III.3.
GLANDELE PARATIROIDE
Paratiroidele
sunt patru glande mici (aproximativ 80 g), situate in partea
posterioara a tiroidei. Hormonii secretati au rol in mentinerea
echilibrului fosfocalcic al organismului. Ei sunt: parathormonul si
calcitonina.
- Parathormonul (PTH) are ca actiune principala cresterea calcemiei (concentratia de Ca in sange) si scaderea fosfatemiei (concentratia de fosfati din sange) prin eliminarea pe cale renala a fosforului. Astfel, se produce demineralizarea osoasa, prin stimularea activitatii osteoclastelor (celule osoase, gigantice, multinucleate, cu rol in modelarea osoasa). Hipersecretia produce boala Recklinghausen, caracterizata prin decalcifiere osoasa urmata de deformari si fracturi spontane, depuneri fosfocalcice in tesuturile moi si formare de calculi urinari. Hiposecretia la copii determina dezvoltare defectuoasa a dintilor, intarziere mintala, iar la adulti produce tetanie (cresterea excitabilitatii neuromusculare si aparitia spasmelor musculaturii striate si netede), slabiciune musculara si calcifiere interna.
Secretia de PTH este reglata in principal in
functie de concentratia sangvina a Ca, atat printr-un mecanism nervos
cat si printr-un mecanism umoral, si secundar, in functie de
concentratia sangvina a fosfatilor. Scaderea concentratiei sangvine a
Ca2+ stimuleaza secretia de PTH (apare hipercalcemia), iar scaderea
concentratiei de Ca2+ inhiba secretia de PTH (apare hipocalcemia).
- Calcitonina, secretata si de tiroida, are actiune antagonica parathormonului, prin scaderea calcemiei si cresterea fosfatemiei, determinand mineralizarea normala a oaselor.
Extirparea paratiroidelor duce la grave tulburari metabolice,
datorate lipsei calciului din organism, cunoscute sub numele de
tetanie. Principalele manifestari ale tetaniei sunt:
- tulburari motorii - contractii convulsive necontrolate ale musculaturii scheletice;
- tulburari sensitive - sensibilitate sporita la frig;
- tulburari nervoase - irascibilitate, confuzii mintale, halucinatii;
- tulburari trofice - caderea parului si a dintilor, unghii friabile;
- tulburari viscerale - spasme ale musculaturii digestive si ale laringelui.
III.4.
TIMUSUL
Timusul
este in principal un organ limfoid (organ in care se formeaza
limfocite) situat inapoia sternului. Functioneaza in copilarie si isi
diminuiaza activitatea la 18-20 ani. Este invelit intr-o capsula
conjunctiva din care pleaca septuri care il impart in lobuli. Fiecare
lobul este format din foliculi. Foliculul timic prezinta doua zone:
una corticala si una medulara. Zona corticala este formata din
timocite,
care provin din celulele primordiale hematopoietice din maduva
osoasa. Timocitele migreaza din timus in organele limfoide
periferice. Zona medulara contine corpusculi Hassal, formati din
celule turtite, dispuse ca foitele de ceapa.
Timusul indeplineste doua functii importante:
- limfopoieza- formarea limfocitelor T, cu rol in imunitate;
- organ endocrin, prin secretia de timocrescina, care intervine in metabolismul calciului, in controlul cresterii scheletului si in dezvoltarea organelor sexuale.Timocrescina are actiune antagonica hormonilor sexuali, ceea ce explica degenerarea timusului in perioada postpuberala.
III.5.
EPIFIZA
Epifiza,
numita si glanda pineala
datorita formei sale asemanatoare cu un con de pin, este un organ al
diencefalului cu functie endocrina. Epifiza este localizata in partea
posterioara a diencefalului (epitalamus). Functia epifizei este
incomplet cunoscuta. Hormonul sau principal, melatonina,
are actiune inhibitoare asupra glandelor sexuale ce explica involutia
epifizei dupa pubertate. De asemenea, actioneaza si asupra axului
hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian. Melatonina are si efect
hipoglicemiant. Epifiza are legaturi functionale cu retina globului
ocular, stimulii luminosi determinand, prin intermediul nervilor
simpatici, scaderea sintezei de melatonina.
III.6.
PANCREASUL ENDOCRIN
Alaturi de functiile sale digestive, pancreasul este si o glanda
endocrina. Reprezinta 1-2 % din masa intregului pancreas.
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans,
asezate intre acinii glandulari ai pancreasului exocrin. Aceste
insule sunt formate din trei tipuri de celule:
- celule alfa ( 20 % ) care secreta glucagonul;
- celule beta ( 75 % ) care secreta insulina;
- celule delta ( 5 % ) care secreta somatostatina.
Insulina
este principalul hormon
hipoglicemiant al organismului. Insulina actioneaza in directia
cresterii gradului de utilizare a glucozei in celule, al depunerii
glucozei sub forma de glicogen si al transformarii glucidelor in
lipide. Stimuleaza sinteza de proteine.
Hiposecretia
de insulina produce diabetul zaharat,
afectiune caracterizata prin:
- hiperglicemie (cresterea cantitatii de glucoza in sange);
- glicozurie (eliminarea glucozei prin urina);
- poliurie (eliminarea unei cantitati mari de urina);
- polifagie (consum mare de hrana, de alimente);
- polidipsie (consum exagerat de lichide);
- scadere in greutate;
In
stadiile avansate ale bolii, acumularea de corpi cetonici in
organism, ca urmare a tulburarilor metabolice, duce la coma diabetica
si chiar la moarte, in lipsa unui tratament adecvat. Tratamentul
consta in administrarea de insulina.
Hipersecretia
de insulina produce hipoglicemie insotita de slabirea fortei fizice,
de tulburari ale activitatii nerboase si chiar coma.
Reglarea secretiei de insulina se face prin doua mecanisme:
- umoral- se realizeaza prin feed-back: cresterea concentratiei de glucoza sangvina mareste secretia de insulina, iar insulina determina transportul glucozei in ficat, muschi si diverse celule. In consecinta, concentratia sangvina a glucozei scade, iar secretia de insulina este inhibata. Pentru producerea energiei sunt utilizate lipidele;
- nervos- este declansat de variatii ale glicemiei care stimuleaza chemoreceptorii din sistemul vascular. Acestia transmit impulsuri la centrii glicoreglarii din hipotalamus, de unde pleaca spre centrii parasimpatici ce stimuleaza secretia de insulina. Secretia de insulina este reglata si prin intermediul altor hormoni: adrenalina si noradrenalina o inhiba, iar secretina, colecistokinina, gastrina si glucagonul o stimuleaza.
Glucagonul,
secretat si de duoden, are efecte opuse insulinei, determinand
hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica (nu si musculara),
intensificarea gluconeogenezei din aminoacizi si scaderea utilizarii
celulare a glucozei, cu accentuarea lipolizei. Impreuna cu hormonii
medulosuprarenalieni, glucagonul este unul din principalii hormoni
hiperglicemianti ai organismului. Reglarea secretiei de glucagon se
face prin doua mecanisme:
- umoral, prin feed-back declansat de concentratia glucozei sangvine;
- nervos, comandat de hipotalamus, ce actioneaza asupra centrilor nervosi vegetativi: simpaticul stimuleaza secretia de glucagon, iar parasimpaticul o inhiba.
