Îngrijirea
bolnavilor în stare de şoc
Şocul
- este o reacţie nespecifică a organismului faţă de agenţii
agresori, care dereglează funcţia întregului organism prin
prăbuşirea circulaţiei periferice şi tulburarea proceselor
metabolice consecutive de la nivelul ţesuturilor .
Şocul
poate fi determinat de traumatisme, arsuri, acţiunea curentului
electric, unde de presiune a exploziilor, pierderi masive de sânge,
intervenţii chirurgicale, infecţii microbiene, unele leziuni
cardiace, transfuziile de sânge, substanţe străine organismului
faţă de care acesta este hipersensibilizat .
Astfel
se deosebesc :
-
şocul traumatic ;
-
şocul postoperator ;
-
şocul hemoragic ;
-
şocul hipovolemic ;
-
şocul infecţios ;
-
şocul anafilactic ;
-
şocul hemolitic .
Apariţia
şocului este favorizată de stările de denutriţie, deshidratare,
oboseală, insomnie, frigul şi căldura prea mare .
Semne
si simptome : bolnavul prezinta
:
- agitaţie ;
- tegumente palide ; această fază durează
- tensiunea normală sau crescută ; de la câteva minute până
- puls accelerat şi mic ; la câteva ore = şoc
- respireaţie normală ; compensat sau faza
- greaţă ; reversibilă a şocului
- pupile micşorate .
Dacă
însă mecanismele de autoîntreţinere a şocului nu pot fi oprite
sau intervine anumiţi factori agravanţi ca frigul. traumatismul
transportului, noi pierderi de sânge = şoc decompensat sau faza
şocului ireversibil . În această fază bolnavul este liniştit,
somnolent, indiferent fata de mediul înconjurător şi persoana
propie . Privirea este pierdută şi răspunde greu la intrebări,
totuşi conştienţa este păstrată . Tegumentele au o culoare
galbenă pământie, extremităţile sunt cianotice, temperatura este
subnormală, tensiunea scade în raport cu gravitatea şocului iar
pulsul se accelerează . Respiraţia este rapidă, superficială,
secreţia urinară scade până la anurie .
Primele
îngrijiri acordate bolnavului la locul accidentului
-
sustragerea bolnavului de sub acţiunea
agentului agresional (întreruperea
curentului electric, înlăturarea agentului sermic) ;
-
hemostaza
- deoarece pierderea de sânge în continuare agravează şocul şi-l
transformă din şoc compensat în şoc decompensat ;
-
resuscitarea cardio-respiratorie
- în caz de oprire a respiraţiei sau a cordului prin insuflarea
gură la gură sau gura sau gură la nas şi masaj cardiac extern
până la realizarea respiraţiei spontane şi a pulsului periferic ;
-
combaterea durerii
- se face cu medicamente indicate de medic . Asistenta trebuie să
aibă la indemâna substituenăi ai morfinei (mialgin) care au efecte
secundare mai slabe . În unele cazuri medicul va face infiltraţii
cu novocaină sau xilină 0,5 -1 % a regiunilor traumatizate,
asistenta având pregătite instrumentele şi materiale necesare .
-
autohemotransfuzia
- prin ridicarea sau infăşurarea membrelor inferioare pentru a
asigura o mai bună umplere a vaselor în restul organismului . Dacă
există condiţii corespunzătoare la locul accidentului se începe
umplerea patului vascular (în caz de şoc hemoragic şi prin arsuri)
precum şi administrarea de oxigen care se va continua şi în timpul
transportului .
-
transportul bolnavului şocat la spital
- se face urgent fără traumatizarea lui . În timpul transportului
se fac toate manevrele de mai sus, autosanitara fiind dotată cu
aparatura speciala pentru menţinerea funcţiilor vitale ale
organismului .
Tratamentul
şocului se efectuează la spital . El se adaptează cauzei
declanşatoare precum şi etapei evoluţiei în care se găseşte
bolnavul .
-
asigurarea condiţiilor, materiale de
îngrijire :
Îngrijirea
bolnaviilor şocaţi se face în camerele de desocare . Transportul
bolnavului din salon sau sala de operaţie în camera de desocare se
face cât mai puţin traumatizant continuând condiţiile de
îngrijire şi tratament . Temperatura camerei = 180 0C,
bine ventilată . Acoperirea bolnavului se face cu un pled uşor sau
numai cu cearşaf . Bolnavul va fi culcat pe o singură pernă
subţire ameliorând prin poziţia joasă a capului circulaţia
cerebrală .
Patul
trebuie prevăzut cu anexele necesare (saltea, colaci, stative pentru
perfuzii şi transfuzii) .
Camera
este prevăzută cu aparatură pentru oxigenoterapie, respiraţie
artificială mecanică, intervenţii de urgenţă, perfuzii şi
transfuzii de sânge şi de înlocuitori de plasmă, aspiratoare
electrice, instrumente necesare pentru injecţii, insuflarea
plămânilor, pense pentru apucarea şi tracţionarea limbii,
depărtătoare de gură .
Asistenta
va pregăti tensiometrul, instrumentele şi materialele necesare
pentru abordarea unui trunchi venos mai mare, aparatul pentru
măsurarea tensiuni venoase, aparatul pentru monotorizarea
electronică a pulsului şi electrocardioscopul, oximetrul,
instrumentele şi materialele necesare pentru recoltaări de produse
biologice şi patologice, în vederea determinării saturaţiei de
oxigen în sângele arterial şi venos a pH sanguin, glicemie, ureei,
creatinina, sodiului, potasiului, a probelor de coagulare a sângelui
precum şi alte examinări recomandate de medic .
Asistenta
va lua măsuri pentru a se putea determina diureza, la nevoie prin
sondaj vezical . Are la îndemâna materialele necesare pentru
determinarea grupei sanguine, sânge integral, lichide pentru
umplerea patului vascular, substituienţi ai plasmei, soluţii
necesare pentru combaterea acidozei (bicarbonat de sodiu) .
Substanţele
necesare pentru tratamentul vasoactiv
(novodrenalină, bronhodilatin), medicamentele anticoagulante,
cardiotonicele majore si antibioticele cu spectru larg completează
condiţiile materiale ale îngrijirii bolnavilor şocaţi ;
- reconstituirea masei circulante are scopul de a umple patul vascular ceea ce creşte debitul cardiac, ameliorează circulaţia periferică şi înlătură hipoxia şi acidoza .
Ea
se execută prin perfuzii şi transfuzii intravenos prin abordarea
venei pe cale transcutanată sau prin denudarea de venă ;
-
resuscitarea cardio-respiratorie
:
Ventilaţia
se va asigura cu aparatele de respiraţie artificială cunoscute sau
la nevoie prin traheostomie sau intubaţii .
Asistenta
va menţine permeabilitatea căilor respiratorii, eliminând cu
ajutorul aspiratoarelor sângele, mucozităţile şi alte secreţii,
eventual conţinut stomacal recurgitat, din faringe .
Pentru
acestea asistenta va imprima capului o pozţie de hiperextensie, iar
limba - dacă ar cădea înapoi, va fi menţinută în poziţie
normală cu ajutorul unei pense .
Pentru
susţinerea activităţii cardiace si resuscitare uneori se recurge
la terapie electrică : electrostimulare, defibrilare, cardioversie
(restabilirea ritmului cardiac normal, perturbat de fenomene de
fibrilaţie arterială sau ventriculară .
Asistenta
va avea la îndemână şi substanţe coronodilatatoare .
-
oxigenoterapia
- are scopul de a contribui la combaterea insuficenţei de oxigenare
a ţesuturilor .
Oxigenul
poate fi aplicat la presiunea atmosferică normală prin sondă
endonazală, prin mască sau prin canule de intubaţie .
Oxigenul
se administrează întodeauna în stare umidificată .
Oxigenul
este aplicat şi prin aparatele de
respiraţie mecanică cu presiune intratratraheală .
-
corectarea tulburărilor biochimice
: suferinţa celulelor insuficent irigate cauzează o serie de
tulburări metabolice care duce la acidoză, care se corectează cu
soluţie molară de bicarbonat de sodiu .
Irigaţia
deficitară a rinichiului duce la anurie (rinichii de şoc) cu toate
consecinţele sindromului de retenţie azotată . Se corectează
cu perfuzi de manitol
20% sau
medicamente diuretice : furosemid .
Tulburările
de coagulare sanguină se previn cu perfuzii cu heparină şi sânge
izogrup- izi- Rh şi dextran .
-
aplicarea medicamentelor vasoactive
:
În
şocul toxicoseptic şi şocul anafilactic, unde staza periferică se
datoreşte unei vasodilataţii paralitice, sunt indicate substanţele
vasoconstrictoare .
După
ce s-a început restabilirea masei circulante, se aplică substanţele
vasodilatatoare pentru a reduce vasoconstricţia arterialelor şi a
ameliora circulaţia capilară în ţesuturi . Atât substanţa
vasoconstrictoare cât şi cele vasodilatatoare se aplică în
perfuzii intravenos sub controlul tensiuni arteriale şi a presiuni
venoase centrale .
-
antibioterapia
: cu excepţia şocului toxicoseptic, antibioterapia are un rol
preventiv . Ea trebuie începută imediat la instalarea stării de
şoc din cauza scăderii totale a rezistenţei organismului faţă de
infecţii .
Antibioterapia
trebuie să fie susţinută prin administrarea concomitentă de
oxigen care
în şoc toxicoseptic trebuie aplicat sub presiune, cu aparate de
respiraţie mecanică . În tratamentul şocului se mai folosesc
hormonii corticoizi în doze masive, pentru combaterea insuficenţei
suprarenale .
-
îngrijirile generale şi alimentaţia
:
- efectuarea igienei corporale se face cu prosoape umede, baia parţială la pat, schimbarea lenjeriei de pat şi de corp, menţinerea bolnaviilor curaţii de defecaţiile proprii şi cu foarte mult menajament ;
- se acordă o atenţie deosebită prevenirii escarelor de decubit când bolnavul este inconştient, iar substanţele rezultate prin dezagregarea ţesuturilor necrozate încarcă şi mai mult rinichiul ;
- alimentaţia se va face numai cu lichide, asigurând în limita posibilităţilor necesităţilor calorice ale organismului . La calculul aportului de calorii se vor lua în consideraţie şi cele administrate pe cale intravenos inclusiv plasma şi sângele . Când starea bolnavului se mai îmbunătăţeşte se completează alimentaţia cu lapte şi supe strecurate . Se evită extractele de carne şi ceaiurile în cazul insuficienţei renale din cauza conţinutului mare de K .
Alimentaţia
se va face prin sonda nazo-duodenala . Cantităţile de lichide şi
alimente consumate de bolnav sau introduse pe cale artificială în
organismul lui, se adaugă la bilanţul calculului hidric efectuat
zilnic .
-
supravegherea bolnavului
este sarcina principală a asistentei îin cursul îngrijirii
bolnavilor şocaţi, notând în foaia de observaţie toate
observaţiile : pulsul arterial şi capilar, respiraţia, tensiunea
arterială, diureza, scaunul (clisme evacuatoare) .
Prin
supravegherea atentă a bolnavului se evită complicaţiile
administrări excesive de lichide, ca hiperhidratarea, edemul
pulmonar acut .
Bolnavul
scos din starea de şoc este periclitat să recadă, de aceea va fi
supravegheat încă 24 ore .
