TEHNICI RADIOLOGICE SPECIALE
RADIOSCOPIA TELEVIZATĂ
prin amplificatorul de imagine.
Amplificatorul de imagine- sistem electronic ce are următoarele aplicaţii:
-permite efectuarea fluoroscopiei la lumina zilei;
-calitatea imaginii este net superioară şi poate fi înregistrată –video, fotografic digital;
-se poate lucra cu sistem de TV cu circuit închis, în echipe de specialişti, proceduri de radiologie
intervenţională;
-imaginea poate fi transmisă la distanţă, prin TV cablu sau satelit;
-reducerea considerabilă de 3-5 ori a intesităţii fascicolului de radiaţii;
-a permis construcţia de aparate cu telecomandă şi protecţia operatorului.
Tomografia plană convenţională –tubul şi caseta sunt solitare şi se deplasează în sens invers.
Variante radiografice
- radiografia cu raze dure- se utilizează pentru disocierea unor opacităţi;
-radiografia cu raze moi- părţi moi;
-radiofotografia medicală RMF - se foloseşte pentru depistarea TBC;
-radiografia panoramică- se foloseşte în stomatologie;
-radiografia digitală- asigură transformarea datelor analoge în infomaţii digitale.
Părţile componente ale receptorilor digitali utilizaţi în radiodiagnostic sunt:
-Detectorul de scintilaţie - proprietatea unor substanţe de a emite lumină la impactul cu radiaţiile X;
-Convertorul energiei luminoase. Acest sistem transformă sistemul analog de date (semnalul
luminos) în informaţii digitale (curentul electric);
-Calculatorul, care prelucrează imaginea digitală şi o transformă in semnal video TV.
Receptorii digitali sunt utilizați atât în radioscopie cât şi în radiografie.
Comparaţie între imaginile digitale şi analoage
Elementul de bază al imaginii digitale este pixelul – o suprafaţă pătrată cu o nuantă de gri
corespunzatoare densităţilor pe care le reprezintă. Imaginea radiologică este formată dintr-un
număr de pixeli. Creşterea numărului de pixeli/ imagine determină mărirea rezoluţiei imaginii.
Imaginea digitală are urmatoarele avantaje:
-permite o mai bună vizualizare a zonelor cu densităţi mici;
-oferă posibilitatea unei prelucrări ulterioare a imaginii.
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ (CT)
Este un procedeu prin care se obţin radiografiile anumitor planuri din corp, eliminînd planurile care
nu interesează. Aparatul se poate regla pentru diferite secţiuni, aşa că se pot obţine imagini
stratificate. Tomografia computerizată (CT) foloseste razele X pentru a crea imagini detaliate ale
structurilor din interiorul corpului. În timpul testului, pacientul va sta întins pe o suprafaţă plană
(masă) ce este legată la scaner; acesta are formă cilindrică. Scanerul trimite pulsuri de raze X spre
acea parte a corpului ce se doreşte investigată. O parte a aparatului este mobilă, astfel încît poate
efectua imagini din mai multe poziţii. Imaginile sunt memorate în computer. O substanţă iodată
(substanţa de contrast) poate fi folosită pentru a vizualiza mai bine structurile şi organele investigate.
Această substanţă de contrast poate fi folosită pentru a investiga fluxul sanguin, pentru a decela
tumori sau alte afecţiuni. Substanţa poate fi administrate intravenos(IV), oral sau poate fi introdusă în
diverse alte părţi ale organismului. Imaginile pot fi realizate: înainte şi/sau după administrarea
substanţei de contrast. Tomografia computerizată este folosită pentru a studia diferite părţi ale
corpului:
-toracele: tomografia computerizată a toracelui investighează posibile afecţiuni ale plămînilor,
inimii, esofagului, a principalelor vase sanguine(aorta) sau a ţesutului din mijlocul pieptului; cîteva
afecţiuni comune ce pot fi descoperite la scanare sunt: infecţiile, cancerul pulmonar, embolia
pulmonară sau anevrismele; poate fi folosită, de asemenea, pentru a investiga gradul de
metastazare(răspîndire) a cancerului la nivelul toracelui sau a altei părţi a corpului.
-abdomenul: tomografia computerizată este folosită pentru a descoperi chisturi, abcese, infecţii,
tumori sau anevrisme, ganglioni limfatici măriţi de volum, corpuri străine, hemoragii, diverticulita,
boala inflamatorie intestinală, apendicita.
-tractul urinar: tomografia computerizată poate decela prezenţa pietrelor de la nivelul rinichilor,
a blocajelor, tumorilor, infecţiilor şi a altor probleme renale; o tomografie computerizată mai
specială, denumită urografie CT, poate decela prezenţa pietrelor de la nivel renal(litiaza renală) sau a
prostatei mărite de volum (hiperplazie benignă de prostată), fără a fi necesare alte teste.
-ficatul: tomografia computerizată poate descoperi la acest nivel tumori, hemoragii şi alte afecţiuni
hepatice; de asemenea, tomografia computerizată poate identifica o posibilă cauză a unui icter
(simptom caracterizat prin culoarea galbenă a pielii).
-pancreasul: CT-ul poate identifica tumori şi inflamaţii ( pancreatita) ale pancreasului.
-vezica biliară şi căile biliare principale: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea cauzei unui
blocaj a căilor biliare; pietrele de la nivelul vezicii biliare (litiaza biliară) pot fi identificate ocazional
prin computer tomografie, dar investigaţia de elecţie pentru această afecţiune rămîne ecografia.
-glandele suprarenale: prin CT se pot identifica tumori sau creşterea de volum a glandelor.
-splina: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea leziunilor traumatice ale splinei sau pentru
determinarea dimensiunilor acesteia.
-membrele: CT-ul poate identifica probleme ale braţelor sau picioarelor, a umerilor, coatelor,
articulaţiei pumnului, mîinilor, şoldurilor, genunchilor, gleznelor sau picioarelor; de asemenea, CT-ul
poate fi folosit pentru ghidarea acului în timpul biopsiei sau în timpul drenării unui abces.
Computer tomografia este efectuată, de obicei, de către un tehnician radiolog. Imaginile sunt
interpretate de căte un medic radiolog, dar sunt şi alţi medici care pot citi o tomografie
computerizată, precum medicii de familie, medicii internişti sau chirurgii. Pacientul trebuie să
îndepărteze toate bijuteriile pe care le are şi majoritatea hainelor înainte de investigaţie. Lenjeria
intimă este de obicei menţinută; în locul hainelor pacientul va purta un halat ce va fi furnizat de către
spital. În timpul testului, pacientul va sta întins pe masa tomografului care este conectată la aparat;
aparatul propriu-zis are formă cilindrică. Masa alunecă în interiorul aparatului, pacientul va auzi un
zumzet specific. Pe durata investigaţiei, pacientul trebuie să stea nemişcat. Deasemenea, pe parcursul
testului, pacientul va rămîne singur în camera unde este situat tomograful, însă va fi urmărit printro
fereastră de către tehnician şi i se va vorbi prin intermediul unui speaker. Dacă este necesară
folosirea substanţei de contrast, aceasta poate fi administrată pe mai multe căi, în funcţie de zona ce
se doreşte a fi examinată: substanţa de contrast poate fi administrate intravenos(IV) la nivelul
braţului pentru examinarea toracelui, abdomenului sau a zonei pelvine; substanţa de contrast se poate
administra oral, poate fi administrată printr-un tub intrarectal sau intravezical, sau se poate injecta la
nivelul articulaţiilor. O tomografie computerizată durează, în medie, 30 pînă la 60 de minute, dar se
poate prelungi pînă la 2 ore. După efectuarea investigaţiei, pacientul este sfătuit să bea cît mai multe
lichide, pentru a grăbi eliminarea substanţei de contrast din organism. Tomografia computerizată nu
este dureroasă. Suprafaţa plană pe care va sta întins pacientul poate fi incomodă, iar camera poate fi
răcoroasă. Unii pacienţi se pot simţi neconfortabil în interiorul scanerului. Dacă este necesară
administrarea unui sedativ sau a substanţei de contrast, atunci se va monta o perfuzie intravenoasă.
Pacinetul va simţi o mica înţepătură atunci cînd perfuzia este montată. Substanţa de contrast poate
determina senzaţia de căldură şi apariţia unui gust metalic în gură.
Unii pacienţi pot avea senzaţie de greaţă sau dureri de cap. Indiferent ce senzaţii experimentează
pacientul va trebui să le comunice medicului sau tehnicianului.
IMAGISTICA PRIN REZONANŢĂ MAGNETICĂ( RMN sau IRM)
Imagistica prin rezonanţă magnetică este un test care foloseşte un cîmp magnetic şi pulsuri de
radiofrecvenţă, pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe şi ţesuturi ale corpului omenesc. În
multe din cazuri, IRM oferă informaţii care nu pot fi vizualizate prin radigrafie, ultrasonografie sau
tomografie computerizată. În timpul IRM, regiunea corpului ce trebuie investigată, este plasată întrun
aparat special care reprezintă un magnet uriaş. Informaţiile furnizate de IRM pot fi stocate şi
salvate într-un computer. De asemenea, pot fi făcute poze sau filme dacă situaţia o cere. În anumite
cazuri, se poate utiliza o substanţă de contrast pentru a vizualiza mai clar anumite structuri ale
corpului. IRM se efectuează pentru diagnosticarea anumitor afecţiuni: tumori, sîngerari, leziuni,
afectări vasculare sau infecţii. Prin folosirea unei substante de contrast în timpul IRM, se pot
vizualiza clar anumite ţesuturi.
Imagistica prin rezonanţă magnetică este indicată pentru:
-regiunea cefalică- IRM poate detecta tumori, anevrisme, sîngerări la nivel cerebral, leziuni
nervoase şi alte afecţiuni, ca şi cele cauzate de accident vascular cerebral; IRM poate, de asemenea,
detecta afecţiuni ale nervului optic şi globului ocular, ale urechilor şi nervului auditiv.
- regiunea toracică- IRM poate vizualiza cordul, valvele cardiace şi vasele coronare; poate stabili
dacă plămînii sau inima sunt afectate; de asemenea poate fi folosită pentru diagnosticarea cancerului
de sîn sau pulmonar.
- vasele sanguine- IRM poate fi folosită pentru vizualizarea vaselor de sînge şi a circulaţiei sângelui
prin vase, în acest caz purtînd numele de angiografie prin rezonanţă magnetică; poate depista
afecţiuni ale venelor sau arterelor, ca anevrisme vasculare, un cheag la nivel vascular sau ruptura
parţială a peretelui vascular; uneori se foloseşte substanţa de contrast pentru vizualizarea mai clară a
vaselor sanguine.
- regiunea abdominală şi pelvină- IRM poate depista diferite afectări ale organelor abdominale ca:
ficat, vezica biliară, pancreas, rinichi şi vezica urinară; se foloseşte pentru depistarea tumorilor,
sângerărilor, infecţiilor şi diferitelor obstacole; la femei, se pot vizualiza uterul şi ovarele; la bărbaţi
se poate vizualiza prostata.
- oasele şi articulaţiile- IRM poate evidenţia afectări ale sistemului osos sau articular, ca artrite,
afectări ale articulaţiei temporomandibulare, probleme ale măduvei osoase, tumori osoase, afectări
ale cartilajului, rupturi de ligamente sau tendoane sau infecţii; IRM poate afirma cu precizie dacă un
os este rupt sau nu, atunci cînd radiografia este neclară; IRM se foloseşte cel mai frecvent pentru
depistarea afecţiunilor osoase sau articulare.
- coloana vertebrală- IMR poate vizualiza discurile şi nervii coloanei vertebrale, putînd diagnostica
afecţiuni ca stenoza de canal vertebral, herniere discală sau tumori de coloană vertebrală.
IRM se efectuează de regulă de către medicul specialist în rezonanţa magnetică; pozele vor fi
interpretate de către un medic radiolog; de asemenea, alţi medici sunt capabili să interpreteze IRM.
Pacientul va scoate toate obiectele de metal (ca dispozitive pentru auz, plăci dentare, orice tip de
bijuterii, ceasul şi agrafe de păr) de pe corp, deoarece există riscul ca aceste obiecte să fie atrase de
către magnetul folosit pentru efectuarea testului; în cazul în care pacientul a suferit un accident sau
dacă lucrează cu metale, există posibilitatea ca acesta să prezinte fragmente de metal la nivelul
regiunii cefalice, în ochi, pe piele sau coloana vertebrală; de aceea se recomandă efectuarea unei
radiografii înainte de efectuarea IRM pentru a stabili dacă testul se poate efectua. Pacientul va trebui
să se dezbrace complet în funcţie de aria pe care se efectuează (în anumite cazuri pacienţii pot păstra
o parte din haine, dacă nu incomodează). Pacientul va folosi un halat pe toată perioada efectuării
testului. În cazul în care se permite păstrarea unor haine, pacientul va trebui să golească buzunarele
de orice monede sau carduri, cu benzi magnetice inscripţionate, deoarece prin IRM se pot
demagnetiza. În timpul testului, pacientul se va întinde pe spate pe masa dispozitivului, care
reprezintă scanner-ul aparatului. Capul, toracele şi membrele pot fi fixate cu nişte curele pentru a
menţine pacientul nemişcat. Masa va aluneca în interiorul unui dispozitiv care conţine magnetul. Un
dispozitiv în formă de colac poate fi plasat peste sau în jurul regiunii care urmează să fie scanată.
Unele tipuri de IRM (numite IRM deschise) sunt construite asfel încît magnetul nu înconjoară corpul
în întregime.Unii pacienţi devin agitaţi (claustrofobicii) în interiorul magnetului IRM. Dacă pacientul
nu poate menţine poziţia nemişcată i se va administra un medicament sedativ pentru relaxare.
Dispozitivele cu sistem deschis pot fi utile în cazul pacienţilor claustrofobici. În interiorul
scannerului, pacientul va auzi un ventilator şi va simţi aerul mişcîndu-se. Deasemenea, se mai pot
auzi diverse zgomote care sunt rezultatul scanării. Unele aparate prezintă căşti sau dopuri pentru
urechi pentru a reduce din zgomot. Este foarte important ca pacientul să nu se mişte în timpul
scanării. De asemenea, pacientul va fi rugat să îţi ţină respiraţia pentru scurte perioade de timp. În
timpul efectuării testului, pacientul va fi închis în camera de scanat, însă medicul specialist va
supraveghea pacientul prin intermediul unei ferestre transparente. Pacientul va putea comunica
printr-un microfon. În cazul în care este necesară utilizarea unei substanţe de contrast, aceasta va fi
administrată la nivelul venelor periferice ale braţului pacientului. Substanţa de contrast va fi
administrată în 1 pînă la 2 minute. Apoi se pot efectua o serie de clişee. IRM durează de obicei 30
pînă la 60 minute,dar se poate prelungi pînă la două ore. Cîmpul magnetic folosit de dispozitiv nu
produce durere. Masa pe care se întinde pacientul poate fi tare, iar camera poate fi rece. Pacientul
poate fi speriat sau iritat. În cazul în care se foloseşte substanţa de contrast, poate apărea senzaţie de
răceală sau căldură în timpul introducerii substanţei la nivel venos.
În cazuri rare, pot apărea:
- furnicături la nivelul cavităţii bucale, în cazul în care pacientul prezintă dentiţie de metal;
- încălzirea zonei care se examinează; acest lucru este normal; medicul specialist trebuie informat
dacă apare senzaţie de greaţă, vomă, cefalee, ameţeală, durere sau dificultăţi de respiraţie. Nu există
efecte adverse secundare expunerii cîmpului magnetic folosit pentru IRM. Cu toate acestea, magnetul
este foarte puternic. De aceea, el poate afecta pacemakerele, membrele artificiale şi alte dispozitive
medicale care conţin fier. Magnetul va deregla un ceas care se află în apropierea lui. Dacă pacientul
prezintă fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea IRM poate afecta retina.Dacă există
suspiciunea că ar exista fragmente metalice la nivelul ochiului, se recomandă efectuarea unei
radiografii înainte de efectuarea IRM. În cazul în care radiografia a depistat fragmentele metalice, se
interzice efectuarea IRM. Tatuajele sau machiajul permanent pe baza de pigment ce conţine fier pot
provoca iritaţii ale pielii. IRM poate produce arsuri la nivelul zonelor pe care sunt aplicate diverse
patch-uri la nivel cutanat. De aceea, se recomandă informarea medicului în legatură cu acest lucru.
Există un mic risc de apariţie a unei reacţii alergice în cazul în care se folosesc substanţe de contrast
în timpul IRM. Cu toate acestea, majoritatea reacţiilor sunt moderate şi pot fi tratate cu antialergice.
Există un risc scăzut de infecţie la nivelul venei pe care se introduce substanţa de contrast.
ECOGRAFIA
Ecografia diagnostică este o tehnică imagistică larg utilizată. Ea a înlocuit un număr mare de tehnici
radiologice sau scintigrafice. Este o tehnică rapidă şi inofensivă. Ecografele de diferite dimensiuni,
aparatele portative, oferă posibilitatea de a explora numeroase organe. Ele au făcut, ca această
tehnică să devină un examen de rutină, la îndemana oricărui medic practician. Ecografia foloseşte
pentru diagnostic ultrasunetele.
Principiul de bază este cel al radarului(sonarului), adică emiterea unui semnal de ultrasunete care
întîlneşte diferite ţesuturi. Acestea vor reflecta semnalul care, la rîndul lui va fi receptat, prelucrat şi
transformat în imagine alb-negru pe ecranul monitorului.
Semnalul ultrasonic reflectat de către o suprafaţă tisulară este recepţionat de către transductor şi
afişat pe un ecran cu tub catodic (osciloscop sau monitor).
Componentele de bază ale ecografului sunt:
-transducerul (transductor sau sonda);
-sistemul de analiză, prelucrare şi amplificare al semnalului(corpul propriu-zis al ecografului);
-sistemul de afişarea imaginii obţinute (monitorul).
Introducerea metodei Doppler pulsatil sau color şi sondele endocavitare i-au mărit valoarea
diagnostică. Explorarea Doppler detectează şi vizualizează fluxul sau mişcarea vaselor sanguine
accesibile. Conform acestor tehnici, ultrasunetele dirijate de către un reflectant în mişcare se vor
întoarce la emitor, sub forma unui ecou, cu frecvenţa diferită de cea iniţială. Acest principiu este
utilizat pentru detectarea circulaţiei sanguine, diferenţierea dintre o venă şi o arteră, depistarea unei
obstrucţii vasculare şi determinarea circulaţiei de la nivelul cavităţii cordului. Exista şi tehnici de
Doppler color. Introducerea în parctică a Doppler-ului, continuu sau pulsatil reprezintă o mare
realizare. Există şi transductor (sonda) intracavitar, realizat conform principiului că sonda trebuie să
fie cît mai aproape de organul studiat. Ecografia este utilizată în aproape toate domeniile medicale:
maladii cardiovasculare, pulmonare, renale, hepato-biliare, pancreatice, splenice, vezicale, prostatice.
Prin ecografie se investighează:
-ficatul(dimensiune şi formă, parenchim, vasele intrahepatice, leziuni focale- chiste, abcese, tumori,
traumatisme, parazitoze, colecţii lichidiene perihepatice);
-vezicula şi căile biliare (dimensiune, perete, conţinut, calculi, dilatarea canalelor biliare);
-pancreasul(atingeri difuze, leziuni focale- chiste, abcese, tumori, calcificari);
-splina (dimensiuni, leziuni focale difuze, traumatisme);
-rinichi (dimensiune, formă, atingeri parenchimatoase, leziuni focale, uropatia, colecţii lichidiene
perirenale);
-uretere şi vezica (obstrucţii, paraziţi, tumori, infecţii, diverticuli, calculi);
-cavitatea peritoneală şi căile digestive (colecţii lichidiene, intraperitoneale, obstrucţii, invaginaţii,
stenoza pilorică);
-retroperitoneal (dimensiune, anevrismul aortei, tromboza venei cave inferioare);
-torace;
-pelvisul;
-evoluţia sarcinei;
-tiroida;
-sînul;
-aparatul cardiovascular.
Asistenta medicală va urmări ca bolnavul să consume o cină normală în seara precedentă, fără a mai
mînca nimic pînă la examinare. Prezenţa alimentelor în stomac poate, uneori, „mima” false tumori
pancreatice sau ale lobului hepatic stîng. Cu 2-3 zile înaintea examinării se recomandă o alimentaţie
săracă în celuloză.
Ecografia cardio-vasculară.
Transductorul emiţător de ultrasunete se aplică pe torace, la nivelul zonelor în care cordul sau vasele
mari vin în contact nemijlocit cu peretele, fără interpunerea unor formaţiuni osoase(parasternal stâng,
apical, subcostal, suprasternal). Metoda se poate efectua uniplan, biplan sau bidimensional şi
tridimensional.
Ecocardiografia Doppler (fascicul pulsatil sau continuu) furnizează informaţii asupra fluxului
intracardiac. Metoda Doppler confirmă sau exclude diagnosticul de stenoză. Doppler-ul codificat
color codifică fluxul sangvin prin culori. Ecocardiografia transesofagiană asigură o foarte bună
evaluare a modificărilor patologice.
Transductorii folosiţi sunt montaţi la extremitatea unui gastroscop modificat. O metodă superioară
este ecocardiografia cu substanţe de contrast, care se efectuează după injectarea unor substanţe
ecogene în curentul de flux sangvin.
Ecocardiografia intracoronariană introdusă recent în practică, evidenţiază sediul şi structura plăcilor
de aterom, evaluează rezultatele revascularizării şi detectează leziuni coronariene în segmente
normale angiografic. Se poate efectua şi simultan cu cardioangiografia.
Ecografia pulmonară permite diferenţierea dintre o formaţiune solidă(tumorală) şi una lichidiană
(chistică). Se pot depista astfel chisturi bronhogene şi revărsate pleurale, care nu pot fi detectate
radiologic.
Ecografia ficatului şi căilor biliare este uşor de efectuat. Metoda dă detalii morfologice referitoare
la dimensiunile ficatului, ecostructura sa (omogenă sau neomogenă), prezenţa unor formaţiuni
(chisturi hepatice, tumori benigne sau maligne, hemangioame etc). Se evidenţiază şi sistemul
vascular (artera hepatică, vena portă), căile biliare şi extrahepatice şi eventuale adenopatii la nivelul
hilului hepatic. Arată diferite aspecte ale veziculei biliare (forma, dimensiune, grosimea pereţilor),
prezenţa de calculi sau de tumori. Formaţiunile tumorale de dimensiuni mici,(sub 2 cm) nu sunt
evidenţiate.
Ecografia renală este o metodă rapidă şi repetabilă. Imaginea poate fi examinată şi în dinamică.
Scoate în evidenţă detalii morfologice (poziţia rinichilor, ptoza renală, dimensiunile şi sistemul
pielocaliceal), arată prezenţa de calcificări. Scoate în evidenţă şi tumori renale, vasele hilului renal şi
ureterele. Ecografia Doppler este indicată cînd există suspiciunea de tromboză de arteră sau venă
renală.
Ecografia prostatei poate evidenţia adenoame de prostată, cancere prostatice (neomogenitatea
structurii), prostatite cronice şi abcesul prostatic. Cînd este necesar se pot face şi ecografii
postmicţionale. Aceasta constă în efectuarea unei noi ecografii, după ce bolnavul a urinat complet
după prima ecografie.
