CAPITOLUL 2
ASIGURAREA CONDITIILOR DE IGIENA SI CONFORT
Mediul
securizant este mediul care reduce la minimum riscurile de rănire,
accidente, infecţii, reacţii nedorite la tratament, asigură
intimitatea pacientului. Mediul terapeutic de protecţie are rolul de
a crea o ambianţă plăcută, care are acţiune favorabilă asupra
sistemului nervos central şi izolează pacientul de condiţiile
negative ale mediului, posibil suprasolicitant sau epuizant al
scoarţei cerebrale.
●
Caracteristicile mediului securizant:
- nevoile umane pot fi satisfăcute
- riscurile fizice, chimice sunt diminuate
- riscurile de transmitere a agenţilor patogeni şi parazitari sunt minime
- măsurile de igienă sunt respectate
- poluarea este minimă
● Efectele asigurării unui mediu securizant:
În
spital
- reducerea duratei de spitalizare
- diminuarea frecvenţei accidentelor asociate şi riscului de urmări judiciare
- reducerea numărului de îmbolnăviri profesionale
- scăderea costului global al serviciilor de sănătate
La
domiciliu
- reducerea riscului de accidente şi îmbolnăviri, de apelare la serviciile de sănătate
- promovarea sănătăţii.
Asigurarea
mediului terapeutic de protecţie presupune:
- crearea unei ambianţe plăcute în spital – holuri, coridoare, saloane aranjate cu flori, curate
- înlăturarea excitanţilor auditivi, vizuali, olfactivi
- pregătirea psihică a pacientului înaintea efectuării oricărei tehnici de nursing
- asigurarea odihnei pasive şi active a pacientului
- prezenţa permanentă a asistentei în preajma pacientului
- atitudinea de bunăvoinţă, solicitudine, răspuns prompt la chemarea pacientului şi familiei acestuia.
Patul pacientului: -
pregătirea şi schimbarea
patului
- poziţiile pacientului în pat
- schimbările de poziţie ale
pacientului
Pregătirea şi schimbarea patului
Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea
timpului de boală şi de convalescenţă
în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului:
să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă
atât cerinţele de confort ale
pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m,
lăţime 80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60
cm; să-i permită pacientului să se poate
mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la
nevoie, să coboare din pat, să poată sta
în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe podea;
asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile
şi tratamentul cât mai comod; uşor de manipulat şi curăţat;
confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat
pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe
dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.
Calităţile somierei
(partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din
sârmă inoxidabilă, să fie puternică,
elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea
pacientului.
Tipuri de paturi
- simplu, cu somieră dintr-o singură bucată
-simplu cu rezemător mobil
-cu somieră mobilă
-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţi
-universal
-universal pentru tratament ortopedic cu somieră mobilă
-pentru
secţiile de traumatologie
-diferite tipuri pentru terapie intensivă, cu apărătoare
demontabilă
-închis cu plasă
-pentru sugari şi copii-cu gratii mobile prevăzute cu dispozitive
de siguranţă
Accesoriile patului
Salteaua va fi
confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă
şi se dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau
din material plastic, umplute cu apă sau
cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a
compartimentelor după necesitate (pentru
prevenirea escarelor).
Pernele trebuie
să fie în număr de două: una umplută
cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau
puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm
lungime.
Pătura
confecţionată din lână moale, trebuie
să se poată spăla uşor.
Lenjeria este
bine să aibă cât mai puţine cusături.
Lenjeria necesară:
două cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi
muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x
1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea.
Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de
a proteja salteaua de diferite dejecţii se
foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x
1,10 m. Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată din pânză;
va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20
cm mai lată decât muşamaua pantru a o acoperi perfect; faţa de
pernă, confecţionată din acelaşi
material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pe partea
laterală sau fără şnur, cu deschizătura
suprapusă.
Utilaj auxiliar:
sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale,
coviltir sau susţinătorul de învelitoare, mese adaptate
la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active.
Schimbarea lenjeriei în patul fără bolnav
Materialele necesare:
cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două
pături, două perne.
Efectuarea: se
îndepărtează noptiera de lângă pat, se aşează un scaun cu
spătar la capătul patului. Pe scaun se
aşează, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele,
păturile, împăturite corect. Cearşaful
se aşează la mijlocul saltelei, se desface şi se întinde
o parte a cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre
capătul opus. Se introduce cearşaful
adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colţul: persoana
aşezată cu faţa spre capătul patului:
cu mâna de lângă pat prinde partea laterală a cearşafului
la o distanţă egală de la colţ, cu lungimea părţii atârnate şi
o ridică în sus pe lânga saltea; partea
de cearşaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub
saltea; se lasa în jos partea de cearşaf
ridicată ; se introduce sub saltea partea de cearşaf
care atârnă sub marginea inferioară a
saltelei; celelalte trei colţuri se fac după aceeaşi procedură.
Se introduce apoi sub saltea toată partea laterală a cearşafului
începând de la colţurile saltelei; se întinde bine cearşaful să
nu prezinte cute. Dacă este nevoie se aşează muşamaua
(transversal, la mijlocul patului) şi se acoperă cu aleza.
Apoi se aşează cel de-al doilea cearşaf peste
care se întinde pătura; marginea cearşafului dinspre cap se
răsfrânge peste pătură. Pentru ca pătura să nu constituie o
greutate asupra degetelor picioarelor pacientei, se va face o cută
atât din cearşaf, cât şi din patură,
astfel: se aşează palma mâinii dinspre picioare pe patură, iar
cealaltă mână se introduce sub cearşaf, ridicând cearşaful şi
pătura peste palma opusă, formând astfel o cută;
se introduce apoi sub capătul de la picoare al saltelei, atât
cearşaful cât şi pătura, apoi se aşează
colţurile folosind procedura descrisa mai sus. Dacă se foloseşte
plicul în loc de cearşaf, atunci pătura
se introduce în plic, după ce se îndoaie în lungime. Se aşează
pernele introduse în feţele de pernă curate.
Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat
În secţiile unde pacientele sunt în
imposibilitatea de a se ridica din pat, în primele zile
postoperatorii, asistenta este nevoită de cele mai multe ori să
schimbe lenjeria de pat, cu bolnavul în
pat. În acest scop asistenta urmăreşte ca bolnavul să prezinte o
stare de bine, confort fizic şi psihic, şi
o stare de igienă permanentă. Aceasta
este o ocazie ca asistenta să comunice cu
bolnavul pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi exprime
sentimentele, să-şi uşureze starea
sufletească, să câştige încrederea acesteia. Este de asemenea o
posibilitate de a-l observa, de a-l mobiliza, pentru a preveni
complicaţiile, de a-i asigura condiţii
corespunzătoare de igienă, de relaxare, de odihnă. Schimbarea
lenjeriei patului se face de câte ori este
nevoie, de mai multe ori pe zi, dacă este nevoie, dar în general,
aceasta se executa dimineaţa, înainte de curăţenie, după
măsurarea temperaturii, luarea tensiunii,
măsurarea pulsului şi toaleta bolnavului.
Bolnavii din cauza stării generale impuse de
boală, nu au puterea necesară de a sta în
poziţie şezândă, de aceea tehnica de schimbare a patului cu
pacientul în pat, se face întorcându-l în decubit
lateral; schimbarea lenjeriei se face
în lungimea patului.
Materiale necesare: aceleaşi
ca şi pentru pregătirea patului fără pacient. În plus: paravan,
sac de rufe, eventual lenjerie curată de corp şi material necesar
pentru a spăla pacientul, dacă s-a
murdărit.
Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în
ordinea priorităţii, împăturită în felul următor:
pătura şi cearşaful de sub pătură se împăturesc fiecare în
trei sub formă de armonică;
aleza se rulează împreună cu muşamaua în lungime; cearşaful se
rulează în lungime.
Se evită curenţii de aer, se asigură
intimitatea bolnavului, ferindu-l de priviri indiscrete,
se asigură măsurile privind asepsia.
Se anunţă bolnavul asupra procedeului, se
linişteşte şi se asigură că manopera va fi
făcută cu blândeţe, că nu va fi mişcat inutil, că manevrele
nu-i vor cauza dureri, solicitându-i-se
cooperarea.
Efectuarea: se
face de către două asistente aşezate de o parte şi de cealaltă a
patului. Bolnavul rămâne acoperit până
la schimbarea cearşafului de sub pătură. Marginile cearşafului
murdar se desfac de sub saltea de jur împrejur.
Asistenta din partea dreaptă prinde pacientul cu
mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică
uşor, iar mâna stângă o introduce sub umerii acestuia,
sprijinindu-i capul sub antebraţ. Apoi cu mâna dreaptă (retrasă
de sub axilă) trage uşor perna spre marginea patului,
bolnavul fiind deplasat uşor în aceeaşi direcţie. Se aşează
apoi în dreptul genunchilor bolnavului,
introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectându-i puţin
, iar cu
mâna dreaptă îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din această
poziţie, se întoarce bolnavul în decubit
lateral drept ,
sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor. Bolnavul
se menţine acoperit. Asistenta din partea stângă rulează
cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară până la
spatele bolnavului; sulul de lenjerie murdară se află în acel
moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a
patului, se derulează cearşaful curat,
muşamaua şi aleza pregătite mai înainte. Se întinde bine
cearşaful curat pe jumătatea liberă a
patului şi se aşează o pernă îmbrăcată în faţă de pernă
curată ,
apoi se aduce pacientul în decubit dorsal
cu multă blândeţe, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor
şi sub genunchi.
Pentru a aduce bolnavul în decubit lateral stâng
, asistenta din partea stângă procedează la fel ca şi în cazul
întoarcerii în decubit lateral drept: prinde bolnavul de axila
stângă, o ridică uşor, introduce mâna dreaptă sub umerii ei, îi
sprijină capul pe antebraţ şi după
aceeaşi procedură, întoarce pacientul în decubit lateral stâng
aducându-l dincolo de cele două suluri de
lenjerie. Asistenta rulează mai departe din partea dreaptă,
lenjeria murdară o îndepărtează,
introducând-o în sacul de rufe murdare ;
apoi derulează lenjeria
curată şi o întinde bine ,
iar bolnavul este adus în decubit dorsal, sprijinit de cele două
asistente. Se efectuează colţurile după tehnica cunoscută. Pătura
de deasupra bolnavului se împătură în trei şi se aşează pe un
scaun; bolnavul rămâne acoperit cu
cearşaful folosit până atunci. Peste acesta
, asistenta aşează cearşaful curat
împăturit anterior în trei, în formă de armonică, astfel că
una din marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului.
Colţurile de sus ale cearşafului curat se ţin fie cu mâna, fie
de către bolnav, fie de către o altă persoană. Cele două
asistente care sunt de o parte şi de alta a patului, prind cu o mână
colţurile inferioare ale cearşafului murdar şi printr-o mişcare
în direcţia picioarelor bolnavului, îndepărtează cearşaful
murdar şi acoperă în acelaşi timp
bolnavul cu cearşaful curat. Se aşează pătura peste cearşaf
răsfrângând marginea dinspre cap pe
pătură. Se continuă aranjarea patului, se pliază pătura cu
cearşaful deasupra degetelor de la
picioarele bolnavului.
Pacientul
poate fi aşezat în poziţie şezând-
schimbarea lenjeriei se face în lăţimea
patului
Se efctuează tot de către două persoane: una sprijină pacientul,
cealaltă rulează lenjeria murdară, aşează şi derulează
cearşaful curat pregătit în prealabil.
Atenţie: după efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să
se asigure că pacientul este aşezat cât mai confortabil.
Uneori aleza trebuie schimbată de mai multe ori /zi fără să
fie nevoie de schimbarea cearşafului.
Înafară
de procedura descrisă mai sus , se mai pot folosi alte două metode
pentru schimbarea alezei:
Ridicarea
pacientului cu ajutorul umărului este
indicată deoarece produce o presiune intraabdominală
nesemnificativă.
2
asistente:
- se aşează de o parte şi de alta a patului, în dreptul bazinului pacientului
- aşează pacientul în poziţie şezând
- asistenta îşi apleacă coloana, fără gârbovire, lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor, îşi flectează uşor genunchii
- asistenta din dr. îşi fixează umărul dr. sub axila dr. a pacientului
- asistenta din stg. îşi fixează umărul stg. sub axila stg. a pacientului a.î. braţele pacientului să se odihnească pe spatele asistenta
- asistenta îşi introduc cât mai mult antebraţele de la mb. superior care are umărul fixat sub axilă sub coapsa pacientului
- mâna liberă a asistentelor se sprijină pe suprafaţa patului mai sus de pacient pentru a asigura un punct de sprijin în plus în momentul ridicării
- la comanda uneia din asistenta se începe ridicarea pacientului, ridicând treptat col. vertebrală şi transferând greutatea pe piciorul aflat în partea cefalică a patului
- în momentul aşezării pacientului, asistenta îşi flectează din nou genunchii , astfel coloana vertebrală coboară, şi aşează pacientul confortabil
metodă de ridicare când pacientul nu poate să coopereze
- asistentele aşezate de o parte şi de alta a patului, se apleacă spre pacient menţinând coloana dreaptă, îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor
- Braţele din partea cefalică a patului se aşează în jurul spatelui pacientului, cât mai aproape de linia bazinului
- Braţele dinspre picioare se introduc sub şezutul pacientului, mâinile asistentelor se unesc
- Pacientul este rugat să-şi încrucişeze braţele pe piept
- La comanda unei din asistente se efectuează ridicarea pacientului, ridicând treptat coloana vertebrală şi transferând greutatea spre piciorul situat spre partea cefalică
Poziţiile pacientului în pat
În funcţie de starea generală şi de boala sa,
bolnavul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă
sau forţată.
Poziţia
activă – pacientul se mişcă
singur, nu are nevoie de ajutor
Poziţia
pasivă – pacientul nu poate să-şi
schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are nevoie de
ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Poziţia
forţată – pacientul are o postură
inadecvată; poziţia poate fi:
- determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită)
- ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele de dureroase de ulcer sau în colica biliară)
- ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul tromboflebitei)
- ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a tratamentului)
- alte poziţii forţa.
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii
în pat, poziţia în care aceştia trebuie aduşi cu ocazia unor
îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se
asigură schimbările de poziţie.
Poziţia
|
Cum se realizează
|
Afecţiunile/situaţiile care o
impun
|
Observaţii
|
Decubit
dorsal
Poziţia Fowler
|
Culcat pe spate cu faţa
în sus
-fără pernă
-cu o pernă subţire
-cu 2 perne (poziţie obişnuită şi comodă)
|
-după puncţie lombară
-unele afecţiuni ale
coloanei vertebrale (suprafaţă tare)
-anemii post-hemoragice
-unele afecţiuni
cerebrale
-pacienţi slăbiţi
-adinamici
-operaţi
|
-Previne contractura
muşchilor abdominali
-Este mai confortabilă
cu genunchii îndoiţi-pozitie Fowler
-menţinută timp
îndelungat=dureri lombare : se introduce un sul subţire la
nivelul coloanei lombare
Zone explorate:
capul, gâtul, toracele anterior, plămânii, sânii, inima,
abdomenul, extremităţile, zonele de palpare a pulsului. |
Semişezând
|
-culcat pe spate
-toracele formează cu
linia orizontală un unghi de 30-45º
Se realizează:
-cu un nr. mai mare de
perne
-cu rezemător mobil
-cu somieră articulată
Ca pacientul să nu alunece, se aşează sub
regiunea poplitee o pernă îndoită sau un sul din pătură
învelit într-un cearşaf răsucit la extremităţi şi introdus
sub saltea . Sub tălpi se pune un sprijinitor.
|
-afecţiuni cardiace şi
pulmonare
-perioada de
convalescenţă
unele categorii de
operaţii
-vârstnici
-primul ajutor dat pacienţilor cu afecţiuni
cardiorespiratorii
|
-Menţinerea
îndelungată necesită măsuri de prevenire a escarelor (colaci
de cauciuc sub regiunea fesieră) şi a altor complicaţii.
-Este interzisă
pacienţilor cu
|
Şezând
|
În pat:
-trunchiul formează cu
membrele inferioare un unghi drept;
-pacientul are coapsele
flectate pe bazin şi gambele sunt în semiflexie pe coapse;
-genunchii sunt astfel
ridicaţi
Poziţia se realizează:
-prin ridicarea părţii
cefalice a somierei articulate (cu ajutorul manivelei);
-cu sprijinitorul de
perne
-sau se vor pune 4-5
perne aşezate în trepte ; capul se va sprijini cu o pernă mică
-sub braţele
pacientului se poate aşeza câte o pernă ; pentru a împiedica
alunecarea se aşează sub regiunea poplitee o pernă îndoită
sau un sul din pătură învelit într-un cearşaf răsucit la
extremităţi şi introdus sub saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
În fotoliu:
este aşezat confortabil, bine îmbrăcat şi acoperit cu pătură |
-în stare gravă
-dispneici, în caz de
pneumonii întinse
-insuficienţă
cardiacă
-în perioada acceselor
de astmă bronşic
-vârstnici
-după anumite intervenţii chirurgicale (glanda
tiroidă)
|
-În vederea examinării
pacientului, poziţia şezând realizează expansiunea completă a
plămânilor şi permite o mai bună examinare a părţii
superioare a corpului.
-Pacienţii slăbiţi
d.p.d.v.fizics-ar putea să nu poată sta în această poziţie ;
ei vor fi aşezaţi în decubit dorsal cu extremitatea cefalică a
somierei ridicată.
-Pacienţii cu
insuficienţă cardiacă în cursul acceselor de dispnee nocturnă,
se aşează de mai multe ori la marginea patului cu picioarele
atârnate; sub tălpi se aşează un taburet.
Zone explorate:
capul, gâtul, spatele, toracele posterior, plămânii, sânii,
axila, inima, extremităţile superioare. |
Decubit lateral
|
Poate fi drept sau stg:
-culcat pe o parte
-capul sprijinit pe o
singură pernă
-mb. inf. flectate uşor
-sau mb.inf.ce este în
contact cu suprafaţa patului întins, iar celălat îndoit
-spatele sprijinit cu o pernă sau un sul sau cu
rezemătoare speciale
|
-în pleurezii
-meningite
-după intervenţii
intratoracice
-după intervenţii
renale
-în cazul drenajului
cavităţii pleurale
Se mai impune:
|
-între genunchi şi
maleole se introduc inele de vată
-sub trohanterul mare,
un colac de cauciuc îmbrăcat
- paralizat
- fracturat
- dureros
- operat
acesta va fi menţinut
în cursul manoperei de întoarcere de către asistentă şi
aşezat pe un suport pregătit în prealabil.
Zonele ce pot fi explorate
: inima (decubit lateral stg) ; poziţia este ideală, pentru a
auzi murmurul cu sonor redus. |
| Poziţie (declivă) Trendelenburg |
-Decubit dorsal,
eventual lateral, cu capul mai jos decât restul corpului
Se realizează prin:
-ridicarea etremităţii
distale a patului
-diferenţa între cele
2 extremităţi ale patului poate varia de la 10 la 60cm
-sub capul pacientului
se poate pune o pernă subţire
-se protejează capul
pacientului cu o pernă aşezată vertical la căpătâiul patului
-pentru evitarea alunecării de pe masa de
operaţie, pacientul este fixat în chingi sau rezemătoare
speciale de umăr
|
-pe masa de
operaţie în cazul sincopelor din cursul anesteziei generale
-în anemii acute
-pentruautotransfuzii
-pentruoprirea
hemoragiilor membrelor inf.şi organelor genitale feminine după
intervenţii ginecologice
-după rahianestezie
-pentrua favoriza drenajul secreţiilor din
căile respiratorii superioare |
|
Poziţie proclivă (Trendelenburg inversat)
|
- oblică cu capul mai sus
|
- pentru extensia coloanei
cervicale (tratament ortopedic)
|
|
Decubit ventral
|
- culcat pe abdomen
- capul într-o parte
pe o pernă subţire
- membrele superioare
aşezate la stga şi la dr.capului
- cu faţa palmară pe
suprafaţa patului
- cu degetele în
extensie
Sub glezne:
- o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen se pot aşeza perne
subţiri, moi
|
- în paralizia unor
grupuri musculare; hemiplegie
- în escare extinse
- drenarea unor
colecţii purulente
- inconştienţi
|
- este poziţia de
noapte pentrusugari şi copii mici
- nu este posibilă fără pernă pentruanumite
boli cardiace şi pulmonare
|
Poziţie ginecologică
|
Se poate realiza:
- pe masa ginecologică care are sprijinitor
pentru membre inferioare, iar sub placa de şezut are o tăviţă
mobilă
|
|
- Examinarea se face
după golirea vezicii urinare şi a rectului
- poziţie jenantă şi
inconfortabilă
- nu se prelungeşte
prea mult examinarea
- pacienta tb.menţinută bine acoperită
|
Poziţia genupectorală
|
pieptul atinge planul orizontal (masa de examinat)
|
- pentru explorarea
zonei rectale
|
- este o poziţie
jenantă, inconfortabilă
- pacienţii cu artrită sau alte deformări
articulare nu o vor putea practica
|
