I.2.
SISTEMUL LIMFATIC
Sistemul
limfatic reprezinta o parte a sistemului circulator, fiind constituit
din vase limfatice , ganglioni limfatici
si organe limfoide. Principalele sale
functii sunt:
- redarea lichidului interstitial circuitului sangvin;
- transportul lipidelor absorbite din intestin catre sange;
- protectia organismului impotriva agentilor patogeni (imunitatea) prin intermediul limfocitelor, produse in maduva osoasa, organe si tesuturi limfoide.
1.
Vasele limfatice
a.
Capilarele limfatice, cele mai mici
vase ale sistemului limfatic, sunt inchise la capete si formeaza
retele vaste in majoritatea tesuturilor. Peretele lor este un
endoteliu caracteristic, poros, care permita accesul lichidelor
interstitiale, a proteinelor, microorganismelor si lipidelor
absorbite din intestinul subtire.
b.
Ducturile limfatice colecteaza limfa
din capilarele limfatice. Peretele lor este asemanator peretelui
venos, fiind alcatuit din trei straturi, cel intern prevazut cu
valve. Limfa este propulsata de-a lungul ducturilor limfatice
datorita acceleratiei gravitationale (cand circula de sus in jos) sau
prin presiunea exercitata de contractile musculare si alte miscari
ale corpului (cand circula in sens antigravitational). Ducturile
limfatice dreneaza limfa din corp in doua
vase limfatice mari: ductul
toracic (dreneaza limfa din
extremitatile inferioare, abdomen, regiunea toracica stanga, partea
stanga a capului si gatului; in zona abdominala prezinta o dilatare
numita cisterna chili;
ductul toracic se varsa in vena
subclaviculara stanga) si ductul limfatic drept (dreneaza
limfa din extremitatile superioare, zona toracica dreapta si partea
dreapta a capului si a gatului; se varsa in vena
subclaviculara dreapta).
2.
Ganglionii limfatici
Au forma unor boabe de fasole si sunt situati pe traiectul vaselor
limfatice. Sunt inchisi in capsule de tesut conjunctiv fibros, din
care pornesc spre interior septuri de tesut conjunctiv numite
trabecule.
Prezinta doua zone: corticala,
la exterior, sub capsula conjunctiva, si medulara,
la interior. Zona medulara este formata din tesut reticular ce
contine celule fagocitare,
al caror rol consta in purificarea lichidului ce ajunge la acest
nivel. In tesutul reticular se gasesc si centrii
germinativi, unde se produc
limfocitele, care au rol in raspunsul imun. Limfa intra in ganglion
prin mai multe vase limfatice aferente
si il paraseste prin vase
eferente, ce pornesc de la nivelul
hilului (o
depresiune de pe fata concava a nodulului).
Ganglionii limfatici se gasesc grupati in mai multe regiuni ale
corpului. Principalele grupe sunt:
- ganglionii popliteali si inghinali (pentru regiunea inferioara a corpului);
- ganglionii lombari (pentru regiunea pelviana);
- ganglionii cubitali si axilari (pentru regiunea superioara);
- ganglionii toracali (in zona pieptului);
- ganglionii cervicali (in zona gatului);
- in peretele intestinului subtire se gasesc numerosi ganglioni limfatici si agregate de tesut limfatic numite foliculi limfatici sau Peyer.
3. Organele limfoide
a.
Splina este situata in cavitatea
abdominala, posterior si lateral fata de stomac, acoperita de
peritoneu. Indeplineste roluri esentiale: producerea de limfocite si
hematii, filtrarea sangelui si distrugerea hematiilor batrane.
Prezinta o portiune rosie (pulpa rosie), pentru stocarea
eritrocitelor batrane si o portiune alba (pulpa alba), ce contine
centrii germinativi pentru producerea limfocitelor .
b.
Timusul (vezi “ Glandele endocrine
“);
c.
Amigdalele, in numar de trei perechi
(palatine, faringiene si linguale), se gasesc in zona faringelui;
rolul lor consta in apararea contra agentilor patogeni ce patrund in
gat, in nas si in urechi.
Organele
limfoide au functii specifice in imunitate:
- imunitatea nespecifica (innascuta), realizata prin mecanisme ca fagocitoza, febra si eliberarea de interferon;
- imunitatea specifica (dobandita), care implica interventia limfocitelor si este directionata catre anumite molecule sau catre parti ale anumitor molecule numite antigene.
Sistemul
imun are doua componente:
- sistemul imun umoral, care implica diverse tipuri de proteine numite anticorpi, care circula prin sange si plasma, lichide numite generic “ umori “; acest sistem actioneaza asupra agentilor patogeni prezenti in fluidele corpului;
- sistemul imun mediat celular, se desfasoara prin actiunea unor celule speciale care circula prin sange si limfa; actioneaza asupra agentilor patogeni care au patruns deja in celulele gazda.
Sistemul
imun intra in actiune atunci cand detecteaza prezenta unor substante
straine in organism (antigene).
Acestea pot proveni de la bacterii, de la virusuri, dar si de la
tesuturi sau organe transplantate de la o alta persoana. Capacitatea
de a distinge substantele proprii de cele straine reprezinta una
ditre cele mai importante caracteristici ale sistemului imun. O alta
trasatura remarcabila a sistemului imun este capacitatea de a-si “
aminti “ structura biochimica a antigenelor si de a reactiona
prompt la un nou contact.
Termenul
de imunitate se refera la protectia conferita de organism in urma
unei expuneri anterioare la agenti patogeni, cand a sintetizat
anticorpi (proteine
care anihileaza antigenele). Astfel se explica imunitatea dobandita
dupa o boala ca varsatul de vant sau rujeola: contractata in
copilarie, confera imunitate la noi contacte cu virusul care o
provoaca. Sistemul imun raspunde la un anumit antigen sintetizand
anticorpi specifici.
Anticorpii constituie o clasa de proteine numite imunoglobuline.
Imunitatea poate fi dobandita prin vaccinare, cand sistemul imun este
adus in contact cu forme attenuate ale agentilor patogeni. Acestea nu
pot provoca boala, dar seamana cu agentii care o provoaca.
Exista doua tipuri de imunitate:
- activa: cand agentii patogeni patrund in organism pe cale naturala sau artificiala;
- pasiva: dobandita in urma unui transfer de anticorpi, nu este de durata, deoarece sistemul imun nu a fost stimulat, iar anticorpii respectivi circula prin sange doar cateva saptamani sau luni (de exemplu, anticorpii care trec prin placenta de la mama la fat).
Limfocitele
mediaza raspunsul imun in cazul ambelor sisteme imunitare. Exista
doua tipuri de limfocite:
- limfocite B: produc anticorpi si mediaza imunitatea umorala;
- limfocite T: mediaza imunitatea celulara.
Ambele
tipuri de celule rezulta prin diviziuni succesive ale unor celule
initiale (stem) din ficat (la embrion) si din maduva osoasa (la
adult). Celulele initiale destinate sa devina limfocite migreaza in
timus, transformandu-se in limfocite T, sau raman in maduva osoasa
devenind limfocite B. Limfocitele tinere migreaza apoi in organele
limfoide, unde se matureaza. Limfocitele mature intra in circulatia
sangvina si limfatica.
Boli
ale sistemului imun:
- artrita reumatoida: inflamarea articulatiilor, deoarece unii anticorpi ataca si distrug alti anticorpi, aflati in acelasi organism;
- boala lui Hashimoto: producerea de autoanticorpi care ataca tiroida;
- trombocitopenia: autodistrugerea trombocitelor proprii la contactul cu anumite medicamente;
- hepatiata B: formarea complexului antigen-anticorp viral duce la periartrite (inflamarea peretilor arterelor si arteriolelor);
- lupusul eritematos: producerea de anticorpi impotriva propriului ADN;
- alergiile: reactii exagerate la antigene specifice; nu se cunoaste mecanismul acestui raspuns care pare inutil, dar care poate fi foarte periculos; reactiile alergice sunt extrem de rapide si pot fi provocate de cantitati infime de alergene; pot fi produse in cavitatea nazala si in bronhii, in tractul gastrointestinal sau la nivelul pielii. Anticorpii declanseaza reactia alergica prin legarea la celule speciale din tesutul conjunctiv. In momentul legarii, celulele respective elibereaza histamina, raspunzatoare de simptomele alergiei: stranut, iritatie nazala, mancarimi ale pielii, lacrimare. Uneori la contactul sistemului imun cu un alergen cum ar fi veninul de albine, se poate declansa socul anafilactic, care se traduce prin scaderea brusca a presiunii sangvine ca urmare a eliberarii unei cantitati mari de histamine, ceea ce poate duce la moarte rapida.
II.
SISTEMUL DIGESTIV
A.
ANATOMIA SISTEMULUI DIGESTIV
Sistemul digestiv cuprinde
totalitatea organelor în care se realizează digestia alimentelor şi
absorbţia nutrimentelor. În tubul digestiv are loc prelucrarea
mecanică, fizică şi chimică a alimentelor, absorbţia lor şi
eliminarea resturilor nedigerate. Glandele anexe contribuie prin
secreţiile lor la procesele de digestie.
Sistemul digestiv este format din: tub
digestiv si glande anexe.
II.
1. TUBUL DIGESTIV
Peretele tubului digestiv este format
din patru tunici:
|
Tunici
|
TIP DE TESUT
|
LOCALIZARE
|
|
Mucoasa
|
-
epiteliu pavimentos pluristratificat necheratinizat;
- epiteliu cilindric unistratificat;
|
-
cavitatea bucală, faringe, esofag;
- în restul tubului digestiv;
|
|
Submucoasa
|
- ţesut conjunctiv lax;
|
- în tot tubul digestiv;
|
|
Musculara
|
- ţesut
muscular striat;
- ţesut muscular neted, cu
doua straturi: intern (fibre circulare) şi extern (fibre
longitudinale);
|
-
cavitatea bucală, faringe, 1/3 superioară a esofagului;
- în
restul tubului digestiv, cu urmatoarele particularităţi:
* la
stomac 3 straturi: în plus unul cu fibre oblice;
* la
colon, stratul extern formeaza 2-3 benzi (tenii);
* între segmentele tubului digestiv
există sfinctere;
|
|
Externă (adventicea )
|
- ţesut
conjunctiv lax;
- ţesut conjunctiv dens;
|
- faringe,
esofag şi porţiunea terminală a rectului;
- în restul tubului digestiv,
acoperit de peritoneu;
|
1. Cavitatea bucala
Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, este
desparţită de arcadele alveolo-gingivo-dentare în două părţi:
vestibulul şi cavitatea bucală propriu-zisă.
Vestibulul bucal este un spaţiu
în formă de potcoavă, limitat între arcade, pe de o parte, buze
şi obraji, pe de altă parte. Vestibulul comunică cu cavitatea
bucală propriu-zisă prin spaţiile interdentare şi prin spaţiul
retromolar. În vestibulul superior se deschide canalul Stenon
(canalul excretor al glandei parotide), în dreptul molarului II
superior.
Cavitatea bucală propriu-zisă
este delimitată înainte şi pe laturi de arcadele
alveolo-gingivo-dentare, în sus de bolta palatină, care o separă
de fosele nazale, în jos de planşeul bucal pe care se află corpul
limbii şi glanda sublinguală. Posterior, cavitatea bucală comunică
cu faringele prin istmul gâtului,circumscris superior de vălul
palatin, pe margini de pilierii anteriori (arcurile anterioare), iar
în jos de limbă. Bolta palatină este formată în partea
anterioară de palatul dur. Scheletul palatului dur este acoperit de
mucoasa palatină şi este format în două treimi anterioare de
procesele palatine ale osului maxilar, iar în treimea posterioară
de lamele orizontale ale osului palatin. Vălul palatin (palatul
moale), continuă înapoi palatul dur şi se prezintă ca o membrană
musculo-membranoasă mobilă, care are doua feţe şi două
margini.Una din feţe este anterioară, concavă, acoperită de un
epiteliu pluristratificat pavimentos moale, cea de a doua faţă este
posterioară, convexă, acoperită de un epiteliu cilindric simplu.
Dintre cele două margini, una este anterioară şi aderă la palatul
dur, cea de-a doua este liberă. Marginea liberă prezintă central o
proeminenţă, numită lueta (omuşorul),
iar lateral se prelungeşte cu două arcuri: unul anterior, prin care
coboară muşchiul palatoglos, celălalt posterior, prin care coboară
muşchiul palato-faringian. Între cele două arcuri se află
amigdala palatină,
formaţiune cu rol în apărarea organismului împotriva infecţiilor.
Planşeul bucal este format din cei doi muşchi milohioidieni,
întinşi între linia milohioidiana a mandibulei şi osul hioid. Sub
muşchiul milohioidian se aflî muşchiul digastric. Pe planşeul
bucal se află glandele sublinguale şi corpul limbii. Pereţii
cavităţii bucale sunt vascularizaţi de ramuri provenite din artera
carotidă externă. Sângele venos ajunge în vena jugulară internă.
Limfaticele cavităţii bucale ajung în ganglionii cervicali situaţi
în jurul venei jugulare interne. Inervaţia senzitivă este
asigurată de ramuri din nervul trigemen.
Limba
este un organ musculo-membranos mobil,
care, pe lânga rol în masticaţie şi deglutiţie, mai are rol şi
în vorbirea articulată, în supt şi ca organ de simţ, datorită
prezenţei, la nivelul limbii, a papilelor gustative. Limba prezintă
un corp situat în cavitatea bucală şi o rădăcină , spre
faringe. Rădăcina limbii este fixată de hioid prin membrana
hioglosiană şi de baza epiglotei prin trei ligamente
gloso-epiglotice. Între aceste ligamente, care ridică repliuri, se
află două adâncituri numite valecule.
Între corpul şi radacina limbii se afla şanţul terminal, anterior
de care se dispun papilele caliciforme,
sub forma literei “V“.
Fata inferioara a corpului limbii este legata de mucoasa planşeului
bucal prin frâul limbii.
De o parte şi de alta a frâului limbii se află o proeminenţă,
numită caruncula sublinguală,
în care se deschid canalul glandei submandibulare şi canalul
glandei sublinguale. Pe rădăcina limbii (faţa ei posterioară) se
află amigdala linguală.
În structura limbii se descriu un schelet
osteofibros, muşchi striati şi o mucoasă.
- Scheletul osteofibros este format din osul hioid şi două membrane fibroase: septul limbii şi membrana hioglosiana întinsă de la hioid spre limbă.
- Muşchii limbii sunt: intrinseci, proprii limbii (muşchiul transvers, muşchiul vertical, muşchiul lingual longitudinal superior, muşchiul lingual longitudinal inferior, stâng şi drept) şi extrinseci (stiloglos, hioglos, genioglos), cu un capăt prins pe oase sau muşchii palatoglos sau amigdaloglos, şi cu celălalt pe palatul moale sau amigadala palatină.
- La exterior, limba este acoperită de mucoasa linguală, care se continuă cu mucoasa bucală, având în structura sa un epiteliu pluristratificat, pavimentos, necheratinizat. Pe faţa dorsală a limbii şi pe marginile ei se găsesc papilele linguale, care oferă limbii un aspect catifelat.
- Papilele circumvalate (caliciforme) formeaza “V“-ul ligual cu deschiderea spre înainte şi sunt in numar de 7-11. Fiecare dintre aceste papile prezintă, în centru, o ridicătură centrală, înconjurată de un şanţ circular în care se găsesc numeroşi muguri gustativi.
- Papilele foliate sunt localizate de-a lungul porţiunilor posterioare ale marginilor limbii. Au forma unor foi de carte, prezentând 8-10 pliuri mucoase, dispuse perpendicular.
- Papilele fungiforme au forma asemanatoare unor ciuperci şi sunt mai răspândite înaintea “ V “-ului lingual.
Toate
aceste trei categorii de papile au în structură muguri
gustativi. La nivelul limbii, se mai
descriu şi papile filiforme,
formaţiuni conice, cu vârful ramificat. Ele sunt situate pe faţa
dorsală a limbii şi pe marginile ei; au rol mecanic, deoarece nu au
muguri gustativi.
Vascularizaţia
limbii este asigurată de artera
linguală. Sângele venos ajunge în vena jugulară internă.
Limfaticele ajung în ganglionii submandibulari şi cervicali.
Inervaţia muşchilor limbii este asigurată de nervul hipoglos şi
de nervul glosofaringian, inervaţia senzorială gustativă prin
nervii VII. IX, X, V.
Dinţii
sunt organe dure ale aparatului
masticator, având rol şi în vorbirea articulată. La om, există
două tipuri de dentiţii:
- temporară (de lapte) formata din 20 dinţi; apare dupa 6-8 luni şi este completă în jurul vârstei de 2-3 ani;
- permanentă (definitivă) formată din 32 dinti; apare între 6-13 ani, (exceptând molarul III maseaua de minte) care apare mai târziu (18-20 ani) sau deloc.
Toţi
dintii, prezintă
coroană, de
culoare albă, depăşeşte alveola dentară, fiind vizibilă în
cavitatea bucală.
col este regiunea
mai ingusta, situata intre radacina si coroana, la nivelul lui se
afla inelul gingival
(mijloc de fixare al dintelui).
radacină. este
inclusa in alveola si poate fi unica (incisivi, canini, premolari),
dubla (molari) sau tripla (molari).
In
coroana dintelui se afla camera pulpara,
care la nivelul radacinii se continua cu canalul
dentar. Cavitatea si canalul dentar
contin pulpa dintelui,
care are in structura sa tesut conjunctiv, vase si nervi ce patrund
prin orificiul dentar de la nivelul radacinii. In afara camerei
pulpare si a canalului dentar, dintele este format dintr-un tesut
calcificat, numit dentina (ivoriu),
de culoare alba. La nivelul coroanei, dentina este dublata de un
tesut dur, smaltul,
iar la nivelul radacinei de cement.
Smaltul este
cea mai dura structura a dintelui si are in compozitia sa fosfat de
calciu, de magneziu, floruri de Na si K.
Cementul dur este de natura osoasa si
face parte din mijloacele de sustinere ale dintelui.
Vascularizatia dintilor
este asigurata de arterele alveolare, ramuri din artera maxilara
interna. Sangele venos ajunge in vena maxilara. Limfaticele dintilor
ajung in final in ganglionii submandibulari si cervicali.
Inervatia dintilor este asigurata de nervul trigemen.
2. Faringele
Faringele este un conduct musculo-membranos, dispus de la baza
craniului pana in dreptul vertebrei C6 unde se continua cu esofagul.
Are forma unui jgheab deschis anterior, care se ingusteaza de sus in
jos, cu lungimea de 15 cm. Fata posterioara a faringelui delimiteaza,
impreuna cu coloana vertebrala tapetata de muschii prevertebrali,
spatial retrofaringian. Fetele laterale ale faringelui, la nivelul
capului, vin in raport cu spatiul mandibulo-faringian cuprins intre
mandibula si faringe, iar la nivelul gatului cu lobii laterali ai
glandei tiroide, cu artera carotida comuna, vena jugulara interna si
nervul vag situate intre cele doua formatiuni vasculare.
Cavitatea
faringelui este divizata in trei etaje:
|
|
nasofaringele
(rinofaringele)
|
bucofaringele
(orofaringele)
|
laringofaringele
|
|
peretele superior
|
- baza craniului; la acest nivel se
afla amigdala faringiana;
|
- valul palatin;
|
- corespunde planului orizontal care
trece prin hioid si comunica cu bucofaringele;
|
|
peretele inferior
|
- valul palatin;
|
- plan orizontal dus prin osul
hioid; comunica cu laringofaringele;
|
- se continua cu esofagul;
|
|
peretii laterali
|
- prezinta orificiul trompei lui
Eustachio, inconjurat de amigdala tubara;
|
- corespund celor doua arcuri
(anterior si posterior) ale valului palatin, intre care se afla
amigdala palatine;
|
- corespund santurilor
laringofaringiene;
|
|
peretele anterior
|
- comunica cu fosele nazale prin
doua orificii, numite coane;
|
- comunica cu cavitatea bucala prin
istmul gatului;
|
- comunica cu laringele prin
aditus larigis (intrarea in laringe);
|
|
peretele posterior
|
- corespunde coloanei vertebrale;
|
-corespunde coloanei vertebrale;
|
- corespunde coloanei vertebrale;
|
In structura faringelui se afla o aponevroza intrafarigiana, muschi
si o mucoasa. La exterior este acoperit de adventitia faringelui
formata din tesut conjunctiv lax. Aponevroza
intrafaringiana se gaseste la nivelul
peretilor laterali si posterior ai faringelui si se insera superior
pe baza craniului; are o structura fibroasa si este rezistenta.
Muschii faringelui
sunt striati, grupati in muschi
constrictori (prin contractia lor
micsoreaza diametrul antero-posterior si transversal al faringelui)
si ridicatori (prin contractia lor ridica faringele in timpul
deglutitiei ).
La
interior, faringele este captusit de o mucoasa care are in structura
sa un epiteliu cilindric ciliat la nivelul rinofaringelui si un
epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat la nivelul
bucofaringelui si laringofaringelui. La exterior, faringele este
acoperit de adventitia faringelui, care se continua cu adventitia
esofagului.
Vascularizatia
faringelui este realizata de ramuri din
artera carotida externa. Sangele venos este drenat in vena jugulara
interna. Limfaticele ajung in ganglionii cervicali.
Inervatia senzitiva si motorie
este asigurata de nervul glosofaringian, dar si de nervul vag.
