I.
Organizarea generală a corpului uman
1.
INTRODUCERE ÎN ANATOMIE
ANATOMIA
OMULUI este ştiinţa care se ocupă cu
studiul formei şi structurii corpului uman. Taxonomic, ea face parte
din grupa ştiinţelor biologice fundamentale. Termenul de anatomie,
derivă din două cuvinte ,
- unul de origine latină “ana” inseamna prin,
- altul din greacă “tomein” care au acelaşi inteles şi inseamnă “a taia” , “a diseca”.
Denumirea
ei a luat naştere şi din termenul tehnic de “a
diseca”, deoarece multă
vreme
principala metoda de cercetare
şi cunoaştere
a corpului uman a fost disecţia,
bisturiul devenind simbolul anatomiei
macroscopice.
Acumularea
datelor deţinute prin disecţii, despre forma şi structura
organismului uman, a determinat la un moment dat sistematizarea lor,
punându-se astfel bazele anatomiei
descriptive sau sistematice.
Aceasta se ocupă cu descrierea analitică a organelor pe care le
grupează în sisteme şi aparate.
Concomitent, necesitatea intelegerii funcţionarii părtilor
componente ale corpului a dus la desprinderea din anatomie a
fiziologiei
care a devenit o ştiintă de sine
stătătoare.
2.
SEGMENTELE CORPULUI UMAN
Corpul uman este alcătuit din patru segmente: cap,
gât, trunchi, membre.
Capul
cuprinde:
- neurocraniul (cutia craniană) care prezintă organe moi (encefal) şi oase (temporale, parietale, frontal, etmoid, sphenoid, occipital)
- viscerocraniul (faţa) care prezintă oase (oasele feţei) şi muşchi (m. mimicii, m. masticatori, m. limbii, m. extrinseci ai globilor oculari)
Capul
cuprinde majoritatea organelor de simţ şi SNC. E susţinut de
coloana vertebrală şi acoperit de păr. E protejat de oasele
craniului. La nivelul capului se află organele de debut ale
aparatului respirator (nas, faringe, laringe) şi ale aparatului
digestive (cav. bucală, faringe). Principalele simţuri care se
regăsesc în organele aflate la nivelul capului sunt: văzul
(ochi şi nervi optici), auzul
(urechile şi aparatul auditiv), gustul
(papilele gustative de pe limbă), mirosul
(neuronii specializaţi din interiorul foselor nazale), simţul
tactil, termic, dureros şi de presiune
(buze, piele).
Gâtul
(regiunea cervicală) leagă capul de trunchi. El prezintă
- regiunea cervicală posterioară sau nucala (ceafa) alcătuită din elementele somatice: oase (vertebre), articulaţii şi muşchi şi
- regiune cervicală anterioară (gâtul propriu-zis). Aceasta, pe lânga elemente somatice (muşchi, fascii, osul hioid) contine şi organele gâtului reprezentate de: laringe, trahee, esofag, tiroida etc.
Oasele gâtului sunt:
- vertebrele cervicale C1-C7;
- osul hioid.
Arterele
gâtului sunt:
- artera carotidă
(în şanţul dintre trahee şi m.
sternocleidomastoidian) – pe
care se simte cel mai bine
pulsul;
-
artera transversală;
-
artera facială.
Venele
gâtului (cele mai importante): - vena
jugulară internă;
- vena jugulară externă;
- vena facială.
Muşchii
gâtului: - m. omo-hioidian;
- m. sternotirodian;
- m. digastric;
- m. serno cleido mastoidian(poziţie
oblică);
- muşchii circotirodieni.
Cartilajele
gâtului: - cartilajul tiroidian;
- cartilajul cricoid.
Capul
şi gâtul alcătuiesc impreuna extremitatea
cefalică a corpului.
Trunchiul
este format din trei părţi suprapuse:
- torace
- abdomen
- pelvis.
În
interiorul lor se găsesc cavităţile
viscerale, în care se află viscerele:
- toracică sau coşul pieptului este o parte din schelet, format din coaste, stern şi o parte din coloana vertebrală. În cavitatea toracică se află, ca organe principale, inima şi plămânii. Cavitatea toracica este despărţită de cea abdominală prin muşchiul diafragm (muşchi respirator). Cuprinde:
- cavitatea pericardică;
- cavităţile pleurale situate între foiţele pleurei ce conţin lichid pleural;
- mediastinul (partea centrală a cavităţii toracice). E situate între stern şi coloana v. şi între gât şi diafragmă. Include toate viscerele toracice, cu excepţia plămânilor: inima, esofagul, timusul, vasele sangvine mari.
- abdominală (adăposteşte organele: stomac, ficat, vezică biliară, intestine subţire, cea mai mare parte a intestinului gros);
- pelviană cuprinde vezica urinară, partea terminală a intestinului gros şi organele genitale interne.
Pereţii trunchiului sunt formaţi din elemente somatice: oase,
articulaţii, muşchi, vase de sânge, nervi. Peretele posterior al
toracelui şi abdomenului formează spatele.
Anterior şi lateral se afla pereţii antero-laterali ai toracelui şi
abdomenului. Peretele anterior al toracelui conţine glanda mamară.
Peretele abdominal este străbătut în partea inferioară, la
nivelul canalului inghinal de funiculul spermatic la bărbat şi
ligamentul rotund al uterului la femeie.
Membrele:
- Membrele superioare se leagă de trunchi prin centura scapulara (clavicula şi omoplat). Partea liberă a membrelor superioare este formată din
- braţ (humerus),
- antebraţ (radius si cubitus / ulna) şi
- mână (carpiene, metacarpiene, falange).
- Membrele inferioare se leagă de trunchi prin centura pelviană (oase coxale). Partea liberă a membrelor inferioare este alcatuită din trei părţi:
- coapsă (femur),
- gamba (tibia şi peroneu / fibula) şi
- picior (tarsiene, metatarsiene şi falange).
- II. Axe şi planuri de referinţă ale corpului umanCorpul uman, ca toate corpurile şi obiectele din natură, este un corp tridimensional şi ca atare prezintă trei axe şi trei planuri spaţiale principale. Axele de regulă exprimă direcţia spaţiala, iar planurile se referă la secţiunile convenţionale sau reale ale corpului.Axele:
- axul vertical sau longitudinal străbate corpul în lungimea sa şi este perpendicular pe sol;
- axul sagital sau antero-posterior corespunde grosimii corpului;
- axul transversal străbate corpul de la stânga la dreapta şi exprimă obişnuit lăţimea corpului.
Din axele prezentate, derivă ca termeni de direcţie: superior / inferior (cranial / caudal), anterior / posterior (ventral / dorsal), sinister / dexter (stâng / drept).Planurile - se referă la secţiunile corpului şi fiecare din ele trece prin câte doua din cele trei axe principale:- planul frontal - este orientat paralel cu fruntea şi trece prin axul longitudinal şi transversal. Împarte corpul intr-o parte anterioară (ventrală - faţa) si una posterioară (dorsală - spate). De exemplu: nasul este situat anterior şi coloana vertebrală este situată posterior;
- planul sagital - este perpendicular pe cel frontal, trecând prin axul longitudinal şi sagital. Trece prin mijlocul corpului ca un plan de simetrie. De exemplu: ochii sunt aşezaţi lateral faţă de nas;
- planul transversal - este perpendicular pe cel frontal şi sagital şi trece prin axul sagital şi transversal. Împarte corpul în partea superioară (cranială - sus) şi partea inferioară (caudală - jos). De exemplu: nasul este situat superior faţă de gura, iar genunchiul este situat inferior faţă de şold.
III. Nomenclatură anatomică- Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.
- Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.
- Anterior sau frontal - în fața unui plan frontal.
- Posterior sau dorsal - în spatele unui plan frontal.
- Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi.
- Distal - doar pentru membre: [mai] depărtat de trunchi.
- Lateral - [mai] depărtat de planul mediosagital.
- Medial - [mai] apropiat de planul mediosagital.
- Volar - spre fața palmară a mâinii.
- Plantar - spre talpă.
EXEMPLU TOPOGRAFIE: membrul superior se referă la regiunea situată distal de deltoid. În limbaj formal, termenul mână se referă doar la portiunea de la încheietură în jos, incluzând degetele, dar excluzând bratul si antebratul. Astfel, în anatomie termenii mână, brat si membru superior nu sunt sinonime.