Alimentarea
parenterală se realizează de obicei pe cale intravenoasă.
Se
face cu substanţe care:
- Au valoare calorică ridicată
- Pot fi utilizate direct de ţesuturi
- Nu au proprietăţi antigenice
- Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
Pe
cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză
10-20-33-40% , fructoză 20% , soluţie dextran , hidrolizate
proteice.
Planul
de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h
şi a raţiei de lichide în care pot fi dizolvate principiile
nutritive
Nevoia
de lichide este completatăcu ser fiziologic sau solutii glucozate.
Ritmul
de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului,
starea pacientului, de la 50ml/h la 500ml/h.
- glucoza 10%-500 ml/h;
- glucoza 20%-250 ml/h;
- hidrolizatele de proteină sau ficat 50 ml/h.
Intravenos
sunt introduse soluţii hipo, izo sau hipertonice.
Dacă alimentaţia intravenoasă este
necesară timp mai îndelungat se descoperă vene
profunde-denudare-ca: vena femurală, safenă, subclaviculară; plaga
de venotomie trebuie îngrijită în condiţii perfect aseptice şi
se previn trombozele venoase prin injectarea de heparină 50mg/24h;
Administrarea exagerată de apă la pacienţii comatoşi cu
oligurie, modifică concentraţiile de electroliţi din sânge
şi lichidele extracelulare (hiponatremie şi hipokalcemie);
La administrarea soluţiilor glucozate, se adaugă cantitatea
necesară de insulina pentru metabolizarea glucozei atât la
pacientul cu vajori normale ale glicemiei cât şi la pacientul
diabetic;
In funcţie de echilibrul acido-bazic şi ionogramă, se
introduc cantităţi de electroliţi.
Concentraţia excesivă a soluţiilor perfuzabile, induce
deshidratarea iar diluţia prea mare accentuează edemul cerebral;
Pentru supravegherea aportului şi eliminărilor de alimente
sunt notate îh foaia de observaţie:
- cantitatea de soluţii perfuzabile şi lichide administrate;
- volumul şi densitatea urinii eliminate;
- evoluţia curbei ponderale.
ATENŢIE:
pe lângă hidraţii de carbon şi
lipide pentru schimbul de materii utile organismului uman sunt
necesari şi anumiţi aminoacizi cu rol în formarea şi prelucrarea
albuminelor în ţesuturi şi sânge ca şi pentru sinteza de
fermenţi şi proteohormoni; organismul uman nu poate sintetiza
aceşti aminoacizi şi din această cauză este necesară
administrarea lor pe cale parenterală într-o anumită
concentraţie pentru sinteza albuminelor.