XI.
HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ
Definiţie:
hipotensiunea
arterială este un sindrom clinic caracterizat prin scăderea
valorilor
tensionale
sub 100 mmHg pentru tensiunea sistolică şi sub 65 mmHg pentru ceea
diastolică.
În
funcţie de durată, hipotensiunea poate fi trecătoare sau
permanentă. În funcţie de etiologie se deosebesc: hipotensiuni
arteriale esenţiale, simptomatice şi ortostatice.
HIPOTENSIUNEA
ARTERIALĂ ESENŢIALĂ
Apare
în absenţa unei cauze cunoscute, are uneori un caracter familial şi
se întâlneşte frecvent la cei care fac mari eforturi intelectuale.
Se datoreşte dereglării mecanismelor nervoase şi endocrine care
menţin regimul circulaţiei. Boala este frecvent asimptomatică,
depistarea fiind întâmplătoare.
Există
şi forme clinice cu simptome atribuite de obicei unei nevroze:
cefalee occipitală, astenie pronunţată, insomnii, palpitaţii,
transpiraţii. În unele cazuri pot apărea manifestări lipotimice,
mai rar sincope.
Hipotensiunea
esenţială este permanentă şi are un prognostic bun.
Forma
asimptomatică nu necesită vreun tratament. În formele clinice cu
manifestări subiective se recomandă psihoterapia (lămurirea şi
încurajarea bolnavului asupra lipsei de pericol a bolii), evitarea
surmenajului fizic sau intelectual, un regim de viaţă igienic, cu
ore suficiente de somn, plimbări în aer liber, practicarea moderată
a culturii fizice, masaj, duşuri de înviorare, alimentaţie de
calitate şi completă. Dacă nu există alte contraindicaţii,
cafeaua şi alcoolul sunt permise în cantităţi moderate.
HIPOTENSIUNEA
ARTERIALĂ SIMPTOMATICĂ
Se
întâlneşte în insuficienţa suprarenală, intoxicaţia cu alcool
sau nicotină, boli cronice caşectizante, pericardita constrictivă,
stenoza aortică sau mitrală, tumori cerebrale. Prognosticul este al
bolii de bază.
Tratamentul
se adresează îndeosebi afecţiunii cauzale şi în al doilea rând
hipotensiunii arteriale, pentru care măsurile terapeutice sunt
similare cu tratamentul hipotensiunii esenţiale.
HIPOTENSIUNEA
ORTOSTATICĂ
Este
o formă clinică însoţită de lipotimii, uneori de sincope, care
apar cu ocazia trecerii de la clinostatism la ortostatism. Există
forme esenţiale, întâlnite la bolnavi înalţi şi slabi, şi
forme simptomatice, observate în boli grave caşectizante, în unele
afecţiuni neurologice, în insuficienţa suprarenală etc. Se
consideră că boala se datoreşte insuficienţei reflexelor
vasoconstrictoare, care face ca sângele să se acumuleze în vasele
membrelor inferioare, rezultând o ischemie cerebrală trecătoare.
Trecerea de la clino- la ortostatism se însoţeşte de o scădere a
tensiunii arteriale cu peste 20 mmHg. Pulsul scade şi apar ameţeli,
lipotimii sau chiar sincope. Tulburările survin la câteva minute
după schimbarea poziţiei. O formă particulară a fost descrisă la
indivizi de peste 40 de ani, caracterizată prin hipotensiune,
anhidroză şi impotenţă sexuală.
Tratamentul
este similar cu acela din formele clinice anterioare.
