Comunicarea
– dimensiune fundamentală a societății umane
Comunicarea
este un element fundamental care facilitează coexitența oamenilor,
fiind prezentă și utilizată în toate activitățile, de la cele
cotidiene până la activități complexe pe plan social.
Particularitățile
comunicării:
1.
Are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu alții.
2.
Facilitează schimbul de informații iar prin conținutul mesajului
se urmărește atingerea unui scop.
3.
Se desfășoară într-un context, într-un anumit spațiu social,
psihologic, temporal.
4.
Comunicarea este ireversibilă.
5.
Comunicarea are caracter dinamic.
Pentru
ca să vorbim de comunicare, și emițătorul și receptorul trebuie
să dea aceeași semnificație mesajului. Obiectivul comunicării
este transmiterea și recepționarea informației, de aici derivă
scopurile comunicației:
1.
Schimb de informații – scop informativ
2.
Scop explicativ
3.
Scop persuasiv
4.
Scop emotiv – pentru a socializa și pentru a fi înțeleși.
5.
Scop predictiv
Comunicarea
este procesul de emitere și receptare a unui mesaj prin intermediul
unui canal de comunicare într-un anumit context.
Elementele
comunicării sunt:
1.
Mesaj – ceea ce se transmite, informații, sentimente, atitudini,
etc. Pentru transmitere emițătorul folosește diverse coduri sau
limbaje.
2.
Cod – transpunerea gândului în imagini, gesturi, cuvinte. Este
limbajul sau sistemul de semne, semnificații și simboluri în care
este transmis mesajul. Din punct de vedere al limbajului utilizat sau
al codului vorbim de 3 tipuri de comunicare:
- comunicare verbală în care mesajele se transmit prin cuvinte în formă orală sau scrisă,
- comunicare nonverbală unde mesajul este transmis prin diverse componente ale corpului uman (gest, mimică, postură)
- comunicare paraverbală (tonul, pauze, accentul).
3.
Codificarea – actul de a realiza mesajul adică de a vorbi, a
gesticula, scrie, de a te poziționa față de interlocutor.
4.
Decodificarea – actul de receptare a mesajului și de interpretare
care se realizează ascultând, privind, citind. Cu ajutorul
senzorilor, semnalele sunt receptate sub formă de idei, atitudini,
concepte, comportamente.
Canalul
de comunicare – canalul
prin care mesajul parcurge distanța dintre emițător și receptor.
Poate fi auditiv, pe calea aerului, unde, sau vizual, adică expresii
ale feței.
Context
–
influențează comunicarea (fizic – spațiul, ambianța;
sociopsihologic precum statutul social; temporal; cultural; stil de
viață, credintă, etc.)
Tipologia
sau formele comunicării
Nevoia
de a comunica ocupă un rol important între nevoile fundamentale ale
omului.
Satisfacerea
nevoii de a comunica este influențată de o serie de factori printre
care enumărăm:
1.
Factori biologici: integritatea sistemului locomotor, integritatea
organelor de simț, integritatea aparatului fonației.
2.
Factori psihologici: gândire, inteligență, imaginație, memorie,
emoții etc.
3.
Factori sociologici: climat social favorabil, statutul social al
comunicatorului, educația, cultura, personalitatea.
Componentele
nevoii de a comunica sunt și obiectivele procesului de comunicare.
Prin nevoia de a comunica înțelegem:
a.
Nevoia de a spune, dorința de transmitere de informații
b.
Nevoia de a fi auzit, ascultat, înțeles
c.
Nevoia de a fi recunoscut, adică interlocutorul să conștientizeze
prezența noastră și să aprecieze valoarea informațiilor
transmise.
d.
Nevoia de a fi apreciat, lipsa acesteia duce la pierderea încrederii
în sine, în propriile forțe.
e.
Nevoia de a influența adică a provoca o reacție, o schimbare
comportamentală.
f.
Nevoia de intimitate.
Sursele
de dificultate ale comunicării:
În
relație cu pacientul, asistentul medical trebuie să urmărească
pacientul, să identifice manifestările de dependență și să
acționeze pentru tratarea sau ameliorarea acestora.
Dintre
manifestările de dependență amintim: comunicarea ineficientă la
nivel intelectual, la nivel senzorial și motor, afectiv.
Intervenții
autonome: asigurarea cadrului optim comunicării, liniștirea
pacientului.
Obiectivele
privind remedierea menifestărilor de dependență prezente la
pacient:
1.
Reechilibrarea psihică a pacientului
2.
Asigurarea mediului adecvat
3.
Educarea pacientului să folosească din nou mijloacele de comunicare
care le-au fost afectate.
4.
Ameliorarea stării de confuzie la nivel intelectual, reintegrarea
pacientului în spațiu-timp, la nivel afectiv, adică de a atrage
pacientul în diferite activități și acțiuni care pot fi de
folos.
În
funcție de modul de realizare s-au făcut încercări de clasificare
după diverse criterii:
1.
Relația dintre emițător-receptor: directă, indirectă
2.
După limbaj sau sistemul de cod utilizat: verbal, non-verbal,
paralimbaj.
3.
După numărul de participanți și al modului după care aceștia
participă la comunicare, există 5 nivele ale comunicării:
-
comunicare intrapersonală
-
interpersonală
-
comunicare de grup: colectivul de muncă, cercul de prieteni.
-
comunicare publică: discurs public, conferință.
Comunicare
de masă: producerea și difuzarea de către instituții specializate
a mesajelor, folosind mijloace specifice, presa, radio, TV,
adresându-se unui public eterogen, numeros.
4.
După statutul social al interlocutorilor vorbim de 2 tipuri:
-
comunicare orizontală (egal la egal) – specifică unei echipe, se
emite un număr mare de idei.
-
comunicare verticală, ascendentă sau descendentă.
5.
După gradul oficial: formal, informal
6.
După finalitatea actului de comunicare:
-
accidental
-
subiectiv: transmiterea unor mesaje legate de starea afectivă a
emițătorului și are ca rol să elibereze și să reechilibreze
persoana respectivă.
-
instrumentală: se realizează în prezența unui grup, are scop
precis, acela de a produce o reacție la nivelul receptorului.
În
comunicarea profesională a A.M., putem evidenția 3 finalități ale
comunicării instrumentale:
1.
Informațional/funcțional: transmiterea și colectarea de informații
care privesc pacientul.
2.
Terapeutică: scopul este de a crea climatul de încredere,
câștigarea de respect și manifestare de înțelegere.
3.
Educațională/pedagogică: formarea la pacienți privind deprinderi
care să-i amelioreze sau mențină starea de sănătate.
Funcțiile
comunicării de grup
În
cadrul organizației comunicarea are următoarele funcții:
1.
De informare: colectarea și monitorizarea a tututor informațiilor
interne și externe obținute prin diverse mijloace și utilizate ca
bază de date în luarea deciziilor viitoare.
2.
De control/comandă și instruire: stabilirea îndatoririlor și
responsabilităților în cadrul grupului, asigurând atingerea
scopurilor și închegarea colectivului.
3.
De influențare, de convingere, de îndrumare și sfătuire, cu rol
de a asigura unitatea echipei sau a organizației respective.
4.
De motivare – de atragere a echipei în implicarea atingerii
scopurilor urmărite.
5.
Funcția emoțională – este necesar să asiguri posibilitate ca
omul să-și exprime propriile sentimente.
Pentru
a putea realiza a comunicare eficientă, este necesar ca persoana
care inițializează comunicarea să realizeze un plan de comunicare
în care să găsească răspuns la întrebările: De ce? Cu cine?
Unde? Când? Cum? Ce comunic?
Schema
este numită analiza situației de comunicare.
