Farmacocinetica
studiază traseul parcurs de medicament în organism de la ingerare
până la eliminare, evaluând diferite aspecte calitative şi
cantitative legate de farmacon în funcţie de doza administra- tă
şi de calea de administrare utilizată.
Etapele
farmacocinetice se derulează, în cea mai mare parte a timpului,
simultan. Diferite aspecte legate de viteza fiecărei etape şi
profilul farmacocinetic sunt specifice fiecărei substanţe
medicamentoase.
Etapele
farmacocinetice au fost prezentate deja în capitolul anterior şi
sunt următoarele:
a.
Absorbţia
Este
procesul prin care are loc transferul substanţei medicamen- toase
din mediul extern în mediul intern al organismului, şi în special
în spaţiul intravascular.
b.
Distribuţia
Este
procesul prin care are loc transferul substanţei medicamentoase din
compartimentul central în alte compartimente hidrice.
c.
Metabolizarea
(biotransformarea)
Este
procesul prin care substanţele medicamentoase care traversează
membranele biologice pe principiul lipofiliei sunt transformate în
produşi cu hidrofilie mai ridicată şi în modul acesta este
facilitată eliminarea lor din organism.
d.
Eliminarea
Este
procesul prin care substanţele medicamentoase sau metaboliţii
rezultaţi în urma biotransformărilor sunt îndepărtate din
organism.
În
cinetica medicamentului sunt implicate câteva procese de im-
portanţă
deosebită, şi anume:
-
transferul prin membrane;
-
legarea de proteinele plasmatice;
-
metabolizarea medicamentelor.
Traversarea
membranelor biologice de către substanţele medicamentoase depinde
de următorii factori:
a.
Factori dependenţi
de membrane biologice,
şi anume:
-
conţinut lipidic;
-
existenţa unor sisteme de transport specializat;
-
polarizarea membranei;
-
prezenţa porilor;
-
starea fizic-patologică a membranei.
b.
Factori dependenţi
de substanţa medicamentoasă:
-
masa moleculară;
-
structura chimică;
-
constanta de ionizare(pKa);
-
doza;
-
lipo- sau hidrosolubilitatea substanţei medicamentoase etc.
c.
Factori care depind
de mediul existent la cele două suprafeţe ale membranelor
biologice:
-
pH-ul;
-
legarea de proteine;
-
vascularizaţie;
-
debit sanguin etc.
Substanţele
medicamentoase pot traversa membranele biologice prin două
modalităţi, şi anume:
-
transfer pasiv;
-
transfer specializat.
Modalităţi
de transfer pasiv al substanţelor medicamen-toase la nivelul
membranelor biologice
La
acest nivel se cunosc următoarele modalităţi de transfer pasiv:
-
difuziunea simplă;
-
şi filtrarea.
a.
Difuziunea simplă
Este
o modalitate de transfer care nu presupune consum energetic şi se
bazează pe diferenţa de concentraţie a substanţei la nivelul
celor două feţe ale membranei, difuziunea având loc în sensul
gradientului de concentraţie. Acest transfer este dependent de mai
mulţi factori, şi anume:
-
dimensiunea moleculelor (moleculele mai mici difuzează mai rapid);
-
liposolubilitatea substanţei. Substanţele difuzează cu atât mai
uşor cu cât coeficientul de partiţie este în favoarea lipofiliei.
Peste un anumit grad de solubilitate, substanţa rămâne absorbită
la nivelul membranelor biologice;
-
gradul de ionizare, care este dependent de polaritatea moleculei.
Membranele
biologice sunt uşor traversate de moleculele neionizate, dar nu pot
fi traversate prin difuziune simplă de către moleculele ionizate
şi de către substanţele legate de proteinele plasmatice.
b.
Filtrarea
Este
o modalitate de transfer care nu presupune cost energetic şi este
valabilă pentru moleculele mici (molecule care au diametrul mai mic
decât 8A)
hidrosolubile, care traversează membranele biologice la nivelul
porilor apoşi sub formă de soluţie apoasă, transferul
realizându-se datorită diferenţelor de presiune osmotică de la
cele două feţe ale membranelor biologice.
Modalităţi
de transfer specializat
La
multe substanţe medicamentoase, transferul prin membrane nu se poate
realiza în modul prezentat anterior. Pentru astfel de substanţe
este nevoie de mecanisme specifice de transport, care sunt
reprezentate de substanţe cu anumite structuri chimice care
interacţionează cu substanţele medicamentoase, după care
traversează membrana biologică odată cu substanţa transportoare,
facilitând în modul acesta penetrarea prin membrane. Prin transport
activ pot fi transportate transmembranar şi substanţe ionice.
În
continuare se vor prezenta principalele modalităţi de transfer
specializat transmembranar:
a.
Difuziunea activă
(Transportul
activ)
Este
transfer realizat împotriva gradientului de concentraţie care
presupune
cost energetic şi existenţa unui transportor specific. Acest
transportor leagă medicamentul la una din feţele membranelor
biologice, formând complexul substanţă medicamentoasă –receptor,
formă sub care traversează membrana şi eliberează substanţa pe
partea opusă a membranei.
b.
Difuziunea
facilitată
Este
o modalitate de transfer care se realizează în sensul gradientului
de concentraţie, nu presupune cost energetic, dar care necesită
existenţa unui transportor specializat. Şi la această modalitate
de transfer există concurenţă pentru un anumit situs de legare.
