DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS
Aspecte generale
Sistemul nervos
îşi are originea în placa
neurală,
întinsă de o parte şi de alta a liniei mediane a spatelui
embrionar. Pe mijlocul ei apare un şanţ, şanţul
neural.
Marginile şanţului, care se înalţă, formează plicile
neurale.
Plicile
neurale se unesc şi formează tubul
neural.
Măduva spinării
Măduva spinării este formată pe
seama porţiunii mijlocii şi inferioare a tubului neural.
Encefalul
Encefalul se
dezvoltă din porţiunea cefalică a tubului neural. După închiderea
tubului neural, se văd cele trei vezicule: prozencefalul
sau creierul anterior; mezencefalul
sau creierul mijlociu şi rombencefalul
sau
creierul posterior.
Din prozencefal
iau naştere:
- Rinencefalul sau creierul olfactiv, corpii striaţi, cortexul cerebral.
- Veziculele optice, talamusul, metatalamusul, hipotalamusul, chiasma optică, hipofiza nervoasă, tuberculii mamilari.
Mezencefalul
rămâne ca atare şi va da coliculii
cvadrigemeni, tegmentul şi pedunculii cerebrali.
Din rombencefal
iau
naştere:
- Cerebelul, puntea.
- Bulbul rahidian.
DEZVOLTAREA ORGANELOR DE SIMŢ
Organele gustului
Organele gustului
sunt reprezentate prin mugurii
gustativi.
Ei se diferenţiază în decursul lunii a II-a sub forma unei
îngroşări a epiteliului lingual, a vălului palatin, a epiglotei,
fiind foarte numeroşi în peretele lateral al şanţului care
înconjoară papilele circumvalate. Celulele epiteliale ale mugurilor
se alungesc perpendicular pe suprafaţa epiteliului de origine şi se
diferenţiază în celule gustative şi celule de susţinere.
Celulele gustative se termină printr-o prelungire receptoare şi pe
corpul lor se găsesc butonii terminaţiilor nervilor cerebrali VII,
IX şi X. Aceşti muguri sunt conţinuţi într-o cavitate ovoidă a
epiteliului, care se deschide la suprafaţă prin porul
gustativ,
prin care ies fibrele receptoare.
Nasul şi formaţiunile olfactive
Primordiul
organului olfactiv apare sub forma a două plăci de ectoderm
îngroşat, placodele
olfactive,
situate pe faţa infero-laterală a creierului anterior. În
săptămâna a 5-a, placodele se găsesc situate în fundul unor
depresiuni, fosetele
olfactive.
Procesele nazale se unesc între ele şi cu mugurele maxilar, formând
doi saci
olfactivi
orbi. Orificiile
de intrare în sacii olfactivi reprezintă narinele
primitive;
membrana
buconazală,
care separă sacii olfactivi de stomodeum, se resoarbe şi apar
coanele
primitive.
Septul nazal creşte, se uneşte cu
premaxila şi cu palatul dur, separând cele două fose nazale.
Ochiul şi anexele sale
La formarea ochiului şi a anexelor
sale, iau parte tubul neural (care generează retina), ectodermul
(care generează cristalinul) şi mezodermul (care generează
tunicile ochiului).
Urechea
Urechea
internă
este de origine epitelială şi primordiul ei este o îngroşare
ectodermală situată de o parte şi de alta a creierului posterior.
Urechea
medie
este derivată a pungii branhiale endodermice.
Urechea
externă.
Meatul acustic extern este derivatul primei pungi ectodermice.
GENETICĂ UMANĂ
TEMA
XVII – Săptămâna
a-12-a
DIVIZIUNEA CELULARĂ
Diviziunea mitotică
Principalele etape ale mitozei sunt
următoarele:
- Profaza - se caracterizează prin „apariţia” cromozomilor şi a fusului de diviziune.
- Prometafaza - membrana nucleară dispare. Cromozomii se ataşează prin centromer pe fibrele fusului extins între centrioli.
- Metafaza - este faza în care se observă cel mai bine că, cromozomii sunt scindaţi în două cromatide. Ei se dispun într-un plan ecuatorial al celulei.
- Anafaza - cromatidele aceluiaşi cromozom se separă şi se îndreaptă spre fiecare pol al fusului.
- Telofaza - membrana nucleară se reformează. Cromozomii nu mai sunt individualizaţi.
Diviziunea mitotică are loc în
celulele somatice ale corpului şi conduce la apariţia a două noi
celule fiice, fiecare cu 2n ( 46 ) de cromozomi, care vor rămâne
„în repaus” până la următoarea diviziune.
Diviziunea meiotică
Meioza comportă două stadii, unul
reducţional şi altul divizional sau ecvaţional.
În profaza primei diviziuni
meiotice se disting cinci faze:
- Leptoten: cromozomii au forma unor filamente subţiri; ei sunt deja replicaţi;
- Zigoten: se distinge prin împerecherea cromozomilor omologi.
- Pahiten: este un stadiu în care sinapsa este completă. Cromozomii continuă să se contracte. Perechile de cromozomi asociaţi se numesc bivalenţi;
- Diploten: atracţia dintre cromozomii omologi încetează şi ei tind să se separe.
- Diachineză - se distinge prin spiralizarea accentuată a cromozomilor.
A doua diviziune meiotică este
similară cu diviziunea mitotică. Urmează fazele:
- Prometafază: membrana nucleară dispare şi începe formarea fusului.
- Metafaza: Cromozomii se dispun într-un plan ecuatorial al celulei
- Anafază: cromozomii omologi, fiecare format din două cromatide, se separă şi fiecare migrează spre unul dintre polii celulei.
- Telofază: începe despiralizarea cromozomilor.
Meioza are loc
în gonade, în cursul căreia din celule diploide se formează
gameţi haploizi; numărul de cromozomi diploid se reduce la numărul
haploid (23).
STRUCTURA ACIZILOR NUCLEICI
Acizii nucleici
sunt biomolecule cu grad înalt de polimerizare, unitatea de
structură fiind nucleotidul.
Nucleotidul este constituit din:
baza azotată, pentoza, radicalul fosfat.
- Bazele azotate:
- bazele purinice: bazele purinice din structura acizilor nucleici sunt adenina (A) şi guanina(G);
- bazele pirimidinice sunt reprezentate prin timină (T), citozină (C) şi uracil (U).
- Pentoza. În structura acizilor nucleici găsim dezoxiriboza (în ADN) şi riboza (în ARN).
- Radicalul fosfat.
Acidul dezoxiribonucleic (ADN)
Structura
primară
este rezultatul succesiunii a patru tipuri de nucleotide, cu formarea
lanţului polinucleotidic (monocatena) din componenţa moleculei de
ADN.
Structura
secundară.
Molecula
de ADN natural are o structură dublu catenară.
Structura
terţiară.
Se
consideră că ADN-ul are catenele complementare antiparalele
spiralizate în jurul unui ax ipotetic comun, cu rotaţie orientată
spre dreapta.
Tipuri de
ADN celular.
În celula eucariotelor găsim ADN
nuclear (cromozomial)
şi ADN
mitocondrial (citoplasmatic).
Acidul ribonucleic (ARN)
Structural, molecula de ARN,
prezintă câteva particularităţi: componenta glucidică este
riboza; timina este înlocuită în ARN cu uracilul; ARN are o
strucură monocatenară.
Există mai multe tipuri de ARN:
ARN-m.
Acest ARN este purtătorul mesajului genetic corespunzător genei pe
care a copiat-o din structura ADN.
ARN-r
- localizat în masa ribozomilor.
ARN-t -
îndeplineşte
funcţia de cărăuş „specific" al aminoacizilor spre locul
de formare a proteinelor.
Codul genetic
Informaţia
genetică este înregistrată în moleculele de acizi nucleici sub
forma unui cod,
iar
acest cod este determinat de ordinea nucleotidelor în cadrul
structurii primare a ADN-ului.
Codul genetic se caracterizează
prin câteva proprietăţi:
- Unitatea de funcţie pentru codul genetic este codonul (format din trei nucleotide).
- Codul este degenerat - nu există „virgule” (codonii nu prezintă limită de demarcaţie între ei).
- Codul genetic nu este suprapus (un acelaşi nucleotid nu poate aparţine la doi codoni vecini).
- Codul genetic este universal în lumea vie.
