II.2.
GLANDELE ANEXE TUBULUI DIGESTIV
1.
Glandele salivare
Glandele salivare secreta saliva care
are rol in digestia bucala. Exista doua categorii de glande salivare:
glande salivare mici,
fara canal excretor:
- glandele palatine: pe mucoasa palatului;
- glandele labiale: pe mucoasa buzelor;
- glandele bucale: pe mucoasa obrajilor;
- glandele linguale: pe mucoasa limbii;
glande salivare mari,
situate in afara cavitatii bucale, sunt perechi si isi varsa produsul
lor de secretie in cavitatea bucala, prin intermediul unor canale
excretoare:
- glanda parotida: se gaseste sub conductul auditiv extern (de unde si numele “para”= langa; “otis”= ureche) si inapoia ramurii mandibulei; cantareste 20-30 g; este strabatuta de ramurile nervului facial, de artera carotida externa si de vena jugulara externa; produsul de secretie se varsa prin canalul lui Stenon, in vestibulul superior, in dreptul molarului II; este o glanda de tip tubuloacinoasa;
- glanda submandibulara: este intermediara, ca marime, intre glanda parotida si glanda sublinguala; cantareste 7-8 g; se gaseste sub planseul bucal, pe fata interna a corpului mandibulei, ocupand loja submandibulara; este o glanda tubuloacinoasa sero-mucoasa;
- glanda sublinguala: este cea mai mica (3-5g); se afla deasupra diafragmei bucale; este o glanda tubuloacinoasa seromucoasa;
2.
Ficatul
Ficatul este cea mai mare glanda anexa a tubului digestiv. Este
situat in etajul supramezocolic, in partea dreapta, sub diafragma,
deasupra colonului transvers si a mezocolonului, la dreapta
stomacului. Are o consistenta ferma si o culoare bruna. La cadavru
cantareste 1500 g, iar la individul viu se adauga inca 800-1000 g cat
cantareste sangele depozitat in ficat. Are forma unui ovoid taiat
oblic, avand 28 cm in sens transversal si 16 cm in sens
antero-posterior. Ficatul are o fata superioara, una inferioara, o
margine inferioara si o margine posterioara, mai lata.
Fata
superioara (diafragmatica) este divizata in doi lobi (stang si drept)
prin ligamentul falciform, intins de la
fata superioara a ficatului la diafragma. Lobul stang este mai mic
decat cel drept. Prin intermediul diafragmei, fata superioara vine in
raport cu inima, invelita de pericard, si cu bazele celor doi
plamani, tapetate de pleura.
Fata
inferioara (viscerala) este parcursa de trei santuri,
dintre care doua sunt sagitale, iar al treilea transvers. Santul
transvers reprezinta hilul ficatului,
locul de intrare si iesire al elementelor pediculului hepatic. Santul
sagital stang contine, in segmentul anterior, ligamentul
rotund provenit prin obliterarea venei
ombilicale, iar in segmentul posterior cordonul fibros Arantius,
provenit prin obliterarea ductului venos Arantius (care la fat face
legatura intre vena ombilicala si vena cava inferioara). Santul
sagital drept prezinta, in segmentul anterior, fosa cistica in care
se gaseste vezica biliara, iar in segmentul posterior vena cava
inferioara.
Cele
trei santuri impart fata viscerala a
ficatului in patru lobi:
lobul stang prezinta
impresiunea gastrica, iar inapoia acesteia impresiunea esofagiana;
- lobul drept vine in raport cu o serie de organe care lasa mai multe impresiuni : impresiunea colica, lasata de unghiul drept al colonului, impresiunea duodenala, lasata de flexura superioara a duodenului, impresiunea suprarenala (glanda suprarenala dreapta) si impresiunea renala (rinichiul drept);
- lobul patrat, situat anterior de hil, prezinta impresiunea pilorica;
- lobul caudat, situat posterior de hil, prezinta doua procese: unul spre stanga, numit procesul papilar, si altul spre dreapta, procesul caudat.
Marginea inferioara este ascutita, prezinta doua incizuri, una la
stanga, numit ligamentul rotund, cea de-a doua la dreapta, incizura
cistica, ocupata de fundul vezicii biliare. Marginea posterioara
apartine fetei superioare a ficatului. Pe ea se afla aria nuda a
ficatului (pars afixa), care este lipsita de peritoneu si adera intim
la diafragma prin tracturi conjunctive, corespunde vertebrelor
T12-T11.
Structura ficatului
La exterior, ficatul este acoperit de peritoneul visceral. De pe fata
superioara a ficatului, peritoneul se rasfrange pe diafragma,
formandu-se ligamentul falciform. De pe fata inferioara se rasfrange
pe stomac, formandu-se micul epiploon. Peritoneul de pe fata
superioara si inferioara a ficatului se rasfrange pe peretele
posterior al cavitatii abdominale, formandu-se astfel ligamentul
coronar. La cele doua extremitati, cele doua foite ale ligamentului
coronar se aproprie una de cealalta, formand ligamentele
triunghiulare stang si drept, care ajung la diafragma.
Sub
peritoneul visceral se afla capsula fibroasa a ficatului. De pe fata
ei profunda pleaca septuri conjunctivo-vasculare, care patrund in
parenchimul hepatic. Intre aceste septuri se delimiteaza lobulii
hepatici, care sunt unitati anatomice si functionale ale ficatului.
La intalnirea a tei lobuli exista
spatial portal, care contine o artera perilobulara (ramura a arterei
hepatice), o vena perilobulara, un canalicul biliar perilobular si
vase limfatice, toate invelite intr-o stroma conjunctiva dependenta
de capsula fibroasa a ficatului. Lobulul hepatic este format din
celule hepatice, din capilare sinusoide care provin din capilarizarea
venei perilobulare, din vena centrolobulara spre care converg
sinusoidele si din canaliculele biliare intralobulare.
Celulele
hepatice sunt dispuse in spatiu sub forma unor placi sau lame,
formate dintr-un singur rand de celule. Intre lame se delimiteaza
spatii in care se gasesc capilare sinusoide. In grosimea unei lame,
intre hepatocitele adiacente se formeaza canalicule biliare
intralobulare. Celulele hepatice, hepatocitele, sunt relative mari,
de forma poliedrica si apar pe sectiune sub aspect polygonal. Fiecare
hepatocit vine in contact cu capilarele sinusoidale (polul vascular)
si cu canaliculul biliar intralobular (polul biliar). Celula hepatica
poate sa-si verse secretia fie in canaliculele biliare, fie in
sinusoide.
Canaliculele
biliare intralobulare nu au pereti proprii, peretii lor fiind
reprezentati de insasi celulele hepatice. Spre periferia lobului
capata pereti proprii si iau numele de colangiola (canalicule
Hering). Acestea converg catre canaliculele biliare perilobulare din
spatiul portal, care, la randul lor, se deschid in canaliculele
biliare interlobulare. Intre peretii capilarelor sinusoide si
lamelele celulare hepatice exista spatii inguste, numite spatiile
Disse, cu valoare de capilare limfatice.
Vena
perilobulara de la nivelul spatiului portal patrunde in lobulul
hepatic si formeaza sinusoidul hepatic. In capilarele sinusoide se
remarca prezenta unor celule stelate, celulele litorale Kupffer, care
apartin sistemului reticulo-endotelial. Inainte de a forma
sinusoidul, ramura perilobulara a venei porte prezinta un sfincter
muscular, numit sfincter de intrare. Sinusoidele converg spre vena
centrolobulara, situata in centrul lobului.
Inainte
de a se deschide in vena centrolobulara, sinusoiduleste prevazut cu
nu sfincter de iesire. Ramura perilobulara a arterei hepatice,
patrunde si ea in lobul si se indreapta spre sinusoidul hepatic, in
care se termina. La locul de patrundere in sinusoid exista un
sfincter muscular arteriolar. Sinusoidele lobului hepatic reprezinta,
locul de jonctiune al sangelui arterial, adus de artera hepatica, cu
sangele portal, adus de vena porta. Venele centrolubulare parasesc
lobulul pe la baza lor si devin vene sublobulare. Ele se unesc si
formeaza venele hepatice, care sunt tributare venei cave inferioare.
Ele parasesc ficatul la nivelul marginii posterioare.
Vascularizatia ficatului
Ficatul are o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala.
a.
Vascularizatia nutritiva este
reprezentata de artera hepatica, ramura din trunchiul celiac, care
adduce la ficat sange incarcat cu O2. Artera hepatica urca in
pediculul hepatic si la nivelul hilului se divide intr-o ramura
dreapta si una stanga. Ramura dreapta se imparte in doua ramuri
segmentare: una pentru segmentul anterior al lobului drept, alta
pentru segmentul posterior al lobului drept. Ramura stanga a arterei
hepatice se imparte si ea in doua ramuri segmentare, una pentru
segmentul medial al lobului stang, alta pentru segmentul lateral. Din
arterele segmentare se desprind ramuri subsegmentare. Ultimile ramuri
ale arterei hepatice sunt ramurile perilobulare din spatial portal.
Ele patrund in lobul hepatic, terminandu-se in sinusoidul hepatic.
b.
Vascularizatia functionala este
realizata de vena porta, care incepe prin capilare la nivelul tubului
digestive si sfarseste prin capilare la nivelul ficatului. Vena porta
se formeaza inapoia colului pancreasului, din unirea venelor
mezenterica superioara, splenica si mezenterica inferioara. Vena
porta duce la ficat sange incarcat cu substante rezultate in urma
absorbtiei intestinale. Ea urca in pediculul hepatic, si ajunsa in
hilul ficatului, se imparte, ca si artera hepatica, intr-o ramura
dreapta si o ramura stanga. Ramura dreapta se imparte in doua ramuri
segmentare: una pentur segmentul anterior, o a doua pentru segmentul
posterior. Ramura stanga se imparte in doua ramuri segmentare: una
pentru segmentul medial, alta pentru segmentul lateral al lobului
stang. Ramurile segmentare dau, la randul lor, ramuri subsegmentare.
Ultimile ramificatii ale venei porte sunt ramurile perilobulare de la
nivelul spatiului portal. Acestea patrund in lobul ficatului, unde se
capilarizeaza formand sinusoidele hepatice. Sangele venos al
ficatului este colectat de 2-3 vene hepatice care ajung in vena cava
inferioara. Limfaticele ficatului ajung in ganglionii din hilul
ficatului si de aici in ganglionii celiaci. Inervatia ficatului este
asigurata de plexul hepatic format din fibre simpatico si
parasimpatice. Plexul hepatic se desprinde din plexul celiac.
Caile biliare
Sunt conducte prin care bila, secretata continuu de celulele
hepatice, ajunge in duoden numai atunci cand ajung aici produsii
digestiei gastrice. Caile biliare prezinta doua parti:
- caile biliare intrahepatice: sunt canaliculele biliare intralobulare, colangiolele, canaliculele perilobulare si interlobulare; acestea din urma formeaza doua canale hepatice: stang si drepr;
- caile biliare extrahepatice: cuprind un canal principal si un aparat diverticular (format din vezica biliara si canalul cistic).
Canalul
coledoc tine de la locul unde, in
canalul hepatic comun, se deschide canalul cistic si pana la papilla
mare de la nivelul duodenului. In traiectul sau descrie un arc cu
concavitatea spre dreapta. Trece initial inapoia portiunii superioare
a duodenului, apoi pe dinapoia portiunii superioare a duodenului si a
capului pancreasului, si in final, strabate peretele portiunii
descendente a duodenului, in care se deschide. Are o lungime de 5-6
cm si un calibru de 5-6 mm. Se deschide impreuna cu canalul principal
al pancreasului in ampula hepato-pancreatica, care proemina in
duodenul II sub forma papilei mari. La nivelul ampulei
hepato-pancreatice se afla un sfincter muscular, sfincterul
Oddi.
Canalul cistic
leaga calea biliara principala cu vezica biliara. El urca spre vezica
biliara, avand o lungime de 3 cm si un calibru de 4 mm. Canalul
cistic are rolul de a conduce bila in perioadele interdigestive spre
vezica biliara. Vezica biliara
(colecistul) este un rezervor in care
se depoziteaza bila in perioadele interdigestive si se concentreaza
prin absorbtia de apa si secretia de mucina de catre epiteliul
vezicii biliare. Vezica biliara este situata pe fata viscerala a
ficatului, ocupand segmentul anterior al santului sagital drept.
Vezica biliara are forma de para, cu lungimea de 8-10 cm si latimea
de 4 cm. Capacitatea ei este de 50-60 cm3.
Prezinta un fund, un corp, un col.
Fundul vezicii reprezinta extremitatea
anterioara a vezicii si depaseste marginea inferioara a ficatului.
Corpul vezicii,
a carui fata inferioara este acoperita de peritoneu, vine in raport
superior cu ficatul, iar inferior cu colonel transvers. Uneori,
vezica este invelita in intregime de peritoneu, care-i formeaza un
mezou, mezocist, ce o leaga de fata viscerala a ficatului. In acest
caz este mobila. Colul vezicii
se continua cu canalul cistic.
3. Pancreasul
Pancreasul
este o glanda voluminoasa, anexata tubului digestiv, avand atat o
functie exocrina, cat si una endocrina. Anterior este acoperit de
peritoneu, fiind situat pe peretele profund al cavitatii abdominale.
Forma pancreasului este de ciocan, de “J“ culcat sau de carlig.
Pancreasul este situat anterior de vertebrele T12, L1, L2 ,
prezentand la acest nivel o concavitate care priveste spre coloana
vertebrala. Are greutatea de 80-100 g, lungime de 15-20 cm si grosime
de 2 cm. Pancreasul este un organ friabil, se poate rupe usor.
Pancreasului i se descriu:
- capul pancreasului: portiunea latita a glandei, inconjurat de duoden; posterior de capul pancreasului trece canalul coledoc, iar anterior trec colonul transvers si mezocolonul; circumferinta capului este in raport cu duodenul;
- colul pancreasului: are raport posterior cu originea venei porte, dar si cu vena cava inferioara;
- corpul pancreasului: are pe sectiune aspect triunghiular, prezentand trei fete: fata anterioara care vine in raport cu fata posterioara a stomacului; fata posterioara care vine in raport cu aorta, rinichiul stang, glanda suprarenala stanga, artera si vena splenica, fata inferioara care vine in raport cu colonul transvers si cu ansele intestinale;
- coada pancreasului: se indreapta spre splina, de care este legata prin ligamentul spleno-pancreatic.
Pancreasul
este o glanda mixta, a carei portiune exocrina este reprezentata de
acinii pancreatici,
care secreta sucul pancreatic. Acesta
este colectat de doua canale: Wirsung,
care se deschide in duoden, si
Santorini,
care se deschide in canalul Wirsung. Prezinta aceeasi inervatie ca si
ficatul.
