XIV.
MOARTEA SUBITĂ
Este
oprirea rapidă a vieţii. Când apare într-un ritm foarte scurt,
poartă denumirea de stop cardiocirculator.
Etiopatogenie:
există
4 mecanisme majore ale morţii subite: fibrilaţia ventriculară,
oprirea
inimii,
tahicardia
ventriculară cu contracţii ineficiente şi ruptura inimii. Primele
două sunt mai frecvente. Cauza principală este cardiopatia
ischemică, dureroasă sau nedureroasă; mai rar, intoxicaţii cu
Chinidină sau Digitală, anestezia, manevrele terapeutice sau
exploratoare pe torace, şocul, insuficienţa cardiacă gravă etc.
Alte mecanisme de moarte subită sunt: ruptura unui anevrism,
hemoragia cerebrală etc. în toate formele apar consecinţe grave:
deschiderea largă a orificiilor inimii, egalizarea presiunilor
arteriale şi venoase intracavitare, asfixia acută.
Simptomele
cardinale sunt:
oprirea bruscă a inimii, pierderea cunoştinţei, încetarea
respiraţiei şi
dilataţia
pupilelor. In primele 4-5 minute de la debut se constituie moartea
clinică, când suferinţa cerebrală este reversibilă prin măsuri
de reanimare. După aceasta apare moartea biologică, datorită
leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos. Diagnosticul se
bazează pe pierderea cunoştinţei, absenţa pulsului la arterele
carotidă şi femurală, oprirea mişcărilor respiratorii ("semnul
oglinzii") şi dilataţia pupilelor. Clinic, nu se poate
diferenţia fibrilaţia ventriculară de oprirea inimii.Diagnosticul
se precizează de ECG.
Tratamentul
trebuie
instituit urgent, obligatoriu în primele 3-4 minute. Prima măsură
este masajul
cardiac
extern: bolnavul este aşezat în decubit dorsal, pe un plan dur şi
plat, cu capul în extensie, pentru asigurarea libertăţii căilor
aeriene: la început se aplică 2-3 lovituri cu pumnul în regiunea
precordială; dacă nu se obţine răspuns, se începe masajul inimii
aplicând transversal podul palmei uneia din mâini pe treimea
inferioară a sternului, iar cealaltă palmă se suprapune pe prima,
pentru a întări presiunea; reanimatorul se aşază de preferinţă
în dreapta bolnavului şi deprimă ritmic, vertical, toracele, cu
cele două mâini, cu o frecvenţă, de 70 - 80/min; capătul
degetelor nu trebuie să se sprijine la coaste (pericol de fracturi).
Concomitent, se face respiraţia artificială "gură-la-gură"
("gură-la-nas", "gură-mască-gură") sau prin
mijloace manuale (Silvester). Se va realiza o respiraţie la 5
compresiuni pe stern. Maxilarul inferior al bolnavului va fi
propulsat anterior. Este bine ca reanimarea să fie executată de
două persoane. Se încetează reanimarea când inima şi-a reluat
activitatea (de obicei după 5 - 20 de minute) sau când sunt semne
sigure de moarte. Alte măsuri obligatorii în primele 3-4 minute
sunt: ventilaţia asistată, oxigenoterapia, posibile însă numai în
mediul spitalicesc.Tratamentul, specific principalelor mecansime
declanşatoare, se instituie când diagnosticul este precizat.
Astfel. în fibrilaţie ventriculară, defibrilarea electrică şi
administrarea de Adrenalină, Procainamidă, Xilină, Propranolol; în
oprirea inimii - şocuri electrice, Adrenalină i.v. sau
intracardiac. Isuprel intracardiac (0,2 mg), Noradrenalină 2-4 mg
intracardiac; în tahicardia paroxistică ventriculară cu moarte
subită - şocuri electrice sau injectarea intracardiacă de
Procainamidă, Xilină sau Propranolol. Când nu se cunoaşte
mecanismul, se poate injecta intracardiac Isuprel (1/2 - 1 fiolă)
sau, în lipsă, Cofeină 0,2 g.
