau privata, care asigura servicii medicale. Serviciile medicale acordate de spital sunt: preventive, curative, de recuperare, de ingrijire, in caz de graviditate, maternitate si ingrijirea nou-nascutilor.

In Romania exista mai multe categorii de spitale clasificate dupa anumite caracteristici:

1. In functie de teritoriu spitalele se clasifica in:

- judetene;

- municipale si orasenesti;

- comunale.

2. In functie de specificul patologic spitalele se clasifica in:

- generale;

- de urgenta;

- de specialitate;

- pentru bolnavii cu afectiuni cronice.

3. In functie de regimul juridic al proprietatii spitalele pot fi:

- publice;

- private;

-mixte.

4. In functie de modul de finantare spitalele pot fi:

- spitale cu finantare din fonduri publice;

- spitale cu finantare din fonduri private;

- spitale cu finantare mixta.

5. Din punct de vedere al invatamantului si cercetarii stiintifice medicale, spitalele se clasifica in:

- spitale clinice;

- spitale universitare.

 Spitalul judetean este spitalul general care asigura asitenta medicala a

judetului.

 Spitalele municipal si orasenesc sunt spitale care au in componenta cel

putin specialitatile de baza (medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie, chirurgie) si sunt organizate la nivelul municipiilor sau oraselor unui judet.

 Spitalul comunal este unitatea sanitara cu paturi care asigura asistenta

medicala de specialitate pentru populatia din mai multe localitati rurale apropiate, avand sectii de medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie.

 Spitalul general este spitalul care are organizata in structura sa minim trei

din cele patru specialitati de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie si chirurgie.

 Spitalul de specialitate este spitalul care asigura asitenta medicala intr-o

singura specialitate.

 Spitalul de urgenta este spitalul care dispune de o structura complexa de

specialitati dotat cu aparatura medicala corespunzatoare, personal specializat, avand amplasament si accesibilitate pentru teritorii extinse. In structura spitalului de urgenta functioneaza obligatoriu departamentul de urgenta care, in functie de necesitati poate avea un serviciu mobil de urgenta-reanimare si transport medicalizat.

 Spitalul pentru bolnavi cu afectiuni cronice este spitalul in care durata

de spitalizare este prelungita datorita specificului patologiei.

 Spitalul public este spitalul proprietate publica a statului sau al unitatiilor

administrativ-teritoriale organizate ca institutii publice.

 Spitalul privat este spitalul proprietate privata a persoanelor juridice de

drept privat.

 Spitalul clinic este spitalul care are in componenta sa cel putin doua clinici

in specialitati diferite care desfasoara asistenta medicala, activitate de invatamant si cercetare stiintifica medicala si de educatie medicala continua.

 Spitalul universitar este spitalul organizat in centre universitare medicale

in structura caruia toate sectiile de specialitate sunt clinici universitare. Clinica universitara are in structura ei una sau mai multe sectii clinice. Sectiile clinice sunt sectiile de spital in care se desfasoara activitati de invatamant universitar.

Structura organizatorica a spitaluluI cuprinde dupa caz: sectii, departamente, laboratoare, servicii de diagnostic si tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice si administrative, servicii de asistenta prespitaliceasca si transport urgente, structuri de primiri urgente si alte structuri aprobate de Ministerul Sanatatii si Familiei. Spitalele pot avea in componenta lor structuri care acorda servicii ambulatorii de specialitate. Serviciile medicale furnizate de ambulatoriu de spital cuprind: consultatii, investigatii, stabilirea diagnosticului, tratament medical si/sau chirurgical, ingrijiri, recuperare, medicamente si materiale sanitare, proteze.

Formele de spitalizare sunt: spitalizarea continua, spitalizarea de zi si de o zi.

Prin regulamentul de organizare si functionare al spitalului si fisele posturilor aprobare de conducerea spitalului se stabilesc activitatile, modul de organizare si functionare, atributiile si responsabilitatile personalului. Activitatile organizatorice si functionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate si supuse controlului Ministerului Sanatatii si Familiei, autoritatea centrala in domeniul asistentei de sanatate publice. In spitale se pot desfasuta si activitati de invatamant medico-farmaceutic, postliceal, universitar si post universitar precum si activitati de cercetare stiintifica medicala.

Criteriile pentru desfasurarea activitatilor de cercetare stiintifica medicala se propun de catre Academia de Stiinte Medicale si se aproba prin ordin al ministrului sanatatii si familiei cu avizul Ministerului Educatiei si Cercetatii, iar criteriile pentru desfasurarea activitatiilor de invatamant se elaboreaza si aproba de Ministerul Sanatatii si Familiei cu avizul Ministerului Educatiei si Cercetatii. Colaborarea dintre spitale si institutiile de invatamant medical se realizeaza pe baza de contract incheiat potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sanatatii si familiei si al ministrului educatiei si cercetatii. Activitatiile de invatamant si cercetare sunt organizate astfel incat sa consolideze calitatea actului medical cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii si deontologie medicale.

Problemele de etica si deontologie profesionala sunt de competenta, dupa caz a Cologiului Mediciilor din Romania, Colegiului Farmacistiilor din Romania sau a Ordinului Asistentiilor Medical si Moaselor din Romania.

Infiintarea sau desfiintarea spitalelor publice se face prin hotarare a Guvernului instiintata de Ministerul Sanatatii si Familiei cu avizul Consiliului Local sau Judetean. In actul de infiintare al spitalului public se stabilesc cel putin urmatoarele elemente: denumire, tipul spitalului, tipul finantarii, numarul de paturi si categoria serviciilor medicale spitalicesti acordate.

Organele de conducere ale spitalelor publice sunt: consiliul de administratie, comitetul director, directorul general.

Comitetul director si directorul general reprezinta conducerea executiva a spitalelor publice. Directorul general este numit de catre consiliul de administratie prin concurs.

Din comitetul director fac parte: directorul general adjunct medical, directorul economic, contabilul sef si directorul de ingrijiri. Membrii comitetului director sunt numiti de catre consiliul de administratie in urma concursurilor sustinute pentru o perioada de patru ani.

In cadrul spitalului se organizeaza consiliul medical format din medici sefi de sectie, sefi de compartimente, laboratoare sau compartimente.

Atributiile comitetului director din spitalele publice sunt:

• elaboreaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalului;
• analizeaza si recomanda masuri pentru dezvoltarea activitatii spitalului in concordanta cu nevoiele de servicii medicale ale populatiei;
• analizeaza si propune lista investitiilor care urmeaza sa se realizeze;
• raspunde la modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin contracte si dispune masuri de imbunatatire a activitatii spitalului;
• conduce operativ intreaga activitate a spitalului.

Consiliul de administratie este constituit din 7-9 membri in functie de

marimea spitalului si complexitatea serviciilor medicale acordate. Presedintele consiliului de administratie este ales din randul membrilor sai cu majoritate simpla din numarul total.

Membri consiliului de administratie sunt:

• un reprezentant al Ministerului Sanatatii si Familiei sau al Directiei de Sanatate Publica, dupa caz;
• doi reprezentanti numiti de Consiliul Judetean si Local;
• un reprezentant al Finantelor Publice Locale;
• un reprezentant al Colegilor Mediciilor din Romania;
• un reprezentant al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania;
• directorul general al spitalului;
• doi reprezentanti ai Senatului universitar pentru spitalele clinice si universitare.

La sedintele consiliului de administratie participa, fara drept de vot, cate un

reprezentant al organizatiilor sindicale si patronale. Consiliul de administratie este condus de catre presedintele consiliului.

Atributiile principale ale consiliului de administratie sunt:

• aproba bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului;
• organizeaza concurs pentru ocuparea functiilor de director general, director general adjunct medical si celorlalte functii de director. Presedintele consiliului de administratie numeste in functie persoanele care au promovat concursul;
• analizeaza si recomanda masuri pentru dezvoltarea activitatii spitalului, in concordanta cu nevoile de servicii medicale ale populatiei;
• analizeaza si propune lista investitiilor care urmeaza sa se realizeze intr-un exercitiu financiar;
• analizeaza modul de indeplinire a obligatiilor asumate prin contracte si activitatea directorului general si a comitetului director, dispunand masuri de imbunatatire a activitatii;
• negociaza si incheie prin presedinte si directorul general contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurari de sanatate.

Consiliul de administratie se intruneste lunar sau ori de cate ori este nevoie,

la solicitarea majoritatii membrilor sai, a presedintelui sau a directorului general si ia decizii cu majoritate simpla din numarul total al membrilor. Membri Consiliului de a Administratie primesc o indemnizatie de sedinta in proportie de 20% din salariul Directorului General.

Pentru spitalele clinice, universitare si institutele clinice candidatii la functia de director general trebuie sa fie obligatoriu cadre didactice universitare. Directorul general trebuie sa aiba competenta, management sanitar si sa incheie contract de administrare pe un mandat de patru ani, cu consiliul de administratie pe baza criteriilor stabilite de catre Ministatul Sanatatii si Familiei cu posibilitatea reinnoirii acestuia.

Directorul general este ordonator de credite si reprezinta spitalul in relatiile cu tertii, conduce activitatea comitetului director fiind presedintele acestuia.

In spitalele clinice si universitare, institutele clinice si spitale judetene, comitetul director este constituit din: director general, director general adjunct medical, director economic, director de ingrijiri de profesie asistent medical, contabil sef pentru spitalele cu peste 500 de paturi. Comitetul director este numit de consiliul de administratie in baza concursurilor sustinute. Comitetul director conduce intreaga activitate a spitalului intre sedintele consiliului de administratie.

Conducerea spitalelor publice raspunde in fata Directiei de Sanatate Publica si/sau Ministerului Sanatatii si Familiei, in fata Ministerului de Resort pentru indeplinirea atributiilor care ii revin.

Revocarea membrilor comitetului director in cazul nerealizarii indicatorilor de performanta a activitatii stabiliti in contractul de adminsitrare sau in cazul savarsirii de abuzuri sau abateri se face de catre consiliul de adminsitratie la propunerea Ministerului Sanatatii si Familiei, a Directiei Judetene de Sanatate Publica in functie de subordonare sau Ministerului de Resort.

Sectiile, laboratoarele, departamentele si serviciile medicale ale spitalului sunt conduse de catre un sef de departament, un sef de sectie, sef de laborator sau sef de serviciu. Aceste functii se ocupa din concurs organizat in conditiile legii. In spitalele publice, functiile de sefi de departament, sef de compartiment, sef de laborator sau farmacist sef vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti, biologi, chimisti si biochimisti cu o vechime de minim 5 ani in specialitatea respectiva.

Spitalul are obligatia sa inregistreze, sa stocheze, prelucreze si sa transmita informatiile legate de activitatea sa si sa raporteze catre Directia de Sanatate Publica Teritoriala si constituie baza de date la nivel national pentru decizii majore de politica sanitara si pentru raportarile necesare organismelor Uniunii Europene si Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

Spitalul are obligatia sa furnizeze caselor de asigurari de sanatate informatiile medicale care au stat la baza contractelor de furnizare de servicii medicale. Documentatia primara va fi pastrata, securizata si asigurata sub forma de document scris si/sau electronic constituind arhiva spitalului.

FINANTAREA SPITALELOR

Spitalele functioneaza pe principiul autonomiei financiare pe baza sumelor prevazute in contractele pentru furnizarea de servicii medicale, precum si din sume obtinute, in conditiile legii de la persoanele fizice si juridice si isi elaboreaza, aproba si executa bugetele proprii de venituri si cheltuieli. Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului cu casa de asigurari de sanatate reprezinta sursa principala a veniturilor in cadrul bugetului de venituri si cheltuieli si se negociaza cu consiliul de administratie cu conducerea casei de asigurari de sanatate, in functie de indicatorii stabiliti de contractul-cadru de furnizare de servicii medicale. Spitalele pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale si cu casele de asigurari de sanatate private.

Separat de veniturile realizate de spitale din contractele incheiate cu casa de asigurari de sanatate, spitalele publice primesc finantare dupa cum urmeaza:

• de la bugetul de stat si bugetul Ministerului Sanatatii si Familiei;
• de la bugetul consiliului judetean, pentru spitalele judetene;
• de bugetul consiliului local si al consiliului judetean pentru spitalele locale;
• de la bugetul Ministerului de Resort, pentru spitalele cu retea sanitara proprie.

De la bugetul de stat se asigura:

• desfasurarea activitatilor cuprinse in programele nationale de sanatate;
• dotarea cu echipamente medicale de inalta performanta;
• investitii legate de construirea de noi spitale si pentru finalizarea celor aflate in executie;
• expertizarea, transformarea si consolidarea constructiilor grav afectate de seisme si alte cazuri de forta majora;
• activitati specifice unitatilor cu retea sanitara proprie.

Bugetele locale asigura finantarea unor cheltuieli pentru finalizarea

constructiilor noi si realizarea unor lucrari de reparatii curente si capitale, precum si pentru dotarea spitalelor cu aparatura medicala.

Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:

• donatii si sponsorizari;
• asocieri investitionale in domenii medicale sau de cercetare medicala si farmaceutica;
• inchirierea temporara a unor spatii medicale, dotari cu echipamente sau aparatura medicala catre alti furnizori de servicii medicale;
• contracte privind furnizarea de servicii medicale incheiate cu casele de asigurari private sau agenti economici;
• editarea si difuzarea unor publicatii cu caracter medical;
• servicii medicale, hoteliere sau de alta natura furnizate la cererea pacientilor sau angajatilor;
• servicii de asistenta medicala la domiciliu furnizate la cererea pacientilor.

Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalelor publice se elaboreaza

de conducerea spitalului fiind aprobat si supus validarii pana la data de 31 decembrie a anului curent Directiei Judetene de Sanatate Publica sau Ministerului Sanatatii si Familiei respectiv Ministerului de Resort in functie de subordonati. Privind partea de cheltuieli propusa pentru a fi acoperita prin finantare de la bugetele locale se va obtine si avizul consiliului local respectv. Executia bugetului de venituri si cheltuieli se raporteaza lunar si trimestrial directiilor de sanatate publica, Ministerului Sanatatii si Familiei, respectiv Ministerului de Resort in functie de subordonare. De asemenea, executia bugetului de venituri si cheltuieli se raporteaza lunar si trimestrial si consiliului local si/sau judetean, dupa caz, daca beneficiaza de finantare din bugetele locale. Directiile de Sanatate Publica analizeaza executia bugeturilor de venituri si cheltuieli lunare si trimestriale si le inainteaza Ministerului Sanatatii si Familiei, respectiv Ministerului de Resort, dupa caz. Daca sunt constatate abateri fata de indicatorii din contractul de administrare, Directia de Sanatate Publica le sesizeaza si face propuneri pe care le propunere spre aprobare conducerii Ministerului Sanatatii si Familiei.

Controlul asupra activitatii financiare a spitalului public se face de catre Curtea de Conturi, Ministerul Sanatatii si Familiei, ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie sau alte organe abilitate prin lege.

Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din urmatoarele surse:

• amortizarea calculata lunar si cuprinsa in cheltuielile spitalului;
• sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile;
• sponsorizarile cu destinatia “dezvoltare”;
• 20% din excedentul bugetului de venituri si cheltuieli inregistrat la finele exercitiului financiar.

Fondul de dezvoltare este utilizat pentru procurarea echipamentelor si

aparaturii medicale si de laborator necesare desfasurarii activitatii spitalului.