TIPURI DE COMUNICARE
PENTRU SĂNĂTATE
1.
Comunicare persuasivă sau
comportamentală. Aceasta include
eforturile de a persuada o audienţă să adopte o idee sau o
practică. Include tehnicile de marketing social.
2.
Comunicare a riscului. Se
referă la ajutarea indivizilor să înţeleagă natura şi
seriozitatea unor riscuri, astfel încât să ia decizii informate
despre cum să trateze acele riscuri. Ideal, comunicarea riscului
este „un proces interactiv de schimb
de informaţii între indivizi, grupuri şi instituţii”
(Canada National Research Council, 1989).
3. Advocacy prin
media. Este folosirea strategică a media pentru a promova o
iniţiativă de politică publică (US Department of Health and Human
Services, 1989).
4. Educaţia prin
divertisment – edutainment. Implică folosirea producţiilor de
divertisment precum show - urile TV, radio, benzile desenate, teatrul
etc pentru a transmite mesaje persuasive şi lecţii despre probleme
de sănătate.
5. Comunicarea
interactivă pentru sănătate. Este definită ca şi
interacţiunea unui individ – consumator, pacient, cadru medical –
prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc electronic pentru
a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a primi
sfaturi şi sprijin într-o problemă de sănătate.
6.
Comunicarea participatorie. Aceasta
presupune implicarea populaţiei ţintă în planificarea şi
implementarea unei campanii de comunicare
PREVENIRE
ÎMBOLNĂVIRILOR
Promovarea
sănătaţii și prevenirea bolilor necesita investire de timp,
energie și resurse, în speranţa determinarii unei imbunataţiri a
sănătaţii, care sa merite aceasta investiţie. Din pacate, exista
o informare limitata asupra eficacitaţii promovarii sănătaţii și
eforturilor pentru prevenirea bolilor.
Intervenţiile
care determina o reducere relativa specifica a consecintelor negative
are un efect absolut mai mare la populatiile cu risc crescut. De
exemplu, aceeasi reducere relativa a valorii colesterolului seric are
un effect benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric
mai mare al colesterolului sau la cei cu alti factori de risc
asociati. În general, interventiile pentru modificarea factorilor de
risc au un efect mai mic odata cu scaderea actiunii acestora.
Atat
pacienții, cat și societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de
conducere în promovarea sănătatii și prevenirea bolilor.
Pacienții asteapta și doresc ca medicii lor sa le faca recomandari
prind actitatea fizica,dieta și asupra altor probleme ale stilului
de ata, iar medicii uita de multe ori aceste probleme. Daca medicii
nu se implica, pacienții cauta sfatul în alta parte, existand
riscul sa ii influenţeze surse eronate. Cand medicii se implica
activ în promovarea sănătaţii, pacienții raspund frecvent și
își modifica adecvat comportamentul.
De
exemplu, incurajarea de catre medic de a intensifica actitatea
fizica, în special daca se asociaza cu sugestii clare, va determina
probabil modificari ale comportamentului, de aceea timpul consumat
de catre medic pare a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui
pacient de a scadea în greutate sau de a intrerupe fumatul este
incununata cu succes la o mica parte din cazuri, însă este un prim
pas excelent prind promovarea sănătaţii și prevenirea bolilor.
Intervenţiile
directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul
colesterolului seric cu aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos
poate fi mai eficient, însă este mai scump. De exemplu, tratamentul
cu lovastatin la barbaţi, pentru prevenirea primara a bolilor
coronariene, costa peste 50.000 dolari pe an , exceptand persoanele
cu risc foarte mare.
Strategiile
de tratament pentru hipertensiunea arteriala sunt mai eficiente;
costul aproximativ al screenin-gului și tratamentului hipertensiunii
arteriale, luand în calcul ratele medii de complianta de medicaţie
și tratarea cu un antagonist beta-adrenergic variaza de la
aproximativ 15.000 dolari pe an de viaţa salvata la un pacient
cutensiune arteriala diastolica de 105 mmHg sau mai mare pana la
aproximativ 25.000-30.000 de dolari pentru o persoana cu tensiune
arteriala diastolica cuprinsa intre 95 și 104 mmHg. Costurile vor fi
mai mari prin utilizarea unor medicamente mai scumpe, desi costul
este justificat daca o reducere a efectelor adverse detemina o
imbunataţire a calitaţii eticii.
Imunizarea,
inclusiv vaccinarea antipneumococica și anti-gripala la varstnici și
la pacienții cu risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce
numarul de imbolnari și cheltuielile pentru ele.
Vaccinarile
asigura protecţia adulţilor și copiilor faţa de diferite boli. în
plus, reduc și transmiterea bolii la alte persoane. Imunizarile au
determinat o scadere importanta a frecvenţei epidemiilor. Imunizarea
costa mai puţin decat tratamentul bolii faţa de care se realizeaza
protecţia, are foarte puţine efecte adverse grave și adesea este
necesara la intrarea în scoala sau gradiniţa.
Programul
standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
-
difterie, tetanus şi pertusis (DTP)
-
poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
- rujeola,
oreion (vaccin urlian),
- rubeola (
ROR/RUR)
- varicela
- hepatita B
(Hep B)
- hepatita A
(Hep A)
-
Haemophilus influenzae tip b (Hib)
- vaccinul
antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
- gripa.
Vaccinul
antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni.
Acesta
este recomandat pentru - toţi copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23
luni, copiii în varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afecțiuni
(ca siastmul, boala cardiaca sau cronică sau cu sistem imun
deficitar), contacţii apropiaţi, incluzand contacţii de la
domiciliu și în afără casei, supraveghetorii copiilor mai mici de
23 luni și a copiilor mai mari de 24 luni care prezinta un risc
crescut pentru complicaţii postgripale.
Vaccinarile
incep de la naștere și au un orar stabilit pana ce copilul
implineste 18 luni, rapelurile (noile doze) vaccinale sunt
administrate intre 4 și 6 ani. Cateva vaccinari sunt necesare dupa
varsta de 6 ani – mai ales cele care s-au administrat anual
(vaccinul antigripal) sau în mod regulat pana la maturitate
(vaccinul antitetanic). Toate vaccinarile trebuie sa fie administrate
la timp conform programului standard de vaccinari. Vaccinarile
suplimentare pot fi necesare în cazul calatoriilor în diferite
parţi ale lumii
