Determinarea
grupelor sangvine
Hematia
umană are un număr foarte mare de antigene pe suprafaţa sa.
Anticorpii
respectivi poartă numele de aglutinine pentru faptul că
provoacă
reacţii
de aglutinare.
Aglutininele
sunt anticorpi naturali şi se găsesc în serul sanguin. De
o
importanţă deosebită sunt :aglutinogenele
A şi B, precum şi aglutinogenul Rh.
Faţă
de aglutinogenele A şi B, în sângele altor
persoane există anticorpi naturali
= aglutininele (alfa) α (ANTI-A) şi (beta) ß (ANTI-B). Coexistenţa
unui aglutinogen cu aglutinina corespunzătoare (A
α
, B ß) la aceeaşi persoană nu este compatibilă cu viaţa,
deoarece
prezenţa aglutinogenului şi aglutininei omoloage produce
aglutinarea globulelor roşii.
Studierea
fenomenului de hemaglutinare a făcut posibilă descoperirea grupelor
sanguine de bază
-
sistemul O.A.B. (zero, A, B)
Sistemul
sanguin O.A.B. cuprinde patru grupe de sânge. Grupele se notează
după
numele
aglutinogenului,
deosebindu-se
astfel: grupa: 0 (zero) A, B şi AB. Un alt cercetător
clasifică grupele sanguine notându-le cu cifre romane: I, II, III,
IV.
Astăzi,
pentru a înlătura posibilitatea unei interpretări greşite a
grupelor sanguine de
bază, ambele
clasificări au fost unificate, sistemul sanguin OAB fiind
reprezentat astfel:
|
grupa
|
aglutinogen
(antigen)
|
aglutinine
(anticorp)
|
|
0
(zero unu)
A
II (A-doi)
B
III (B-trei)
AB
IV (AB-patru)
|
-
A
B
AB
|
α
şi ß
ß
α
_
|
După
cum se vede, grupa 0 (I) nu are nici un aglutinogen (zero
aglutinogen), celelalte au
aglutinogen
A sau B, sau amândouă - AB.
Determinarea
grupelor sanguine se face prin două metode:
1)
metoda directă Beth-Vincent (aglutinine cunoscute şi aglutinogen
necunoscut);
2)
metoda inversă - Simonin (aglutinogen cunoscut şi
aglutinine
necunoscute) .
Transfuzia
de sânge nu se poate efectua fără determinarea grupei sanguine.
Metoda
Beth-Vincent cu ser anti-A anti-B
Anticorpii
monoclonali ANTI A şi ANTI B sunt de tip IgM şi produc aglutinarea
directă, pe lamă, la temperatura camerei, a antigenelor omoloage
A, respectiv B. Reactivii au fost testaţi prin mai multe metode,
sunt specifici, au o aviditate mult mai mare decât cele de sursă
umană.
Metoda
de lucru:
Se
foloseşte sânge venos 3-4 ml.
Pe
o lamă cu godeuri, se picură câte o picătură de ser ANTI A
respectiv ANTI B; alături, în
dreptul
fiecărei picături de ser, se adaugă câte o picătură de
eritrocite de determinat (picătura de 10 ori mai mică decât
picătura de ser); picăturile de ser se omogenizează cu
cele de eritrocite, cu colţul unei lame sau cu bagheta de sticlă;
după 3-4 secunde, apar primele semne de aglutinare, iar reacţia
este completă după un minut.
1.Dacă
aglutinarea nu se produce, înseamnă că sângele cercetat nu are
aglutinogenul.
Aparţine
grupei 0I.
2.
Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI A, înseamnă că sângele
cercetat are aglutinogenA.
Sângele
aparţine grupei AII.
3.
Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI, B, înseamnă că
sângele de cercetat are aglutinogen B.
Sânge/e
aparţine grupei B III.
4.
Dacă aglutinarea se produce în ambele seruri-test, înseamnă că
sângele conţine atâtaglutinogen A, cât şi aglutinogen B ;
Face
parte, deci, din grupa AB IV.
∎Important:
simultan
cu determinarea antigenelor A şi B, prin metoda de mai sus, este
obligatorieşi determinarea anticorpilor, prin metoda Simonin:
Metoda
de determinare a aglutininelor
Pentru
metoda Simonin se folosesc hematii test care se obţin de la fiecare
punct de transfuzie;valabilitatea hematiilor este de maximum 3
zile.Avem, deci, aglutinogen cunoscut şi aglutinine necunoscute.
•
Materialele
necesare
sunt
aceleaşi ca şi la proba directă(seruri-test, lamă cu 3 godeuri,
lame desticlă curate şi uscate, pipete pentru fiecare ser hemotest
în parte, pipete pt.sângele de cercetat,materiale pentru recoltat
sângele) dar, în loc de seruri-test, se folosesc eritrocite-test.
Este nevoie,de asemenea, de ser sau plasmă, deci nu este suficientă
recoltarea numai prin înţeparea pulpeidegetului, ci trebuie să se
recolteze sânge prin puncţie venoasă.
•Tehnica
:
-cu
o pipetă Pasteur, pune câte o picătură din serul sau plasma de
cercetat în două godeuri;-deasupra fiecărei picături de ser de
cercetat, aflat pe lamă, se pune o picatură din hematiile test- cu
aglutinogenul cunoscut, respectiv hematii - test AII şi BIII;
Atenţie!
Şi
prin această metodă, cantitatea de ser este de 10 ori mai mare
decât cea de hematii.- se efectuează omogenizarea.
Interpretarea
rezultatelor
-
Dacă aglutinarea s-a produs în ambele picături omogenizate,
înseamnă că în serul de cercetat se aflăambele aglutinine (α şi
β ) ; Serul de cercetat face, deci, parte din grupa 0I.
-
Dacă aglutinarea se produce numai în picătura de ser în care am
pus eritrocite - test BIII -înseamnă că aglutinogenul B s-a
întâlnit cu aglutinina omoloagă β ;
Deci
serul aparţine grupei AII
-
Dacă aglutinarea se produce numai în picătura de ser în care am
pus eritrocite - test A II -înseamnă că s-a întâlnit cu
aglutinina a, care a aglutinat hematiile-test.
Serul
aparţine grupei B III
.-
Dacă aglutinarea nu s-a produs în nici una din picăturile serului
de cercetat înseamnă că serul nu areaglutinine, deci face parte
din grupa ABIV
.
Probele de compatibilitate directă majoră - in vivo (Jeanbreau)- in
vitro (Oelecker)
in
vivo
-Jeanbreau
scop : -
verificarea,
în plus, dar obligatorie, a felului în care prirnitorul
reacţionează faţă de sângele cei se introduce intravenos, prin
transfuzie.
materiale:-instrumentele
şi materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi
transfuzia)- medicamentele necesare pentru eventuale accidente
posttransfuzionale
Pregatirea
pacientului -
psihic
şi fizic, ca pentru puncţia venoasăexecuţia- asistenta se spală
pe mâini- îmbracă mănuşi sterile- instalează aparatul de
transfuzie- lasă să se scurgă prin picurător primii 20 ml de
sânge- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp
de 5 minute- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute-
dacă apar semnele incompatibilităţii de grup (senzaţie de frig ,
frison, cefalee, dureri lombare,tahicardie, urticarie, congestia
feţei), întrerupe transfuzia şi anunţă medicul- dacă nu apar
semnele incompatibilităţii de grup, introduce din nou 20 ml sânge
în ritm mai rapid după care reglează ritmul Ia 10-15
picături/minut- supraveghează pacientul timp de 5 minute- dacă nu
apar semnele incompatibilităţii de grup, continuă transfuzia în
ritmul prescris.
DE
ŞTIUT:
-în
stabilirea incompatibilităţii de grup se vor observa simptomele
obiective şi sesizările spontane ale pacientului
DE
EVITAT:
-
A se pune întrebări frecvente pacientului ce ar sugera anumite
simptome, îngreunând orientarea înfaţa cazului.
in
vitro-Oelecker
Scop:
decelează
anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele
donatorului- pune în evidenţă incompatibilitatea în sistemul OAB,
prezenţa de anticorpi imuni din sistemul Rh(dacă primitorul este
Rho (D) negativ şi are anticorpi anti-Rho (D), iar donatorul
Rh-pozitiv a fostgreşit determinat ca Rh-neg)
materiale:-
lame
de sticlă curate, degresate, uscate- flaconul sau punga cu sângele
de cercetat- seringi şi ace sterilizate- pipete, mănuşi de
protecţie- termostat, vată, alcool
pacient
Psihic
şi fizic ca la puncţia venoasăexecuţia-asistenta se spală pe
mâini-îmbracă mănuşile sterile- recoltează sânge prin puncţie
venoasă- introduce sângele la centrifugă- pune o picătură din
plasma primitorului pe o lamă peste care adaugă eritrocite de la
donator - respectă proporţia de 1/10 între globule şi ser -
citeşte rezultatul după 5 minute, la rece-adaugă o picătură de
papaină şi introduce la termostat timp de 30 minute
Interpretare
dacă
în picătură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este
compatibil cu sângeledonatorului-dacă nu se produce aglutinarea,
sângele este compatibil şi poate fi transfuzat
Bibliografie
C.
Mozes ”Tehnica îngrijirii bolnavului” Editura Medicală
București, 1997.
E.
Scortaru „Ingrijiri in boli interne si specialitati inrudite„Manual
pentru asistentii medicali generalisti 2010
G.
Balta,M Stanescu Tehnici special de ingrijire ale bolnavului, Editura
didactica si pedagogica,1988 .
Karl
Heinz Kristel ”Îngrijirea bolnavului” Editura All București
1998
L.
Titircă ”Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de
asistenții medicali” Editura Viața Românească București 1997.
L
Titircă ”Ingrijiri speciale acordate pacienților de catre
asistentii medicali” Editura Viata Medicala Românească 2006
R.
Barbu Explorari functionale, Editura Medicala, Bucuresti 1978
V.
Lotreanu „Analize medicale„ editura Corest 2000
