Anatomia si fiziologia omului , 23 SISTEMUL MUSCULAR

 IV.2. SISTEMUL MUSCULAR

Sistemul muscular reprezintă totalitatea muşchilor din organism. Muşchii sunt organe active ale mişcării, datorită proprietăţii lor de a se contracta.

Din punct de vedere histologic şi funcţional, există 3 categorii de muşchi:

1. muşchi striaţi: se mai numesc şi muşchi scheletici, deoarece majoritatea acestora se prind de oase. Reprezintă 40 % din greutatea corpului şi participă la: realizarea mişcărilor, menţinerea în contact a oaselor unei articulaţii, deoarece capetele muşchiului se fixează pe oasele vecine ce formează articulaţia, dă forma generală a corpului.
2. muşchi netezi: intră în alcătuirea viscerelor sau organelor interne, a vaselor sanguine şi a pielii.
3. muşchi striat de tip cardiac: miocardul.

Muşchii au forme variate:

• muşchi fusiformi: biceps, triceps;
• muşchi triunghiulari: piramidal al abdomenului;
• muşchi de formă patrulateră: marele drpt abdominal şi marele dorsal;
• muşchi în formă de cupolă: diafragma;
• muşchi în formă de trapez: muşchiul trapez;
• muşchi circulari: orbicularul buzelor şi cel al pleoapelor, sfincterele- sfincterul extern al anusului şi cel al uretrei.

Clasificare după numărul capetelor care se prind pe os, muşchii pot fi:

• cu un singur capăt pe os, celălalt capăt inserându-se pe piele- muşchii pieloşi;
• cu două capete: muşchiul biceps;
• cu trei capete: muşchiul triceps;
• cu patru capete: muşchiul cvadriceps.

Principalele grupe de muşchi striaţi:

1. Muşchii capului : după rolul pe care îl au se grupează în:

1. muşchii mimicii care prin contracţia lor determină diferite expresii ale feţei, sunt grupaţi în jurul orificiilor orbitale, auditive, nazale, bucal (frontal, sprâncenos, orbicular al pleoapelor, constrictori şi dilatatori ai narinelor, orbicular al gurii, zigomatic, buccinator, mental la nivelul bărbiei).
2. muşchii masticatori, care intervin în realizarea actului masticaţiei (temporali, maseteri, pterigoidieni, suprahioidieni).

2. Muşchii gâtului:

3. muşchiul sternocleidomastoidian;
4. muşchii pieloşi, muschi situaţi imediat în apropierea pielii, ex. platisma;
5. muşchii hioidieni: suprahioidieni şi subhioidieni (osul hioid - os nepereche situate în partea antero-superioară a gâtului, deasupra laringelui, face parte din scheletul osteofibros al limbii);

3. Muşchii trunchiului: sunt grupaţi în:

1. muşchii spatelui şi cefei: muşchiul trapez, marele dorsal, muşchii şanţurilor vertebrale;
2. muşchii toracelui: muşchii pectorali, muschii dinţaţi, muşchii intercostali;

4. Muşchii abdomenului: sunt muşchi laţi, prin contracţiile lor, măresc presiunea din interiorul abdomenului, permiţând declanşarea unor procese fiziologice: expiraţia, defecaţia, micţiunea, etc.

3. muşchii drepţi abdominali;
4. muşchii oblici externi;
5. muşchii oblici interni:

5. Muşchii membrelor superioare:

1. muşchii centurii scapulare: muşchiul deltoid, la nivelul umărului;
2. muşchii membrului superior liber:

• muşchiul braţului: bicepsul (anterior) şi tricepsul (posterior);
• muşchii antebraţului: flexori şi extensori ai degetelor, pronatori şi supinatori;
• muşchii mâinii: la nivelul palmei se găsesc muşchi numai pe faţa anterioară şi între oase; muşchii lipsesc pe dosul palmei.

Supinaţia este mişcarea de răsucire a mâinii cu faţa palmei spre înainte.

Pronaţia este mişcarea de răsucire a mâinii cu dosul palmei spre înainte

6. Muşchii membrelor inferioare:

3. muşchii centurii pelviene: muşchii fesieri;
4. muşchii membrului inferior liber:

• muşchii coapsei: anterior, muşchiul croitor şi cvadricepsul femural, în profunzime muşchii adductori, posterior, muşchiul biceps femural;
• muşchii gambei: muşchiul gastrocnemian, muşchiul solear, care formează o unitate funcţională numită triceps sural, se continuă cu tendonul lui Achile, care se inseră pe calcaneu; flexori şi extensori ai gambei, flexori şi extensori ai degetelor; pronatori şi supinatori ai piciorului
• muşchii piciorului: planta, faţa prin care piciorul se spijină pe sol, prezintă muşchi flexori şi extensori ai degetelor
• 
  
  
• Proprietăţile muşchilor:
  1. Contractilitatea: este proprietatea muşchilor de a dezvolta o tensiune asupra punctelor de fixare pe oase.
  2. Excitabilitatea : este proprietatea muşchilor de a răspunde printr-o contracţie când sunt stimulaţi adecvat.
  3. Elasticitatea: este proprietatea muşchilor de a se deforma sub acţiunea unei forţe şi de a-şi reveni la forma iniţială când forţa încetează să mai acţioneze.
  4. Plasticitatea: este proprietatea muşchilor de a se întinde fără creşterea tensiunii interne. Se întâlneşte la muşchii netezi din pereţii organelor cavitare şi permite umplerea acestor organe.
  5. Tonusul muscular: este starea permanentă de uşoară contracţie a unui muşchi aflat în repaus. Menţine forma muşchiului şi expresia feţei.
  
  
  Fiziologia muşchilor scheletici
  Muşchii scheletici prin contracţii pun în mişcare oasele, asigurănd scimbarea poziţiei corpului sau schimbarea poziţiei unei anumite părţi din corp.
  Clasificarea contracţiilor musculare: în funcţie de modificarea dimensiunilor şi a tensiunii interne, contracţiile pot fi:
  • izometrice: lungimea muşchiului se menţine constantă, dar creşte tensiunea internă; acest tip de contracţie nu realizează lucru mecanic.
  • izotonice: lungimea muşchiului se se modifică, dar tensiunea internă se menţine; acest tip de contracţii realizaează lucrul mecanic.
  • auxotonice: sunt contracţii în care se modifică atât tensiunea internă cât şi lungimea muşchiului.
  Contracţiile din timpul activităţii obişnuite sunt contracţii auxotonice.
  
  
  Manifestările contracţiei musculare:
  1. manifestări electrice: constau în apariţia unor curenţi electrici în muşchi, în timpul contracţiei acestora. Aceşti curenţi sunt numiţi potenţiali de acţiune şi se deplasează în lungul fibrelor musculare cu o viteză de 30 m/s. Activitatea electrică a unui muşchi poate fi înregistrată obţinându-se electromiograma.
  
  
  2. manifestări chimice: procesele chimice din muşchi asigură energia necesară proceselor mecanice. Metabolismul muscular este anaerob, fără oxigen, în primele 45-90 s a unui efort moderat sau intens, timp necesar aparatului vascular să regleze aportul de oxigen. După primele 2 minute de efort, necesităţile energetice sunt satisfăcute în cea mai mare parte aerob, cu oxigen.
  
  
  
  
  3. manifestări mecanice: se studiază cu ajutorul miografului. Sunt reprezentate de contracţiile propri-zise ale muşchiului. Aplicarea unui stimul unic cu valoare prag determină o contracţie musculară unică numită secusă.
  
  
  Fazele secusei:
  • perioada de latenţă: 0,01s, reprezintă intervalul de timp cuprins între aplicarea stimulului şi apariţia contracţiei.
  • • perioada de contracţie: 0,04s, muşchiul se scurtează.
    • perioada de relaxare: 0,05s, muşchiul revine la starea de repaus.
    
    
    Tetanosurile: sunt contracţii complexe care apar prin aplicarea mai multor stimuli pe muşchi. Pot fi: tetanos complet şi tetanos incomplete.
    1. Tetanosurile incomplete: frecvenţa stimulilor este mică (10-20 stimuli/s). Această frecvenţă fiind mică între 2 stimuli, muşchiul începe să se relaxeze, dar următorul stimul cade pe muşchi înainte de terminarea relaxării acestuia. Datorită acestui fapt, miograful înscrie un platou dinţat. Aceste tetanosuri incomplete este o însumare parţială a secuselor.
    2. Tetanosurile complete: stimulul următor cade pe perioada de contracţie a stimulului anterior, astfel că între stimuli nu mai există perioade de relaxare. În acest caz, miograful înscrie un platou drept.
    Toate contracţiile voluntare ale muşchilor din organism sunt tetanosuri şi nu secuse pentru că comanda voluntară se transmite la muşchi prin impulsuri cu frecvenţă mare.
    Există însă în organism şi situaţii în care contracţia este o secusă. De ex. frisonul, sistola cardiacă, contracţia obţinută în urma reflexului.
    
    
    1. manifestări termice: se datorează fenomenelor biochimice din fibra musculară. Randamentul contracţiilor musculare este doar de 30 %, ceea ce înseamnă că 70 % din energia produsă în timpul contracţiei musculare se pierde sub formă de căldură.