CURS
1 – PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR
NOȚIUNI
DE BAZĂ DESPRE CERCETARE
După
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se
traduce drept un
studiu amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a
cunoaşte ceva; investigaţie.
Există
și o lege care se referă în mod strict la activitatea de
cercetare-dezvoltare, și anume Legea nr. 324/2003, privind
cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde
cercetarea
fundamentală,
cercetarea
aplicativă,
dezvoltarea
tehnologică şi
inovarea.
Depinzând
de punctul de vedere din care este privită, cercetarea
poate fi descrisă ca:
-
o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
-
o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
-
un proces de calificare,
-
o carieră, un stil de viaţă,
-
un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
-
un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii,
-
un impuls de satisfacere a ego-ului,
-
justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi
justificarea funcţionării sale1.
(1
Tony Greenfield, Research
Methods, Publisher
Hodder Arnold, 2002. )
Cercetarea
ştiinţifică ar
putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor
realizat printr-o atentă şi obiectivă observare, investigare şi
experim entare, având ca ţintă descoperirea sau interpretarea unor
noi informaţii.
DEMERSUL
ŞTIINŢIFIC
Constă
din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să
înţeleagă, să-şi explice) lumea materială şi legile ei (fără
a recurge la transcendent). Acesta este posibil graţie modului de
funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ.
În
faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea
extrasenzorială este respinsă, fiind considerată nefundamentată –
teoretic şi experimental. În consecinţă, demersul
ştiinţific face apel exclusiv la datele senzoriale.
Captarea
informaţiilor de
către receptori reprezintă operaţia iniţială (senzaţia).
Ea este imediat urmată de recunoaştere
(percepţia,
identificarea).
Decizia de recunoaşte re (sau de nerecunoaştere) se face pe baza
unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje
păstrate şi clasificate în memoria cerebrală.
Principiile
cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice reprezintă
consistenţa logică, obiectivitatea şi repetabilitatea.
Principiul
cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un
domeniu ştiinţific constituit istoric şi recunoscut ca atare de o
comunitate ştiinţifică; noul şi corectul se definesc în raport
cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului.
În
ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice,
cercetarea ştiinţifică fundamentală ocupă poziţia centrală. Ea
oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării
tehnologice şi stabileşte noi direcţii de cercetare. Cercetarea
ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică au ca element
necesar cercetarea ştiinţifică fundamentală. Ruxandra
În
disciplinele
medicale datele
obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
În
disciplinele
medicale datele
obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
-
a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
-
a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
-
a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
-
a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate
publică,
-
a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de
desfăşurare,
-
a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări.
PROMOVAREA
SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR (alimentația,
fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)
CONCEPTUL
DE SĂNĂTATE
Așa
cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății,
se refera la „o bună stare fizică,
psihică și socială”, lărgind
astfel sfera noțiunii din domeniul biologic în cel social.
Sănătatea
exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și
social. Munca, ca și modalitate specific umană de adaptare la
mediu, este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării de
sănătate, condiționând atât starea biologică, cât și cea de
integrare socială.
Exista o
relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de
muncă, individul sănătos prezentând o adaptare la muncă și o
productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa
bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.
Prevenirea
îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății
angajatilor reprezintă scopul principal al medicinii muncii, ceea ce
în final se traduce și în productivitate și beneficii economice.
Promovarea
sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta
oamenii sa ajungă la o stare optimă de sănătate prin creșterea
conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de
viață și în mediul de viață.
Un
exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile
profesionale: una din bolile legate de
profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste
limitele legale admise este hipertensiunea arteriala; dar aceasta
boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un
program de screening la grupele de angajati expusi la zgomot,
hipertensiunea arteriala evolueaza și poate conduce la pierderea
capacitatii de munca (invaliditate).
Printr-o
atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua
măsuri de contracarare a evoluției și complicațiilor acestora.
Legislaţia
în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea
sănătaţii presupune cunoaşterea Ordonanţei
de Urgenţă a Guvernului nr. 107/24.10.2003,
pentru modificarea și completarea Legii
nr. 346/2002, privind asigurarea pentru
accidente de muncă și boli profesionale (Publicat
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003),
dar şi Legea nr. 307/28.06.2004 privind
exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă,
precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților
Medicali și Moaselor din România.
Este
dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte
agreat că a fi sănătos este mult mai mult decât „a
nu fi bolnav”. Starea de sănătate
include, de asemenea, şi “starea de
bine” şi abilitatea persoanei de
a-şi atinge potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii
defineşte promovarea sănătăţii ca: procesul
care permite unei persoane să îşi controleze şi să îşi
îmbunătăţească starea de sănătate.
Sănătatea
este influenţată de mai mulţi factori, precum stilul de viaţă şi
comportamentul (ce pot fi controlaţi de către individ), dar și de
factori asupra cărora oamenii au puţin control precum veniturile,
condiţiile de locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului.
Promovarea
sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul
favorabil unor alegeri benefice pentru sănătate. De asemenea,
recunoaşte şi nevoia de a furniza informaţii potrivite şi la timp
pentru a ajuta oamenii să facă „alegeri
sănătoase”.
Sănătatea
nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în
întregime. Starea de sănătate completă este aproape la fel de
iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate
este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care
le presupune:
I.
Dimensiunile sănătăţii:
biologică
(anatomică, fiziologică şi biochimică);
psihologică
(cognitivă, emoţională, comportamentală);
socio-profesională
(roluri, relaţii, aspiraţii);
spirituală
(valori, religie, experienţe non-cotidiene)
II.
Componentele sănătăţii:
absenţa
bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
rezistenţă
fizică şi fiziologică
atitudinea
pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia
vieţii)
asumarea
controlului propriei vieţii
acceptarea
de sine
relaţionare
socială pozitivă
stare
subiectivă de bine
III.
Grade ale sănătăţii:
sănătate
optimă
sănătate
sănătate
aparentă
sănătate
precară
sănătate
foarte precară
Promovarea
sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau servicii
comerciale. „Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un
produs comercial şi beneficiile în a urma îndemnul unui mesaj de
sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul
produselor şi serviciilor comerciale beneficiile vin imediat după
ce publicului consumator i se cere să acţioneze într-un anumit
fel. O campanie implică furnizarea
coordonată de informaţii sau o serie de evenimente şi activităţi.
Scopul unei campanii de informare publică
poate fi oricare dintre următoarele, sau o combinaţie a lor:
o
să schimbe credinţe şi atitudini;
o
să furnizeze noi informaţii;
o
să încurajeze adoptarea unor
practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.
Ideal este
să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau
să încurajezi oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă
asta implică un efort de renunţare la comportamente curente care
produc satisfacţii şi bucurie.
Este
important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi
transmis către populaţia generală. Asta pentru că nici măcar un
mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de către un
public atât de divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia
generală. Un element cheie al
succesului
unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de
restrâns, a celor care se doreşte să răspundă la respectiva
campanie.
DEFINIŢII
ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE
• Definiţia
1. Procesul de promovare a sănătăţii
prin diseminarea de mesaje prin intermediul mass media, canalelor
interpersonale sau a evenimentelor.
Poate
include activităţi diverse precum interacţiunea clinician-pacient,
cursuri, grupuri de suport, transmiterea de materiale prin poştă,
linii telefonice tip hotline, campanii mass media sau evenimente.
Eforturile pot fi direcţionate către indivizi, reţele, grupuri,
organizţatii, comunităţi sau chiar catre naţiuni. (Health
Communication Unit, Centre for Health Promotion, University of
Toronto).
• Definiţia 2.
„Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se
întâlnesc cu practicile bune de comunicare” (Irv Rootman and
Larry Hershfield, “Health Communication Research: Broadening the
Scope,” în Health Communication, 6(1), 69-72)
• Definiţia 3.
Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăţii sunt:
o
încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o
schimbare de comportament;
o
în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii
sau societate;
o
ţintind o audienţă largă şi bine definită (deci nu
reprezintă doar persuasiune de la om la om);
o
duc la beneficii necomerciale pentru
individ şi/sau societate;
o
se desfăşoară pe o perioadă dată
de timp de la câteva săptămâni la mai mulţi ani;
o
sunt cele mai eficiente atunci când
includ o combinaţie de activităţi media, interpersonale şi
evenimente;
o
implică dezvoltarea unui set
structurat de activităţi de comunicare care să includă minimum
producerea şi distribuirea de mesaje. (Everett M. Rogers, and J.
Douglas Storey, “Communication Campaigns,” în Charles R. Berger
and Steven H. Chaffee (eds.) Handbook of Communication
Science, Sage: Newbury Park, CA, 1988)
