Farmacologie generală ,2 Biodisponibilitatea medicamentelor

Biodisponibilitatea medicamentelor

2.2.1. Definiţie

Organizaţii de prestigiu pe plan mondial definesc biodisponibilita- tea în următoarele moduri:

• Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S) defineşte biodispo- nibilitatea ca fiind cantitatea de substanţă activă care este absorbită de la locul de acţiune şi ajunge în circulaţia sistemică.
• Organizaţia Food & Drug Administration (F.D.A) defineşte biodisponibilitatea ca fiind cantitatea de substanţă medica- mentoasă eliberată din forma farmaceutică care este absorbită, ajunge la locul de acţiune şi exercită efectul farmacodinamic [9].
• Organizaţia American Pharmaceutical Association (A.P.A) defineşte biodisponibilitatea ca fiind cantitatea de substanţă activă absorbită şi nemodificată cu ocazia primului pasaj (intestinal, hepatic sau pulmonar), [9].

În concluzie, biodisponibilitatea poate fi definită ca fiind parametrul care indică cantitatea de substanţă activă, cedată din formă, absorbită, distribuită şi care ajunge la locul de acţiune, manifestând efect terapeutic, precum şi viteza cu care se derulează acest proces.

2.2.2. Echivalenţa medicamentelor; tipuri de echivalenţă; bioechivalenţa medicamentelor

Pentru evaluarea medicamentelor utilizate în terapie, din punct de vedere al substanţelor medicamentoase conţinute, formă farmaceutică şi efect terapeutic, avem următoarele tipuri de echivalenţă:

A. Echivalenţa farmacologică

Este când există două forme farmaceutice care conţin substanţe diferite, dar care sunt capabile să producă acelaşi efect farmacodinamic.

B. Echivalenţa chimică

Este prezentă la două forme farmaceutice diferite, dar care conţin aceleaşi doze din aceleaşi substanţe medicamentoase.

C. Echivalenţa farmaceutică

Este când există două forme identice cu aceleaşi doze de substan-

ţă activă, dar care pot diferi din punct de vedere al auxiliarilor utilizaţi.

D. Echivalenţa biologică (bioechivalenţa)

Este când există două forme identice sau diferite care conţin aceeaşi substanţă în cantităţi identice şi care administrate pe aceeaşi cale realizează aceleaşi concentraţii sanguine în acelaşi timp.

Obiectivul principal în prescrierea şi administrarea medicamentelor a fost, pentru o lungă perioadă de timp, administrarea de forme farmaceutice echivalente din punct de vedere farmaceutic (forme identice care conţin doze egale din aceeaşi substanţă activă, dar care pot avea auxiliari deosebiţi).

În urma observaţiilor clinice, s-a ajuns la concluzia că uneori administrarea unor forme echivalente farmaceutic pot conduce la insuccese de ordin terapeutic datorită supradozărilor sau datorită atingerii unor concentraţii plasmatice în domeniul subterapeutic.

Cauzele incriminate în apariţia unor astfel de probleme erau:

• fie legate de medicament (formulare, tehnologie de preparare,
  
  

serii diferite etc.);

• fie legate de subiecţii cărora le-a fost administrat medicamentul.

În urma acestor observaţii, s-a infirmat postulatul echivalenţei medicamentelor şi s-a introdus în farmacologie o noţiune nouă, şi anume: bioechivalenţa medicamentelor.

Două medicamente sunt bioechivalente dacă au aceeaşi biodisponibilitate, biodisponibilitatea fiind dată de cantitatea de substanţă medicamentoasă absorbită (disponibilă biologic), capabilă de efect farmacodinamic la locul de acţiune şi de viteza cu care se realizează acest proces.

Efectul primului pasaj (intestinal, hepatic şi pulmonar)

Acest efect se manifestă prin metabolizarea substanţei medicamentoase înainte de transferul acesteia în circulaţia sistemică, având ca rezultat scăderea biodisponibilităţii. Este ocolit total primul pasaj, la cele trei niveluri amintite anterior, numai de către medicamentele administrate intraarterial sau intracardiac.

La administrarea medicamentelor pe alte căi este prezent în mod diferit primul pasaj, şi anume:

• primul pasaj pulmonar este întâlnit la medicamentele administrate: i.v., sublingual, intrarectal inferior, intraosos, intraseroase;
• primul pasaj hepatic şi pulmonar este întâlnit prin administrarea medicamentelor în calea rectală superioară;
• primul pasaj intestinal, hepatic şi pulmonar este prezent la administrarea medicamentelor pe cale perorală.

2.3.2.10. Modul de administrare

Este un factor care poate influenţa biodisponibilitatea în funcţie de posologie, şi anume:

• administrarea prin perfuzare (administrare continuă);
• administrarea ritmică;

- administrare de preparate retard;

• administrarea sistemelor terapeutice;
• utilizarea terapiei la ţintă etc.